Piciorul de lângă groapă

[Pop Dorina]

Portiera din dreapta se deschide și un pantof atinge ușor trotuarul obosit de ani. Îl urmează un buchet de flori și o cutie, apoi individul - un vizitator dichisit și stingher. Privește în stânga și-n dreapta, încercând să fure puțin din liniștea naturii. Își îndreaptă coloana vertebrală și se apropie de poarta azilului de bătrâni. Sună de trei ori. Nu-i place așteptarea.

Protocolul de la poartă se desfășoară rapid. Este condus în clădire. Solicitase să vorbească inițial cu doctorița Maia, singura persoană cu care ocazional comunică telefonic. Spre norocul lui, tânăra doctoriță este pe hol pregătită de plecare. Îi oferă buchetul de flori și schimbă câteva impresii. Printre „bezelele” din finalul scurtei convorbiri, doamna doctor îi sugerează s-o caute pe asistenta Amalia, pentru a-i comunica suma pe care trebuie s-o vireze în contul azilului.

– Tot doamna Amalia vă va conduce ulterior în camera tatălui dumneavoastră.

 

*

 

Amalia, o femeie care-și iubește atât meseria, cât și pacienții, încearcă să-i transmită elegantului domn frânturi din viața de zi cu zi petrecută alături de tatăl acestuia. Observând răceala de pe chipul fiului, se rezumă să-l conducă în curte, unde se află nea Costică.

Văzând-o pe asistentă din depărtare și simțind faptul că domnul de lângă ea este vizitatorul lui, bătrânul o roagă pe infirmieră să împingă căruciorul cu rotile înspre ei. Pe de o parte este nerăbdător să primească o vizită, iar în altă ordine de idei colegii lui joacă șah și n-ar vrea să-i incomodeze. Se intersectează lângă o bancă, la umbra unui tei.

– Bună, tată. Ce mai faci?

– Eu sunt bine, dar... dumneata cine ești?

– Nea Costică, dânsul e fiul matale. Ți-a adus un cadou. Azi împlinești 86 de ani. Vrei să deschid eu cutia, să vedem ce-i înăuntru?

Cuvintele bătrânului se încurcă în esofag. Reușește totuși să schițeze o mișcare afirmativă a capului, în timp ce o lacrimă se împotmolește pe o clipire furișă a ochilor. Infirmiera rupe ambalajul cutiei, înmânându-i bătrânului conținutul și păstrând ea hârtia.

– Ai primit o cămașă, nea Costică.

Privirea bătrânului îl stăpunge pe vizitator ca o sabie încintată. Ar vrea să-i spună ceva. Puțin agitat, renunță.

– Du-mă în cameră, Eli. Și... cămașa păstreaz-o tu, pentru soțul tău. Eu am prea multe și acuși mă duc.

Încurcat de mesajul tatălui și jenat de prezența celor două femei, musafirul simulează o grabă și se îndreaptă spre poarta instituției.

 

*

 

Amintirile propriei copilării rămân blocate în lacrima lui nea Costică. Tumultul vieții îl așteaptă. El, senatorul Grigore, nu are timp de dădăcit un bătrân. Treburile țării îl „cheamă”. Și mai este acea sete de... bani care-i seacă sentimentele.  Ce importanță mai poate avea un bătrân cu un picior în groapă?

 

[Ion Lazăr da Coza]

Felicitări multe!

da Coza

[Pop Dorina]

Aprecierea dumneavoastră mă onorează, domnule da Coza.

Vă mulțumesc.