Petrecere nefastă(10)

[giurgiu maria]

A doua zi doctorul Belmonte și soția lui, au sosit acasă, de pe coastele însorite ale Croației. Desire se străduia să mimeze o aparență obișnuită, sperând să nu trădeze în vreun fel furtuna înterioară care o bântuia de două zile și care-i întorsese viața pe dos. La sosirea părinților, era cu adevărat fericită și i-a întâmpinat cu un entuziasm, lucru nefiresc din partea sa, care l-a nedumerit pe tată. La plecarea lor, fata era destul de distantă și lezată de faptul că petrecerea ei de ,,laurea” fusese organizată în limitele stabilite de rigorile doctorului.
Protestase atunci, însă el avusese ultimul cuvânt ca întotdeauna. În sinea lui suferea, că trebuise să se arate implacabil încă o dată, cu dorințele ei. O iubea mult și ar fi dorit-o mai matură și mai cu spirit de discenământ în ași alege prietenii. Din păcate știa din experiențe trecute că avea un simț foarte redus de a detecta răutatea din sufletul celor pe care și-i alegea drept prieteni.
 Nemaifiind o copilă, era conștient că ar fi fost drept, să fie lăsată să-și aleagă în viață drumul pe care va meargemai departe. Simțea că până la urmă, acest lucru era inevitabil. Presimțea că momentul e aproape și se temea de acel moment, pentru ea. Voință avea, însă el nu era convins deloc, că va reuși să-și poarte singură de grijă. Lui îi părea prea iresponsabilă și nepăsătoare în multe privințe, deși Adeline era mai încrezătoare în spiritul de conservare al fetei. Îi repeta adesea bărbatului său că exagerează, că în spatele aparenței de fragilitate și imaturitate a fetei lor, se ascunde o forță latentă. Era ferm convinsă de faptul că Desire va ști să reacționeze în conformitate cu situația, atunci când împrejurările o vor cere. Spunea că se bazează pe instinctul său de femeie și mamă și îi cerea, să-i lase mai multă libertate fetei. Pe Bruno îl derutau și îl uimeau femeile din familia sa. Erau surprinzătoare și imprevizibile. După sosire, el le-a invitat galant, să cineze la un restaurant de lux, surprins plăcut, de călduroasa primire a fetei:
- Vă scot la cină astă seară în oraș, prințesei mele! Ce ziceți? S-a adresat el, îmbrățișând ocrotitor umerii fetei sale care-i părea cam tristă în acea seară.
-Nu tată! Aș prefera să cinăm acasă. De altfel eu vă așteptam și am comandat ceva bun pentru o cină ușoară în familie. Amintiți-vă că v-am avizat  de faptul,că am ceva important să vă comunic. Aș dori să o fac în intimitatea cinei în familie. Adeline privea cu ochi triumfători pe soțul ei care în acea zi în timpul călătoriei de întoarcere, tocmai își manifestase pentru enesima oară neîncrederea în capacitățile fetei lor de ași lua în mâini propria viață. Doctorul era surprins și intrigat de tonul hotărât al fetei și ia răspuns ușor sarcastic:
- Asta e o surpriză! Ar fi cea de-a doua pe care mi-o faci azi Desire! Prima a fost faptul că ai optat pentru o cină în intimitate cu părinții tăi, organizată de tine. Să înțeleg că ți-a trecut supărarea pe mine? Nu speram să fiu iertat așa ușor.
-Dar papaaa! Ce vrei să spui cu asta? Mă crezi capabilă să țin așa multă vreme supărarea față de tine și gândești cumva, că nu-s în stare să organizez nici măcar o cină pentru familia mea? Mersi frumos, pentru felul cum gândești despre mine! Îi răspunde ea, privindu-l bosumflată. El s-a apropiat surâzându-i cu blândețe, i-a cuprins umerii și i-a sărutat tâmpla îndepărtându-i ușor șuvițele roșcate ce o acopereau, căutându-i privirea.
Ea a continuat să facă pe supărata iar el i-a spus cu blândețe-ai caracteristică în voce, care știa că o dezarma și o făcea să i se topească supărarea:
-Desire! Sigur că nu mă îndoiesc, că ești capabilă de multe lucruri bune! Gândeam în sinea mea, că încă îmi porți pică pentru petrecerea ta. Doream să-ți obțin clemența, în cazul că încă-mi mai purtai pică. Atâta tot! Mă simt încă în culpă. Știi că eu te iubesc și uneori, fiind un bătrân îndărătnic și neândemânatic, nu mă port corespunzător cu fata mea.
-Tu un bătrân neîndemânatic! Nu-i deloc adevărat tată și nu ai ce clemență să obții pentru că eu nu-s deloc supărată cu tine. De când ai devenit tu așa nesigur pe tine?Dumnezeule!
-Nesigur eu?Nu comoară! Sunt doar preocupat pentru că tu îmi pari tristă în seara asta și mă tot întreb ce surpriză ne-ai pregătit. Pare ceva serios, dacă ai refuzat oferta unei cine la un restaurant de lux, preferând cina în intimitate cu bătrânii tăi părinții.Trebuie să recunoști că nu e ceva obișnuit la tine acest comportament. Se întâmplă ceva, ce eu încă nu știu. Desire simțea că pălește sub privirile scrutătoare ale tatălui său, care o cunoștea atât de bine și simțea că trebuia, să preia imediat controlul situației. Se simțea copleșită de emoțiile contradictorii ce se agitau înlăuntrul său, precum valurile unui ocean agitat de furtună.
-Tată, cred că ai dreptate. E vorba tocmai de surpriza de care vă vorbeam. În aceste zile cât voi ați lipsit, am avut timp de reflecții și am luat o decizie în ce privește viața mea de aci încolo. De fapt aceasta e surpriza mea. Nu e ceva ce aș fi putut releva în cadrul unei cine la restaurant. Anunțul meu se cere făcut într-un cadru privat.
- Atunci, să ne punem degrabă la masă să cinăm, că tu ne ții pe jar în seara aceasta, din câte văd! În timpul acesta Adeline își făcuse de lucru în camera ei, schimbându-se de hainele de călătorie și s-a întors în salon într-o ținută elegantă și lejeră.
-Tesoro , ce noutăți ai pentru noi? Sper că te-ai distrat draga mea fetiță și nu ne-ai simțit prea mult lipsa. Păcat, că nu ai vrut să vii cu noi în Croația!
-Mă bucur că voi ați petrecut o vacanță frumoasă, mamă! Despre mine pot să spun că am avut un răgaz pentru reflecții, în acest timp. Am reușit să-mi cristalizez ideile și am hotărât ce vreau să fac de acum încolo.
Zice ea cu voce gravă, în timp ce aranja masa pentru cină.
-Și se poate ști despre ce decizie e vorba ? De aceea ziceai tu, că simți nevoia de a fi liberă, ca să poți lua decizii?Trebuie să fim sinceri Bruno și să-i spunem fetei, ce gândeam noi. Credeam că vrei să te distrezi cu amicii, fără să fii deranjată de prezența noastră. Am judecatca doi bătrâni egoiști, subestimându-te.
-Haida de nevastă, nu-i tocmai așa...glumeam și eu. Așteptăm să ne destăinui surpriza fata mea, căci sincer vorbind, altfel cred că nu voi putea mânca mare lucru din cauza nerăbdării. Ai milă de tatăl tău cel curios din fire! Caută să schimbe el subiectul, care amenința să devină stânjenitor pentru el și pentru fată.
Nevasta sa lăsase să-i scape cuvintele prea ușor.
Desire se simțea cu nervii încordați la maxim din cauza efortului ce-l făcea și simțea în sinea sa,că nici ea nu ar fi putut înghiți ceva cu ușurință, dacă mai dura mult acea stare. Mai bine le va spune chiar acum, răspunzând firesc la insistențele lor. Zis și făcut:
-Bine! Atunci vă voi destăinui ce am hotărât eu în lipsa voastră și vreau să înțelegeți că am reflectat bine și aș fi ferictă să nu-mi veniți cu argumente conta!
-Te ascultăm prințesă!spune doctorul cu voce gravă, așezându-se pe scaun alături de soția sa.
-Tată, mamă, eu am decis că voi pleca în Carnia la mătușa Irene! Intenționez să-mi caut un job prin părțile acelea, unde să-mi fac stagiul și voi locui la ea, cel puțin deocamdată până reușesc să-mi fac un rost. Am reflectat mult la acest lucru. Sunt foarte sigură , doar de faptul că doresc mult să o pornesc doar cu forțele proprii, fără să aștept sprijinul vostru. Știu bine că aș putea conta pe voi... însă pentru prima dată în viața mea vreau să contez pe capacitățile mele și să încerc cel puțin, să mă descurc singură. Mi-a venit în minte oferta mătușii, care mi-a făcut-o la petrecerea mea de acum două săptămâni și am decis să accept. Am vorbit și cu ea despre intențiile mele și era încântată de decizia mea și îmi oferă găzduire!
Un moment părinții fetei au rămas tăcuți privindu-se în tăcere, după care Adeline a izbucnit:
-Bruno, nu spui nimic? Desire iubire, dar ce vezi rău în faptul, să aștepți sprijinul de la părinții tăi? Noi te iubim enorm fiind unicul nostru copil. Nu mă gândeam că vei hotărâ să pleci departe de noi.
-Știu mamă! Și eu vă iubesc mult și dacă am decis să plec acolo, este pentru că doresc să mă obișnuiesc să merg în viață pe picioarele mele, să –mi testez propriile capacități și aici cu voi care mă ocrotiți atâta și-mi oferiți totul, nu pot face acest lucru! Trebuie să fac asta! Eu sper că mă veți înțelege în cele din urmă! a spus ea privindu-și tatăl care la rândul său, o privea gânditor și tăcut.
În cele din urmă,el oftează și spune:
-Dacă e acesta motivul pentru care ai decis astfel, deși cu multă părere de rău pentru că nu te voi mai putea vedea în fiecare zi cum eram obișnuit ,mărturisesc sincer fata mea, că sunt mândru de tine...de curajul de care dai dovadă! Nu-i lucru ușor să te lipsești de comfortul și bunăstarea din casa noastră și să pleci să trăiești departe printre străini. Vreau să spun însă Desire, că-ți aprob și recpect decizia. Înțeleg motivele tale, fata mea. Mă surprinde mult doar schimbarea ce simt că se poduce în tine prințesă. De când ne-am despărțit și până azi te-ai metamorfozat complet și nu cunosc cauza, căci o cauză există întotdeauna. Nu mă îndoiesc de asta. Te văd tristă și ceva se întâmplă cu tine. Nu te grăbi să negi, că eu te cunosc bine fetițo,de când erai foarte mică. Îți citeam în priviri dorințele, bucuriile și tristețile tale și nu am dat greș până azi.
-Tată! Nu s-a întâmplat nimic cu mine, doar că în răstimpul cât ați lipsit am reflectat mai adânc și am relizat că sunt o adultă și e cazul să o și demonstraz. Mă mustră conștiința că în acțiunile mele de până acum, am demonstrat deseori un comportament imatur, căutând mereu ocrotire sub aripa ta. Nu pot deveni patroana propriei vieți, așteptând încuviințare de la tine și pe mai departe, pentru acțiunile mele, bune ori rele. A sosit momentul să decid singură ceea ce voi face cu viața mea. Tu ai luat decizii pentru mine mereu , fiindcă pentru tine eu am rămas tot o copilă, în ciuda vârstei. Acest lucru trebuie neapărat să se schimbe și asta a determinat schimbarea din mine. Vreau să zbor cu propriile aripi, să pun în practică ceea ce am învățat de la tine, de la școală și din viață, până acum. Asta-i tot!
-Bine draga mea! Îți doresc mult bine și-ti urez mult noroc pe calea, ce ți-ai ales să mergi! Încuviințez alegerea ta deși cu strângere de inimă. Permite-mi să-ți înlesnesc un pic drumul! Am cunoștințe prin părțile acelea și aș putea să te ajut cu găsirea unui job bun.
-Mulțumesc tată, dar nu doresc acest lucru absolut deloc! Nu doresc să fiu tratată de nimeni pe acolo ca fiica ta și nici să se știe cine sunt eu de fapt. Doresc mult, să fiu tratată strict, pentru meritele mele. Doar v-am spus că plec acolo, să învăț să mă descurc cu forțele mele. Doctorul o scruta gânditor și-și zice în sinea lui că trebuie să mai fie ceva, ce fata nu i-a spus. Vedea că în spatele privirii sale se dădea o luptă grea, pentru a înpiedica să iasă la iveală ceva ascuns acolo. Era oare adevărat că ea pleacă să se afirme personal sau fuge de ceva?... Ce produsese oare această radicală schimbare în fiica lui, care cu puține zile în urmă nu dăduse nici cel mi mic semn din ceea ce el vedea acum la ea? Părea o altă persoană. Femeia cu suflet de copil, fiica sa, se metamorfozase deodată într-o femeie adevărată...cu secrete doar de ea știute. Acest lucru îl tulbura pe el...Regăsea o parte din propriul sine, în această nouă înfățișare a fetei. Era prima dată că ea lăsa să se întrevadă latura puternică și decisă din personalitatea sa. Această latură până acum el nu i-o observase deloc și deodată, acum ceva o făcuse să iasă la iveală. Ceva extrem, determinase acest lucru. Era sigur. Însă ce anume? Era acesta, secretul fiicei sale. El, trebuia să aștepte până ce ea i-l va dezvălui,dacă vreodată v-a dori să facă aceasta. Era un foarte bun psiholog și nu avea dubii asupra faptului că fata lui îi ascundea un secret teribil, ce produsese în ea acea schimbare radicală. Pe de o parte, era mândru de ea, pe de altă parte, se temea, de acel lucru obscur căruia doar îl bănuia existența în viața ei. În cele din urmă, a rupt tăcerea, văzând privirea mută și rugătoare a soției sale, care avea ochii plini de lacrimi :
- Bine fetițo! Îți voi respecta dorința. Spuse el cu vocea-i puțin răgușită, mângâietoare. Astfel percepea Desire, vocea părintelui său.
-Când imtenționezi să pleci comoară! Întrebă Adeline cu voce înecată de lacrimi și suspine.
-Curând mamă! Chiar mâine!
-Oooh dumnezeule! Dar de ce atâta grabă, Desire?
-De fapt mamă, am așteptat cu nerăbdare venirea voastră ca să pot pleca. Înțelege-mă te rog mamă, că am nevoie să fac acest lucru. Și apoi nu merg la capătul lumii. Ne putem vedea uneori. Când doriți puteți să mă vizitați voi, după ce mă instalez...cu condiția să păstrați discreția în privința identității mele. Țin la faptul de a fi apreciată pentru meritul meu și nu pentru meritele părinților.
-Înțeleg dorința ta de ați trăi propria viață, fiica mea și te aprob. Am dorit și eu acelaș lucru când am terminat universitatea. Să plec să-mi fac rostul meu,să construiesc viața mea, independent de a părinților. E firesc! Îți doresc noroc copilă! Spune tatăl său.. Sincer gândind, tocmai din partea lui se așteptase să întâmpine împotrivire, însă el părea neașteptat de înțelegător. Se decise să nu-și bată prea mult capul cu aceasta. Își îndreptă atenția să-i ofere puțin confort mamei sale, care părea foart afectată, de hotărârea sa.
-Tu ești unică pentru noi Desire și nu sunt fericită, că pleci așa departe. Doar gândul la fericirea ta mă va putea consola poate în viitor. Sper că după ce-ți termini stagiul, să te întorci acasă. Mie îmi vine prea greu, să mă obișnuiesc cu ideea că nu vei mai fi apoape de noi. Cu timpul, sper să mă pot consola. Zice ea izbucnind iar în lacrimi și nemailuând deloc în seamă că fardul pe care și-l aplicase cu minuțiozitate mai devreme în vederea cinei, desena dâre negre pe fondul de ten ce până atunci ascunsese bine ridurile din jurul ochilor săi de culoarea peruzelei. În mod paradoxal fața dragă a mamei sale purtând urmele iubirii sale șincere și îndurerate, îi păru mai frumoasă ca oricând. Îi Va lipsi mult privirea aceea ocrotitoare, vorba dulce și plină de bunătate și dragoste a mamei sale.
Era mișcată și nu-i era ușor să facă față acestor emoții noi. Era atât de o impresionată, încât pentru moment a uitat de propriile suferințe.
După cină, le-a dat câte un sărut părinților și s-a scuzat că trebuie să se retragă. Vroia să-și facă valiza și să intre pe computer, pentru a verifica poșta electronică. Primise deja câteva mailuri de răspuns la solicitările făcute pentru job și era nerăbdătoare să le deschidă.
Înainte de culcare telefonează Mariei-Carla:
-Alo! Ciao Maria Carla! Poți vorbi?
-Ciao Desire! Desigur, cu multă plăcere!
-Doream să te anunț că au sosit ai mei și am decis că mâine voi pleca în Carnia la mătușa! Aș dori să ne vedem înainte de plecarea pentru a discuta anumite lucruri ce nu-ți pot spune la telefon. Ai puțin timp liber de dimineață? Către prânz intenționez să plec la drum și nu știu când ne vom mai vedea.
-Ne vom întâlni mâine dimineață Desire! Ar putea veni și Diana?
-Sigur! Doream să te rog același lucru! Cum se simte?
- Mai bine! Am avut de furcă cu ea, căci aflând de faptul că a fost drogată fără voia sa și despre pericolul prin care a trecut , era foarte pornită să se răfuie cu cei ce i-au făcut aceasta. Cu greu am liniștit-o. Nu i-am spus nimic din ce ai pățit tu. Îți voi păstra secretul, așa cum dorești și cred că plecăm și noi pentru o vreme din oraș. Te ținem la curent cu ce se va mai întâmpla. Rămâne să ne vedem mâine. Ciao!
-Aș dori să vii tu la mine cu Diana , însă cu ai mei în preajmă nu vreau să discutăm despre aceste lucruri.
-Mai bine vino tu la mine! Nu e prea departe! Ce spui?
-Da, cred că e cel mai bine! Vin pe la nouă!
-Bine, te aștept și telefonez imediat și Dianei să vină la aceeaș oră.
A doua zi s-au întâlnit. Desire le-a vorbit despre planurile sale și le-a cerut discreție, căci nu dorea să știe prea mulți despre plecarea sa iminentă. Au stabilit să țină legătura la telefonic. Înainte să plece la drum, a sunat-o pe Anca, pentru ași lua la revedere.
-Bună Anca! Ce faci?
- Bună Desire! Bine, sunt la muncă și mă bucur să te aud. Să stii, că azi a fost multă agitație pe aici, dragă. Dădeau mari semne de neliniște băieții din orchestra lui Marco și Massimo pare o bombă gata să explodeze. Au descins carabinierii la restaurant și le-au pus o mulțime de întrebări în legătură cu Marco și cine știe ce alte lucruri, căci erau toți nervoși ca șobolanii când se scufundă corabia pe care navighează.
-Adevărat? Întreabă ea cu o urmă de îngrijorare în voce, la gândul că acțiunea de al îndepărta ieri pe Marco din fața casei sale, a provocat
o reacție în lanț care ar putea să ducă la trădarea groaznicului său secret. A îndepărtat repede gândul acesta neliniștitor din minte, zicându-și că nu ajută la nimic pesimismul fără un motiv sigur. Era interesată totuși de cursul lucrurilor și au stabili să țină legătura telefonic.
-Da! Însă nu trebuie să-ți faci gânduri negre! E firesc să le fie teamă având în mințile lor murdare gravitatea mârșăviei ce au comiso. Nu crezi?
-Desigur! Ai dreptate Anca! Amintește-i tatălui tău că marea mea rugăminte este să nu vorbească nimănui despre cele ce mi s-au întâmplat, că altfel eu voi muri de rușine și umilință. Te rog!
-Sigur Desire! El deja știe și a promis că îți respectă dorința. Desire s-a liniștit și a coborât din nou în salon, la chemările repetate ale mamei sale.
Când aceasta i-a sugerat să organizeze o mică reuniune cu prietenii apropiați pentru ai pune la curent cu plecarea sa, cum credea ea că ar fi fost normal, Desire s-a opus cu vehemență și a insistat nelăsând loc la echivocuri, că nu dorește deocamdată să facă publice planurile sale. Tatăl său ascuta totul în tăcere și în momentul când Adeline i-a cerut amărâtă să spună și el ceva, în mod neașteptat, el a aprobat dorințele fetei de a păstra discrețiea, asupra plecării sale iminente. Atitudinea lui le-a surprins pe amândouă. Desire în sinea sa se simțea derutată de enigmaticul comportament al tatălui, căci tocmai din partea lui se așteptase să întâmpine o majoră opoziție în realizarea intențiilor sale. S-a abținut să facă comentarii și a continuat cu pregătiul bagajului. Au prânzit în salonul mare al casei doar ei trei. La început au mâncat în tăcere pastele cu sos ,,a la genoveze” pregătit de Adeline, fiind atât preferatele fetei cât și ale soțului său. În cele din urmă doctorul a rupt tăcerea care continua să persiste între ei cu o întrebare.
-Desire, ești sigură că plecarea aceasta iminentă e dictată de dorința sinceră a ta de a începe ascensiunea în viață în mod independent, sau s-a întâmplat ceva, care te obligă să recurgi la această soluție?
La această întrebare directă ea a simțit un gol s-a înecat cu dumicatul devenind lividă, fiindcă fusese luată pe nepregătite. A întins mâna după paharul cu apă și a băut până la fund, între timp recăpătându-și prezența de spirit, conștientă de faptul că trebuia să-i dea un răspuns convingător. A spus dregându-și vocea schimbată, de un acces de tuse.
-Cum v-am spus tată, am luat această deizie din dorința reală de ami continua viața conform cu dorințele mele și de ami testa posibilitățile fără să contez mereu pe sprijinul vostru. Aș minți însă, dacă aș continua să afirm că ideea mi-a venit spontan. Eram încă confuză cu puțin timp în urmă până la petrecerea ce ați organizat-o voi pentru mine, acum câteva săptămâni. Atunci am tras concluzia că ceva trebuie să se schimbe. De atunci am tot reflectat la multe lucruri și concluzia e aceasta:Trebiue să mă îndepărtez de confortul ce voi mi-l asigurați de o viață și să încerc viața bazându-mă pe propriele mele posibilități.
-Te înțeleg fetițo și gândesc că acest lucru îți face cinste. Mă doare îndepărtarea, însă te înțeleg bine și te aprob. Îți doresc noroc!
- Mulțumesc tată!
A doua zi dis de dimineață Desire a încărcat vlizele în portbagajul mașinii și-a luat rămas bun de la părinți și a pornit la drum. Înainte de a pleca din oraș definitiv, ea a făcut un scurt popas la vila prietenei sale Maria , unde a avut o discuție cu cele două pritene, iar de acolo a plecat în direcția pe care și-o propusese.
În cursul după amiezii aceleiași zile, doctorul Belmonte a primit un telefon rezervat și după ce a terminat de vorbit în intimitatea biroului său, i-a spus nevestei că are o convocare urgentă la spital. Ea l-a aprobat înțelegătoare. Era un om important și se obișnuise să nu-l descoasă în astfel de situații. Doar l-a privit lung cum a ieșit din casă îngândurat, iar cuta adâncă de pe fruntea lui și negura din privirile ochilor săi întunecați la culoare, era un semn, că ceva nu mergea bine.

Va urma.

[Corina Militaru]

Am citit cu plăcere, dar ar fi mult mai frumos dacă l-ai corecta. :) Sunt multe repetiții și greșeli. Ți-am scos câteva:

ași alege, meargemai departe, pentru enesima oară, ași lua în mâini propria viață,  ia răspuns ușor sarcastic, blândețe-ai caracteristică, neândemânatic etc. :)

Aștept continuarea!