Povestea mării

[Corina Militaru]

       

        Tăcere. În sfârşit tăcere. Tânjesc după tihna orelor târzii din noapte, mai ales în acest anotimp când zilele lungi şi zgomotoase mă consumă. Vara, eliberat de plictiseala iernii şi de bâjbâiala primăverii, soarele se încinge, aducându-mi în pragul serii, parcă nesfârşite, musafiri. Cândva îndrăgeam oamenii. Pierzându-se în adâncul sufletului meu, ei se contopeau cu neastâmpărul ori cu liniştea mea. Petreceau nenumărate ore ascultându-mi vrăjiţi cântul izvorât din infinit, îmbătaţi de frumuseţea mea sălbatică. Mă venerau. Acum, armoniile mele sunt strivite de manele, funky, house, hip hop, revărsate din cluburi, terase, vile sau din câte un „4x4”, amestecate într-un vacarm de nedescris, persistent până spre dimineaţă. Oamenii s-au schimbat. Vânează uitarea de sine, călărind bidivii nărăvaşi, biciuiţi nervos cu împletituri de larmă. Orbi şi surzi, alunecă zoriţi spre nu ştiu unde ignorându-mi minunea desuetă, socotesc ei. Adeseori îl implor pe Dumnezeu să-mi spună de ce m-a aşezat în acest loc, gândind că poate altundeva mi-ar fi fost mai bine. Însă El, invariabil, mă îndeamnă să cânt. Atunci îmi amintesc faptul că menirea mea este să dăruiesc magice armonii, indiferent dacă sunt primite ori nu.

        Cu toate acestea sezonul mă oboseşte. Valuri de turişti neliniştiţi mă asaltează, dorindu-şi o fărâmă din sufletul meu, lăsând în urma lor amprente de întuneric, pe care mă chinui să le şterg în fiecare noapte, după ce ei adorm. Câteodată nu reuşesc, iar neputinţa mă înfurie. Din zbuciumul meu se nasc talazuri furibunde care-i înfricoşează. În astfel de momente nu se mai încumetă să mă atingă. Apoi neputinţa lor mă îmblânzeşte, încât deschid iar braţele primindu-i înapoi. S-au obişnuit cu mine aşa. Unii spun că sunt capricioasă deoarece îmi schimb dispoziţia neaşteptat, ba mai mult şi înfăţişarea. De fapt eu sunt aceeaşi de când lumea.

       Ziua de azi a fost însă asurzitoare, ecourile ei stăruind în fiecare picătură a fiinţei mele cu toată liniştea mătăsoasă aşternută de un timp. Degetele-mi albe aleargă năvalnic pe clape sidefii, înălţând către cer, în vârtejuri ameţitoare, scântei de lumină ce magic se adună, pentru o clipă, într-o torţă orbitoare ca apoi să explodeze, căzând ploaie de mirifice sunete-culori peste plaja acum pustie. Pe negândite tristeţea se îndepărtează, topindu-se în neant. Îmi place tot mai mult singurătatea orelor din noapte, răgaz să gust aroma păcii nesfârşite.

        Doar câteva ore până când soarele, scuturându-şi genele grele de somn, va împinge mantia nopţii la marginea orizontului şi, stropindu-şi ochii cu roua dimineţii, va deschide porţile zilei. Calmă acum, mă odihnesc legănându-mă uşor într-un nemărginit hamac de stele. Degetele obosite abia mai ating clapele, slobozind în aer suave sunete ce se sting în zidul tăcerii, rând pe rând. Luna îmi zâmbeşte şăgalnic, parcă ademenindu-mă s-o prind. „Tu ai vrut!” o avertizez şi, într-o clipă, este în braţele mele. Necăjită, se zbate, tremură, zâmbeşte chinuit, se alungeşte, îşi tulbură culoarea, însă nu mă impresionează. O dau de-a dura până la orizont, desenând potecă aurie spre tărâmul visului, pe urmă o eliberez şi revin la molcoma mea legănare.

      Deodată liniştea se sparge în cioburi de râs cristalin. Mă înalţ puţin şi zăresc două suflete îndrăgostite, hârjonindu-se vesele pe plajă. Brusc fata întrerupe jocul şi fascinată se apropie de mine, urmată îndeaproape de băiat. Se apleacă şi cu nesfârşită duioşie mă mângâie îndelung.

– Încearcă şi tu! îşi îndeamnă iubitul, apoi sesizând ezitarea acestuia, insistă: Haide! Atinge-o, este vie!

        Surâzând amuzat, el îi face pe plac, dar fără s-o creadă. După aceea o cuprinde tandru în braţe şi arătând spre fâşia desenată de mine, din culoarea lunii, îi şopteşte:

– Acolo, la capătul podului de aur, începe magia... Ai curaj să treci dincolo?

– Hai! îl prinde ea de mână şi împreună păşesc pe cărarea aurie.

       Le îmbrăţişez delicat trupurile tinere şi pure, cuprinsă de o adâncă emoţie. Freamăt, adunând picătură lângă picătură, dulci unduiri răsfirate la ţărm în mii de degete spumă, ce aleargă zburdalnice pe clape de nisip, numai pentru ei. „Sunt iubită!...” îmi şoptesc şi uit momentele când îi reproşam lui Dumnezeu că n-a ales alt loc unde să mă aşeze ori că nu mi-a dat măcar alt nume… Poate Marea Fermecată, sau orice… Numai Marea Neagră, nu! 

 

[Gabriela Grădinariu]

Ce frumoasă transpunere în "pielea" mării. Se vede că eşti de-a locului, o iubeşti. Admirabil!

[Chris]

Foarte frumos! scriitură din perspectivă mării, săraca, de gunoaiele care îi murdăresc părul nisipos auriu n-ai zis nimic. Mi-au plăcut multe construcţii metaforice întâlnite în text. Citit cu deosebită plăcere :))

[Corina Militaru]

Da, Găbiţă, o iubesc şi n-aş putea concepe să locuiesc departe de ea. Mulţumesc pentru cuvintele tale frumoase. 

Îmbrăţişez cu drag,

Gabriela Grădinariu a spus :

Ce frumoasă transpunere în "pielea" mării. Se vede că eşti de-a locului, o iubeşti. Admirabil!

[Corina Militaru]

Am omis, dragă Augusta, multe aspecte, deoarece m-aş fi întins prea mult cu un text care, altfel, nu are cine ştie ce valoare literară. Este mai mult un omagiu adus de mine mării. Mulţumesc frumos pentru semn.

Pup cu drag,

Augusta Cristina Călin a spus :

Foarte frumos! scriitură din perspectivă mării, săraca, de gunoaiele care îi murdăresc părul nisipos auriu n-ai zis nimic. Mi-au plăcut multe construcţii metaforice întâlnite în text. Citit cu deosebită plăcere :))

[Corina Militaru]

Ştii, Melania, ce mi-a lipsit în cei trei ani cât am fost nevoită să stau în Târgovişte(stagiatura, cum era pe vremuri)? Strigătul pescăruşilor! Nu-ţi poţi imagina fericirea mea când am revenit în oraşul meu, la marea mea. :)

Mulţumesc pentru cuvinte!

Cu drag,

Melania Briciu a spus :

Frematari de valuri indragostite Sub strigatul chemare al pescarusilor la Pontul Euxin. O iubesc si eu atat de mult dar n-o pot vedea decat foarte rar. Dunarea albastra insa ii duce zilnic pe valurile sale imbratisarea sufletului meu.

[Ion Lazăr da Coza]

Duioasă și, de ce nu, patriotică transpunere în „pielea” mării noastre!

Drag,

da Coza

[Emil Dumitru]

Am remarcat mai multe fraze, dar ,,Îmi place tot mai mult singurătatea orelor din noapte, răgaz să gust aroma păcii nesfârşite'' sau ,,O dau de-a dura până la orizont desenând potecă aurie spre tărâmul visului, apoi o eliberez şi revin la molcoma mea legănare'',  în mod deosebit, şi doar cu aceste două fraze, poţi frace un poem!

Două mici cârcoteli: 

- funky,  cu ''y'' la sfârşit, fiind vorba de un stil de muzică.

- ţăram,  în ultimul paragraf, rândul doi.

Cu prietenie,

[Corina Militaru]

Marea noastră, Ion, este unică(chiar dacă neîngrijită de unii). Întotdeauna m-am socotit foarte norocoasă pentru că o am atât de aproape.  

Mulţumesc atât pentru cuvinte, cât şi pentru ajutor. Un condei ca al tău face minuni. :)

Cu drag,

Ion Lazăr da Coza a spus :

Duioasă și, de ce nu, patriotică transpunere în „pielea” mării noastre!

Drag,

da Coza

[Corina Militaru]

Mulţumesc frumos, Ada! Mă bucură semnul tău.

Cu drag,

Ada Nemescu a spus :

iubită este marea, vraişte, picuri adunată,cu plete aurii, scăldată de priviri neruşinate, ea le ştie pe toate, frumoasă poveste, frumoase metafore, aDA

[Corina Militaru]

Deci, Emil, te-ai lăsat furat puţin de marea mea. Mă bucur mult! 

Cârcotelile sunt de mare ajutor, am şi corectat deja. Mulţumesc frumos pentru tot!

Cu drag,

Emil Dumitru a spus :

Am remarcat mai multe fraze, dar ,,Îmi place tot mai mult singurătatea orelor din noapte, răgaz să gust aroma păcii nesfârşite'' sau ,,O dau de-a dura până la orizont desenând potecă aurie spre tărâmul visului, apoi o eliberez şi revin la molcoma mea legănare'',  în mod deosebit, şi doar cu aceste două fraze, poţi frace un poem!

Două mici cârcoteli: 

- funky,  cu ''y'' la sfârşit, fiind vorba de un stil de muzică.

- ţăram,  în ultimul paragraf, rândul doi.

Cu prietenie,

[Corina Militaru]

Ai ascultat-o? Mulţumesc, Georgia!

Cu drag,

Georgia Miculescu a spus :

...pe clape de nisip...

[Mariana Suciu]

"Degetele-mi albe aleargă năvalnic pe clape sidefii, înălţând către cer, în vârtejuri ameţitoare, scântei de lumină ce magic se adună, pentru o clipă, într-o torţă orbitoare ca apoi să explodeze, căzând ploaie de mirifice sunete-culori peste plaja acum pustie. Pe negândite tristeţea se îndepărtează, topindu-se în neant. Îmi place tot mai mult singurătatea orelor din noapte, răgaz să gust aroma păcii nesfârşite."

Mi-a placut, mult.

Mariana