Poveste scurtă pentru adormit generalu'

[Costel Nicolau]

Marinică a intrat val-vârtej în biroul ofiţerului de serviciu, mai devreme ca de obicei, şi-i spuse lui Vasile pe un ton ca de înmormântare însă autoritar :

-  Aveţi mare grijă pe-aici! Nu-i a bună Vasile, nu-i a bună ! Sunt sigur că ceva rău are să

se-ntâmple. Mi s-o zbătut ochiul stâng toată noaptea.

            În timp ce-i dădea vreo doi dumnezei, în gând lui Vasile , şi cu o voce domoală de monah îl ruga pe Atotputernic să-l ierte, timp în care îşi făcuse şi vreo trei cruci la repezeală cu degetele împreunate la ochiul stâng, telefonul zbârnăi cu putere şi-i sperie pe amândoi.Vasile ridică receptorul la repezeală, îl duse la ureche şi în primele secunde se făcu alb ca varul, şi se scurse lin ca o esarfa de  mătase în scaunul dinapoia lui. Cu o privire îngrozită ca şi cum în loc de Marinică avea în faţă o stafie, zise mai mult în şoaptă:

- Vine generalu’!

        Vestea a căzut ca un trăsnet.Vestea aceasta a străbătut cu viteza luminii întregul comandament lăsând să iasă printre canatele vechi de la geamuri un aer de deprimare în stare de şoc, căpătat de Şefu' ăl Bătrân şi de întreg staful planificator. Ba mai mult ,aburi cu iz de disperare au ţâşnit în sus prin acoperişul obcen despuiat de foile de tablă ruginite, zburlite ca penele bătrânelor ciori care-şi fac veacul în plopii din vecinătate şi care cel mai probabil sunt de aceeaşi vârstă cu clădirea. Noroc cu semeţele uşi din termopan, frumos impodopite cu motive heraldice şi cu nelipsitele aparate de aer condiţionat, mândria biroului de achiziţii.

               La auzul veştii, dimineaţa aceea nu a mai fost la fel pentru nimeni. Cine-ar mai fi putut sta liniştit după aşa o blestemăţie de veste...Nimeni nu şi-a mai pregătit cafeaua după vechile ritualuri învăţate şi păstrate cu stricteţe în ani şi ani de experienţă.Nimănui nu-i mai ardea să beştelească sau să ameninţe cu pedepse pe obişnuiţii întârziaţi sau să-şi felicite şeful direct ori nemijlocit pentru maretile idei avute abia cu doar o zi înainte la o adunare fără ordin de zi.Totul clocotea între perplexitate şi panică.

         Iată că după atâtea alarme false şi zvonuri de raspandaci, tocmai când se aşteptau mai puţin, generalu' şi-a planificat o zi întreagă numai pentru ei. Teribil soroc. Deşi destianti pentru sprijin, nimeni nu ştia cu exactitate pe ce se vor sprijini când va sosi înaltul musafir. Nimeni nu ştia cum să răspundă acestei provocări care făcea pielea de găină fiecărui om important din staful planificator şi de comandă. Nimeni în afară de Şefu’ăl Bătrân, care deşi asudase din plin în

vechea ţinută cangar, avea totuşi ceva bănuieli cam pe unde va scoate cămaşa.

       Sobru, autoritar, uşor miştocar , dar hotarat şi pătrunzător a luat iniţiativa. Nu se grăbi să convoace la el nici pe locţiitor , nici pe şeful de stat major şi nici alţi şefi mai mult sau mai puţin responsabili, ci chemă la e pe un singur şef...Şeful de popotă !

       Jan Lache se înfiinţă într-un suflet aşa cum era mai întotdeauna, dezordonat, îmbrăcat atipic, salută cu două dejte’ la boneta strâmbă şi rămase sprijinit de tocul uşii deschise de la intrare, stând aşa mai cu fereală că tocmai mâncase un mic dejun tradiţional cu şuncă şi ceapă, ştiind la nivelul de foarte bine că mirosul lui nu-i deloc compatibil cu exaltările parfumurilor şi coloniilor de comandament, aşteptând noile directive.

Şefu’ăl Bătrân îl privi îndelung, cercetător şi îngrijorat, după care cu o blândeţe care nu-i era caracteristică, i se adresă :

        - Ascultă bă, Janele tu vei avea onoarea să reprezinţi toată suflarea unităţii noastre în faţa generalului. În braţele tale şi mai ales în priceperea ta stă cartea noastră de vizită.Va trebui să acţionezi în aşa fel încât efortul tău să fie cu mult peste gusturile şi imaginaţia lui.Trebuie să faci în aşa fel încât aromele din popota ta să-i poată lua ochii atât de la varul scorojit cât şi de la milioanele de puncte negre de pe pereţi, semn că şi la noi au fost odată şi muşte, şi căldură. Şi nu intra în panică ! Suntem gata oricând  pentru aşa provocări mai mult decât alţii. Ştii doar că avem cămara noastră pregătită pentru astfel de  situaţii de urgenţă şi mai ales nu vei fi singur. Vor fi cu tine specialiştii noştri de seama pe care ne bazăm mereu...

          (Specialiştii sunt în număr de trei şi cred că în faţa priceperii lor ar păli de invidie chiar şi bravul soldat Svejk.)

               Lache a-nghitit în sec şi până să se dezmeticească era deja împreună cu cei trei specialişti în cămara pentru situaţii de urgenţă.

        Cămara era plină cu tot felul de cutii, saci şi pachete peste care odihnea iernatic o brumă subţire şi argintie din care chiar şi aşa răzbeau în jur arome plăcute şi îmbătătoare.

                Lache îşi luă nelipsita agendă în mâna stângă şi un ciot de creion în mâna dreaptă şi împreună cu cei trei specialişti se muta de la un raft la altul citind etichete şi notând în agendă ordinul preliminar conform legilor şi regulamentelor în vigoare.

        După ce s-a tras o linie groasă sub lista făcută anevoios, si după lungi şi contratictorii discuţii dar mai ales întru surprinderea şi perplexitatea generalului, toţi au fost de acord cu următoarele :

- pentru aperitiv : sendvişuri croque monsieur , paela cu fructe de mare, pateuri marocane cu migdale, pilaf caraibian şi founde tradiţional.

- Pentru felul I : supă Miso a la Osaka şi supă Magellan cu caracatiţă

- Pentru felul II : bibilică la cuptor cu mere, cotlet de miel în crustă de ierburi, iepure cu slănină în crustă de piper

- iar la desert : prăjitură de catifea violetă, ştrudel cu fructe de pădure violete, trabucuri cubaneze în pachete violete iar la cafeaua braziliană, ciocolată Milka fireşte cum altfel decât cu etichetă violetă.

               După toate aceste propuneri a fost nevoie să se delibereze, şi după cum în astfel de situaţii toţi au dreptate ,pentru că nu-i aşa, toţi sunt deştepţi, dar mai ales definitoriu după aproparea lui Şefu’ăl Bătrân, s-a hotărât să se facă tot ce s-a propus ca să rămână generalu’ cu gura căscată, cu nările umflate şi mai ales cu siguranţă eternizării acestei unităţi de elită.

            A două zi totul era pregătit ca la carte, şi când generalu’ şi-a făcut apariţia în afară de Şefu’ăl Bătrân, şi alţi doi bărbaţi de seamă , întreg personalul parcă intrase în pământ.Acesta este unul din marile mistere ale omenirii. Unde dispare atâta popor şi cum încape în locuri în care de obicei se plânge de spaţiu, numai D-zeu ştie.

            Ziua datorită meniului bogat, trece uşor şi repede şi cu plăcerea de a-l fi surprins mieros şi plăcut pe general. Acesta după intelctuale dezbateri în care şi-a etalat cu mândrie vastele cunoştinţe de înalte studii academice, mastere şi doctorate fără număr, în pauzele scurte dintre un Beciul Domnesc şi un Cotnari vechi, se ridică taciturn de la masă, închină sobru dar mulţumit un pahar de Porto, îl bău până la fund, apoi plecă plictisit căscând somnoros, urmat de suită şi de Şefu’ăl Bătrân.

               Acesta din urmă, era încă îngrijorat şi urmărit de gânduri negre prevestitoare de dezastre.Dacă ceva n-a fost bine, dacă ceva nu i-o fi plăcut... La o adică îl belesc pe Lache şi pe specialişti, dar cum rămâne cu onoarea mea...Rătăcind anevoios prin gândurile întunecate, simţi dintr-o dată pe umărul stâng palma dreaptă, autoritară şi grea a generalului care-l trezeşte brusc din coşmarul care l-a urmărit întreagă zi :

           - Ascultă bă, Ăl Bătrân, demult nu m-am mai simţit aşa bine ! Aici se vede clar mână de gospodar şi că toate merg formidabil. Sunteţi un exemplu de urmat. Pentru acest an aveţi un ,,Excepţional’’ şi felicitările mele cele mai sincere ! Şi încă ceva. Trimite pe unul din specialişti la mine la maşină până semnez eu raportul...

[Corina Militaru]

 Nu știu acum, dar pe vremuri așa se întâmplau lucrurile! Foarte bine creionate personajele, umor atât cât să dea culoare textului. Am citit cu plăcere!

La redactare mai este puțin de lucru. Lipsesc multe diacritice. :)

Cu prietenie,

[Mihaela Popa]

:) vremuri...

citit cu plăcere,

Mihaela

[giurgiu maria]

Interesant că povestea-mi amintește  de atmosfera care se trăia în UM înainte de anul 2000 când se anunțau vizite de sus.Am citit cu plăcere!Felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Eu zic că și acum e la fel. Un text captivant și bine scris. Într-adevăr, la redactare mai e de lucru: diacritice, blancuri... Încântată să te citesc din nou!