Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?

     Pată pe retina oraşului, trecea printre oameni, cu hainele ei ponosite, ca nişte aripi de păsări cenuşii. Fie iarnă, fie vară, Maria părea că nu iese din ele. Faţă de alţi cerşetori care îşi găseau un loc anume unde se plantau să cerşească, ea nu, ea bântuia străzile repetând mereu, într-un fel absent: “Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu? Te-ai făcut al dracului!”

     Avea felul ei, să zicem, de a mulţumi când se mai oprea câte unul şi îi întindea un leu-doi: “Te făcuşi al dracului de zgârcit” şi trecea mai departe fără să privească trecătorii, fără să întindă mâna, doar repetând:” Dă, mă, un leu!”  Localnicii erau obişnuiţi cu ea. Făcea parte din peisajul oraşului.

 Începuseră să semene, cumva, de când minele se închiseseră una câte una. Geamuri ştirbe rânjeau ca şi râsul fără dinţi al Mariei, străzile îşi adânceau degradarea, pe zi ce trecea, clădirile deveneau din ce în ce mai

triste si cenuşii, văduvite de suflet, cu preţuri de nimic,  așteptau…dar,  cine să le cumpere? 

 Timpul se scurgea fără culoare, doar castanii mai ţineau rostul anotimpurilor, şi munţii care păreau să-şi întindă braţele, ca pentru o ultimă

îmbrăţişare, peste  inima  bolnavă a oraşului.

        Într-o zi, îmi beam cafeaua pe o terasă, Maria păşea printre mese, fără să privească spre ele sau spre consumatori, repeta ca pentru ea: “Care dă, mă, un leu? Dă, mă, un leu!”

       Cineva a chemat-o de la o masă.”Marie, ia vino! Îţi dau doi lei şi o bere… îl vezi pe ăla de la masa de acolo?  Du-te şi pupă-l pe gură! “.

Femeia nu a răspuns s-a îndreptat spre masă repetând aceleaşi cuvinte: “Dă, mă, un leu!”. Când a ajuns în dreptul omului s-a aplecat şi l-a pupat cu zgomot. Luat prin surprindere, bărbatul s-a ridicat şi a împins-o cu putere. “Uoo,nebuno!”

Dezechilibrată, a căzut. Câteva secunde s-a lăsat liniştea, apoi, hohote de râs au izbugnit şuvoi. Râdeau de căzătura Mariei sau de păţania bărbatului?

       Poate de ambele. Maria s-a ridicat încet, a privit în jur la gurile care clocoteau de râs, şi-a scuturat hainele, de parcă se puteau murdări mai mult decât erau şi s-a îndreptat uşor spre ieşire. Pentru prima oară, am observant în ochii ei, atât de goi altădată, o sclipire adâncă şi o umbră de lacrimă. Doar buzele păstrau aceaşi expresie de zâmbet neutru.

      Situaţia m-a impresionat. Râsul mesenilor desenase în mintea mea imaginea unor hiene muşcând din trupul încă viu al victimei.

       De la această întamplare, a trecut ceva vreme fără s-o întalnesc, fără să mă întreb unde este Maria. La fel cum dispare o imagine neînsemnată, care nu a facut altceva decât sa ne izbească pentru o clipa privirea, nelăsând nici o urmă să perturbe banda rulanta pe care ne alearga rutina, disparuse şi Maria.

        Până într-o zi, când trecând prin parc, pe acolo mergeam şi mă întorceam de la şcoală,  am fost surprinsă să văd aşezată pe o bancă, o femeie bătrână,  îmbracată şi machiată ca o … Nu i-am dat atenţie. Femeia şoptea ceva ca pentru ea.

       Când m-am întors spre casă seara,

ea era tot acolo înconjurată de şoaptele ei. M-am oprit o clipă, curioasă.  

    “Cu cine vorbeşti, Marie?”  Nici un răspuns, şi-a continuat netulburată monologul. Amintirile soseau în mitea ei de ici colo şi se concretizau în cuvinte fără noimă pentru mine. Îmi era greu să-i înţeleg bolboroseala.

      O singură propoziţie venea clar, din când  în când, “Să nu-mi iei băiatul, Ioane!”  şi Maria o lua de la capăt.       

      După ceva timp, se pare că mi-a observant prezenţa, s-a ridicat şi a plecat, repetând cu voce ceva mai tare, cuvintele devenite obsesie. “Să nu-mi iei băiatul, Ioane! Să  nu-mi iei băiatul, Ioane! “           

 

           Maria nebuna a murit, a fost găsită zăcând între ruinele unei case arse, se zice că a fost a ei şi ea i-a pus foc. Să fi fost sau nu aşa, nimeni nu mai ştia. A plecat discret, cum îi fusese şi existenţa. Oamenii o uitaseră încă de când era vie, în memoria lor, pe atunci, era doar Maria nebuna cu laitmotivul ei:” Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?”

      Nu am căutat să aflu cine a fost Maria, o acceptasem împreună cu oraşul. Auzisem că fusese cineva  în tinereţe. Când se surpase echilibrul ei, nimeni nu-şi aducea aminte sau poate nu observase nimeni. Ce a fost se ştersese din memoria celor care o cunoscuseră, de când apăruse Maria nebuna.  De ce? Din nepăsare? Adesea, ne consolăm cu o abureală de milă pentru a nu ne simţi vinovaţi, întindem un ban de parcă ne-am cumpăra liniştea datoriei împlinite.

          Cine ai fost, Maria!? “Am fost un om cu umbrele si luminile lui.Un om”.

 

 

 

Vizualizări: 202

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O secvență tristă de viață - o umbră pâlpâind lumină.

Societatea evită pe cei care sunt diferiți. Poate compasiunea, mila dau o notă disonantă față de armonia pe care şi-o doreşte.

Un fapt real, redat frumos! Lasă un mister în privința Mariei. Mi-a plăcut mult!

Frumos și bine expus. Am asistat întâmplător la o fază asemănătoare, când cineva, în depline facultăți mintale ( se credea persoana respectivă) îndemna un om al străzii să pupe o doamnă care aștepta în stația de autobuz. „Pup-o tu, că ești mai dăștept ca mine”, a zis bietul om. Știți care a fost reacția celuilalt, efectiv s-a repezit la sărmanul om și i-a tras un picior. Acesta a căzut la pământ și cred că ar fi continuat să-l lovească dacă nu oprea autobuzul în stație. Toți ( cred că eram 10-15  persoane) ne-am repezit să urcăm în autobuz să prindem loc,  era ultimul care mergea din oraș spre sat. Atunci am văzut pe geam că singura persoană care nu s-a urcat în autobuz, era doamna. Ea îl ajuta pe sărmanul om să se ridice... 

Multumesc, Emil Dumitru, Mihaela Suciu si Gabriel Cristea pentru lectura si comentarii!

Maria - simbolul neadaptabil al transformărilor politice și sociale. La fiecare schimbare de social-politic al unei țări sunt astfel de victime. Persoane greu adaptabile care își pierd rațiunea. Și... desigur societatea respinge cu ușurință și ironie astfel de persoane în loc de a le ajuta.

Când eram la școala generală (gimnaziu), în curtea școlii (în Sibiu) erau două nemțoaice cărora li se confiscase toată averea și biserica germană le dăduse în curtea școlii, o căsuță mică, unde era și o biserică germană, catolică foarte mare, căsuța fusese a îngrijitorilor. Amândouă erau nebune inofensive. Iar noi copiii, fie români, fie germani râdeam de ele și le șicanam...  Nu ieșeau din casă până copiii nu plecau acasă. Și mai erau multe astfel de victime, cărora li se confiscase tot și nu s-au putut adapta la noul regim.

Am citit cu plăcere proza ta, scrisă cu mult simț de răspundere literar.

Sofi

Multumesc, Sofia!

Sofia Sincă a spus :

Maria - simbolul neadaptabil al transformărilor politice și sociale. La fiecare schimbare de social-politic al unei țări sunt astfel de victime. Persoane greu adaptabile care își pierd rațiunea. Și... desigur societatea respinge cu ușurință și ironie astfel de persoane în loc de a le ajuta.

Când eram la școala generală (gimnaziu), în curtea școlii (în Sibiu) erau două nemțoaice cărora li se confiscase toată averea și biserica germană le dăduse în curtea școlii, o căsuță mică, unde era și o biserică germană, catolică foarte mare, căsuța fusese a îngrijitorilor. Amândouă erau nebune inofensive. Iar noi copiii, fie români, fie germani râdeam de ele și le șicanam...  Nu ieșeau din casă până copiii nu plecau acasă. Și mai erau multe astfel de victime, cărora li se confiscase tot și nu s-au putut adapta la noul regim.

Am citit cu plăcere proza ta, scrisă cu mult simț de răspundere literar.

Sofi

Un segment de societate bine redat, dar neglijent redactat.

da Coza

Personajul, cu problemele sale existențiale, mi-a șoptit să-mi duc lectura pănă la final. Aprecieri autoarei pentru buna creionare a „răului” care pătrunde printre noi ca o termită, însă bariara contra lui se pune bine în final cu sugestivul cuvânt - om.

Am citit cu drag, doamnă Agafia.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog călăuza a lui nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Luntrea de opal a lui Alina Ilie
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie

Osul sămânță

Întunericul pământului cuminecă povațăÎn rădăcini de copaci și de oameni, licoareStrăpunge pântece…Vezi mai mult
cu 7 ore în urmă
Popa Ștefan şi-a actualizat profilul
cu 9 ore în urmă
Popa Ștefan şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 9 ore în urmă
Popa Ștefan s-a alăturat la grupul utilizatorului Ion Lazăr da Coza
Prezentare grafică

ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...

Aici se practică jurnalismul literar. Se pot posta articole care abordează aspecte ale literaturii…Vezi mai mult
cu 9 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia DOINA, CREAȚIE LIRICĂ SPECIFICĂ FOLCLORULUI ROMÂNESC Interviu cu domnul Marin Voican - Ghioroiu a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări!"
ieri
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Și Raiul are nevoie de poezie!"
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Maria Mitea şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Strada interioară a lui Mihai Katin
ieri
Cristina Nălbitoru a postat o discuţie

Cerșetorul din gară

        Era o zi de toamnă târzie, cu un soare în care se vedea o oarecare tristețe că în curând…Vezi mai mult
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
" ” ... a pășit, tăcut și demn, în lumea cu dor, acolo unde cuvintele nu mai…"
ieri
Postare de log efectuată de Maria Mitea

Suntem

două picături de ploaie ecoul norilorne dăm drumul îngolspre abisul luminiiplutimfără a lăsa urme-n…Vezi mai mult
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

DOINA, CREAȚIE LIRICĂ SPECIFICĂ FOLCLORULUI ROMÂNESC Interviu cu domnul Marin Voican - Ghioroiu

Am avut fericita ocazie să colaborez de mai mulți ani, pe teme culturale, cu distinsul domn Marin…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Lipsa de secunde a lui Mihai Katin
ieri
Lui IOAN stoian i-a plăcut discuţia Biserica de lemn din Țara Moților, la Olănești, Vâlcea a lui Cristina Nălbitoru
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ion Lazăr da Coza – Lumina care nu se stinge a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"DUMNEZEU să aibă în paza sa Sufletul celui care ca Om a fost Scriitorul Ion Lazăr da Coza!"
Luni
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Cărțile pentru mine sunt sacre, fac parte din sufletul meu” Interviu cu domnul Vasile Hatos, Italia

Ion Nălbitoru: Domnule Vasile Hatos, ne cunoaștem și colaborăm, cultural, de câțiva ani. Am…Vezi mai mult
Luni

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor