Prinţesa

[Sorina Zota]

            Prinţesa Jaga - motanca mea proprie şi personală -şi-a primit consortul cu mârâieli, cu oareşcari curiozităţi, marcate prin ocoluri concentrice în jurul lui, apoi, după un îndelung exerciţiu nazal - referire la mirosul ei atât de exersat - i-a întors spatele.     

            Eram deja pleoştită de efectul cu totul neaşteptat al întâlniri. În mintea mea programasem imaginea număru’ unu’ în care ea îmi sărea bucuroasă în braţe, mă pupa cu boticu’ ei umed de fericire şi când colo, stupoarea- stuporilor: micuţa Jaga e vexată în amorul propriu, ba mai mult, geloasă şi scuipăcioasă.

            Şi toate astea în timp ce „prinţul rătăcitor” printre sandale şi ciorapi - transportul meu din ziua aceea – dădea fără să-i ceară nimeni, o veritabilă probă de tremurat.

            L-am prins de ceafă şi l-am ridicat ca pe un trofeu până la înălţimea ochilor.

            Apoi i-am dat drumul uşor-uşurel, stilul alpinism utilitar în cadă, cu o precauţie demnă probabil de o cauză mai bună. Şi, am deschis duşul. Apa l-a împroşcat din toate părţile.

            L-am săpunit cu tot ce aveam la îndemână şi mi-a picat în mână. Aveam frisoane şi fiori la vederea puhoiului de purici care cădea de pe el, în timp ce bietul „prinţ” nu mai făcea nici o mişcare sub jetul puternic şi cald al apei.

            Îmi repetam constant, încurajator, îmi tot spuneam că un puric, doi rămaşi n-ar mai avea atâta importanţă, deşi aveau dimensiuni care-ţi dădeau răcori pe şira spinării.

            După jumătate de oră îmi admiram cu nesaţ „capo d`opera”. Radiam: operaţiunea de deratizare îmi reuşise. Cel puţin aşa trăgeam speranţă  

            Doar că acum „prinţul” era imobilizat  total de  o înţepeneală stranie, din care nu părea să aibă vreo ieşire.

            Încetul cu încetul, câteva minute mai târziu, îmi pierdeam aproape orice nădejde că nou-venitul o să-şi mai revină singur. Membrele îi înţepeniseră şi răceală aia, ciudată la propriu, îl invadase cu totul. Aşa că plină de fervoare îmi iau curaj şi recurg la faimosul masaj al înecaţilor: fricţionarea lăbuţelor - în cazul lui - şi a burticii.

            Miracolul s-a produs. Şi-a revenit. Dar a rămas vreme de vreo două ceasuri cu un bizar tic nervos: bâţâia din cap ca un apucat de boala lui Parkinson. Şi chiar mă şi îngrijoram iarăşi de noua lui dambla, care-l făcea să se zguduie din tot corpul când căuta să muşte dintr-o bucată de salam pusă în f farfuria mică din faţa lui.

            Şi totuşi, am reuşit după un timp să constat că prinţesa mea nu rămăsese chiar rece la întâlnire, ci doar se folosise de fabuloasa ei putere felină de mascare.

            Am văzut limpede asta când a început s-o facă pe cocheta. Chiar dacă n-a încetat să-l mârâie şi să-l scuipe. Mă uitam cu milă la „prinţul” care căuta „azil politic” după gambele mele, pe după care voia să se „exileze”.

            O timiditate devastatoare îl pocnise drept în moalele capului de când îşi aruncase privirea peste cealaltă pereche de ochi viorii ai pisicii. Ceea ce probabil l-a făcut să se simtă umilit de bâţâiala lui trecătoare, jignit în bărbăţia lui de câteva săptămâni.

            Oricum ar fi stat lucrurile, pisica - prinţesa mea cenuşie ca un iepure- privea acum languros spre bietul ghemotoc alb, presărat cu „floricele” pe cap (cum spunea mama când se gândea la petele cafenii şi negre ce-i conturau motănelului profilul şi creştetul).

            Şi mârâia ori de câte ori încercam să-l alint, oprindu-mi mâna cu o lovitură de lăbuţă.

 

[Ion Lazăr da Coza]

Ai tratat în cheie minoră un subiect minor.

da Coza

[Sorina Zota]

Detaliul face întregul.

[Sofia Sincă]

Iubirea pentru animăluţe de casă impune şi tot felul de neplăceri. Dar cine se încumentă să le aibă îşi asumă şi aceste neplăceri.
Eu nu. Iubesc animalele dar fiecare la locul lor, nu cu mine în casă.
Desigur textul nu este la nivelul reportajelor tale de călătorie... prin tema abordată. Ţi-ai exprimat sensibilitatea în această direcţie. Celor sensibili la astfel de vietăţi, cred că place.
Cu afecţiune, Sofy!

[Sorina Zota]

A;a e Sofy. Anumite texte sunt doar note/înregistrări din viaţă. Atât şi nimic mai mult. Mul'umesc pentru lectură.

[Corina Militaru]

Remarc sensibilitatea si umorul, desi textul relateaza doar un banal episod de viata. 

Cu prietenie,

[Sorina Zota]

Mul'umesc mult.