Apusul încearcă să se impună unei zile obosite și plictisitoare, dar nori negrii îi scot în evidență frăgezimea. Bunica Maia, încurcată printre legumele din grădină, nu observă cum natura dă semne de schimbare. E o femeie puternică și ambițioasă, chiar dacă trupu-i firav, sugerează altceva la prima vedere. O iubesc necondiționat și nu pentru că mi-a schimbat pampersurile, când mama nu prea avea vreme de mine, ci datorită poftei de viață pe care o degajă cu fiecare gest, cu fiecare zâmbet, cu fiecare cuvânt.

– Tudorel, a-nceput transmisiunea directă... se aude vocea bunicului.

Și ce dacă? spun eu în gând. Sora mea, Anda, mare sportivă cică, concurează acum la Campionatul European de Dans Sportiv. Bunicul Lazăr, fost canotor în lotul național, o urmărește pas cu pas, lăudându-se vecinilor cu evoluția nepoatei. Eu, mezinul familiei, am rămas mult, mult în umbra ei. Și atunci, de ce s-o văd cum se-agită să obțină medalii? Stă zilnic mai bine de cinci ore, cu Andrei, în sala de antrenament.

– Vin imediat, afirm într-un târziu, mai mult pentru mine, căci bunicuțul intrase în casă.

Boarea înserării, în dorința unei dominații supreme, își încurcă trupul între lumina zilei și aburii nopții. Și fiindcă nu-i băgată-n seamă ne oferă, la pachet, câțiva stropi de ploaie.

– Puiul meu, du-te-n casă că-i frig. Vin și eu imediat...

Are dreptate bunica. Vântul obraznic mi-a pătruns pe sub tricou, iar vreo doi stropi răzleți s-au așezat brusc pe fața mea, în timp ce alții stau la pândă. Îmi place ploaia. Când eram mai mic evadam din casă și săream prin toate băltoacele, iar picăturile de apă ce-mi curgeau pe chip le gustam cu limba. Nu conta nici dojeana mamei, nici chiar pedeapsa administrată de tata. Umezeala acumulată pe haine și-n încălțări era adrenalină pură. Și acum? Al-ta e pro-ble-ma. Trebuie să-i fac galerie Andei și de asta n-am chef!

– Promiți că nici matale nu mai zăbovești pe aici, afirm eu îndreptându-mă spre căsuța bunicilor.

– Mai am de pus vreo zece pari la roșiile ăstea și vin.

Căldura din încăpere și mirosul de bere mă determină să uit, pentru moment, de bunica și aruncându-mă pe cel mai apropiat fotoliu, simulez că privesc concursul. De fapt, trimit inimioare pe facebook, colegei mele de bancă, care-mi tot dăruiește selfiuri fără s-o rog.

– Lasă telefonul! Urmează Anda și Andrei...

– Și?

– Nu fi răutăcios, e sora ta.

Din respect pentru bunelu, pun telefonul pe măsuță, lângă sticla lui cu bere și mă foiesc în fotoliu.

– Hai, Anda! strigă bunicul.

Voiam să-i spun că nu aleargă, ci dansează, însă e așa de conectat la ecran încât nu-i pot rupe bucuria cu obrăznicăturile mele. Greu îmi vine să-mi potolesc cuvintele, dar reușesc.

În tandem cu dumnealui, ploaia răpăie pe țiglele acoperișului, acompaniind pașii surorii mele, ce plutesc pe suprafața de concurs. O piruetă, o rotire în doi și corpul Andei explodează spre tavan, însă Andrei o prinde sincronizând finalul melodiei cu îmbrățișarea lor. Ropote de aplauze și... note aproape maxime. A câștigat „nebuna”! Brusc, bunicul se ridică îndreptându-se spre ușă, însă nu știu din ce cauză se blochează și devine nervos.

– Ce??? Rahat!

Nu e genul de om care să treacă brusc de la extaz la agonie, însă privirea lui fixată spre fereastră, lacrimile apărute din neant și prăbușirea în genunchi, mă determină să mă ridic și să cercetez despre ce-i vorba. Nu-i spun nimic, dar privesc pe geam. Tabloul e de-a dreptul mizerabil. Plouă, la propriu, cu... noroi?! Roșiile, îmbrăcate într-un strat murdar, aleargă spre casă, iar bunica, imobilizată în nămol parcă-i o statuie. Am văzut eu prea multe filme horror sau realitatea își bate joc de noi? Fug spre ușă. Bunicul, conștient de iminentul dezastru, strigă ca un descreierat.

– Repede, în pivniță! E-xe-cu-ta-rea.

– Și... bunica? șoptesc eu mai mult pentru mine.

Bătrânul mă prinde ca-n clește și se-ndreaptă grăbit spre bucătărie, de unde smulge o sticlă cu apă, apoi ne pierdem amândoi în pivniță. Parcă a intrat în priză. Ia niște lănteți și urcă scările, proptind lemnele pe interiorul ușii. Își însușește ciocanul și niște cuie, dar zărindu-mă țipă la mine:

– Hai, piticanie, mișcă-te să-mi ții scândurile!

Niciodată nu m-a catalogat ca piticanie, iar tonul actual al vocii, de parcă ar fi înghițit microfoane, mă umple de groază. Așa de grav să fie? Reușește rapid să camufleze ușa, apoi tăcerea i se așterne pe chip. Coboară, prăbușindu-se într-un colț al pivniței. Se jelește. Și plânge cu noduri, până când reușesc să-mi iau inima-n dinți și să mă apropii de dumnealui. Îmi pune mâna dreaptă pe după cap și mă strânge la piept. Tremură și oftează. Înțeleg gravitatea situației și tac. Acalmia noastră e ruptă din când în când de câte un oftat. În rest liniște și întuneric. Viața a luat un repaos sau destinul ne-a întins o cursă?

Șocul a pus stăpânire și pe mine. Mă simt ca un țânțar pregătit să-și ia zborul. Dar unde, când și cum, cam greu de pus în practică. Sunt la un metru și jumătate sub pământ cu bunicul meu, care probabil caută în gând soluții. Momentan refuză să comunice cu mine. Am înțepenit, dar cum să-i spun? M-a smuls de pe fotoliu ca pe o plăcintă expirată. Fără explicații, fără... telefon? Îmi pipăi buzunarele și respir ușurat. Smartphonul e cu mine! Și... bizar, chiar pâlpâie!? Sunetul lui îi crează o undă de relaxare și bunicului.

– Știi să intri pe Google?

– Ce întrebare-i asta? Mă jignești!

– Caută un canal de știri...

– Ok.

Și butonez repede, dar neliniștea bătrânului se accentuează când constată că este vorba de o ploaie cu noroi radioactiv extinsă pe o rază de zeci de kilometri. Printre dinți, îl aud cum mărturisește parcă numai pentru dânsul: Suntem pierduți! Se ridică, își ia capul între mâini și face câțiva pași prin pivniță. Analizează proviziile, apoi pipăie pereții. Sărăcuțul de el...

Nu prea înțeleg sensul propoziției șoptită de dumnealui adineauri, nu pricep ce-i cu ploaia de noroi, dar situația pare a fi de necontrolat. Acum, chiar îmi pare rău că n-am insistat s-o însoțesc și eu pe Anda la concurs. Ce-ar fi s-o sun, să-i spun că sunt cu bunu în beci, și bunica... of, ce-aș putea să-i spun despre ea? Din păcate, n-am semnal. Ascund telefonul în buzunar, îmi dezmorțesc picioarele mărșăluind ca bunu prin subsolul casei și mă așez lângă raftul de compoturi ca un pui de găină abătut.

– Da. Suntem pierduți, Tudor! afirmă bunicul în timp ce fața-i boțită de riduri se umple de lacrimi.

Ce-aș putea să-i spun? Că se repetă? Nu l-am mai prins așa de disperat, dar nici n-am văzut în viața mea o ploaie care s-o transforme pe buni într-o bucată de nămol. Parcă... se topea? Și roșiile ălea care alergau... nu păreau a fi reale. Oare vin extratereștrii? Ar fi interesant. Sau nu?

Transfigurat, bunicul pășește spre moarte cu demnitate. Se uită la mine și ridică privirea ca și când ar cere îndurare cerului. Departe de noi și îmbâcsit de poluare acesta n-are vreme de două suflete pierdute sub pământ. Chiar dacă linia imprevizibilă a destinului presară peste noi un... stop joc, nu pot accepta că sfârșitul meu ar fi pe-aproape. Aș mai avea atâtea de făcut, de zis, de realizat.

Șocul, cumulat cu oboseala, mă mută treptat într-o altă lume. Flashuri rupte din realitate se interpun în visul meu dominat de două personaje: eu și bunicul. Pivnița, obosită de orele pe care le-am petrecut în ea, e împărțită în două compartimente despărțite de un morman de pământ. În zona umbrită, un miros izbitor de excremente, sugerează faptul că vremea a trecut pe lângă noi fără a fi în stare să descoperim soluții. În zona locuibilă, totul e o forfotă. În joaca supraviețuirii sunt un simplu cărăuș, iar bunicul excavează cu mâinile bulgări de pământ în miniatură, ajutat de o linguriță rătăcită, în speranța croirii unui canal subteran de... salvare? Eu, ca un ucenic dornic de afirmare, car pământul din șănțulețul subteran deschis de bunelul meu, într-un borcan de doi litri. Epuizat și cu răni pe degete, bunicul se prăbușește lângă un raft cu borcane goale. Un borcan mai-mai să-i cadă în cap. Nu-mi arde de râs, chiar dacă-n alt context aș fi făcut-o. Mă ofer voluntar să sap și eu. Mi se dă tacit aprobarea și încep să mă târâi, ca un șoricel, prin canalul urzit de tovarășul meu de suferință. Când nu-mi mai pot permite înaintarea încerc să rup din scoarța subsolului. Operațiunea pare imposibilă, dar nu mă dau bătut. La un moment dat, borcanul aproape gol mi se agață de piciorul stâng, în timp ce mâna dreaptă excavează ca-n brânză. Să fi dobândit puteri fantastice? Nu apuc să mă dezmeticesc prea bine, însă simt că-s tras prin interiorul pământului spre o destinație necunoscută. De durere, de plăcere o stare de leșin îmi acoperă corpul firav. Mă trezesc pe un nisip fierbinte, înconjurat de oameni. Încerc să deschid ochii, însă șocul viziunii mele mă determină să-i închid. Visez? În apropierea mea am văzut parcă o... piramidă? Ce caut în Egipt? Vocile de lângă mine șoptesc într-o limbă imposibil de digerat. Mă trezesc șoptind într-o engleză șchioapă, dar salvatoare: I am from Romania! Mirarea se citește pe chipurile celor care-mi monitorizează trupul șifonat și răvășit întins pe malul apei. Nu știu să le spun mai mult, însă o domnișoară începe să turuie pe engleză. Un bărbat mai vânjos, văzând că mi-am revenit cât de cât, mă cuprinde în brațe și mă duce într-o salvare. Cineva sunase la 112, dar cine m-a salvat din ghearele pământului ucigător? Ce-o face bunicul? În dialogul salvatorilor mei se tot repetă cuvântul crocodil, însă nu înțeleg ce legătură ar putea avea un crocodil cu prezența mea pe malul Nilului, căci drept să spun, acolo sunt acum!

Mă trezesc transpirat. Lângă mine bunicul sforăie de zor. Să râd? Să plâng? Mi-ar fi plăcut să fiu aievea în țara piramidelor, însă nu ca un sinistrat cules din ape. Mă ridic și analizez câteva borcane cu compot. Îmi opresc privirea pe unul de vișine, îl iau în mână, însă un zgomot insistent ce se aude de la suprafață mă surprinde din nou. Bunica? Urc scările întunecate și când pun pasul pe ultima, în spatele meu, bunicul îmi suflă-n ceafă bucuros.

– Maria? Tu ești, iubito? strigă bunu și smulge lănteții prinși pe ușă.

– Ce faceți acolo, dragilor?

Întrebările și răspunsurile, chiar dacă solicită argumente sau explicații, s-au ascuns în semiumbra din beci. Noi, cei doi vlăjgani, o îmbrățișăm pe buni care nu mai înțelege nimic. S-a ales praful de ploaia de noroi, dar cred că-i mult mai bine așa. Cât despre... Egipt, am tot timpul din lume să-l vizitez, sănătos să fiu!   

Vizualizări: 62

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O proză scurtă foarte amuzantă prin fantezismul desfășurat. Se cunoaște stilul Dorinei Pop.
Scrisa într-un limbaj foarte agreabil și cursiv, cu notele de suspans bine plasate, se adresează cititorilor iubitori de fantastic. Eu mă număr printre ei. Îmi place atmosfera din text, linia pe care ai condus textul. Mă așteptam să fie un vis, cunoscându-ți stilul. :))
Am citit cu multă plăcere și m-am amuzat,
Sofi

Fantezie superbă! Dorina m-ai surprins, chiar am crezut. Astă noapte am terminat Trezirea Leviatanului-J. Corey (cadou de 8 Martie) și eram în scenariu SF. :))

bine ca a fost doar un vis!  :))

citit cu placere,

Mi-era dor de scrisul Dorinei Pop.

un text concentrat, având ingredientele unui produs de succes, umor, fantezie, descrieri minuțioase, happy end, rezultând pentru cititor un plăcut popas,

aDa nemescu

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cârnații din pod a utilizatorului Grig Salvan
cu 45 minute în urmă
Elisabeta Drăghici a adăugat o discuţie la grupul
cu 7 ore în urmă
Elisabeta Drăghici şi-a actualizat profilul
cu 7 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Cârnații din pod a lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Postări de log efectuate de Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vertij a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Mirela Moise şi-a actualizat profilul
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Semne a lui Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Cârnații din pod a lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Scrisoare de busuioc a lui Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare de busuioc a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ...un colț de rai pe nume, Bucovina a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 13 ore în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 13 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Într-o vară, un tren a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când ești departe... a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog am văzut moartea de mai multe ori a utilizatorului Nuta Craciun
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când ești departe... a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog am văzut moartea de mai multe ori a lui Nuta Craciun
cu 14 ore în urmă
Alexandra Ghenghea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Regina Neagră (II) a utilizatorului Alexandra Ghenghea
cu 18 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ...un colț de rai pe nume, Bucovina a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor