Mireasa șchioapă (Din memoria satului)

[Gheorghe Pârlea]

      Ecoul armelor dădea semn de slăbire, dovadă că războiul era pe sfârșite. Locuitorii satului începură să se întoarcă din refugiu și, încetul cu-ncetul, să redescopere normalitatea lumii lor. Grijile sătenilor se îndreptau acum asupra veștilor despre combatanții încă neîntorși de la război. Cei care primiseră înștiințare oficială legată de obolul jertfelnic al fiului sau soțului nu conteneau a-și plânge dispăruții. Cealaltă urgență a satului era refacerea gospodăriilor atinse de proiectile sau devastate de puhoiul ostașilor sovietici  după ruperea frontului. Ogoarele, răvășite și ele de proiectilele tunurilor rusești ori lăsate vraiște la ordinul de refugiere, își primeau acum lucrătorii, care trudeau să dreagă cât de cât pagubele.

      Începură să se manifeste și interesele tinerimii satului, după firea vârstei. Se întremau mai vechile legături între flăcăi și fete sau se înfiripau altele noi. Manole și Gheorghe, doi tineri miroslăveșteni, iubeau aceeași fată. Codana era frumos modelată de Sculptorul din Cer prin ucenicii săi, genitorii fetei. Ileana, mărul de aur la care râvneau cei doi flăcăi, era și roada unui pom viguros. Familia fetei avea renume în sat, în ceea ce privește avuția. Așadar fata avea și zestre bună pentru măritiș.

      Dintre cei doi flăcăi, unul era vânător de zestre. Celălalt o îndrăgea necondiționat. Fata de vârsta măritișului era acum sub presiunea părinților, că nici feciorii pretendenți nu erau niște târâie obiele, deci nicidecum de scăpat pe la alte case cu fete de măritat. Fără a avea prea mult timp de hotărâre, fiind cerută de nevastă de amândoi flăcăii, Ileana a trebuit să-și aleagă soțul înainte de a i se cuibări în inimă noima cea care ar trebui să consacre însoțirea pe viață între un băiat și o fată. Și îl alese pe Gheorghe, căci i se păru ei c-ar fi ceva mai chipeș și mai hotărât. Fără a ști însă că îl nimerise tocmai pe cel care îi numărase mai întâi pogoanele, și mai apoi înzestrările anatomice și sufletești aflate mai mult sau mai puțin la vedere.

     Satul află repede și ziua nunții. Manole, flăcăul care părea să piardă în această competiție matrimonială, se plângea de zor prietenului său, Victor, un tânăr prea voluntar, cu blazon de om impulsiv, dar cu un apreciat spirit altruist. Purta revolver, recuperat de pe linia frontului ce transformase obștea satului în teatru de război cu doi-trei ani în urmă. Arma îi cam stricase reputația, căci gura satului răsufla vorbă că Victor o folosea și pentru unele întreprinderi respinse de obște și pedepsite de comenduire.

     Cel aflat cu piatra pe inimă că-și va pierde mireasa la care râvnea cu nevinovăție îl vizită la ceas de seară pe prietenul său neastâmpărat, spre a-și vărsa, a câta oară, amarul. Îi mărturisi că o iubește pe Ileana și că nu va mai fi același om dacă fata nu va fi nevasta lui.

     - Nu pricep cum poate omul să se lege sufletește de o fată șchioapă, oricât de frumoasă ar fi, îi întâmpină of-ul amicul său.

     - Șchioapă, ai zis?! se miră Manole. De unde... șchioapă?! Că Ileana e zdravănă la trup precum e și la minte.

     - Deci zici că nu-i șchioapă... Eu parcă așa o știu, îngână amicul său, ascunzându-și chipul mincinos și legând repede vorba de ceva mai cu noimă. Dar dacă ar fi șchioapă, ți-ar mai fi așa de dragă, încât să te smiorcăi ca un fătălău, la gândul că ți-o ia altul?

     Manole se miră și mai abitir de proba la care îl supune amicul său cam smintit si se răstește la el cu reproș:

     - Eu am venit la tine ca la un prieten serios, iar tu o iei pe ciucălăiște. Ce-ți veni cu întrebarea asta?!

     - Ho, că n-am dat cu paru’! Am vrut să văd cât de tare-i fierbințeala asta a ta, de-i zice... dragoste, îl potoli Victor.

     - Ei, lasă, că  știi tu ce-nseamnă Ileana pentru mine. Chipul ei e floare de rai și mi-i de-ajuns asta. Iar în privința piciorului beteag, năzărit ție nu știu de unde, eu nu pun mădularul mai presus de felul Ilenei, de fata cea de dincolo de trup, ori dinlăuntrul trupului – că nu știu precis unde stă ascunsă Ileana cea pe care n-o vezi tu, ci numai eu. Așa că, în scurt, și șchioapă, Ileana ar fi aceeași pentru mine.

*    

      În sat, ziua nunții lui Gheorghe cu Ileana era ca bătută în cuie. Pentru tinerime era revirimentul așteptat, precum dregerea vremii după furtună. Sosi, în sfârșit, și ziua mult așteptată de gloata satului, mai puțin de un flăcău, cel cu suflet cernit, care-și oblojea rana. Alaiul cu vornicei și druște chiuind ducea zestrea miresei la mire. La ceva timp după acest episod cu larmă mare, nașii si mirii se îndreptau spre Primărie, de unde perechea avea să primească, după un scurt ritual, consfințirea după lege a căsătoriei. Pe drumul încețoșat de praful stârnit de nuntași, muzicanții cu alămuri țineau acum în stăpânire urechile celor ce însoțeau mirii.

     Dar, în cursivitatea aceea sărbătorească interveni neprevăzutul, agentul cel fără chip, care rupse ritmul ceremoniei. Fără ca mirele să bage de seamă, mireasa alunecă pe lăngă trupul care trebuia s-o sprijine și căzu în colb, cu o grimasă de sfâșietoare suferință. În dreptul piciorului stâng al fetei, o pată roșie începu să crească, contrastând dramatic cu albul rochiei. Nașii și vornicii se reped s-o ridice, strofocându-se să deslușească taina. Niște copii strigau agitați că au auzit o împușcătură dinspre tufele de liliac. La cotitura în care se opri intempestiv alaiul era o răritură între casele vecine, înțesată de un pâlc de liliac lăsat de izbeliște. Un tânăr sări gardul în tufăriș, după direcția arătată de vocile care invocau pocnitura de armă, dar se întoarse fără nicio probă.

      Rănita, cu rochia năclăită de sânge, fu repede urcată într-o căruță cu vornicei și dusă de urgență la spitalul din Pașcani, iar nuntașii, într-o nedumerire ușor de citit pe chipurile lor, s-au răspândit pe ulițele satului, îndreptându-se spre casele proprii.

     La câteva săptămâni după întâmplare, Ileana, mireasa nunții neîmplinite, dădea semne de însănătoșire. Dar o sechelă avea să-i rămână pe viață. Gheorghe, mirele, a renunțat la zestrea Ilenei și implicit la posesoarea ei, de unde se vede că își dorea, pe lângă averea fetei, și nevastă desăvârțită trupește.

     Cât despre cel care o iubea pe fată fără condiții, avea să facă, după nici un an de la întâmplarea de pomină, nuntă mare cu Ileana lui. La nuntă, faptul că mireasa șchiopăta era ținta din ochii tuturor celor de față, în afară de mire, care își privea comoara de la brațul său ca pe cea mai desăvârșită fată din sat. Și n-auzea deloc șoșotelile din alai, pe seama poveștii care i-a pecetluit lui sorocul de om însurat.

     Iar în privința mobilului accidentului care a întrerupt nunta Ilenei cu Gheorghe, vânătorul de zestre, jandarmii n-au găsit făptașul, chiar dacă aveau cartușul. Sau poate că l-au găsit și pedepsit, dar n-am aflat noi asta.Totuși, chiar fără probele pe seama cărora se judecă o nelegiuire, cu oarece dibăcie, l-am putea deduce ușor pe făptaș. Că de la un prieten cu o doagă sărită nu știi la ce te poți aștepta. Sau, mai degrabă, de la unul ca el te poți aștepta la orice.

 Gheorghe Pârlea

[Ada Nemescu]

Ce poveste! 

Bizară dovadă de prietenie! M-a durut soarta miresei care părea a fi o marfă la o tarabă imaginară... poate femeia care sunt gândește subiectiv!?

nu știu, aDa

[Gheorghe Pârlea]

...Ca bizară am receptat-o și eu. Și am redat-o ca pe o mostră a ciudățeniilor care scot uneori (azi, adesea) normalitatea din monotonie. Îmi pare rău că nu v-am putut oferi o lectură tonifiantă. Eu îmi asum aici doar rolul... cronicarului. Săru' mâna, cu veche prețuire!

Ada Nemescu a spus :

Ce poveste! 

Bizară dovadă de prietenie! M-a durut soarta miresei care părea a fi o marfă la o tarabă imaginară... poate femeia care sunt gândește subiectiv!?

nu știu, aDa

[Amanda Spulber]

Stranie și crudă întâmplare. Un om ia decizia să mutileze alt om ca să rezolve o problemă. Pe de altă parte, dacă aș fi fatalistă (și uneori cam sunt) aș zice că de ceea ce îți este destinat nu poți să scapi, iar unii oameni sunt instrumentele destinului. Poate Ileana ar fi fost rănită sufletește, dacă nu ar fi fost rănită fizic. Oricum, e parte din viața atât de complexă. Și poate stranie.

[Emil Dumitru]

Povestea, sau „bizara dovadă de prietenie”, cum ingenios o cataloghează doamna Ada, ma făcut să citesc și să recitesc textul, făcându-mi în memorie un... film. Și în acest film de scurt metraj, am făcut comparații: nunțile și farmecul lor din vremea copilăriei mele și chiar ale adolescenței și... nunțile din ziua de azi, constatând cu regret și lăsându-mi un gust amar că nu mai au nimic din farmecul de altă dată. Stric mă refer la ce se petrece la mine în zonă. Nunțile din zona dumneavoastră au avut și au și acum farmec și păstrază cu drag  obiceiurile strămoșești. Referitor la proza scurtă de față, eu, cu simplă modestie o consider o poveste originală, dar și cu ceva „TÂLC”, nu foarte ascuns dar bun de luat ca învățătură: când dragoste este... păi este și gata!

[Gheorghe Pârlea]

Onorat, Dle Emil Dumitru, de zăbava dvs. asupra exercițiului meu -- o întâmplare reală, primită sumar pe cale orală și turnată apoi în matricea speciei povestire. Mă rog, atât cât, cu indulgența cititorului, poate fi încadrat textul meu în această categorie.

Acum, nici prin părțile mele nunțile nu mai au farmecul folclorului tradițional. Parte din ceremonialul nunții se respectă, însă cu ingredientele kitsch-lui care domină "culturalul" prezentului.

Cu recunoștință și respect, 

Emil Dumitru a spus :

Povestea, sau „bizara dovadă de prietenie”, cum ingenios o cataloghează doamna Ada, ma făcut să citesc și să recitesc textul, făcându-mi în memorie un... film. Și în acest film de scurt metraj, am făcut comparații: nunțile și farmecul lor din vremea copilăriei mele și chiar ale adolescenței și... nunțile din ziua de azi, constatând cu regret și lăsându-mi un gust amar că nu mai au nimic din farmecul de altă dată. Stric mă refer la ce se petrece la mine în zonă. Nunțile din zona dumneavoastră au avut și au și acum farmec și păstrază cu drag  obiceiurile strămoșești. Referitor la proza scurtă de față, eu, cu simplă modestie o consider o poveste originală, dar și cu ceva „TÂLC”, nu foarte ascuns dar bun de luat ca învățătură: când dragoste este... păi este și gata!

[Chris]

aveti niste povesti foarte ciudate din sat. este a doua poveste in care se intampla ceva pentru ca unul din personaje s-a indragostit si nu a primit ce isi dorea. nu stiu daca mi-ar placea sa traiesc in satul acela :))

[Gheorghe Pârlea]

...Întâmplările "ciudate" de acest gen sunt manifeste și azi în mai toate comunitățile umane (a se urmări genul de știri în mass-media). Cele două povestiri la care faceți referire conțin întâmplări petrecute cu șapte-opt decenii în urmă, una în contextul războiului, cealaltă imediat după terminarea lui. Condițiile socio-istorice precare favorizează abaterile comportamentale. Mostrele de comportament uman bizar din literatura memorialistică (din istorie, în general) sunt deosebit de diverse, multe de o cruzime inumană. Ar trebui oare să ascundem partea întunecată a omului și să scriem numai despre ipostaza luminoasă a umanității, amăgindu-ne că asta suntem? (Întrebarea e retorică.) 

Îndatorat, Chris, pentru timpul acordat lecturii, sub neplăcutul impact emoțional! 

Chris a spus :

aveti niste povesti foarte ciudate din sat. este a doua poveste in care se intampla ceva pentru ca unul din personaje s-a indragostit si nu a primit ce isi dorea. nu stiu daca mi-ar placea sa traiesc in satul acela :))