Am scris  cândva un poem care avea acest titlu" Nu, nu ne este teamă! Nu, nu ne este ruşine!" şi m-am gândit apoi că de fapt cuvintele de mai sus spun mai multe decât versurile uni poem.

   Nu este o mantrǎ   acel titlu cu  toate cǎ ar putea avea si  aceasta  menire, este o constatare sub semnul consternării şi al evidenţei, poate că a nu avea teamă   trece ca un merituos comportament, a nu avea ruşine este deja sensul decăderii, coroziunii morale, a maladiei sociale care devine contagioasă şi îşi face culmea reclamă.

    Adam şi Eva nu aveau ruşine, nu le era necesară, în faţa Lui Dumnezeu ei aveau o puritate trupească, dar şi mentală, acea conştiinţă originară ne este dată nouă doar în primii ani de viaţă, acea inocenţă imanentă care nu se poate păstra nici măcar într-o severă izolare, din ea rămân miraculoase picături ce ţin în viaţa binele din noi şi sfinţenia necesară pentru a nu fi izgoniţi, fiecare în parte de această dată, din faţa Judecătorului.

 Revin, plecarea din Rai este începutul stării de teamă, o nesfârşită încercare de a ne ascunde fără ca să înţelegem de atâtea generaţii că în faţa Lui Dumnezeu suntem goi, în sensul că Totul ni se vede, de la cel mai ascuns gând, la cea mai măruntă faptă şi cel mai şoptit cuvânt, cel mai discret gest, iar Privirea Divină nu are oprelişti!

    De aceea teama de Dumnezeu este prima teamă pentru că ea devine măsură morală a faptei şi cuvântului, nu este ca teama de a fi dat afară de la serviciu, ca teama de gura nevestei, nu, aceea ne responsabilizează, temerile casnice mai curând ne pervertesc!

    După cum observăm în contemporaneitate valorile molare au fost voit compromise, cosmetizate, diluate, contrafăcute şi nu zic acest lucru doar din direcţia unei gândiri creştine ci mai ales din mijlocul unei societăţi laicizate şi adepta unui liberalism lipsit de complexe şi orientat excesiv spre consumerism.

   Dacă morala devine un fel de tabu de ce ne-am mai face probleme că ipotetic am fi goi în faţa Acelui Dumnezeu cu care de obicei ne intersectăm la marile sărbători religioase transformate furtiv în cifre de afaceri?

  Este un adevăr, civilizaţia are mijloacele de a oferi mai multe şanse vieţii şi bunăstării umane decât în orice altă perioadă a istoriei omeneşti dar a nu ne crede văzuţi şi cercetaţi este căderea într-un egotism al golului interior, nu avem percepţia fină că acea omniscienţă ce vine de Sus ne garantează că fiinţăm sufleteşte şi nu doar fizic.

   Care este expresia că această teamă s-a estompat, s-a diluat şi uneori rămâne în social doar suportul unor rapide experienţe mistice?

    Prima fatalitate a vieţii noastre! Voi transcrie definiţia acestui termen:

" FATALITÁTE 1. Forță supranaturală care ar determina în mod prestabilit și implacabil mersul lucrurilor și viața oamenilor; soartă, destin, fatum. 2. Ceea ce este de neînlăturat, inevitabil. 3. Concurs nefericit de împrejurări (care nu poate fi evitat) ".

    Să nu credeţi că mă refer la prima definiţie, aceea are un alt rost, în mersul popoarelor, al lumii în întregul ei, vieţii de zi cu zi îi sunt caracteristice sensurile doi şi trei iar ele sunt şi mai vizibile cât nu învăţăm ce este teamă socială.

    Teama socială ţine în primul rând de educaţie, de experienţă şi de cât de receptivă este conştiinţa la lumea exterioară. A pune răul înainte nu înseamnă a fi adeptul drobului de sare, a pune răul înainte înseamnă a accepta că oamenii îşi ascund în general potenţialul negativ, capacitatea de de a face răul până la limite extreme şi în general cei orientaţi spre astfel de "calităţi" au o stranie mobilitate.

  Este adevărat că oricine ar face o trecere prin lumea criminalităţi, a traficului de persoane, de organe, a pornografiei infantile ar ajunge destul de repede la acel taedium vitae care nu trebuie să devină un mod de viaţă ci doar o înghiţitură amară care din când în când trebuie luată.

    Dacă dorim să ferim copilăria de aceste orori ale omului ar trebui să procedăm în primul rând în acelaşi mod cum lumea animală are grijă de puii ei, din adolescenţă este necesară deschiderea ochilor, că priveşti în mass media o ştire, pe mobil, este prea puţin pentru a educa teama ce dă puterea de a recunoaşte şi de a acţiona la un moment critic, cazul trebuie căutat cât mai aproape cu putinţă, o fată, un băiat trebuie conştientizaţi că pot fi foarte subtil urmăriţi, pândiţi, studiaţi, această lume de prădători umani poate fi foarte bine încadrată în modul de acţionare cu cea din zoologie, diferă fundamental pentru ce o face fiecare.

    De fapt cursul de teamă socială este un mod de a învăţa să gândeşti, mersul absurd în intimitatea unui telefon, bucuria fără de margini, încrederea stupidă în orice şi oricine sunt şanse sigure pentru a deveni victimă deoarece  tinerii chiar  dacă au o minimă pregătire uneori nu pot evita fatalitatea, în social ea se supune unor legi matematice, probabilistic se poate determina zic eu cu o marjă de eroare acceptabilă

    Când de exemplu pe un drum o fată care ia o ocazie poate cădea victimă şi în orice situaţie cu potenţial de risc acest lucru este posibil, probabilitatea cine să o facă?...

  Să nu credeţi că marile adunări umane nu au acest potenţial, de fapt ele anesteziază într-un fel pervers teama, socializarea fără un minim discernământ este premiza unei fatalităţi, se vorbeşte despre faptul că aventura şi experimentul sunt necesare, sunt de acord, dar dacă ai în râu haite destul de bine deghizate de piranha te scalzi de plăcere ? Sau poate este necesar ca societatea să strige cât poate de tare că numărul lor este excesiv!

    Teama este mama prevăzătorului, încercaţi să sfătuiţi dar nu sfătos, nu pe

tonul superior al celui trecut prin viaţă, poate ai sărit din piatră în piatră, ai avut noroc dar asta nu-ţi dă dreptul să te crezi înţelept, ochii trebuie deschişi cu răbdare, urechile trebuie să afle că răul există dincolo de frumos, sclipitor şi like-uri!

    Această teamă pozitivă este una, dar  necesară pentru a o cunoaşte şi a o învinge pe cealaltă teamă provocată de agresor şi agresiune, întrebaţi copiii din centrele de plasament, aflaţi-le istoriile şi teama se va transforma în groază, un sentiment cenzurat, un tabu inexplicabil într-o societate care are o morală, dacă o are!

     Conştientizăm această teamă organică a celui supus fără apărare răului venit de unde nu te aştepţi?

     Oare copii crescuţi în medii sordide, în violenţă şi promiscuitate ştiţi câtă teamă decantează în raţiunea lor, să le aplicăm a doua definiţie a fatalităţii?

    Sigur că da, atunci îl întrecem la spălatul pe mâini pe Pilat şi bineînţeles nu trebuie să ne simţim vinovaţi nici atât, nici măcar responsabili civic pentru că civismul nu apare în vreun articol de lege, este ceva legat de a-ţi iubi aproapele iar pentru noi acest aproape înseamnă în general un grup destul de restrâns, nu-i aşa, nu avem timp de prea mulţi din această categorie şi aşa destul de vagă!

 Am vorbit despre teamă şi acum rescriu cuvintele: nu ne este ruşine!

Da, foarte adevărat, ruşinea este pe cale de dispariţie sau transformată într-un dat din umeri, un ei şi?

    Pornesc din nou de la definiţia din Dex;

" Rușine f. 1. Sentiment penibil excitat în suflet prin ideea sau temerea de necinste; 2. Dezonoare: ne face mare rușine; 3. Pudoare: n-are nicio rușine".

    Ce frumos şi cât de pragmatic spus: temerea de necinste!

    Oare ce legături avem noi cu această doamnă necinste, cât de amabili am fost cu dânsa, am invitat-o în cele mai de sus locuri ale societăţii, i-am fost supuşi devotaţi, am admirat-o în secret  înghiţind în sec ori mârâind când dumneaei îi alegea pe neisprăviţi şi impostorii în funcţii şi la putere!

     Când necinstea devine nu doar mod de viaţă, chiar o parte a vieţii, stupida ei moralitate n-o percepi imediat, depinde de acea fatalitate ce poate apărea oricând în timp şi spaţiu.

         La noi necinstea a făcut din corupţie un fenomen patologic, cât de mult s-ar încerca diminuarea, controlul, boala nu are decât o şansă a vindecării: rezecţia totală!

          Aceeaşi necinste duce în plan social la dezvoltarea fulminantă a clanului ca pseudo variantă de un negativism exacerbat a societăţilor tradiţionale româneşti!

         Ce produc clanurile?... infracţionalitatea organizată care asemenea unui odios octopus social se infiltrează, se transformă, se adaptează, un mimetism şi o simbioză stranie cu structuri statale care cedează pentru că nu au două lucruri: teamă şi dezonoare!

   La noi sentimentul penibil de necinste a devenit unul profitabil chiar dacă nu este o generalizare, există încă o pudoare a existenţei, uneori împinsă creştin spre bigotism, dar dezonoare când ne spălăm în general rufele în familie chiar dacă ele sunt de la parchete, instanţe de judecată, etc!

  Trebuie să ne fie ruşine pentru că în primul rând nu i-am aprofundat definiţia ruşinii şi astfel nu am cam ştiut ce înseamnă, am fost ruşinoşi este drept, dar taman pe dos: în faţa mârlanilor, nesimţiţilor, mincinoşilor ordinari şi a ipocriţilor!

   Ne întoarcem iar la doamna fatalitate care ne sugerează un concurs nefericit de împrejurări, realizaţi câtă prostie şi lipsă de judecată duce de multe ori la acest concurs de împrejurări datorate în mare parte corupţiei ce nu este o doctă, are un machiaj de inteligenţă, se foloseşte de uneltele spiritului dar josnic, are o emfază pentru a ţine victima la distanţa în care sediţiunea o facem între pereţii casnici după ce am înmânat plicul ce se impunea. Ce intră în concursul acesta mai mult decât nefericit de împrejurări? Destule! În primul rând un sistem de sănătate, nu ajunge?!

   Ultima definiţie a ruşinii este pudoarea! Era pe vremuri se zice! A fost din totdeauna dar nu este ceva imperios necesar, caracterele tari în sensul masculului alfa, cele de succes în cariera profesională, politică, etc. nu cam au cunoştinţă de aşa ceva iar în general zâmbim condescent, unii chiar nu cunosc latura aceasta de caracter chiar dacă la copii apare ca o extraordinară imanenţă a inocenţei lor.

    Pudoarea este o necesitate a curăţeniei interioare, a echilibrului mental, a acelei intimităţi fără de care ne alienăm fără s-o ştim, adică ne înstrăinam de noi înşine şi atunci cât de vulnerabili devenim social?

    Foarte mult şi fără ca măcar să fim conştienţi de acest lucru!

   Pudoarea face parte din cei şapte ani de acasă, poate în prezent sunt mult mai puţini, oricum de la o vârstă acea pudoare imanentă nu se mai susţine, , conştiinţa în lupta cu ostilităţile exterioare încearcă să o înlocuiască, să-i caute altă adresă, o dă afară în şuturi, o transformă în exhibiţionism şi lipsa de prejudecăţi, asta în variante extreme, în general o anume gândire intuitivă n-o găseşte necesară, o crede chiar povară şi carenţă comportamentală şi atunci o travesteşte în pudibonderie perversă ori indecenţă juvenilă ce se maturizează într-o grosieră trivialitate de rutină.

   Pudoarea are un inamic feroce, sexismul care practicând în cele mai multe cazuri discursul colocvial, al apropoului tendenţios, al statului de şef în n locuri, acest sexism calcă în picioare pudoarea şi mai mult, impune ca necesară o conştiinţă care aderă la toate antonimele posibile ale pudorii, atunci, ne întoarcem din nou la definiţiile doi şi trei ale fatalităţii?

   Că vrem sau nu o să ne întoarcem sufocaţi de ştiri transmise în direct cu imagini macabre, odioase, cu cuvinte de un tragism insuportabil dar repetate de un număr de ori la fel de insuportabil de televiziuni care ne consideră simpli receptori de breaking news cu chip de om.

   Sexismul mai produce ceva, există în fiecare conştiinţă umană un sistem propriu de autoapărare care se conformează în special realităţii imediate, ori sexismul distrugând pudoarea o tânără, o femeie îşi ia anumite măsuri de protecţie, se adaptează şi astfel apar ţoapele şi piţipoancele, ca să nu cad în misoginism nu zic că ele n-ar colora peisajul uman, că nu ar avea locul lor, de acord, dar în momentul în care le construieşti spaţii mediatice, le foloseşti mediocritatea şi tupeul ca să creezi modele sociale verosimile şi demne de urmat dincolo de existenţa unei imbecilităţi a ratingului cu orice preţ ruşinea se dovedeşte absurdă, această gravă tară culturală care este sexismul împinge existenţele tinere într-o deriziune a compromisurilor, în acea mentalitate a neruşinării care îşi permite orice, în balansul imoral între legalitate şi delicvenţă, balans hipnotic uneori pentru că se poate ca o prostituată onorabilă să dea lecţii de etică iar un discret agresor sexual să-ţi cânte sublim muzica populară.

   Ajungem aici la fatalitatea existenţei, dar fatalitate pe care cu stăruinţă am construit-o, am învăţat-o să meargă, să vorbească, să fie sociabilă, până când a venit ziua când brusc a spus că pleacă dar revine ea! Când?

    Nu pot vorbi despre trezvie fără să nu adaug  tot definiţia Dex-ului, este bine să plecăm de la lucruri lămuritoare din start.

 Ce aflăm în Dex?

"TREZVÍE, trezvii, s. f. (Rar) Stare de limpezime, de vioiciune, de agerime; curățenie sufletească, neprihănire, cumpătare."

   Este vorba deci de o stare, de aceea atât de necesară nouă nu doar în existenţa creştină,  este necesară oricui şi voi puncta pe rând.

    Limpezimea ne aduce în gândire posibilitatea de a elimina tot ceea ce nu este folositor, de la bârfă inutilă, la aprecieri insolente, profeţii apocaliptice, informaţii false, ştiri, zvonuri, probabilităţi ce nu probează nimic, limpezimea raţiunii presupune a prefera drumul drept şi nu himera labirintului, a nu căsca gura, doar urechile şi a proba ceea ce ţi se oferă dacă este adevăr ori minciună, a nu crede în promoţii şi nici în premoniţii, a nu spera în gratuităţi şi facilităţi când raţional ştii bine că sunt o parte a minciunii comerciale, a avea limpezime înseamnă a ştii când să opreşti televizorul, a alege două vorbe înţelepte decât discursul patetic al impostorului ori gâlceava mahalalei ce-şi are zice ea învăţaţi personali.

  Încă din tinereţe trebuie să existe această limpezime pe care orice update o poate transforma într-o tulbure explorare în virtualul devenit varianta cea mai acceptabilă  pentru realitate. De ce?

   Pentru că educaţia nu are limpezimea ei, raporturile umane nu au limpezimea lor, în ape tulburi deversezi mai uşor deşeurile toxice ale societăţii.

 Un exemplu clar ar fi următorul: dintr-o emisiune despre pinguinii din Georgia de Sud şi un reality show câţi ar prefera-o pe prima? Pe eşantioane de vârstǎ dacă s-ar face un sondaj nu greşesc  cu mult dacă spun că pinguinii ar ieşi clar pe locul doi! De ce?

   Pentru că modul de a cunoaşte nu-şi mai caută adevăratele resurse, se limitează şi îşi manifestă o suficienţă demoralizatoare, se preferă verbul a râde, lui a afla, se acceptă minimul care poate puncta o grilă aprofundării care ne poate aduce bucuria descoperirii lucrurilor frumoase din jurul nostru.

   Apropos, noţiunea de frumos a fost la rândul ei aruncată în facil şi derizoriu, Mona Lisa multiplicata obsesiv şi la limita vulgarităţii estetice anulează sentimentul veritabil al creatiei , arta ambalajului nu foloseşte decât la creşterea gradului de poluare, valoarea artistică explorată în final la licitaţii îşi subminează statutul, curentul grafitty nu a apărut întâmplător, este poate printre puţinele momente de limpezime pe care o generaţie tânără le adaugă unei alienări urbane ajunsă tacit la limite.

  Vioiciunea trezviei este acea stare sufletească de a fi pozitiv, de a nu te lăsa prins de rutina vieţii care de cele mai multe ori îţi alege cu multă grijă ochelarii de cal.

   Trebuie să avem sentimentul apelor de munte, să nu trăim în curgeri insesizabile, în ape invadate de papura grijilor mărunte, a obsesiei de biologia zilei de mâine, torentul montan se sfâşie în stânci, se prăvăleşte dar astfel îşi păstrează curăţenia, merită încercat să asimilăm mental  cinetica  izvorului cu  adevǎrat dǎtǎtoare de viaţǎ.

   Aceasta metaforică formă de a ne parcurge viaţa ne ajutǎ să fim vioi şi limpezi, aderând la ea înseamnă că am putut curăţa conştiinţa de gunoaiele şi mâlul ce-i scădeau puterea, tinerii au în ei atuul acestei vioiciuni, le este în fire dar ea trebuie să-şi găsească direcţia bună, nu trebuie să fie o risipire fără sens a gândurilor şi sentimentelor.

   Trezvia dispune de ceva salvator în faţa răului, de agerime, adică o minte ce îşi pune mereu întrebările necesare, o minte trează în orice momente, agerimea ne poate salva de viclenia răului, de cel dispus în orice moment să-l facă, agerimea ne ajută să-l simţim pe cel pregătit să comită o agresiune, să putem riposta imediat, pentru că mintea lucrătoare îşi pregăteşte totul, are răspunsurile dacă şi-a pus întrebările, dacă a aflat, a înţeles, cunoaşte când şi unde situaţia degenerează sau are acest potenţial de pericol iminent.

   Agerimea nu înseamnă a fi perfecţionist într-un domeniu, un gamer de excepţie, viteza de a manevra mobilul, în primul rând ea este implicată în relaţia noastră cu societatea, cu grupul din care facem parte, ori această agerime rămâne în general într-un stand by periculos pentru că jargonul pare un certificat de protecţie valabil: suntem băieţi de gaşcă, pe bune, ea e sora mea, el fratele meu, nimic la orizont nu pare naşpa!.

  Ultimele trăsături definitorii ale trezviei sunt de fapt primele şi cele esenţiale, sunt rarităţile din caracterul omului contemporan, nu înţelegem cât de mult ne-ar fi ajutat ele să evităm tragediile, ororile, fatalitatea ar fi avut atât de puţine pagini scrise De ce?    Pentru simplul motiv ca enumerând: curățenie sufletească, neprihănire, cumpătare am fi trimişi să le căutăm la vreo mănăstire ori în cel mai bun caz pe la vreun institut teologic.

  De ce nu insistăm ca aceşti tineri să aibă curăţenie sufletească, dacă i-aş spune unui profesor, unui diriginte că ar trebui să se ocupe privitor la elevii dânsului de această problemă probabil că ironic ar răspunde că nu este în programă, că termenii folosiţi au ceva perimat, nu sună bine, curăţenia în general ţine de detergenţi, de gel de duş ori şampon!

  Păcat, deoarece în tineri, în conştiinţa lor există predispoziţia la aşa ceva, chiar dacă de obicei înţelegem contrariul.

   Numai că aceasta curăţenie sufletească presupune a fi tu exemplar ca profesor sau măcar aproape exemplar, a impune şi a cere respect, a nu deveni jovial până la erotism, colocvial până la înjurătură, a nu ofensa şi a nu jigni, a nu te lăsa cumpărat şi nici atât discreditat, a demonstra ridicolul celor de bani gata, impostura mincinosului şi a delatorului, a avea empatia pentru suferinţa ori durerea ce par mărunte şi nesemnificative, a înţelege cu răbdare greşelile, a nu eticheta prost pe oricine şi oricum, a avea curajul de a recunoaşte eroarea şi de a-i învăţa pe tinerii  din jur să recunoască şi să cunoască feţele josniciei şi perversităţii.

   Este prea mult, este chiar plictisitor mai ales dacă ai creat impresia că vrei să dai sfaturi, nu, sunt simple gânduri ce nu le-am adresat doar pedagogilor de profesie ci şi părinţilor pentru că aceştia au marea responsabilitatea de a dialoga cu urmaşii lor despre ceea ce este şi cum este viaţa...

     Voi trece acum la neprihănire, moment în care hăhăiala sexista răsună pe culoarele societăţii, în clasă toţi se strâmbă de râs, nu că ar avea cunoştinţă de cuvânt prea bine, le sună cunoscut: a, că e fată mare! Că e virgină! Da meştere, m-am prins!

    Neprihănire înseamnă în primul rând lipsa păcatului şi puritate, foarte greu de atins astfel de standarde dar există oameni care sunt aşa si pentru că ei există învăţaţi să-i căutaţi, să fiţi în preajma lor pentru că ei vă dau din starea lor de curăţenie acel prinos de energie cu care vă puteţi întări în limpezime, vioiciune şi agerime, nu sunt necesare cursuri de yoga, de ezoterism spiritual, conştiinţa se poate lumina cunoscând oamenii neprihăniţi, uneori sunt atât de simpli, de neobservabili, de smeriţi încât nu bat la ochi, au normalitatea câmpiei înflorite, măcar pentru generaţia tânără se merită o asemenea căutare.

  Trezvia înseamnă nu în ultimul rând şi cumpătarea, aceasta nu se află decât prin puterea exemplului, nu ne este în fire, copilăria, adolescenţa nu o posedă decât în minime cantităţi dar atunci ea trebuie cǎutată pentru că înseamnă şi simţ al măsurii dar şi stăpânire de sine, sunt calităţile necesare pentru a face faţă fatalităţi, sunt veritabile arme în faţa răului oricât de sofisticat şi pervers ar fi acesta, societăţile orientale au în cultura lor ca modus vivendi cumpătarea şi stăpânirea de sine, le privim sideraţi de acel mirific orient fără a înţelege că este foarte simplu să trăieşti aşa, să faci din aceste structuri de personalitate tradiţie, dar cine să o facă, cine este dispus în debordanta societate de consum occidentală să se lupte pentru ceva care nu ne caracterizează pe noi ca latini în special , spre nord, spre britanici se pare că ar exista speranţe dar când dramaticul şi drama din social îţi spun că este nevoie de cumpătare chiar trebuie să rămânem surzi la înţelepciune, să practicăm hipnotizaţi doar exerciţiul hedonic şi ritualuri gastronomice, este absurd şi tragic!

    O concluzie ar fi că între fatalitate şi trezvie este intervalul acela de no man`s land prin care ne ducem grăbiţi fericirile mărunte, speranţele, grijile şi obsesiile, nemulţumirile şi neputinţele neştiind în care parte este duşmanul, adică răul şi când îi vom deveni ţintă.

      Oricare dintre tinerele traficate,mai ales cele ce și-au  pierdut viata  în aceste   oribile rețele   este şi va fi etern prezentă în acest spațiu de subtilă confruntare în care libertatea se agaţă uneori în sârma ghimpată a tragediei, fata aceasta ne arată adevărul despre noi, ne vorbeşte despre neputinţă şi ascunsa prostie a vremurilor, despre  dispariţia empatiei  in structurile statale dar și cele interumane, ne roagă să-i spunem povestea măcar pentru a învăţa unde duce o societate descompusă moral, cât de mizeră e conștiința umană supusă corupţiilor de tot felul, aceste  anonime   au  avut fără ca  să se știe poate  multe din calităţile trezviei , dar  fatalitatea a reuşit  le  distrugă, probabilistic   au  împlinit formula dar formula noi oamenii am descoperit-o, noi avem putinţa să facem acea probabilitate infimă !

     Pentru acest fapt nu le daţi uitării, nu le treceţi nici măcar în legendele neputinţei, ele sunt  îngerii ce ne vor spune tuturor într-o zi: aţi văzut!

Aţi înţeles!

De ce nu aţi preferat  vorbe şi nu fapte?...

 

 

Vizualizări: 9

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un eseu foarte sofisticat. Pentru astfel de texte avem un grup, expus în stânga site-ului.

http://insemneculturale.ning.com/group/eseuri-jurnalism-literar-int...

Necesită timp pentru a citi și analiza astfel de eseuri.

Sofi

O temă de actualitate, care, daaa, ar trebui discutată, analizată. Dar lumea e prea ocupată și prea grăbită să mai aibă timp și pentru asta. Păcat! Eu vă felicit. 

Eseurile ar trebui postate în grupul menționat. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Proză scurtă a lui Corneliu Ion
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cai agale a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Geneză a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zefirul ultimei iubiri a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zefirul ultimei iubiri a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Corneliu Ion a postat o discuţie
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Departe sunt astăzi... a lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Însăilând vocabule cuminte a lui Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Însăilând vocabule cuminte a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Elegie uitatǎ a lui Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Elegie uitatǎ a utilizatorului Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Departe sunt astăzi... a lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Templul din hârtie a lui Reus
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Templul din hârtie a utilizatorului Reus
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Cai agale a lui Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cai agale a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor