Ploaie cu majuscule

[gina zaharia]

 

Începuse  ploaia cu majuscule peste codrul care tocmai rodise sălbatic şi îndepărtat. 

Îi conturam chipul pe braţele noastre, măsurând orizonturile într-o îmbrăţişare întreagă. O înfăşurasem într-un poem continuu, demn de aşezat la baza scărilor de peste nori. Erai rege în palma izvoarelor şi te-am fotografiat cu uimirea pe chip, numărând stropii care-ţi şopteau, în cădere, un imn. 

 - Rămâi acolo, mă voi întoarce să-ţi aduc primii picuri albaştri. Trei dintre aceştia te vor însoţi pretutindeni şi vor purta iniţiale din busuioc de câmp şi alb de tăcere. 

 - E prima scrisoare pe o balanţă tulbure, prima pe care vei fi trimis-o fără intervenţii sau alte chenare din gama chiliilor neterminate peste care au urcat irişi somnoroşi, de-o eleganţă aparte. 

  Se aprinseseră toate crengile deodată şi porniseră agale, spre talazuri. 

  M-am ferit din calea lor şi am făcut o plecăciune. 

 Lângă mine înflorea un alun îndrăgostit. L-am sărutat pe ultima frunză perforată de sete. 

  Câteva cascade îşi dezbrăcaseră straiele pe sufletul codrului pe care-l patrona ploaia noastră. 

  Unele-mi aparţinuseră într-o grădină suspendată, altele erau ale tale, din puf de păpădie şi piscuri dezgolite. De-o importanţă aparte era freamătul pământului crud din care răsăreau candelabre de diferite dimensiuni, unele pârjolite de dor, altele prinse în descântecul luminii, cu trimitere la scrisoarea de care mi-ai amintit în acel început de veac. 

  Peste culmi treceau turme de lupi, rupând cerul în patru. 

  - Mi-e întuneric, ţi-am şoptit, aşezând pietre în zidul care unea două dintre sferele din pieptul timpului nostru. 

  Ai tresărit. Ecoul meu împânzise starea de bine şi doreai să-l strângi într-o ceaşcă de ceai. 

  - Ai şlefuit lacul de argint, mi-ai zis. Numai tu ştii cum ai încăput în somnul lui şi ai reuşit să coşi marginile cerului de pumnul lacrimei! 

  - Te-am strigat pe numele de împrumut şi am distras atenţia incertitudinii, ba chiar am tivit stratul de nesomn... Între timp o lebădă îşi prinsese piciorul în zăbrele de stuf şi a rămas prizonieră în propriul cuib! Am transpus imaginea aceea în ochii tăi, era păcat să n-o vezi! 

  - Opreşte odată ploaia aceea, mi-e teamă că valurile mă vor duce spre arii cu spini şi gheaţă! Şi arată-mi exact unde te-ai instalat că eşti pretutindeni şi nu-ţi pot urmări chemările. Simt cercuri de foc arzându-mi respiraţia de un violet pătrunzător şi nu reuşesc să înnod podurile destrămate în colţuri de rai! Dar stai... nu face asta, mă voi trezi de mii de ori într-o clipă şi voi fi mai sărac decât deşertul cu un singur sâmbure în ciocul păsării rătăcite în el! 

  - Atunci uită-mă în ploaie! Doar astfel te vei trezi în dimineaţa de dinaintea regăsirii. Fiindcă am aflat că ploaia diamantină sfinţeşte visul şi... mai ştii? 

  

 

  

 

[gina zaharia]

Mihaela, îmi poți spune simplu gina, chiar fără majusculă. În fiecare dintre noi e o asemenea ploaie, mai devreme sau mai târziu. Mulțumesc pentru trecerea pe sub umbrela ei.

Mihaela Moşneanu a spus :

M-aţi făcut să-mi aduc aminte de o ,,ploaie cu majuscule" din copilărie.  Sincere felicitări!, d-na Gina.

[Vasilisia Lazăr]

Gina, eşti inconfundabilă. O ploaie cu metafore insolite.

Toată admiraţia,

[CABEL ȘTEFAN TEODOR (TEO CABEL)]

Gina, cred că ai vărsat călimara cu poezie peste pagina unde scriai acest text.

Semn de lectură, teo cabel