.

„Istoricului Marius Oprea”

-Bunicule ce-i aceea o mahmudea ?
-Un ban mare de aur, turcesc, fata moşului!
Fetiţa îşi ridică cicoarea ochilor, către bătrânul înalt şi uscăţiv din faţa sa, aşteptând în continuare explicaţii.
Bunicul le ştie pe toate îşi spuse în gând. Nu degeaba este el Dom’ Învăţător cu Şcoală Normală se mândri ea pe tăcute, amintindu-şi diploma, din odaia de curat, de pe peretele de la răsărit, unde mai era doar icoana Maicii Domnului.Văzând că răspunsul întârzie, fetiţa oftă amărâtă.
Bunicu’ ăsta e învăţător şi când suntem in vacanţă îşi vărsă ea mai departe obida . Acum am crescut mare, ştiu să citesc bine, doar am trecut într-a doua. Parcă văd că iar o să-mă pună să caut în Cărţoi. Fetiţa ştia cum se numeşte, de adevăratelea, Cărţoiul, cum îi spunea ea, aflase mai demult de la bunicu’, atunci când îi arătase pentru prima oară cum să caute cuvintele acolo.
-Acesta este”Dicţionarul universal al limbii române” îi explicase el. L-a scris un om învăţat. Aici este inchisă o comoară, iar tu ai să o descoperi întro zi.
Încercând să rupă tăcerea, fetiţa îl trase pe bătrân de poala sumanului. Nu o mai interesa răspunsul. Era obosită şi i se facuse foame. Câinele cu care alergase toată ziua, o luase înainte şi era deja acasă. Lăsă jos, desaga goală pentru merinde şi se opri.
Cu coasa pe umăr, bătrânul se oprise şi el la poalele dealului, la jumătatea drumului dintre pădure şi sat, privind încruntat înapoi. Sus pe cerul albastru, fără pic de nor, acoperit pe jumătate de deal dincolo de Crucea Haiducilor, discul soarelui sta să apună.
Aşa trebuie să arate o mahmudea,  îi trecu fetiţei prin minte. Privi îndelung, printre pleoapele strânse, să zărească braţele crucii răstignite peste soarele in apus, până ce văzu roşu in faţa ochilor. Simţi mâna caldă a bunicului, ca o uşoară adiere pe umăr.
-Ştiu, răspunse ea cu voce tare întrebării nerostite. Noi am fost de fapt astăzi la coasă. Nouăzeci şi trei de paşi, drept în jos de la Cruce, două sute două zeci la dreapta până la Bradul Strâmb. N-am să uit niciodată...

***

Fetiţa venise de cu seară să doarmă cu bunicul la căsoaie. Alergase fericită cu Lupu, câinele cenuşiu, încurcându-i-se printre picioare, să ajungă prima la clădirea înălţată la marginea pădurii. Acolo bunicul avea să aştearnă cerga, peste fânul proaspăt cosit, intins pe patul de scânduri, cu ţăruşii infipţi zdravăn in pământ, unde ea urma să adoarmă în timp ce el o să-i spună o poveste cu haiduci. Poate cea cu Tunsu Haiducul, care îi plăcea ei cel mai mult. Tot un fel de haiduci erau şi cei care stăteau acum ascunşi in codru şi luptau pentru dreptate, dar despre ei aflase de la Bunicul că nu trebuie să povesteşti nimic, nimănui.
Seara stătuseră pe laviţa de afară, băuseră lapte, şi priviseră amândoi cum in vârful dealului, Crucea Haiducilor, mare cât un stat de om, se făcuse tot mai neagră, pe măsură ce se însera, până nu se mai zărise deloc, totuna cu cerul nopţii, spuzit de stele. Deasupra ei strălucitoare, se înălţase, Steaua Ciobanului. Bătrânul se ridicase şi el la puţină vreme, cu fetiţa adormită în braţe, rămasă cu povestea nepovestită.
Dimineaţa o trezise mârâitul câinelui, altfel decât atunci când avea chef de joacă. Prin uşa deschisă pătrundea răcoarea zorilor şi îl văzu pe bunicul numai în cămaşă, in picioare, cu mâna streaşină la ochi, privind către dealul Crucii. Ieşi cu picioarele goale, lipăind prin iarba umedă şi se ghemui lângă corpul încordat al animalului gata să sară la atac
-Taci cu mama, incercase să-l liniştească, ca pe un copil, luându-l de gât, dar tocmai atunci din pădure se auziră împuşcături şi Lupu începuse să latre asurzitor.
-Taci! îi porunci şi bătrânul, trăgându-se mai aproape de peretele căsoaiei şi câinele îl ascultase, întinzându-se pe burtă, scheunând încetişor.
Fetiţa ştia cum răsună o împuşcătură de armă de vânătoare. Bunicul avusese şi el una, dar trebuise să o predea la postul de jandarmi, aşa cum făcuseră şi alţii din sat, acum că războiul se sfârşise.
Câinele începuse să mârâie din nou şi bunicul îi făcu semn să se apropie, apucând-o de mână. Îi strânse pumnul micuţ tot mai tare, până la durere, vru să-i spună că o doare, dar din nou se auziră impuşcături şi bunicul slăbi strânsoarea.
Dintre copaci, aproape de Cruce, micşorat de distanţă, ieşi fugind un om cu o puşcă in mână, urmărit de alţi câţiva îmbrăcaţi în uniforme, cu armele in mâini, trăgând. Cel cu puşcă s-a intors, a tras şi el, în sus, a aruncat-o şi a ridicat mâinile. Apoi se făcu întuneric, dar de fapt fetiţa ştia că nu este întuneric, este doar palma bunicului pusă peste ochi să nu vadă. O conduse aşa orbeşte, cei câţiva paşi până intrară în căsoaie.
Când trecu pragul, auzi afară armele bubuind, ca un tunet indepărtat, apoi uşa se închisese şi inăuntru se întunecase cu adevărat. Bunicul ieşise repede, aşa că, rămasă singură, fetiţa se intrebă ce să facă Simţi apoi limba câinelui lingându-i mâna şi răsuflarea lui caldă pe braţ şi se îndreptă pe bâjbâite spre pat. Se întinse pe cergă în aşteptarea bunicului şi, frântă de atâtea emoţii adormi.
***
Când se trezi, înfometată, soarele trecuse de amiază. Amintirile dimineţii se năpustiră, învălmăşind întrebări, sub bolta frunţii mici, dar bunicul nu era acolo să le desluşească Mâncă lacom din merindea pusă pe stergar, înghiţind pe nemestecate caşul prospăt. Ciuguli pe fugă din slana cu ceapă, apoi sorbi până la fund, innecându-se, ulcica cu apă proaspătă de izvor.
Bătrânul se întoarse şi o găsi tocmai când ridicată în picioare, îşi făcea crucea de mulţumire. Avea faţa cătrănită de supărare şi în privire îi ardea un foc mocnit. Luă coasa de pe perete şi se îndreptă spre uşă Speriată, îl urmă supusă încercând să-l liniştească, alintându-se:
-Şi acum unde mergem bunelule?
-Zicem să mergem la coasă îl auzi mormăind în timp ce ieşise călcând apăsat pe poteca spre pădure. Îl urmase tăcută, alergând din când în când, să nu rămână în urmă cu câinele dând roată împrejur.

***

Fetiţa ajunsese în dreptul Crucii Haiducilor, gâfind uşor cu fruntea brobonată de sudoare. Urcase priporul dinspre pădure, până spre vârf, mai mult în fugă, şi acum se oprise o clipă să se odihnească. O atinse cu vârful degetelor, incercând să desluşească cuvintele scrijelite cu o slovă necunoscută, dar îşi aduse repede aminte că nu pentru asta era ea acolo. Se intoarse cu spatele lipit de piatra încinsă, se uită peste întinderea pustie şi începu să coboare panta numărând. Undeva lângă Bradul Strâmb, cu coasa rezemată de copac şi Lupu aşezat în faţa lui o aştepta bunicul

* * *
-De la Cruce, îi spusese el, când se opriseră din mers, lângă Brad, te duci drept la vale şi numeri paşii până ajungi la un loc cu pământ reavăn, proaspăt săpat, apoi o iei la dreapta şi numeri iar până aici unde te aştept eu. Tu trebuie să ţii minte doar numărul paşilor şi să nu-l uiţi niciodată.
-Da’ ce se află acolo Bunicule? îndrăznise Fetiţa să întrebe, fără să spere că va căpăta vreun răspuns.
-O comoară draga bunicului pe care o s-o dezgropăm noi mai târziu, mahmudele îngropate de haiduci, ca să nu le găsească potera. Acum tu te duci şi pui doar semn şi nu spunem nimănui. O să fie taina noastră.
Fetiţa se luminase la faţă, înţelesese totul . Omul acela urmărit de poteră era un haiduc şi venise să-şi dezgroape comoara. Potera l-a prins şi comoara a rămas ascunsă. Acum o să fie numai a noastră. O comoară adevărată, nu ca aia din Cărţoi se bucură ea înainte de a o lua la fugă spre Cruce. Nu inţelegea însă de ce bunicul avea ochii in lacrimi, dar alergând uită.
* * *

Eram de aproape o săptămână în sătucul acela uitat, de sub dealuri, încercând să mă documentez pentru cartea mea despre victimele neştiute, din primii ani ai terorii comuniste. Găsisem in arhive informaţii că in apropierea aşezării fusese executat un luptător anticomunist, ingropat undeva, anonim.. Toate incercările mele de a identifica locul se soldaseră însă cu tot atâtea eşecuri. Duminica apelul făcut de preot la slujbă nu dăduse nici el nici un rezultat. A doua zi mă hotărâsem să plec acasă.
Se innoptase, era aproape ora nouă ,când am auzit portiţa dinspre uliţă scârţâind uşor şi vocea gazdei vorbind cu cineva în întuneric Prin fereastra deschisă pătrundea ameţitor parfumul de petunii. Am privit monitorul laptopului, recitind ultimele rânduri tastate: Incă un caz nesolutionat, scrisesem, încă un mormânt fără cruce.
Am auzit un ciocănit uşor în pervaz şi în dreptunghiul de lumină i-am văzut chipul cunoscut :
-Dom’ ziarist, vă caută o bătrână din sat, doamna învăţătoare..., zise cu un zâmbet ciudat. Vrea să vă roage ceva. Eu aş zice mai bine, să lăsaţi pe mâine. Ştiţi...
Am inchis folderul şi am ezitat un moment:
-Să poftească, am spus
* * *
Bătrâna înaltă care mi-a trecut pragul era îmbrăcată în negru. Îi remarcasem şi dimineaţa în biserică, ţinuta semeaţă şi atenţia cu care mă ascultase ţinând tot timpul cu mâna o batistă in dreptul gurii.
A intrat şi a răspuns la salutul meu, cu o înclinare scurtă a capului Avea în mână acoperită cu o năframă, o cană, pe care s-a grăbit să o pună pe masă ca o ofrandă.
-Nişte lapte proaspăt muls, să-l beţi să vă liniştească somnul la noapte, şi-a motivat ea gestul. Când a inceput să vorbească am tresărit surprins. În ciuda părului alb,avea o voce de femeie încă tânără, în putere, cultivată, şi pe măsură ce a continuat, impresia s-a accentuat. I-am oferit un scaun , s-a aşezat pe marginea lui, cu genunchii strânşi şi mâinile aşezate cuminţi una lângă alta pe tăblia mesei, Mi-am tras şi eu unul de cealaltă parte şi am aşteptat să inceapă. Tot timpul nu şi-a desprins privirea de pe faţa mea. Mă simţeam ca într-o sală de clasă.
- Domnule jurnalist , şi-a început ea povestirea, ceea ce vă relatez eu acum, sunt lucruri vechi de mai bine de şaizeci de ani, atunci când încă mai trăia bunicul meu. Noi am fost venetici in satul ăsta. Nu mai am nici o rudă.Tata a căzut pe frontul rusesc in timpul retragerii, cel puţin aşa ni s-a comunicat pe atunci, mama a murit şi ea la scurtă vreme de inimă rea, iar eu nu m-am căsătorit niciodată. Bunicul, era văduv şi m-a crescut de unul singur. A fost idolul meu, toată viaţa mi-am dorit să devin, ca el, invăţătoare, dar nu s-a putut. Comuniştii au desfiintat şcolile normale, iar pe mine m-au dat afară din liceu, aşa că am rămas în sat, cu nouă clase, şi unora li se părea şi aşa că am prea multe. Da’ nu m-am lăsat şi l-am terminat mai târziu...
S-a oprit o clipă din povestire şi, i-am văzut privirea cum se intoarce tulburată in trecut. Ştiam din experienţă că este bine să nu-ţi întrerupi în astfel de momente interlocutorul, aşa că am tăcut. A îndepărtat cu mâna de pe frunte, o şuviţă inexistentă, a dat din cap ca şi cum ar fi dorit să alunge povara unui gând, şi a reluat puţin incoerent, aparent fără legătură cu ce spusese anterior :
...în dimineaţa aceea, noi chiar trebuia să mergem la coasă, şi eu chiar am crezut, că acolo se află o comoară. Puncta vorbele, apăsând uşor pe cuvinte Bunicul imi spunea mereu că o s-o dezgropăm, mai târziu, când or să vină americanii. Comoara lui Tunsu-Haducul a zâmbit ea, amar, amintirii. Americanii nu au venit, bunicul a murit, şi comuniştii au rămas. Nu puteam să spun la nimeni, nimic, iar după revoluţie nici atât, erau tot ei la putere. Alţi martori nu mai aveam. Când am vrut să sap singură, primarul s-a opus. Mi-a scos vorbe, că m-am scrântit, mai ales când hoţii ăştia au defrişat pădurea, iar eu le-am cerut să nu taie Bradul Strâmb. M-au poreclit Doamna Învăţătoare Nebuna. Şi doar pe unii dintre ei îi învăţase bunicul carte...
Probabil mi-a simţit neâncrederea din vreun gest, aşa că s-a precipitat, unindu-şi mâinile într-un gest de implorare.În ochii albaştri i se citea disperarea:
-Credeti-mă domnule, sunt întreagă la minte. Am imbătrânit şi nu mai am putere, mergeţi dumneavoastră să săpaţi. Acum ştiu ce nu a dorit bunicul să văd atunci. Tata nu a murit in Rusia, pe tata l-au împuşcat securiştii. Sunteţi ultima mea speranţă.
Am continua să nu spun nimic, aşteptând sfârşitul. A tăcut şi ea. Era evident, pentru a câta oară în viaţă, dezamăgită. S-a ridicat, m-a salutat cu aceeaşi demnitate şi s-a indreptat spre uşă. Pe jumătate întoarsă spre mine, cu mâna pe clanţă, i-am văzut buzele albite, murmurând:
La nouăzeci şi trei de paşi in jos ...

Vizualizări: 137

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O povestire interesantă. Reuşită din toate punctele de vedere, care dezvăluie o mână sigură de scriitor.

Încântat,

da Coza

Mulţumesc mult

Tulburătoare povestire, document istoric şi civic.

Izul arhaic din prima parte lasă impresia unei povestiri din copilărie, cu tendinţe de explicare a amănuntelor de fiecare zi. Apare şi misterul, împuşcături, câine mârâind, bunicul liniştindu-l pentru a socoti unde se află ''vânatul''. Apoi număratul paşilor vine ca o osândă pentru cei rămaşi, se simte plutirea în aer a unui deznodământ aprig: bătrânul învăţător îşi îngroapă fiul într-un loc stabilit prin paşii micuţei nepoate, fiica haiducului hăituit. Comoara, apoi,  a fost abandonată în mijlocul pădurii până s-a găsit cineva să creadă în povestirea bătrânei doamne care a trăit în singurătate şi cu acest secret în suflet.

Scrisă într-un limbaj accesibil, textul este o proză de tip realist, o povestire aproape documentară în care se strecoară ororile inimaginabile ale comuniştilor.

Povestirea de fapt este un omagiu, o reverenţă, un semn de neuitare a personalităţilor care şi-au dat viaţa pentru crezul lor.

Domnule IMC mai aveţi ceva de lucru la punctuaţie. Punctul lipseşte din multe locuri ca şi unele căciuliţe de la  diacritice. Se poate îndrepta uşor cu un link de diacritice pe care îl avem noi la dispoziţie, sau cu unul Auto Corect.
 Se găsesc în partea dreaptă la link-uri utile.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Interesant si placut, felicitari!

 mulţumesc şi mă bucur de revedere



Mihai Hafia Traista a spus :

Interesant si placut, felicitari!


  Vă mulţumesc doamna Sofy pt coment si apreciere


Sofia Sincă a spus :

Tulburătoare povestire, document istoric şi civic.

Izul arhaic din prima parte lasă impresia unei povestiri din copilărie, cu tendinţe de explicare a amănuntelor de fiecare zi. Apare şi misterul, împuşcături, câine mârâind, bunicul liniştindu-l pentru a socoti unde se află ''vânatul''. Apoi număratul paşilor vine ca o osândă pentru cei rămaşi, se simte plutirea în aer a unui deznodământ aprig: bătrânul învăţător îşi îngroapă fiul într-un loc stabilit prin paşii micuţei nepoate, fiica haiducului hăituit. Comoara, apoi,  a fost abandonată în mijlocul pădurii până s-a găsit cineva să creadă în povestirea bătrânei doamne care a trăit în singurătate şi cu acest secret în suflet.

Scrisă într-un limbaj accesibil, textul este o proză de tip realist, o povestire aproape documentară în care se strecoară ororile inimaginabile ale comuniştilor.

Povestirea de fapt este un omagiu, o reverenţă, un semn de neuitare a personalităţilor care şi-au dat viaţa pentru crezul lor.

Domnule IMC mai aveţi ceva de lucru la punctuaţie. Punctul lipseşte din multe locuri ca şi unele căciuliţe de la  diacritice. Se poate îndrepta uşor cu un link de diacritice pe care îl avem noi la dispoziţie, sau cu unul Auto Corect.
 Se găsesc în partea dreaptă la link-uri utile.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

O povestire care mi-a plăcut foarte mult.

Abilitate şi pricepere în ale scrisului.

Reverenţă!

 mulţam fain



Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

O povestire care mi-a plăcut foarte mult.

Abilitate şi pricepere în ale scrisului.

Reverenţă!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Sofia Sincă îi place postarea pe blog Artă și-un pumn de țărână a lui Mariana Suciu
cu 45 minute în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mariana Suciu
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să te trezești ca și cum nu ai fi a utilizatorului eunescu
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întrebare a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada lemnelor de foc a utilizatorului Nicu Zacheu
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de eunescu
cu 8 ore în urmă
Vasile Grozav a adăugat 2 discuţii la grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a partajat postarea de blog a utilizatorului Ionel Mony Constantin pe Facebook
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a partajat postarea de blog a utilizatorului Ionel Mony Constantin pe Facebook
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ionel Mony Constantin
cu 12 ore în urmă
Zarra a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În umbra eternei tăceri a utilizatorului Zarra
cu 17 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Nicu Zacheu
cu 18 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Nuduri de ziua mea a lui eunescu
cu 21 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Nuduri de ziua mea a lui eunescu
cu 23 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor