Toamna lungă, nevoită de ploi, fusese gonită de-o vreme primăvăroasă. Ea înstăpânise locul. Până spre Undrea firea o luase razna uimind cu preaplinul ei, ca pe la mijlocul acestei luni mugurii să pleznească pe crengile pomilor, iar prin ogrăzi să zburde dalbi mieluşei. 

          Se ştie că, pe vremuri, credinţa era că blana mieilor, apăruţi cel mai devreme în Gerar, vestea cât de bun avea să fie anul, după cât de mult ori puţin negru le tărca albul. Acum, căldura spulberase nădejdea într-o prezicere a binelui, cât ar fi fost să fie... 

          Dar, în ajun de Crăciun, se reluase mersul drept al firii. Nori grei coborâseră dinspre munte scuturându-şi omătul din plin, îngreunând lumea cu straiul iscat, gonind lumina slabului soare. Peste zi preajma albise. Căciuli miţoase acoperiseră din plin case, acareturi, căpiţe ori şire. Odată cu lăsarea întunericului se iscase o viforniţă furioasă, spulberând aşternutul de zăpadă ocrotitor al grădinilor şi livezilor. 

          Oamenii, mai ales cei bătrâni, căinau pomii înşelaţi, sortiţi să-şi prăpădească rodul, se tânguiau că bietele animăluţe n-aveau cum să se-nfrupte din colţ proaspăt de iarbă, cum firesc ar fi fost! 

          Ăl mai mic al Zamfirei sta pitit sub velniţe, cu urechea ciulită la trosnetul lemnelor din sobă. Singur între şapte surori, era ciuca bătăii pentru copiii din sat. Şi nu nevolnicia staturii i-atragea pornirea neprietenilor, ci o frică bolnăvicioasa purtată de acesta pe oriunde-şi târa umbra, frică mirosită de toţi. 

          Pentru aşa năpastă babe firoscoase îi găsiseră pricină mamă-sii, despre care se răspândise vorba că, născându-l, se-ngrozise de jocul din umbră al Ielelor. Nimeni nu damblagise, căci nu fusese strigat nimeni! Doar nou-născutul se-ncărcase de-o spaimă înfiptă adânc în suflet. 

          De când se ivise pe lume nu ştia să fi pus geană peste geană în tihnă. Nu! I se zbătea inima ca unui iepuroi înfricoşat de câte ori vreun fir de zgomot i se năzărea prin vis. Treaz fiind, nu era mai vrednic! Un zbucium de şoapte auzite şi înţelese doar de el îl fugărea să-l răpună la tot pasul. Şi, deşi nimic din cele simţite nu se-ntâmpla, el îşi potrivea răsuflarea cu tactul ascuns al spaimelor ce-l stăpâneau din pruncie. 

          Totuşi, când făcuse zece ani, primise un dar. Era în vară. Un trecător prin sat, rătăcit pesemne, îl salvase pe copil de ploaia de mere coricove îndreptată asupra-i de nărăvaşi ciudoşi. Apoi îl trăsese de-o parte să-l ogoaie. Simţindu-i meteahna aţâţată şi de batjocoritori, îi vorbi de un leac, ridicând stufoasele-i sprâncene deasupra ochilor pătrunzători şi veseli. 

          Să fi trecut o jumătate de an, poate? El se găsea tot cu frica-n sân, parcă şi mai şi decât altădată! Şi creştea încă pe măsură ce se apropia clipa vestită de omul ciudat, adică vremea primei ninsori. În zilele din urmă nu mai dormise, nu mai mâncase, strivit de îngrijorare. Dacă nu va fi în stare să ducă la bun sfârşit ce fusese învăţat să facă?! 

          Şi iată că ninsese! Păcătoasa de inimă îi bătea gata să-i sară din piept. Dar până la urmă dorinţa de-a scăpa de boala fricii îi învinse nevoinţa. Se strecură afară dintre velniţe să nu-i trezească pe ceilalţi adormiţi târziu. Aruncă straiele în tăcută repezeală peste micu-i trup încălzit de fiorul necunoaşterii şi, îndesând căciula adânc peste ochi, birui scârţâitul uşii dinspre tindă. Ieşi în ogradă în plină viforniţă. Vălătuci de omăt spulberat de pretutindeni îl împresurară la iuţeală. Dar, mai volnic decât oricând, cu icoana călătorului în ochi şi cu povaţa-n urechi, băiatul se-ndreptă spre apărătoarea oilor. Nu aşa fusese îndemnat?! Să-şi ia alături pe unul mai slab decât el şi s-apuce pribegia prin lume, că aşa se va prăpădi pe vecie frica! 

          Se prelinse în caldul întuneric cu iz înţepător şi, tremurând ca varga, dibui mielul proaspăt născut, lipit de oaia-mumă. Ceva ca o vrajă neştiută amorţise suflarea de-aici, nimeni şi nimic nefiind supărat de micul fur. Doar un behăit subţirel îl încredinţă că şi-aflase tovarăşul de drum. 

          Apucă în braţe mieluţul, îl puse la fereală sub cojocelul său şi ieşi la viforoasa lărgime.  Copil şi miel, amândoi fură prinşi de vârtejul ninsorii şi purtaţi din ogradă spre uliţă, împinşi dincolo de biserica străveche până hăt, departe, spre gura pădurii şi de-acolo către adâncul ei cel negru, înspre poalele muntelui. 

          Ca prin farmec, o linişte de piatră se lăsase pretutindeni. Auzea inima-i bubuind lângă plăpândul firicel de viaţă ascuns la piept sub cojoc. Pătrunsese într-o poieniţă scăldată în argint. Zăpada înaltă de-un stânjen îl chema să se tăvălească în puful ei. Şi cum n-ar fi făcut-o! Numai ca pârdalnica de frică îl ţintuia locului! 

          În jur nici o adiere din vântul tăios de până mai atunci… nici un zgomot în afara celui făcut de toba inimii sale! Un petec de nor dăduse la iveală o lună stranie, de-o frumuseţe nemaintalnită! În rest, cerul covârşit de stele şi albit se uita, adevărat ochi rece, la băiatul prins în cleştarul poieniţei, ţinând la piept un miel agăţat de hotarul somnului. 

          Pe minută, copilului i se scurse toată vlaga din trup şi căzu în genunchi! De jur împrejur îl ţintuiau câteva perechi de luminiţe galbene, ochii lupilor sosiţi de neunde. Ciudat, dar spaima morţii nu-i mai tulbura cu nimic adâncul firii! Era stăpânit acum de un singur gând: să-l apere pe miel, să-l ocrotească de colţii lupilor pe care-i presimţea flămânzi dincolo de umbra copacilor şi care-nchideau un cerc din ce în ce mai strâns în jurul său. 

          Un behăit subţirel îi turnă în sânge o picătură de curaj. Mielul dădu semn că se trezeşte. Cu un glas pe care nici el nu şi-l auzise vreodată, strigase în miezul pădurii şi al haitei ce sta să-i răpună pe amândoi, cu ochii aţintiţi către un brad măreţ din apropiere, prins şi el în conul de argint al lunii: „Doamne, apără mielul acesta, căci eu nu sunt vrednic s-o fac!” 

          Ca din senin, o vâlvătaie se abătuse dinspre vârful negru al bradului bătrân şi dăduse iama în haită. Copilul văzuse doar o minge de foc pârlind cozi şi labe de lupi, lovind preajma, adevărată măciucă mânuită de un fermecat apărător… Apoi, cu inima spulberându-i-se, picase-n zăpadă, căutând a ocroti în cădere viaţa mică de sub cojoc… 

          Până la urmă, fusese găsit spre mijlocul zilei de părinţi. Aceştia uitaseră să-l certe, mulţumiţi că-l aflaseră, slavă Domnului, teafăr, împreună cu mielul. Nu înţelegeau nimic din ce băiatul le bâiguia. Şi uluiala îi covârşea privind cercul strâns de zăpadă bătătorită de labe de lupi, cioturile vecine înnegrite de foc, smocurile de blană pârlită ce pătau omătul pe alocuri… Şi mai uimiţi rămăseseră când, de-atunci, aflaseră în mezinul lor un temerar lecuit de frica ucigătoare care-i răpise cei mai frumoşi zece ani din viaţă… 

          Timpul a trecut, cum trec toate. Pădurea s-a rărit, dar bradul cel bătrân e şi-acum acolo. O dată pe an, în Noaptea de Ajun, o stea din vârful lui coboară şi se preface în vâlvătaie ocrotitoare a umbrelor unui copil şi unui miel, împlinind un rost din vremuri vechi… 

Vizualizări: 112

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte impresionant! Din nou legătura, siameză aproape, dintre om și animal, dând pilde.

De remarcat abilitatea stilistică cuprinsă în text, figurile de stil care îl împodobesc. Chiar dacă firul narativ duce spre stilul nonmodernist, prin mijloace artistice folosite el își menține scopul transmiterii de emoții, al mesajului și al semnificației propuse.

Dar așa este la Angela Dina! Toate prozele sale sunt deosebit de impresionante.

Sofy

Doamna Sofy, vă mulţumesc pentru alesele vorbe! :)

Să ne regăsim cu bine în Noul An!

ADMIRATIE!

LA MULTI ANI !

Foarte frumos! :)

Emoționant text! Și atât de bine scris! Fără niciun cusur, afară de niște virgule nepuse. :) Felicitări, dragă doamnă!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Noi a lui Lia Teodora Ianto
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Rugă a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Valiza cu vise a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Adelina Labic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am strâns în pumn pământul... a utilizatorului gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Adelina Labic îi place postarea pe blog Am strâns în pumn pământul... a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 19 ore în urmă
Adrian Erbiceanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ești numai tu? a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 22 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Valiza cu vise a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Valiza cu vise a lui Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a postat o discuţie
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Protocol de toamnă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Protocol de toamnă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am strâns în pumn pământul... a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Am strâns în pumn pământul... a lui gabriel cristea
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog De nimic nu ți-e teamă... a lui Grig Salvan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ești numai tu? a utilizatorului Adrian Erbiceanu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor