Moş Tudorache

[venus radu]

Se scula devreme. După ce liniştea bătătura, păşea rar, bătrâneşte înspre drum. Se oprea la colţul casei şi, asemenea unui ciot bătrân privind lăstarii cruzi din jurul său, aşa căuta el cu privirea la pomii din ogradă rând pe rând: când la păr şi meri când la cireş, ba la cei doi pruni altoiţi cu doi ani în urmă, ba la nuc şi caisul din faţa casei. Apoi la toţi salcâmii împlântaţi de el cu un plin car de ani înapoi. Parcă-i mângâia din privire pe fiecare, moale şi pufos cu palmele cine ştie cărui gând; părea că le numără frunzele ori că ar vrea să ghicească melodia pe care noii lăstari o dirijau ca nişte baghete de capul lor.
- Neaţa’ moş Toaderi!… da’ ce faci bre, ţi-a căzut vorghili-n sân? strigă la el, Firon al lui State potcovarul, că nu-i răspundea;
- Ei, mă Firoani, mă… murmură moşul ca pentru sine, apoi tare: deh, mă Firoani, când nu prea mai e, le mai scapi şi te iei di gânduri;
- Da’, ce sî nu mai hii bre, cî matali ai di toati?... dar parcă neauzindu-i întrebarea, moş Toader continuă: ia zi, mă Firoani, ce vezi tu când te uiţi la pomii ăştia?
- Ce sî văz bre… nişti meri, un păr, eti colu cireşu’…
- Şi salcâmii, Firoane… îl făcu moşul atent, privindu-l oarecum compătimitor;
- Aşa bre, şi salcâmii!…
- Asta-i tot… se asigură moş Tudorache, privindu-l întrebător.
- Alceva… dacă mai era, bre, îi răspunse băiatul după ce mai aruncă o privire, să fie sigur.
- Ehei… mă Firoane, oftă moşul, la tinereţi vedeam şi io la fel, şi altcum nici nu credeam cî s-ar fi putut, da’ acu’ îi dau dreptati lu’ ăl’ bătrân, fi-i ţărâna uşoarî - şi făcu peste piept semnul crucii - când zicea: Tudorele taică, viaţa n-ari parantezi şi tu sî nu-i pui singur oprelişti, mă, că primu’ păcat al omuli, e sî fii, după aia nu mai ţini cont di eli, dicât la bătrâneţi, Firoani, când simţi cî nu mai e, şi dacî e, mulţumeşti di fiicari zi; asta văd io, mă Firoani, ce-a fost mereu da’ n-am văzut pân-acuşi, cum te opinteşti acuma tu şi nu eşti în stari sî vezi.
- Hai, bre... exclamă Firon amuzat, ai gânduri negri; hai la un cocârţ, să ne dizgheţăm maţili oleacî.
Fără a ţine cont, iarăşi parcă neauzindu-l, moş Tudorache se aşeză pe bolovanul din poartă şi continuă:
- Gândeşti, tu, mă Firoani, c-ai mai trăi mult?
- I-a mai dă-o bre, în gura măsii! izbucni el surprins, acu’ te-ai luat di viaţa mea? şi dădu să plece, eşti om bătrân cî altfel…
- Şezi blând, mă, focosule, se răsti cu dulceaţă în glas moşul, scoţându-şi o ţigară, să-ţi zic o-ntâmplari: unu ca tini, mai di mult, adicî tânâr mă, da la fel ca tini, umbla pă drumuri bezmetic, fără niciun rost cu viaţa-n buzunar, şi unu aşa ca mini, adicî bătrân, da’ la fel ca mini, l-a întrebat : mă x-ule, di ce nu-ţi faci şi tu un rost, să-ţi ei fomeie, să-ţi faci o căsuţă, acolo… să aveţi şi voi copchii, aşa cum a lăsat bunu’ Dumnezeu cî trebui. Şi ştii ce i-a răspuns ălă?... cu o întrebare domnule, continuă tot el, văzând pe Firon încurcat, cî no fi avut el vreun rost, da’ era diştept : cî tu, te simţi ghini aşa cum eşti?... ei, aşa mă simt şi io, di ce sî mă schimb?... şi i-a închis gura, na! cî, de ce să se schimbe, nu? ai înţeles…
- Ce sî-nţeleg bre, amândoi să simţea ghini…
- Şi… ţii nu cred cî ţi-ar plăcea sî hii un hazmandău di colo colo;
- Da’ sî ştii! răspunse rapid, mândru că moşul avea asemenea părere despre el.
- Atunci, di ce crezi tu cî lu’ ălă-ai plăcea?
- Cî… i-o ştiu, bre, treaba lui!
- Vezi tu, răspunsu’ ăsta devini din altî povesti, Firoani; asearî vorghii – cî trecu pî la Ionel al meu, cu Vasili, di-i profesor la Bucureşti, şi l-am întrebat şi pă el, ca pă tini.
- Ăla-i diştept bre, cî nu l-a trimis tac-su cu vaca, l-a ţinut în şcoli…
- Da, mă, aşa-i cum zici, cî el a văzut multi când s-a uitat la pomi, îl aprobă moşul sucind altă ţigară;
După ce fixă cu privirea încă odată pomii lui moş Toader, peste gard, invidios pe Vasile, că el văzuse mai multe şi că moşul se arăta impresionat de acest fapt, reveni:
- Ce sî vazî bre, în plus, că n-ari ce, eti leagânu’, fântâna… şi pomii cari sunt… altceva, zi matali!
- Mă, începu moş Toader, dând scrumul jos direct cu degetul, cum s-a uitat, mi-a spus cî era şi el, odatî, aşa ca tini; c-ar vrea sî mai hii, da’, di când cu facultăţili, şi cum a devinit el acolu, nu sî mai poati. Cî nu-i ghini sî ştii multi, trag io concluzii.
- Da’, cum a fost bre, şi cum a devenit?
- Cî era frumos, mă, şi ghini, înainti; acu’, cic-ar trăi viaţa lu’ altu’; cî, cicî ari creerii dilataţi şi cî s-a cherdut, ce mai, cî nu-i ghini domnule!... di tini, zicea cî eşti cel mai mari norocos.
- Da’, ce bre, aţi vorghit di mini?
- Da mă, şi di alţii ca tini…
- Cum, ca mini bre, cî nu pricep?
- Tineri, mă, ca tini, cî zicea el, trei feluri di viaţî-i pă lumii, nea Tudorache, şi când l-am întrebat, cari, mi-a zis cî una, când eşti crud la minti şi la trup, ca tini, Firoani, alta, când eşti copt la minti şi la trup, ca mini, şi ultima, copt la minti da’ crud la trup, ca el.
- Şi, cari-i mai bun, bre?
- Păi, nu-ţi zisesim mai divremi, crud la trup, şi mai ales la minti, ca tini acu, nu vezi cî trebui sî-ţi zic di dou ori? făcu moşul, parcă invidios pe băiat.
- Io tot nu-nţeleg, bre… adicî-s prost?
- Of… mă Firoani, mă, oftă uşor moşul scărpinând-se în creştetul capului. Ce mult aş vrea io sî hiu în locu’ tău acu’, di nu-ţelegi cî io văd mai mult da’ digeaba, cî s-a cam dus , mă, tipu’ meu, iar Vasili, vedi el mult aşa di tânâr, da’ nici el nu mai ari parti di ce vedi cî i s-a copt mintea prea mult di atâta carti şi nu mai ari scăpari. Tu, mă Firoani mă, şi toţi ăi ca tini,
cari aveţi tot fărî sî vă daţi seama, cî zicea Vasili, di o armonii, nu mai ştiu… voi sîntiţi norocoşi, cum fusei şi io pânî sî m-apuc di vorghit cu filozofii, cî bini mai era mă, cu mintea curatî şi suflitu uşor…

[Sofia Sincă]

Adică fericiţi cei săraci cu duhul! Sau cine n-are un bătrân, să-l cumpere.

M-a amuzat textul tău. O adevărată filosofie de viaţă în gura a doi moldoveni, de vârste diferite, în dulcele grai  neaoş, popular.

De întrebat am, de ce pui punct şi virgulă la terminarea dialogului?

Am citit cu multă plăcere!

Sofy

[Corina Militaru]

Un portret foarte reușit. Dulce graiul și mintea curatî. :) Am citit cu plăcere.

Cu prietenie,

[venus radu]

Mulţumiri!

Corina Militaru a spus :

Un portret foarte reușit. Dulce graiul și mintea curatî. :) Am citit cu plăcere.

Cu prietenie,

[venus radu]

   - Se vorbeşte sacadat, cu pauze, pe aceeaşi idee; ţăranul ascultă şi 'rumegă', analizează şi apoi spune. Şi lungitul frazelor, ştiţi bine că nu oferă; poate greşesc...

Vă mulţumesc, onorat.

Sofia Sincă a spus :

Adică fericiţi cei săraci cu duhul! Sau cine n-are un bătrân, să-l cumpere.

M-a amuzat textul tău. O adevărată filosofie de viaţă în gura a doi moldoveni, de vârste diferite, în dulcele grai  neaoş, popular.

De întrebat am, de ce pui punct şi virgulă la terminarea dialogului?

Am citit cu multă plăcere!

Sofy

[Gabriela Grădinariu]

 Inspirat text, realist mesaj: nicio etapă a vieții nu-ți dăruiește atâta fericire ca tinerețea în toată simplitatea și neștiința ei. Felicitări pentru fond și formă, mai puțin câteva greșeli , ca de exemplu

- "I-a mai dă-o bre, în gura măsii!"