De când a aflat Maria că-i sunt zilele numărate şi neavând soţ şi copii şi-a rugat surorile, pe Pica şi Geta, ce stăteau la câteva case, să treacă zilnic pe la ea să nu moară fără lumânare. Şi-a făcut rânduială-n suflet şi lucruri, fără a face testament. A dat din lucruri păstrând bijuteriile, care erau de la răposatu', "Dumnezeu să-l odihnească!" îi era greu să se despartă de ele, urmând să şi le împartă surorile după ce ea n-o mai fi..." le găsiţi aici, în noptieră, ale voastre sunt!" zicea sperând în sinea ei că, astfel, face o plată în avans surorilor pentru a-i ţine toate rânduielile creştineşti. S-a hotărât bunul Dumnezeu să aline suferinţele Mariei şi să o ia la el. Prima care a ajuns a fost Geta, mai tare de inimă, i-a aprins lumânarea, a dereticat preţ de câteva minute prin casă spre a nu găsi lumea dezordine, urmând să anunţe pe toţi dar, mai repede decât se aştepta, ca o umbră, trecu prin faţa geamului Pica, văzând lumânarea aprinsă şi oglinda acoperită aceasta nu-şi putu stăpâni strigătul:

- Ai murit Marieeee! strigăt ce a alarmat vecinii.

S-a dus Pica repede la căpătâiul Mariei, aplecată spre moartă, lovindu-se cu capul de noptieră, pipăi, preţ de câteva secunde sertarul gol… părea că o îmbrăţişază ca de rămas bun - moment în care Geta sări iute pragul uşii să iasă-n curte şi să adune oamenii care voiau să o vadă pe Maria.

Din casă se auzi Pica ţipând:" .. a dracului să fii!"- apoi, observând vânzoleala din curte, mai zise ceva ca pentru sine. 

Din acel moment, Pica, a scos cu greu un cuvânt - două de genul "Dumnezeu s-o odihnească!", "Dumnezeu să o ierte!"...la slujba de înmormântare auzea, frânturi ca prin vis, vocea baritonală a preotului: "Doamne miluiește! ... Domnului să ne rugăm!"... mişcându-şi automat mâinile în semnul crucii atunci când se închinau şi ceilalţi; privirea pierdută şi faţa lividă păreau semnele neputinţei într-o astfel de conjunctură. În pauzele dintre cuvintele preotului era o linişte ce o apăsa lăsând-o aproape fără respirație, chipul i se schimonosise şi, unde până acum nu avea riduri, îi apăruse o cută adâncă între sprâncene făcându-le să pară unite.

Ajunge preotul cu slujba la întrebările retoric-metaforice despre dreptate şi adevăr:

- "Unde e aurul? Unde e argintul?"

- La Geta, părinteee... La Geta! răspunse, într-un suflet Pica, tare şi răspicat, părându-i-se că preotul o sprijină în frământările ei, care ţineau din clipa în care a deschis sertarul golit al noptierei.

Pentru scurt timp, liniştea întregului pământ s-a adunat acolo, apoi, privirile mutându-se, ca limba unui clopot, de la Geta la Pica, de la Pica la Geta...

Ţârcovnicul, unicul spectator al imaginii de ansamblu, ţinea acum buzele sub puţinii dinţi pe care-i avea;

După câteva secunde grele cât o veşnicie, preotul reluă, ca o placă zgâriată, mult mai din urmă textul slujbei de înmormântare: "După mila Ta, viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii mele" apoi, dându-şi seama de "potrivirea" greşelii paragrafului se întoarse cu spatele, păru că tuşeşte şi se străduie să-şi dreagă vocea... "Domnului să ne rugăm"...

14.09.2011

Vizualizări: 228

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Recitit cu plăcere, Mihaela! Drag! :)

:)

mulțumesc frumos, Corina!

drag

Corina Militaru a spus :

Recitit cu plăcere, Mihaela! Drag! :)

Am lecturat cu plăcere! Felicitări!

Maria, bucuroasă, mulțumesc frumos!

giurgiu maria a spus :

Am lecturat cu plăcere! Felicitări!

Am citit cu drag. Să râd? Sau să plâng? Trist este că este foarte real. 

Vă mulţumesc!

Paulina Georgescu a spus :

Am citit cu drag. Să râd? Sau să plâng? Trist este că este foarte real. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Popa Ștefan a adăugat 2 discuţii la grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian

Păresimi-început de elegie

Duh Sfânt – esență, existență, sămânță, PământTrec florile prin soarele de april În nesfârșita lor…Vezi mai mult
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Parisul  transmite  celor care sunt trecători prin labirintul sau  o anume …"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia O tinerețe închinată zborului a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Impresionant omagiu! Felicitări! Să-i fie ţărâna uşoară!"
ieri
Postare de log efectuată de Rotariu Dorel

Pe când...o primăvară?

Vreau morbul hibernării să mi-l sugrum c-o sfoarăPe care-am înșirat zestrea de pânze albe,În piept,…Vezi mai mult
ieri
Dulmin Aurel a postat o discuţie

spitalul de psihistrie

Schizofrenie?   Stau ca un tâmpit și privesc prin vitrina autoservirii. Oameni așezați la rând…Vezi mai mult
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Mulțumesc mult, Grig!  Îmi place cum sună,   ”poem hibernal” e bun…"
ieri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Monica Pester
"Grig, Mihaela, Lisia, Mihai, prieteni dragi , vă salut cu bucuria elevului care a primit nota 10…"
ieri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transformare a utilizatorului Monica Pester
"Sunt devastată de multe probleme, inclusiv de cele de sănătate, așa că îmi cer scuze pentru…"
ieri
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Leul şi măgarul (fabulă)

S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat,Măgarul s-ajungă mare împărat.Și cum bănuiți, în…Vezi mai mult
Sâmbătă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Corect!"
Sâmbătă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Pe lângă faptul că sunt foarte lungi, având mult balast (conținut irelevant) și le…"
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"Textul este mai degrabă un eseu turistic și identitar, un fragment dintr-un jurnal de călătorie cu…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bețivul și cerșetorul a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză cu atmosferă și tâlc. În liniștea nopții, construiți o scenă aparent banală…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Bețivul și cerșetorul a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerșetorul din gară a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză sensibilă despre întâlnirile neașteptate pe care viața ni le pregătește.…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerșetorul din gară a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

"Doamne, cât de frumos, Grig! Ceea ce ne-ai oferit aici este de o sensibilitate rară.…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor