MÂNDRU ZUCCHINII

[Exemplu de Titlu]

     Sâmbăta mama gătea guiaș. Un fel de mâncare de cartofi în care, dacă avea, mai arunca câte o bucată de carne sau un os afumat. Nu știu de ce, dar asta era mâncarea de sâmbăta.

În anul acela, pentru că nu fusesem destul de deșteaptă și am ratat intrarea la facultate, pe lângă sarcinile care îmi reveneau în casă s-a mai adăugat și aceea de-a face sâmbăta mâncare. Doar ce mare filozofie era un laboș(1) de guiaș?

 Am luat în serios noua sarcină deși nimic nu mă atrăgea lângă căldura sobei și nu eram în stare să curăț o ceapă fără să ud un set de batiste.

Am luat-o în serios și pentru că altfel ceafa mea ar fi făcut cunoștință cu palma grea a mamei, iar mama avea o palmă atât de grea.

Apoi, priveam tot ce mi se întâmpla ca o pedeapsă: ce mare lucru ar fi fost să mai fac un exercițiu în plus la matematică și să mai citesc o dată formulele la fizică? Dacă aș fi făcut asta nu aș fi devenit fata din casă.

Dar guiașul meu nu a fost destul de sărat și nici culoare frumoasă nu a avut, am simțit palma mamei după ceafă iar urechile mele au auzit o nouă amenințare:

  - Asta e mâncare? Fără gust și fără culoare? Cine crezi că te ia dacă nu ești în stare să faci un blid de zamă?

Nu mă speria acel ”el care să mă ia”, aveam speranțe că va apărea, dar căsnicia ce ținea de un blid de zamă mi se părea înfiorătoare.

 M-am măritat și de câte ori făceam mâncare simțeam palma mamei deasupra capului meu.

Au trecut anii, blidul cu zamă era suficient de sărat, guiașul avea culoarea perfectă, ba reușeam să fac mâncăruri pretențioase de care până și mama era mulțumită.

Cu fiecare zi care trecea orele petrecute în dogoarea bucătăriei deveneau o corvoadă prea mare pentru spinarea mea și prea fără de rost. El oricum nu vedea blidul de zamă și nici culoarea guiașului.

Așa că, după ceva ani, mulți ani, căsnicia mea s-a zdruncinat ca apoi să se destrame asemeni unei stofe lăsată prea mult în bătaia vântului și a ploii.

 

  Pe movila de compost din spatele grădinii a crescut mândru un Zucchinii.

Astăzi am decis să probez dacă are într-adevăr motive să fie mândru. Doar că... nu am mâncat niciodată zucchinii, deși număr niște ani în viața asta.

Mama nu-i punea în laboș. Pentru ea erau bostani. Iar bostanii îi dădea la porci.

Internetul mi-ar putea oferi rețeta. Doar că azi vreau să mă țin departe de el. Dacă ajung să-l pipăi mă ademenește și sfârșesc să încep să-l dezbrac. Și are atâtea haine...

Așa că îmi pun imaginația la muncă.

Cât de greu să fie, să gătești o mâncare de bostani?

Ceapă, ardei, câteva roșii, rămășițe de șuncă afumată, niște caș ce trebuie de grabă consumat, un ou și puțină smântână, busuioc și chilii, Magi care îmi face cu ochiul din cutia ei rugându-mă să nu o uit și totul la cuptor o jumătate de oră. Suficient cât să spăl tigăile și castroanele care nu sunt chiar puține la număr, căci toate alea le-am călit în puțin ulei, ba am fiert și vreo trei cartofi să-i fac un pat pe măsură mândrului Zucchinii.

 Gata! Masa e pusă. Mirosul e îmbietor și gustul... Vorba aia” ți se topește în gură”.

 Privirile îmi cad pe ceasul de pe perete. Patru ore.

Când au trecut? Unde a fost palma mamei? Dar corvoada ce-mi apăsa spinarea?

Și de ce sunt atât de fericită?

Să fie vinovat acel ”Super!” șuierat între două înghiţituri, sau acel ”Mulțumesc!” însoțit de o caldă îmbrățișare și un sărut?

Poate un laboș cu mâncare care are sare pe măsură și culoare plăcută la vedere să producă așa ceva?

Sigur va trebuie să pipăi internetul astăzi. Să ajung la haina aia unde am văzut că scrie: ”Secretele fericirii”. Sunt sigură că printre ele se află și mândrul Zucchinii ce a crescut în grădina mea.

Drept dovadă stau fotografiile.

Offff, metehnele mele: scriu și fac fotografii.

1.laboș-cratiță

 

 

 

 

 

 

[Sofia Sincă]

Vorba mamei tale, bostanii sunt pentru porci... :) dar dacă sunt comestibili, merg.

Cu toate astea nu ştiu ce ar zice mama ta sau dacă ar mânca.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Ion Lazăr da Coza]

Proză scrisă cu dezinvoltură. 

da Coza

[Mihaela Suciu]

Păi, da! dacă scrii şi faci poze, durează patru ore:) Se primesc comenzi pentru acasă?

[Mihaela Suciu]

Mi-am adus aminte un banc.

Ion şi Maria aveau fiecare câte o grădină. Maria trage cu ochiul în grădina lui Ion: - Ioi, Ioane, da cum de s-or înroşit roşiile tale şi ale mele-s doar pârguite? doar amândoi odată le-am sădit.

-Tu, Mărie, io dimineaţa umblu dezbrăcat şi io cred că de pudoare s-or înroşit. 

A doua zi, o vede Ion pe Măria goală în grădină, râzând: - S-or înroşit şi ale tale?

- Nu Ioane, da uite ce mândri castraveţi s-or făcut!

Helene Pflitsch a spus :

Dacă îmi dai o adresă, de ce nu...totul poate fi posibil.

Mulțumesc pentru popas
 
Mihaela Suciu a spus :

Păi, da! dacă scrii şi faci poze, durează patru ore:) Se primesc comenzi pentru acasă?