Portarul

[Exemplu de Titlu]

   Era odată, într-un orăşel îndepărtat, un bărbat cam de 50 de ani, care trăia, împreună cu soţia sa, dintr-o modestă leafă pe care o primea de la lăptăria oraşului, unde lucra ca portar. Viaţa nu le făcuse cadou nici un copil. Bietul portar şi soţia lui nu ştiau nici să scrie, nici să citească.
    După ani buni de muncă la lăptărie, într-o zi, pe neaşteptate, sosi o veste ca un trăznet: În ţară se dăduse o lege conform căreia toţi portarii trebuia să aibă studii de cel puţin 4 clase. În ziua aceea portarul plecă amărât acasă, întrucât, gândea el, la vârsta sa înaintată nu mai avea dispoziţia necesară să înveţe a scrie şi a citi. Nevasta lui primi cu aceeaşi amărăciune vestea.
    Timp de o lună după concediere, bietul portar se tot gândise ce să facă şi unde să se angajeze. Cine-l mai primea pe el la vârsta lui? Şi într-o seară, târziu, nevasta îi zise: -Măi, omule, tu ştii că eu mă pricep să gătesc bine, iar tu eşti un om foarte ordonat şi chibzuit. Ce-ar fi să luăm împrumut nişte bani din bancă şi să deschidem o mică prăvălioară? Zis şi făcut: Peste încă o lună, girând cu casa, cei doi luară un împrumut bancar şi-şi deschiseră acasă, în camera de la stradă, un modest restaurant cu două mese.
    Dar femeia gătea nemaipomenit, iar el, având dar de sus, amenajase micul restaurant cu foarte bun gust, astfel încât, peste puţină vreme, nu mai puteau face faţă comenzilor. Astfel ajunseră cei doi soţi să închirieze un spaţiu mai mare undeva, în centrul oraşului, amenajară în stil original noul restaurant şi din două mese se făcură douăsprezece. Totodată, angajară două chelneriţe.
    Dar lucrurile nu se opriră aici. Clienţii se înmulţeau, afacerea prospera şi ei abia mai făceau faţă. Şi uite-aşa mai deschiseră încă două restaurante mari şi frumoase.
    Li se duse vestea până departe, şi într-o zi se treziră la uşă cu un domn elegant, ce coborî dintr-o trăsură luxoasă, trasă de doi cai nemaipomeniţi. Domnul întrebă de patron şi când fostul portar veni la el şi îl invită la o masă în separeu, domnul îi spuse că este un mare om de afaceri şi îi propuse să încheie un contract de colaborare, contra unei sume de un milion de dolari. Bietul portar era să scape paharul din mână. Ceru o oră timp de gândire, interval în care se consultă cu soţia sa, şi cei doi căzură de comun acord să accepte oferta.
    Şi iată că peste o lună, micul întreprinzător era aşteptat în frumoasa gară a unui mare oraş din ţara respectivă, de către un bărbat ce era îmbrăcat ca un surugiu, care îl conduse cu trăsura până la o imensă clădire cu mai multe etaje. După ce coborî fu condus până la etajul 2 şi apoi fu introdus într-un birou de dimensiuni mari, cu mobilă scumpă, unde, la o masă lungă, de nuc, înşiruiţi unul lângă altul, îl aşteptau cinci domni îmbrăcaţi în costume din cea mai fină stofă. În capul mesei omul nostru îl recunoscu pe omul de afaceri care îi propusese colaborarea. Afaceristul îi prezentă pe cei cinci domni ca fiind avocaţii firmei şi apoi îi oferi un scaun, la aceeaşi masă, faţă în faţă cu avocaţii. După ce micul nostru patron se aşeză, stingherit, la masă, apăru o secretară cu cafele iar unul dintre avocaţi scoase dintr-o mapă o mulţime de hârtii, pe care le puse pe masă, în faţa musafirului. Urmară cinci minute de linişte. Afaceristul sparse tăcerea şi îi spuse eroului nostru: -Acestea sunt exemplarele contractului de colaborare. Am încercat să stipulăm clauze favorabile atât nouă, cât şi dumneavoastră. E ceva în neregulă? Bietul oaspete mai tăcu două minute, după care se hotărî să răspundă, cu jumătate de glas: -Da, e o problemă. –Spuneţi, zise afaceristul. –Ştiţi, eu nu ştiu nici să citesc, nici să scriu. După ce se trezi din nedumerire, omul de afaceri se ridică, emoţionat, de pe scaun şi li se adresă avocaţilor: -Domnilor, vă daţi seama unde era acuma omul acesta dacă, pe deasupra, ştia să scrie şi să citească? La care musafirul răspunse involuntar, oftând: -Ehe, eram portar la lăptărie !

Culeasă şi adaptată de Florin T. Roman

[Corina Militaru]

Final amuzant. :) Câteva erori, unele repetiții, redactare deficitară, dar povestea place. :)

[giurgiu maria]

Am recitit cu multă plăcere ! Un text  plăcut ! Prețuire!