Mi-a spus că mă așteaptă să vin, așa că eu l-am crezut și am stat cu mâinile întinse către cer până când mi-au amorțit și-am amorțit și eu totodată.
M-am mințit, m-a lăsat să aștept, s-a strecurat printr-o spărtură și a plecat din lumea mea. Nu îl țineam captiv, voiam să știu că îi este bine, probabil că am exagerat.
Am aflat de curând că este trist, că face călătorii, pribeag, apoi se întoarce și cere milă străinilor. Nu mai are nimic.
I-aș apărea în față, doar ca să îi aud pulsațiile cum se zbat în lanțurile de fier ale singurătății. Aș sta să îl privesc, să îl topesc cu gândul, apoi să îi adun bucățică cu bucățică și să îl lipesc la loc în fel și chip.
E meschin, dar mă bucur că s-a întâmplat așa, poate astfel își va da seama că, după spuselele lui, o colivie este mai bună decât o libertate tristă. Îmi pare rău pentru el, însă nu pot face nimic, sentimentele de abandon sunt prea mari, așa că prefer să îi zâmbesc și să mă depărtez incet.
Cuvinte cheie :
Scrii frumos! Am înțeles de la Ana că ai și texte mai lungi. Le aștept cu nerăbdare! :)
Începutul e confuz: te așteaptă sau îl aștepți?!
Textul e bun ca exercițiu.
da Coza
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor