Plăcințele cu dorințe

[Exemplu de Titlu]

Gicu are trei anișori și jumătate, Emil – șase, iar sora lor mai mare, Ilinca, nouă. Toți trei privesc nemișcați prin fereastră. Plouă. Curtea e plină de băltoace, în care bulbucii dansează gălăgios. Cele câteva găini s-au ghemuit în cușca câinelui. Câinele mai mârâie,  dar nu are ce le face – sunt vecinele lui. Și-a lăsat capul pe labe și se preface că visează.

Gicu scâncește. Părul blond, cârlionțat s-a lipit de frunte și s-a amestecat cu lacrimile lui sărate. Ilinca îl dojenește. Ea are niște metode , de educație învățate de la mătușa Vera.

De când taică-su a plecat la cei drepți, mama lor, în fiecare vară pleacă în Italia.

Și ei rămân în grija mătușii Vera, care trăiește peste vreo două case. Dar cum grijile  nu o lasă să stea prea mult cu cei trei copii, mătușa vine în fiecare zi, le face o gură de mâncare, îi mai strunește, dar  îi și mângâie. Și iar se întoarce la casa ei, unde o așteaptă gospodăria cu câteva găini și niște mustăți mereu puse pe ceartă.

Pe plită au o cratiță plină cu borș roșu, gătit cu o zi înainte. Doar că frățiorii ăștia ai ei vor plăcinte... Și de unde să le ia plăcinte?...

Iată și celălalt, Emil, începe să scâncească, cică îl doare dintele. Se clatină dintele lui, mititelul. Trebuie scos. Acuși. Ilinca găsește o bucată de ață și încearcă să o lege de dintele vinovat, printre  plânsetele lui Emil. 

– Dacă vei sta binișor, am să-ți fac o surpriză, îl ia cu vorba Ilinca.

– Ce șurprijăăăăă? nu se liniștește Emil.

– Vei vedea. Acum închide ochii și … și un pic de răbdare!

– Vreau șă vină mama..., scâncește iar băiatul.

– Mama vine la toamnă, îl domolește soră-sa.

Emil nu se lasă înduplecat. Gicu își suge degetul mare, ca pe o bomboană. S-a liniștit că nu are încă dinți de scos. E prea micuț, de-abia i-au ieșit.

– Uite, zice Ilinca, azi e sâmbătă și, dacă ar fi fost mama acasă, am fi mâncat plăcinte. Vrei să fac eu plăcinte?

– Vreau, dar plăcinte cu ce? abia își mai ține lacrimile Emil.

– Plăcințele cu dorințe!

Emil pare uimit. Înghite în sec. Fără să vrea, deschide  gurița, lăsând să se vadă dintele gârbovit. Ușurel, mâinile Ilincăi răsucesc ața în jurul dintelui vinovat și ața zboară în sus.

– Au! și dintele iese afară cu tot cu ață! Ilinca sloboade ața și îi întinde frumusețea de dinte, mare cât un bob de orez, apoi îi dă lui Emil să muște dintr-un miez de pâine albă.

– Ține-o strâns!

– Și plăcinceleleeeee?! încearcă el să tragă de promisiunea surorii.

– Acuși!

Ilinca iese iute și în câteva clipe vine îmbrăcată în fusta verde, cea lungă, a mamei. În ea pare atât de înaltă! Iese în grabă pe ușă, așa desculță cum era. Băieții o urmăresc prin geam.

În ogradă, Ilinca începe să danseze. Ploaia se furișează pe sub streșini, săltând stropii în ritm iute. Câteva vrăbii ciufulite, de pe gard, par curioase de spectacolul din ogradă. Găinile, speriate, o iau la sănătoasa spre grădină. Câinele se ridică leneș, dar se răzgândește.

Băieții nu se satură s-o admire de Ilinca. Așa dansează doar mama lor. Ilinca se învârtește atât de iute, iar din părul ei lung  cad stropi și sar cât colo! Ploaia, uimită, s-a oprit, iar soarele s-a strecurat printre degetele fetei și a cuprins  curtea,  grădina,  satul cu un surâs  de curcubeu.

Gicu bate din palme, iar Emil zâmbește larg, știrb, cât pe ce să-i cadă miezul de pâine!  

Ilinca dansează, de nu-și simte tălpile!  Apoi ia în palme lut moale din bătătură și intră zgomotos în casă.

Băieții iau din mâinile ei calde plăcințele … de lut. Plăcințele cu dorințe!... Una, două, trei! Copiii le iau în palme și, curioși, desfac lutul umed, cald. Și în toate plăcințelele se zbate, viu, o singură dorință: să vină mama, să vină acasă!

[Sofia Sincă]

O compunere de școlărească. Valabilă pentru un elev de clasa, cel mult, a VI-a.

Eu știu că tu ești româncă din Republica Moldova și că ați învățat limba română cu litere chirilice (poate nu toți), dar, dacă dorești să scrii literatură în limba română trebuie să-ți asumi. Adică, un limbaj elevat, texte la fel, figurile de stil să îmbrace frumos textul încât să fie atractiv. Acest text este pentru copii. Nimic eronat. Însă de ce să le scriem copiilor texte triste? Sau poate în Republica Moldova aceste mesaje, ca ororile războaielor sau exodul populației pentru un trai mai bun sunt foarte importante și foarte la modă. Nu numai din Moldova s-a plecat. Și de la noi s-a plecat tot atât de mult și din toate țările estice, foste comuniste. Ca și din Africa sau Orientul Apropiat pe unde și azi există război.
În fine! Am extras din text unele erori: în primul rând semnele de punctuație se pun lipite de cuvânt.
metode , de educație - ai aliterație ce deranjează și virgula de prisos. Se putea, metode pentru educație și se evita tot.

Dar cum grijile nu o lasă să stea prea mult cu cei trei copii, - cine nu o lăsa? Este o frază incompletă.

și … și - punctele de suspensie lipite de cuvânt.

vină mama..., - după puncte de suspensie nu se mai pune nimic.
Am citit cu plăcere,
Sofi

[Sofia Sincă]

Să nu fiu înțeleasă greșit. S-o luăm metodic: vina mea la acea frază. Am citit fugitiv, înseamnă. Însă aliterația există, nu exagerez cu nimic. Se aud atâțea de-uri acolo... Există atâtea variante în limba română pentru a se evita astfel de asociații. Nu e literar. Ori aici facem literatură. Nu?
Da, nu este nici o laudă că la fiecare a doua casă cineva a migrat pentru un trai mai bun. Însă mi se pare că în Republica Moldova se face prea mult caz de acest fenomen. Oricum el nu se stopează, atâta timp cât oamenii nu au cele trebuincioase pentru familie. De exemplu, într-o emisiune la TV, o fetiță, preșcolară, din Moldova a fost pusă de părinți, evident, să recite o poezie luuungă, luungă de vreo 4-5 minute, tot pe această temă. Copilul a învățat-o. Dacă zice părintele... Nu înțeleg de ce trebuie chinuit un copil să știe așa ceva. Dacă va fi cazul va învăța el mai târziu. Dacă nu, mai bine! Textul tău este pentru copii. Deci, mai mult copiii îl vor citi și ei se vor întrista.
Discriminare??? Doamne de unde ai scos-o? Dimpotrivă! poate compătimire. Eu am învățat limba rusă și știu alfabetul. M-aș fi socotit frustrată să învăț limba română cu litere chilirice, chiar dacă se aseamănă pe ici pe colo. Însă, sunt două limbi total diferite. Nu înțeleg de ce să le înveți cu același alfabet. M-am referit la faptul că nu ai avut (probabil) posibilitate de a alege, de a separa cele două limbi. Cultura s-a amestecat de așa manieră încât diferă de a noastră. Probabil voi, de acolo din Chișinău nu percepeți, dar la noi e mai vizibilă. Literatura practicată, literatura personală, totul a fost, probabil, modificat. M-am referit la faptul de a-ți asuma, numai pentru a suporta criticile și dacă dorești să pui mai mult accent pe literatura românească din România. Însă nu ești obligată la nimic.
Îmi cer scuze dacă am greșit, nu am avut nici cea mai mică intenție! Iar invitația de a veni la Chișinău îmi face onoare. Vezi să nu o iau de bună...
Același respect,
Sofi


Adelina Labic a spus :

Dragă Doamnă Sofia, apreciez opinia și punctul Dumnevoastră de vedere. 

Da, e un text pentru copii, nesofisticat, simplu, totodată aș vrea să înțeleg de ce considerați că limbajul elevat este o carență aici?...

Mulțumesc pentru intervenție:

Dar cum grijile nu o lasă să stea prea mult cu cei trei copii, - cine nu o lăsa?- Grijile de fapt nu o lasă.

Despre”metode de educație” cred că exagerați, cu excepția virgulei- care, da, e de prisos.

Subiectul nu e unul trist- e despre puterea copilului de a înfrunta greutățile fără a le percepe ca și greutăți în sine. Nu e vorba despe arealul geografic neapărat al Basarabiei, mă rog, fiecare țară se confruntă cu efectele migrației și nu cred că satele pustii și copiii solitari sunt o mândrie pentru oricare națiune.

E un mod al meu, poate, de a vorbi despre această probemă și a atrage atenția asupra ei. Or prin prisma ochilor copiilor ea arată supărător pentru unii, care au confort și starea de bine...

Am simțit, în pofida, plăcerii Dvstră de a lectura, un pic de discriminare, iertată îmi fie percepția. Ce dacă am învățat a scrie mai întâi în chiriliță- înseamnă oare acest fapt că este o manieră proastă de exprimare în limba mea autentică?..

Vă invit cu drag la Chișinău!

cu respect, 

A.

[Mihaela Suciu]

Idee foarte bună. Felicitări! Mai ai de lucrat la stil, e telegrafic și...

Drag!

[Vasilisia Lazăr]

O proză sensibilă, m-a emoționat. Textul este perfectibil. Orice text este perfectibil.