Primele dureri

[Mihai Hafia Traista]

 

Se zvoneşte prin tot felul de zapisuri şi pisanii prăfuite, precum că eu Mihai întâiul şi singurul prunc şi domn al curţii părinteşti dintr-un mic cătun din Maramureş, m-aş fi lumit în anul Domnului unamienouăsuteşaizecişicinci, într-o dimineaţă vestită de cocoşii bunicii Maria, în mijlocul lui cireşar, când cireşul păsăresc al aceleiaşi curţi, plângea cu lacrimi de cireşe înrourate.

Bunica Maria spunea, că de fapt, eu am început de acolo, de unde s-a sfârşit tăcerea, ca un răspuns al Maicii Domnului, la o rugă lungă de douăzeci de ani, al celei sterpe, devenită născătoare de prunc.

 

* * *

 

Trei primăveri la rând, cireşul păsăresc, beat de fericire, ningea păsăreşte peste capul meu bălai, cu dalbe flori de ie al neînceputelor fecioare, iar în a patra primăvară, barda, poate prea ascuţită, a tatălui meu, muşcă câineşte din lemnul de culoarea cerii a dragului meu prieten.
Astfel a fost săvârşită prima durere, pe care am înţeles-o ceva mai târziu citind «Moromeţii» lui Marin Preda.

           

* * *

 

Cea de-a doua durere s-a săvârşit atunci când tata împreună cu unchiul Vasile, vărul mamei, s-au suit pe acoperişul casei noastre cu draniţe înnegrite de fum, şi au început să-l descoase. Peste două ore, coboram din podul casei noastre fără de acoperiş. Aveam buzunarele pline cu ouă de vrabie sparte şi ochii plini de lacrimi.

Pe a doua durere am înţeles-o, abia după ce ne-am mutat în casa nouă cu ferestre mari şi podele albe din scândură de brad. 

 

* * *

 

Cea de-a treia durere nu s-a lăsat aşteptată prea mult. A venit odată cu moartea unchiului Andrei, soţul mătuşii Ana, sora mai mică a tatii. De altfel această moarte a fost prevestită printr-un vis, pe care-l visase mama, şi pe care i-l răstălmăcise bătrâna Anastasia.
Unchiul Andrei era un fel de vedetă a satului, deoarece câştigase la «Loz în plic» o maşină, «Dacia 1100», imediat după ce a coborât în satul nostru, dintr-un sat de sub munţii Maramureşului. Era foarte tânăr când pădurile Reşiţei i-au cerut viaţa drept tribut, cum aveau să ceară, ceva mai târziu, pădurile Herei viaţa vărului meu Vasile, iar pădurile Parângului viaţa vărului Ilie. Cum, de fapt cereau toate pădurile din toate vremurile. Unchiul Andrei lăsase în urma lui trei copii foarte mici şi o văduvă tânără, care se va mai recăsători de câteva ori.

Cea de-a treia durere – MOARTEA, nu am înţeles-o nici până-n ziua de azi, dar în schimb sufletul meu de copil se obişnuise cu durerile. 

[Vasilisia Lazăr]

Excelent text! Mi-s ochii umezi... Viaţa... un şir de dureri, dar nici una mai adâncă precum moartea celor dragi...

Felicitări, domnule Hafia! Toată admiraţia,

[Sofia Sincă]

În sfârşit ne putem bucura de proza lui Hafia Traistă.

Am mai citit-o pe ici pe colo, dar acum , aici acasă la noi este altceva.

Ador stilul, acesta diferit, cu tentă de arhaică, de zapis pe care o abordează autorul. O proză altfel decât cea obişnuită cu frază după frază, o proză în care mintea neaparat trebuie să fie trează şi pe text.

Textul mic dar foarte concentrat tratează doar evenimentele ce dor ale vieţii, întâmplări simple în aparenţă dar văzute prin mintea de copil capătă amploare uriaşă.

Mulţumesc domnule Haifa Traistă şi aştept şi alte texte.

Cu preţuire, Sofy!

[Corina Militaru]

Cel mai mult m-a impresionat prima durere. Poate pentru ca vorbeste despre frangerea inocentei.

Citit cu placere.

Cu prietenie,

[Mihai Hafia Traista]

Multumes ptr. apreciere!

Corina Militaru a spus :

Cel mai mult m-a impresionat prima durere. Poate pentru ca vorbeste despre frangerea inocentei.

Citit cu placere.

Cu prietenie,

[Mihai Hafia Traista]

Va mutumesc mult!

Sofia Sincă a spus :

În sfârşit ne putem bucura de proza lui Haifa Traistă.

Am mai citit-o pe ici pe colo, dar acum , aici acasă la noi este altceva.

Ador stilul, acesta diferit, cu tentă de arhaică, de zapis pe care o abordează autorul. O proză altfel decât cea obişnuită cu frază după frază, o proză în care mintea neaparat trebuie să fie trează şi pe text.

Textul mic dar foarte concentrat tratează doar evenimentele ce dor ale vieţii, întâmplări simple în aparenţă dar văzute prin mintea de copil capătă amploare uriaşă.

Mulţumesc domnule Haifa Traistă şi aştept şi alte texte.

Cu preţuire, Sofy!

[Mihai Hafia Traista]

Va multumesc frumos!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Excelent text! Mi-s ochii umezi... Viaţa... un şir de dureri, dar nici una mai adâncă precum moartea celor dragi...

Felicitări, domnule Hafia! Toată admiraţia,

[Ion Lazăr da Coza]

Consemnăm durerile pe răbojul vieţii. Bucuriile - le trăim.

Am trăit bucuria de a citi o proză bună - consemnez pe răbojul sufletului.

da Coza

[Mihai Hafia Traista]

Multumesc din suflet,

cu respect MHT!