Atât familia Romanescu cât și familia Davidescu erau în centrul atenției. Aveau impresia că evenimentul care tocmai se derula cu fast fusese programat special pentru ei. Trăiau euforia pe care le-o dăduse providenţa şi nicio altă dorinţă nu le mai trecea prin inimă și gând. Erau atât de bogaţi încât ar fi împărţit extazul clipelor de astăzi celor trişti, celor care ating pământul cu privirile înnegurate şi realizau că neprevăzutul le activase toate aceste stări într-un ocean de fericire.

Cele două surori s-au apropiat de familia de acum reunită, ținând în mână câte o cupă de șampanie. Aveau, slavă Domnului, ce sărbători!

– Bine ai venit, dragă Adela! E timpul să te familiarizezi cu noi! Eu sunt Maria, nepoata pictorului Cristache, cel în casa căruia locuiesc părinții tăi.

– Mulțumesc, răspunse Adela. Am înțeles că Arion, tatăl prietenei mele, ne-au luat apartamentul. Știu și că domnul Tudor Cristache a fost ucis. Regret enorm, dar sunt fericită că tatăl meu a înfruntat moartea iar mama s-a luptat cu cerbicia oamenilor fără scrupule.

Dan Simionescu urmărea atent reacțiile tuturor celor prezenți, implicați ori nu, în duelul cu viața. Era polițistul în fața căruia se pârjoliseră domenii întregi de stări, sau răsăriseră golfuri de lumină pe care trebuia să le măsoare cu atenție, cum proceda și în cazul de față. Bun profesionist, nu ocolea drumurile prăfuite, ba mai mult, le căuta sensul, le descoperea indicatoare, în ideea că uneori scorburile aparent goale pot deține comori.

– Ea este Tania, sora mea, continuă tânăra, prezentând-o pe cea care o însoțea. Au urmat strângeri de mână și îmbrățișări prietenești.

– Avem atâtea să ne povestim, începu Ilona, care încă își mai ștergea lacrimile.

– Draga mea mamă, nimic nu ne va mai despărți de acum înainte.

– Promit, afirmă Ilona, și vorbesc în numele întregii familii. Dar povestește-ne, draga mea, cum a fost în America? Ce ai făcut acolo? M-ai sunat doar o singură dată și mi-ai părut schimbată. Ai avut probleme? Nici mie nu mi-a mers prea bine, am fost internată într-un sanatoriu, m-am simțit singură și deznădăjduită.

– Ei, începu comisarul, fiica voastră a trecut prin momente la fel de nefaste precum voi. I s-au înscenat niște fapte grave, chiar de cel care v-a luat locuința. Era tatăl unei bune prietene a ei, așadar îi inspira încredere, deși începuse s-o curteze, se simțea ofensat că Adela nu-i răspundea avansurilor sale. Apoi, un acolit al acestei familii, traficant de droguri, a profitat de naivitatea ei și i-a cerut să-l ducă cu mașina spre casă, într-o seară în care domnișoara Romanescu tocmai venise în vizită la cei doi. N-avea de unde să știe că acesta era doar un motiv de a se descotorosi de o cantitate de droguri pe care o avea asupra sa, nici că tânărul era urmărit de poliție și dorea, cu orice preț, să arunce vina asupra altei persoane. Tânărul a cerut să coboare mai devreme, la un semafor, și a lăsat pachetul cu droguri în mașina condusă de Adela. A fost oprită și percheziționată, apoi arestată. Totul s-a petrecut rapid, la câteva minute după ce fusese anunțată că tatăl ei a decedat într-un accident aviatic. Apoi a fost judecată și condamnată la cinci ani de închisoare. L-au închis și pe tânărul acela, însă, la proces, câțiva martori mincinoși au jurat că au văzut-o vânzând droguri unor adolescenți, pe dig, lângă pădurea Mesteacănului. Singurul care a vizitat-o în închisoare a fost Arion. Îi vorbea, de fiecare dată despre faptul că îi va angaja avocați buni, că se va implica s-o elibereze în schimbul promisiunii că vor petrece restul zilelor împreună. Imaginați-vă câte pietre de moară a purtat, pe suflet, această fată! Tot Arion Petrache i-a spus că Ilona este internată într-un sanatoriu și, la insistențele Adelei, a pus o femeie s-o sune în numele ei, s-o liniștească și s-o convingă că este plecată în State și că acolo îi merge foarte bine.

Comisarul făcu o pauză și privi către cei prezenți. De fapt le urmărea reacțiile, conștient că le captivase atenția la maxim.

– Dumnezeule, zise Mihai, câte ai indurat și tu, draga noastră! Și eu am fost nebun vreo câțiva ani după ce am suferit acel accident.

– Nebun? Cum adică nebun?

– Am supraviețuit printr-un miracol, nu-mi amintesc decât că aeronava pierdea din înălțime și nu o mai puteam stăpâni. Zadarnic am luat legătura cu turnul de control… În câteva momente a urmat impactul cu pământul. Ne-am prăbușit în Germania, într-un ținut împădurit. Puțini dintre noi am avut norocul de a mai scăpa cu viață. La spital au venit doi indivizi care au tot încercat să-mi controleze existența. Vorbeau în germană despre pictor, despre mine. După un timp m-au adus în țară cu o mașină și mă foloseau la diverse comisioane. Îmi amintesc faptul că, odată, am împachetat un tablou cu semnătura Tudor Cristache. L-am transportat apoi într-o altă locație. Avea pe verso niște cifre… Un fel de cod.

– Interesant, interveni scriitorul. Am convingerea că l-ai putea recompune. Hai, încearcă, te rog! Era de o importanță majoră pentru pictor. Mi s-a plâns de asta. Reprezenta cifrul de la un seif în care depusese o sumă de bani pentru Georges Stoicescu, presupusul fiu din Bruxelles. A murit cu convingerea că era copilul său. Toată viața a crezut în acest lucru. Actrița însă a negat cu vehemență faptul, imediat după moartea lui.

– Nu știu… Mi-e greu… îngână Mihai. Îmi joacă în ochi fel de fel de combinații, dar le pierd șirul. Știu că atunci le găsisem conotații. Sigur erau șase cifre… Urmă o pauză de câteva minute. În colțul lor se făcuse liniște. Mihai dădea din cap în stânga și în dreapta, forțându-se să se concentreze: Știu că cifrele din mijloc reprezentau anul în care am intrat în aviație, în 1984, adică 84. Primele două aveau legătură cu ziua în care a murit tata – 23, iar ultimele coincideau cu ceva care urma să se petreacă într-un viitor apropiat acelei date nefaste, dar nu pot să-mi amintesc…

– Am încredere în tine, Mihai. Am convingerea că vei reuși. Îți dai seama că ești pe cale să descoperi o comoară? Uite, acum ai toată motivația acestor clipe să pui umărul la descifrarea acelei chei magice.

Tania venise lângă Maria și o ținea de braț. Nu se dezlipea de lângă sora ei. Lăsa impresia că așa fuseseră dintotdeauna, că se răsfățase alături de ea, prin toate etapele vieții. Era veselă, spontană, plăcută. Nici Maria Cristache nu se dezmințise. Deschisese pentru sora sa, în oraș, un magazin de desfacere a produselor alimentare. Nu mai era nevoită să lucreze pentru alții, era singurul ei stăpân. Urmau să se întâlnească cu avocatul ca să consfințească ce bunuri îi vor reveni Taniei din moștenirea bunicului lor. Părinților acesteia, victime ale unor boli grave, le angajase supraveghetori. Fiica adoptivă îi vizita destul de des, uneori însoțită de iubitul ei, Ștefan Deleanu.

– Da! exclamă fostul pilot. Știu! Urma să mergem în concediu în Caraibe. Prima zi de vacanță coincidea cu sărbătoarea Sfintei Maria, așadar mi s-a fixat perfect cifra 15. Deci, iată rezultatul efortului meu: 238415. Să nu vă aud că n-am avut o sclipire fenomenală, se complimentă acesta zâmbind.

– Bravo, bravo, bravo! îi ținuseră ceilalți hangul.

– Dar cum se face, voia polițistul să-și astâmpere curiozitatea, că pictorul nu l-a memorat?

Ștefan începu să dezvăluie amănunte culese de la Tudor Cristache, pentru biografie, dar acestea nu erau destul de închegate, de înlănțuite, iar pentru carte avea să-și pună și imaginația la contribuție. Oricum, acum folosea varianta „oficială”, după cum îi plăcea lui să se alinte:

– Îl notase acolo, pe spatele tabloului, fiind convins de siguranța secretului. Deci, nu este un mister din tinerețe, ci mai degrabă derivarea unui gest de suflet din preaplinul iubirii sale. Erau niște cifre luate la întâmplare, scrijelite cândva pe o fotografie îngălbenită care se rătăcise pe undeva: putea fi printre cărțile din bibliotecă, așa cum putea fi în atelierul pictorului sub cutia cu vopsele sau în sertarul cu medicamente.

– Dar scrisoarea aceea? ceru Dan Siomionescu, detalii.

Deși nu era cadrul adecvat acestui gen de subiect, polițistul netezi drumul spre tăpșanul descoperirii adevărului. Uneori asemenea momente sunt benefice pentru a deschide capacitatea de comunicare pe diverse teme, fie ele și mai puțin plăcute.

– Scrisoarea, pe care acei ticăloși au folosit-o pentru a-l șantaja pe Tudor, era scrisă, într-adevăr, de fiul lui, Dorin Cristache, tatăl Mariei.  Pictorul nu s-a îndoit nicio clipă că ar fi un fals. Era destăinuirea unui sinucigaș ce impregnaseră acolo momentele de furie, de rătăcire, de revoltă, de resemnare… Mult timp după aceea, Tudor s-a închis în el. Apoi i-a venit ideea de a se retrage din lumea artei și de a marca într-un mod elegant acest eveniment. Tot atunci m-a rugat să-i scriu biografia. Să nu rămână precum o frunză agățată de trunchiul unui copac, spunea el, deși nici pe departe nu avea relevanță cu modul lui de gândire. L-am compătimit, suferea foarte mult. Înainte de recepția aceea a hotărât să-și întocmească testamentul chiar a doua zi. Purtase o discuție cu Emilia, iar aceasta s-a arătat dornică de a renunța la dreptul ei în favoarea Mariei. E drept, fata crescuse mai mult pe lângă Tudor. O răsfăța și se mândrea mult cu nepoata sa. La rândul ei, Maria nu scăpase niciodată prilejul de a-i arăta recunoștința.

– Înainte de Crăciun, Valeria va veni în România, anunță Ștefan. Printre altele, mi-a spus glumind, vrea să meargă la mormântul lui Tudor Cristache, să mai palavragească puțin…

– Poate ne va da detalii, zise comisarul, deşi această femeie nu este implicată. Verificările efectuate acolo, la Bruxelles, au arătat că nu a avut nici cea mai mică tangenţă cu evenimentele întâmplate aici.

– Dar orice noutate prinde bine cărţii mele, comisare. Te rog să nu uiţi asta!...

– Cum să uit, Ştefane?! Manuscrisul tău mi-a înlesnit începutul dosarului. Bine, vreau să spun că cele însemnate acolo au coincis cu realitatea.

–Te mai îndoieşti? glumi scriitorul.

– Atunci convinge-ne că şi finalul aparţine aceleiaşi realităţi, interveni Bogdan, pe un ton ferm.

Îi veni în minte paragraful de final citit pe laptopul scriitorului acolo la munte. Se cutremură. Nimeni în afară de el nu mai avusese prilejul de a afla verdictul înainte de consumarea acţiunii.

Ştefan zâmbi:

– Va aparține, prietene, desigur, după ce vom parcurge, alături de comisar, întreaga poveste.

 

 

Vizualizări: 88

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Şi romanul continuă cu explicaţii care încearcă să elucideze cazul crimei, dar înţeleg că misterul este deţinut de scriitor.

Mă declar mulţumită, după ce-ţi voi spune că aş fi dorit mai multă reacţie a părinţilor Adelei, după ce au aflat de timpul fiicei lor petrecuţi în închisoare şi de a-i aşeza undeva la o masă sau de a pomeni pe undea stăteau personajele când purtau o discuţie atât de amplă. Aşa de complezenţă... :)))

că ești pc ale de, - pe cale de...
– Ştefan zâmbi: - fără liniuţă de dialog.

Am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea. Sper să te încadrezi în timpul propus.

Sofy, cu afecţiune.

Sofy, îi voi face să vorbească:) Voi îndrepta și greșelile. Mulțumesc! M-am încadrat!!!! Acum sunt în vizită prin toate capitolele:)

Sofia Sincă a spus :

Şi romanul continuă cu explicaţii care încearcă să elucideze cazul crimei, dar înţeleg că misterul este deţinut de scriitor.

Mă declar mulţumită, după ce-ţi voi spune că aş fi dorit mai multă reacţie a părinţilor Adelei, după ce au aflat de timpul fiicei lor petrecuţi în închisoare şi de a-i aşeza undeva la o masă sau de a pomeni pe undea stăteau personajele când purtau o discuţie atât de amplă. Aşa de complezenţă... :)))

că ești pc ale de, - pe cale de...
– Ştefan zâmbi: - fără liniuţă de dialog.

Am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea. Sper să te încadrezi în timpul propus.

Sofy, cu afecţiune.

Mai rămâne să construiești o legătură între comisar și scriitor( doi în una, Gina). Inspirație!

A, deci mai am de aşteptat până la cremenal! :)))

În episodul următor, Augusta! Da' se mai odihnește și el puțin:))

Augusta Cristina Călin a spus :

A, deci mai am de aşteptat până la cremenal! :)))

Uite, acum realizez că nu i-am împrietenit foarte mult, să nu dea de bănuit:) mulțumesc, Găbița!!

Gabriela Grădinariu a spus :

Mai rămâne să construiești o legătură între comisar și scriitor( doi în una, Gina). Inspirație!

Am citit cu sufletul la gura, dar se pare ca mai am de asteptat. Nerabdatoare la maxim!

Cu drag,

Mulțumesc, Corina! Sper că nu voi dezamăgi:)

Corina Militaru a spus :

Am citit cu sufletul la gura, dar se pare ca mai am de asteptat. Nerabdatoare la maxim!

Cu drag,

Pun pariu că pilotul e criminalul.

Mă duc să citesc XXII.

da Coza

bine, punem pariu:))

mulțumesc, da Coza!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Pun pariu că pilotul e criminalul.

Mă duc să citesc XXII.

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Opt silabe a lui Cristian Je
cu 8 minute în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Planuri a lui simona Y.
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Planuri a utilizatorului simona Y.
cu 5 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Camelia Petrus
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Planuri a lui simona Y.
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Tăcerea a lui Lidia Pervu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Amantei fostului meu soț a lui Batmindru Lucia
cu 11 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Clorofila de pe tâmpla șinelor a utilizatorului Pop Dorina
cu 14 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Clorofila de pe tâmpla șinelor a lui Pop Dorina
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Pop Dorina a postat o discuţie
cu 17 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Strălucirea patinelor între o pungășie și un sechestru a utilizatorului Pop Dorina
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Poezie suprarealistă a lui Gabriel Cristea
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ora a lui Batmindru Lucia
ieri
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - VIII - a utilizatorului Emil Dumitru
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor