Premiul I, secțiunea proză (din partea membrilor) - „Manole a lu’ Țapu”, de Lucian Domșa

Manole a lu’ Țapu 

 

          În zilele de după Sărbătorile de Paște, Manole împreună cu Nuțu a lui Vilea s-au hotărât să se ducă la târg să cumpere o junincă. Muiere-sa, Lenuța, n-a avut piept s-o alăpteze pe fătuță, pe Măriuca decât în primele luni și au trebuit s-aducă lapte proaspăt de vacă de la vecina lor. Târgul se ținea pe o pășune largă și dreaptă, dincolo de dealul ce-ncepea-n locul unde se termina satul. Oricine voia s-ajungă acolo trebuia să ocolească dealul, ori chiar să-l străbată de-a curmezișul, dacă-l țineau picioarele. Manole n-ar fi vrut să se ducă la târg, însă n-a scăpat de gura Anicăi, mamă-sa, care bombănea toată ziua că-i musai să țină o „jită-n grajd”.

          Lenuța tăcea, ca-ntotdeauna, zâmbindu-i omului ei și oftând, fără ca el s-o vadă. Își petrecea cea mai mare parte a timpului cu Măriuca. Seara, când se puneau în pat, își punea drăgăstoasă capul pe pieptul lui și-l dojenea cu atâta blândețe și iubire, încât el se simțea rușinat că nu-și ascultă femeia.

          Au plecat dis-de-dimineață, când încă nu s-a luminat de ziuă. Lenuța s-a trezit cu noaptea-n cap ca să-i puie-n straiță omului ei. A coborât în conie să-i pregătească să mănânce, însă el a făcut morocănos din mână că nu vrea. Femeia a tăcut sfioasă și s-a întors în pat lângă Măriuca. Manole a ieșit în uliță și a luat-o-n jos spre locul unde trebuia să se-ntâlnească cu Nuțu a lui Vilea. La scurt timp după ce a ajuns, a apărut și Nuțu cu calul și căruța. Manole s-a suit în căruță lângă prietenul lui. Și-a încheiat nasturii de la laibăr apoi și-a tras cușma pe frunte. Apoi s-a scotocit prin buzunare și a scos o țigară pe care a vârăt-o-ntre buze. A luat în mâini lămpașul și i-a făcut flacăra mai mare, după care a ridicat cu grijă sticla-ngălbenită ca să-și aprindă țigara de la flacăra care abia pâlpâia. Primul fum l-a tras cu atâta nesaț încât a oftat de plăcere, iar Nuțu a rânjit și a dus mâna la spate, unde avea o desagă. A strecurat mâna-n ea și a scotocit, pân-a găsit ce a căutat. A scos o ploscă din tablă pe care i-a-ntins-o lui Manole. Acesta a cântărit-o-n mână și a surâs, apoi a scos grijuliu dopul și a dus-o la nas. După ce a mirosit, a tras adânc aer în piept, iar Nuțu a smucit de hățuri și a zâmbit: „Prună curată, bă Manole!” Prima înghițitură l-a ars pe grumaz în jos și a scos un răcnet de satisfacție, iar pe a doua a plimbat-o prin gură, țuguindu-și buzele și plescăind de plăcere. „Doamne, da’ bună-i!” a oftat el, aprinzându-și înc-o țigară. Zorii zilei au început să-și facă apariția timid de după deal, în timp ce Nuțu și Manole, așezați pe capra căruței sporovăiau, plimbându-și plosca unul de la altul.

          Au ajuns la târg când ziua s-a făcut stăpână peste toată suflarea, iar soarele și-a intrat pe deplin în drepturi. Târgul se ținea pe o pășune largă și dreaptă, străjuită-n stânga de o pădure, iar în dreapta de Dealul Cucului. Cei mai mulți săteni veneau la târg să vândă sau să cumpere animale, însă erau și unii care vindeau nădragi, chimeși, colopuri sau cojoace pentru iarnă, ba chiar și ștrimfi de lână, ștrincăniți de muieri pricepute.     

          Manole a coborât din căruță și s-a amestecat prin mulțime, iar Nuțu l-a urmat îndeaproape, plimbându-se de la un țarc la altul și uitându-se cu atenție la animale. Unii vindeau capre, alții oi, iar Manole le privea ca un bun cunoscător și se șușotea cu prietenul său. Cel care le vindea stătea cu urechile ciulite, încercând să deslușească ce anume se vorbea. Când ajungeau la un țarc în care se vindea o vacă, Nuțu intra înăuntru și o mângâia duios pe bot, apoi îi punea palma pe spinare și pe uger, iar Manole îl privea de dincolo de gard, așteptând o părere. Alții vindeau vaca cu tot cu vițel, însă cei doi treceau nepăsători pe lângă aceștia. Manole căuta neaparat o junincă pe care s-o ducă el la taur când îi va veni vremea.

          După un timp au luat-o spre celălalt capăt al târgului, flecărind și salutându-se cu cunoscuți din satul lor sau din împrejurimi. Din când în când se opreau să se mai uite la câte un cal sau la câte o iapă. Nuțu intra de multe ori în vorbă cu cel care vindea animalul, întrebându-l de preț, iar Manole doar asculta și dădea din cap de-i plăcea ce auzea. Și-au continuat plimbarea, de la un țarc la altul, iar pe porțile târgului veneau puzderie de oameni și căruțe. Au ajuns în apropierea locului unde era căruța lor, iar Manole s-a scotocit în buzunare și a mai scos o țigară. S-a sprijinit cu spatele de căruță și a continuat să fumeze, până s-a auzit strigat pe nume. Și-a întors mirat capul și a început să se uite în mulțime, iar undeva-n stânga lui, un bărbat îi zâmbea și-i făcea cu mâna. Omul avea un picior tăiat de la genunchi în jos și se folosea de cârje ca să poată umbla, iar în colțul gurii ținea o țigară. Manole s-a uitat țintă la el, fără să-l recunoască, însă când omul și-a sprijinit cârja de trup și apoi și-a dat jos colopul din cap, a înmărmurit. Bărbatul avea jumătate din scalp plin de pete mari roșiatice, fără niciun fir de păr, iar pe cealaltă jumătate îi creștea părul în dezordine. A șoptit: „Petrea…”, apoi a închis ochii…

          …a auzit bubuitul unui tun și s-a uitat spre cer. Parcă-l căuta pe Dumnezeu din priviri. Apoi s-a ghemuit într-o groapă-n tranșee. Era întuneric, peste două ceasuri urma să se lumineze de ziuă, iar cei din regimentul lui trebuiau să pornească la un atac fulger care să ia prin surprindere garnizoana inamică. Îi era cumplit de somn, n-a mai închis un ochi de mai bine de trei zile. Nu putea să doarmă din cauza bubuiturilor, exploziilor și a mirosului ce venea dinspre latrină. N-a ajuns de mult timp acolo, era venit doar de câteva zile, însă un camarad mai vechi i-a zis că se va obișnui cu toate după două săptâmâni și va dormi ca un prunc, chiar dacă obuzele continuau să șuiere și să explodeze cu un zgomot asurzitor. Mâinile-i tremurau din cauza nesomnului și a oboselii. Simțea că se prăbușește de pe picioare, iar din când în când se mai ciupea de obraz sau de vârful nasului, ca să n-adoarmă. Stătea ghemuit și fredona un cântec, însă vocea-i tremura și se gândea cu groază că-n curând vor porni la atac. Atunci va trebui să țâșnească din tranșee și să alerge bezmetic cu pușca-n mână, fără să se uite nici în stânga, nici în dreapta ca s-ajungă… S-ajungă unde? A închis ochii să picotească puțin, până va auzi fluieratul care va da semnalul, poate că atunci nu va mai fi atât de obosit. A stat cu ochii-nchiși câteva secunde până s-a auzit o altă bubuitură, urmată de vocea caporalului care le-a ordonat să-și monteze baionetele și să se pregătească de atac. A scăpat o-njurătură printre dinți și a scos baioneta. A dus-o la gură și a sărutat-o, iar un camarad de-al lui l-a văzut și a rânjit, apoi a murmurat „Dumniezo m-ajute să scap cu bine!

          Fluieratul strident care a dat semnalul de atac i-a spulberat dintr-o data lui Manole somnul din trup. A deschis gura și a luat o gură de aer cu nesaț, apoi s-a-ncolonat laolaltă cu ceilalți soldați, așteptând să iasă din tranșee. Când a pus piciorul pe scară, și-a făcut cruce și a închis ochii. A rămas așa o secundă, poate chiar mai multe. Ar fi vrut să zică o scurtă rugăciune, însă s-a simțit împins de la spate de alți camarazi care trebuiau să urce. Și-a dus mâinile la ochi, s-a șters cu podul palmelor, apoi i-a deschis și a urcat în grabă scara. Mirosul de pucioasă l-a făcut să-și ducă mâna dreaptă la nas, în timp ce cu stânga ținea strânsă pușca. A luat-o la fugă, fără să se uite-n dreapta sau în stânga. Când a simțit că nu mai are aer s-a oprit să respire, iar un sergent care a trecut pe lângă el i-a strigat că nu are voie să se oprească. Manole s-a uitat spre el și a murmurat: „Grijania mă-tii de gradat!”, apoi s-a uitat din nou înspre cer. „Dumnezule, unde ești Dumnezeule?” ar fi vrut să strige, însă zgomotul produs de explozia unui obuz nu departe de locul unde se afla, l-a făcut să se trântească cu fața la pământ și să-și pună mâinile-n cap. A rămas așa câteva minute, gândindu-se să facă pe mortul, până se va termina atacul sau până se va-ntuneca, apoi să se-ntoarcă târâș în tranșeea de unde a venit. A închis ochii, zicându-și c-ar fi bine să doarmă dac-ar putea, însă zgomotele exploziilor erau atât de puternice, încât… „Mamăăăă!” a auzit un răcnet în stânga lui, urmat de un urlet și apoi de o liniște nefirească. Manole a deschis ochii și s-a uitat în direcția din care a venit strigătul. „Cristoase, Dumnezeule mare!” a murmurat, privindu-l pe soldatul care, căzut în fund, își ținea cu ambele mâini piciorul retezat de la genunchi în jos, încercând parcă să și-l potrivească la loc. „Mamăăăă! Unde ești, mamăăăă?” s-a mai auzit, apoi omul a început să se zvârcolească de durere. Manole s-a ridicat în genunchi, și-a luat pușca de jos și a luat-o la fugă înspre camaradul cu piciorul retezat. A ajuns lângă el și s-a aplecat deasupra lui, vrând să-i pună mâna pe frunte. Cascheta-i era căzută pe ceafă, iar jumătate din părul de pe cap ardea mocnit, în timp ce omul dădea din mâini și continua să urle de durere. Și-a dat jos din spate vestonul și i l-a aruncat soldatului în cap, ca să înăbușe flăcările. Apoi a s-a aplecat asupra lui ca să-i șoptească câteva vorbe, însă ochii omului erau atât de plini de groază, încât s-a cutremurat. Și-a desfăcut cureaua de la pantaloni și i-a legat foarte strâns ciotul de la picior, ca să oprească sângerarea, apoi s-a așezat în fund lângă camaradul lui și l-a prins în brațe. Soldatul a încetat să urle și s-a uitat spre Manole cu o privire plină de deznădejde. „Cum te cheamă?” a șoptit el, uitându-se spre fața palidă a soldatului. „Petrea!”, a murmurat omul, continuând să tremure. „Io-s Manole a lu’ Țapu, din Regimentul Șepteștri…” Apoi a tăcut, părând că se gândește, iar rănitul își mușca buzele de durere. S-a uitat din nou la el cu o privire plină de milă și deznădejde, după care a tras adânc aer în piept. „Țin-te de mine, Petrea!”, a strigat Manole mai tare decât zgomotul asurzitor produs de explozii. L-a ridicat pe camaradul lui ca pe un sac, pe umăr și a început să alerge cu el în spinare, înapoi, spre tranșee, știind că undeva-n spatele frontului, era infirmeria.

          După un timp a început să sufle greu, ar fi vrut să se oprească și să se odihnească măcar un minut, însă gemetele înfundate ale lui Petrea l-au făcut să-și continuie drumul. A continuat să meargă cu pași repezi, până a zărit undeva-n dreapta doi brancardieri care cărau o targă și alergau. S-a oprit și a strigat către ei, însă amândoi și-au continuat drumul. Atunci a tras adânc aer în piept și a zbierat pân-a simțit că se sufocă. Unul dintre brancardieri s-a oprit și s-a uitat în direcția din care a venit strigătul. Manole a ridicat mâna și a început să le facă semne disperate să vină spre el.

          L-au așezat pe Petrea pe targă, iar Manole zăcea prăbușit pe pământul tare, abia trăgându-și sufletul. Ochii triști ai soldatului și lacrimile care-i curgeau pe obrajii palizi l-au cutremurat. „Să-ți deie Dumniezo sănătate și zâle, Petrea!” a murmurat el, respirând greu, tremurând de oboseală…

          „…Petrea!” a murmurat Manole, simțind că-l trec fiorii. „Petrea!” a strigat apoi, făcându-i pe cei din târg, să-ntoarcă privirile. Omul i-a zâmbit și a aruncat țigara din gură, apoi, sprijinindu-se de cârjă, s-a îndreptat spre Manole. Când a ajuns în dreptul lui a întins brațele, iar bărbatul a sărit să-l îmbrățișeze. „Manoleeeee, salvatorul meu!” a strigat Petrea, iar toți cei din jur s-au oprit și i-au privit mirați pe cei doi. „Omu’ ăsta mi-o salvat viața!” a continuat Petrea, după ce s-a smuls din îmbrățișare, arătând cu mâna spre binefăcătorul lui și făcându-l pe Manole să se înroșească și să lase privirea-n jos.

          S-au așezat la o masă, afară, la cârciumă, laolaltă cu alți mușterii, iar Petrea i-a făcut semn cârciumarului să le aducă două jumătăți. După ce le-au fost aduse băuturile, au ciocnit și le-au dat pe gât dintr-o data, plescăind satisfăcuți, apoi și-au aprins fiecare câte o țigară și au mai comandat un rând. Petrea s-a uitat cu recunoștință spre Manole, apoi a început să-și depene povestea, cu vocea lui răgușită. Cei doi brancardieri l-au dus la infirmierie, iar el strângea din dinți de durere. Au așezat targa jos, lângă alți răniți ce așteptau să fie văzuți de un medic. A reușit să se ridice-n capul oaselor și când a văzut în jurul lui atâta durere și suferință, a închis ochii și a murmurat: „Ține-mă, Doamne!”, apoi nu și-a mai amintit decât că a simțit o durere cruntă, iar cineva pacă-i răscolea cu cleștele prin ciotul de la picior. A vrut să urle, însă în gură avea ceva cledos, moale care-i ținea apăsată limba încât n-o putea mișca, iar în scurt timp și-a simțit fălcile amorțite. Îi era atât de frig, încât ar fi vrut să ceară un lepedieu14F sau orice cu care să se-nvelească, însă nu putea să scoată nici măcar un geamăt, iar în scurt timp și-a pierdut cunoștința și s-a trezit într-un pat de campanie. Îl durea cumplit locul în care a avut piciorul, iar capul îi vâjâia și simțea că-i arde tot trupul. Gura-i era uscată, ar fi vrut să doarmă și să nu se mai trezească niciodată... Capul îi era bandajat până sub gât iar scalpul îl ustura înfiorător. De două ori pe zi, un infirmier îi desfăcea bandajul de la cap, îl ungea cu o alifie de gălbenele, iar după o lună a renunțat de tot la el și a reușit pentru prima data să iasă din salon, cu ajutorul cârjelor. În curând i-au dat drumul din spital și l-au trimis acasă, în satul lui, cu solda și un certificat de invalid de război. A locuit acasă, cu părinții și sora lui mai mica. Ieronim, tatăl lui era un căoaci vestit, iar el, înainte să meargă-n război n-a vrut să-nvețe meșteșugul covăcitului, mai mult i-a plăcut să stea pe lângă mamă-sa și s-o ajute la treburile muierești. După ce a rămas fără un picior, a petrecut mult timp pe lângă bătrânul lui ca să-nvețe cum să potcovească un cal, s-ascută o secere, un cuțit, ba chiar o secure sau o toporișcă, însă nu s-a legat nimic de el, oricât s-a strofocat. Ieronim se-nfuria și striga la el că-i un năblejnic și-l suduia. Doar mamă-sa-i lua apărarea și-i zicea bătrânului să-l lase-n pace, că ficioru-i invalid, mai bine să-i „mulțămească lui Dumniezo că i-a mai dat zâle!”. Atunci Petrea se-nfuria și pleca de acasă, șontâc-șontâc, cu cârjele, la soră-sa, măritată la ei în sat. Acolo stătea câteva zile fără să mănânce nimic și fără să deranjeze pe nimeni, dormind în grajd cu vaca. Într-o dimineață a rămas singur. Soră-sa și cumnatu-său au plecat să sape cucuruzul, iar el a coborât în beci și a apucat la dimigeana cu jinars. Nu și-a mai prea amintit ce a făcut după aceea, doar ce i-a povestit soră-sa, Faustina. L-au găsit în cotețul scroafei, dormind lângă purceii care sugeau de zor de la mama lor. Unul dintre ei zăcea mort, sub Petrea, strivit de greutatea acestuia. Cumnatu-său s-a-nfuriat peste măsură. A luat furca și a-nceput să-l lovească-n cap și-n spinare cu coada, strigând: „Să nu te mai văd niciodat’ p-aici, că t-omor!” S-a liniștit abia când s-a băgat Faustina între ei ca să-I despartă.

          …au dat pe gât și al doilea rând, iar Manole a deschis gura să vorbească, însă Petrea a răcnit către cârciumar ca să-i aducă toată glaja, apoi și-a continuat povestea…

          …a ajuns acasă și a intrat în curte. Ieronim bătea cu barosul un cui de jug înroșit în foc. Îl ținea strâns cu cleștele și-l lovea cu toată puterea, răsucindu-l încet. Petrea s-a apropiat de bătrân, iar acesta a început să-l ocărască, zicându-i că miroase ca o cocină. „Mascrule, ai călărit scroafa?” l-a întrebat, rânjind. Feciorul a văzut negru dinaintea ochilor și când Ieronim s-a-ntors cu spatele, a ridicat cârja și l-a lovit pe bătrân în cap. A-nceput să plângă și să urle, până l-a auzit mamă-sa, care a venit fuga din conie. I-a găsit pe amândoi întinși pe jos. Bătrânul înjura, cu capul spart, chinuindu-se să se ridice, iar feciorul continua să plângă. De atunci Petrea n-a mai avut zile bune cu bătrânu-său. Se luau la harță din te miri ce. Într-o dimineață până nu s-a luminat de ziuă, a plecat șontâc-șontâc, sprijinindu-se de cârje, până la văru-său Iosâv, de pe ulița cealaltă. Acesta l-a dus cu căruța cale de patru sate, la Nelu a lui Nae, care avea o turmă mare de capre și avea nevoie de un om care să-l ajute la muls dimineața și seara, pe blid de zamă și un pachet de țigări…

          A petrecut multe luni la capre și a început să-i placă să stea cu ele, să le vorbească, să le ajute să fete iezi frumoși, ba chiar să doarmă cu vreunul mai plăpând la piept ca să-l încălzească și să-i dea putere din nevolnicia lui. Când Nelu a lui Nae s-a betegit de apă la plămâni, s-a hotărât să vândă caprele ca să facă bani cu care să se doftoricească și să se ducă la spitalul de la oraș.

          Astfel a ajuns Petrea la târg, să vândă caprele, iar mai departe nu știa ce va face și unde se va duce. A mai dat pe gât încă un pahar. Sticla era pe terminate, iar Petrea a mai cerut una. Lui Manole îi sticleau ochii și se bucura atât de mult că și-a întâlnit camaradul din râzboi, încât s-a oferit să plătească el băutura. Mai târziu și-a amintit c-au dat gata și cea de-a treia sticlă și s-a ridicat de la masă să meargă după colț ca să se… Dar nu a mai ajuns. L-a trecut atât de tare, încât a făcut pe el. Era cu pantalonii uzi când a apărut Nuțu a lui Vilea să-i spună c-a găsit o junincă la preț bun. Manole a rânjit și a dat din mână a nepăsare, după care a căzut lat în căruță. Nuțu l-a lăsat în plata Domnului și l-a căutat la chimir să-i ia banii să târguiască vițeaua. Petrea a apărut acolo șontâc-șontâc. Nuțu s-a răstit la el și l-a gonit de lângă căruță ce pe un câine. După aceea Manole și-a mai amintit că s-a trezit, s-a ridicat în capul oaselor și l-a văzut pe Nuțu cum mâna calul, iar în spatele căruței era legată o junincă. A mormăit și a strigat către prietenul lui să oprească, însă acesta nu l-a auzit. Îl durea cumplit capul și-i venea să vomite. A-ncercat să se ridice, ținând mâna strânsă la gură, însă din cauza unei zdruncinături a alunecat într-o parte. Șuvoiul gros și verzui i-a țâșnit printre degete direct pe pantaloni și pe cămașă. A-njurat și a încercat din nou să se ridice. Nuțu l-a auzit și a tras de hățuri să se oprească. „Ce-i baiu’, bă Manole?”, a rânjit el, în timp ce bărbatul se căznea să stea în fund. A coborât și l-a ajutat pe Manole să se ridice, însă acesta l-a îmbrâncit nervos. S-a aplecat și a mai vărsat un șuvoi gros de lichid, după care s-a șters la gură cu mâneca de la cămașă. Într-un târziu s-a ghemuit în spatele căruței, privind în ochii blânzi ai vitei ce venea supusă-n spatele lor. Mai târziu a-nchis ochii încercând să se liniștească și să scape de durerea cumplită de cap.

           Pesemne că a adormit din nou, iar când a deschis ochii începea să se-nsereze. Durerea de cap l-a mai lăsat, însă hainele-i miroseau îngrozitor. Și-a întors capul să se uite la văcuța ce i-a urmat tăcută tot drumul. Mirarea din ochii ei blânzi și supuși l-a făcut pe Manole să se rușineze și să-și dorească să fie în altă parte.

          „Nan-Anică!” a strigat Nuțu trăgând de hățuri să strunească animalul. „Nan-Anică!” a continuat el, văzând că nu-i iasă nimeni în cale. A deschis poarta și a intrat grăbit în curte. Bătrâna a apărut într-un târziu, când Manole se căznea să se dea jos din căruță, iar Nuțu dezlega juninca. S-a uitat la fiul ei cu o privire încărcată de furie și dispreț, văzându-l în ce hal arată, apoi a murmurat: „Dumnezăule mare, da’ un’e ai fost?” Apoi i-a zis să se dea jos și să meargă să se spele, însă el a dat din mână a nepăsare. A coborât încet. După câțiva pași s-a oprit dinaintea bătrânei și s-a clătinat. Femeia s-a prins de nas și s-a dat temătoare doi pași înapoi. Manole i-a aruncat mamei lui o privire tulbure, plină de ură și a ridicat mâna ca s-o lovească. „Manoleeeee!” s-a auzit strigat de o voce ca un tânguit, un plânset, o rugăciune. „Mă, Manole, mă!” Palma lui a coborât pe obrazul bătrânei cu un sunet sec, făcând-o pe Anica să scoată un țipăt scurt, iar pe Lenuța s-alerge înspre el cu copila-n brațe. „Mă, Manole, mă!” a implorat muierea lui, cu vocea-i rugătoare, „Nu mai da-n ea, că-i mumă-ta…” Bărbatul a-nchis ochii și a murmurat ceva, apoi i-a deschis și s-a uitat la mogâldeața din brațele femeii sale. Dintr-o data s-a simțit atât de rușinat și vinovat încât s-a prăbușit în genunchi și a început să plângă.

          Nuțu ieșea nevăzut din curte, iar juninca aștepta liniștită să fie adăpată și hrănită…

Vizualizări: 45

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Vă felicit din suflet!

Felicitări! Vă apreciez textele realiste, limbajul și arta narațiunii. V-am îndemnat să postați pe acest siteu cunoscând activitatea. V-ați înscris, dar n-ați postat. Dacă ați revenit participând la acest concurs și datorită îndemnului meu, pot să mă consider un ,,țap ispășitor " bucuros de aprecierea pe care ați obținut-o. O primăvară frumoasă!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Adelina Labic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În zodia ploilor a utilizatorului Adelina Labic
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninsoarea a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Canicula a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În zodia ploilor a utilizatorului Adelina Labic
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog În zodia ploilor a lui Adelina Labic
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cristal a utilizatorului Dinca Valerian
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sfârșit de zi a lui Dinca Valerian
cu 22 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cristal a utilizatorului Dinca Valerian
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cristal a lui Dinca Valerian
cu 22 ore în urmă
Lui nicolae vaduva i-a plăcut discuţia Narseh (II) a lui Alexandra Ghenghea
ieri
Lui nicolae vaduva i-a plăcut discuţia Narseh (I) a lui Alexandra Ghenghea
ieri
Alexandra Ghenghea a postat o discuţie
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă doare azuriul și-aripa de-a zbura... a utilizatorului gabriel cristea
Miercuri
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog mic a lui nicolae vaduva
Miercuri
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfârșit de zi a utilizatorului Dinca Valerian
Miercuri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Canicula a utilizatorului Darie Giurgiu
Miercuri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Canicula a lui Darie Giurgiu
Miercuri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Ninsoarea a lui Darie Giurgiu
Miercuri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninsoarea a utilizatorului Darie Giurgiu
Miercuri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor