La început D-zeu creă omul după chipul și asemănarea Sa. Îl făcu puternic, inteligent și plin de acțiune. Și nemuritor! Apoi îi dărui Grădina Raiului să o stăpânească în vreme ce El îl privea fericit.
Dar omul începu să se înmulțească și-n curând toată Grădina se umplu de ființe asemeni lui. Când nu mai fu loc, sări gardul și porni să exploreze livezile învecinate.
D-zeu se sperie! Dacă ar fi continuat așa, în curând, omul ar fi ocupat întreg universul și poate l-ar fi detronat chiar și pe El.
Gândul ăsta-l îngrozi pe D-zeu și de aceea creă o armă care-l putea omorî cu ușurință pe om: Timpul. Nu exista loc în univers în care să se ascundă de timp.
Omul se sperie la rândul lui. Tot ce visase, în eternitate, se năruia. Acum avea o viață scurtă în care abia apuca să ridice ochii spre stele. Și apoi venea Timpul și-l omora!
Viața devenise infernală!
Omul căzu-n genunchi în fața Părintelui și-i ceru o armă cu care să lupte împotriva Timpului. Lui D-zeu i se făcu milă și-i trimise omului Cafeaua!
Cuvinte cheie :
La cafeaua matinală merge și o „legendă”.
Domnule Mihai Oltean , se vede cu ochiul liber că preferați proza.
Aici pe site, în mod predilect v-ați ales inspirația din domeniul legendelor, văd...
Minunat gând, dar acesta despre cafea este mai degrabă o anecdotă, o scriere minimalistă cu ușoare accente de blasfemie-chiar... dacă nu ar fi haios!
Ador cafeaua, și mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea...:))
p.s. am o durere pe care v-o împărtășesc - mi-aș fi dorit o atitudine de cenaclu, o reciprocitate frumoasă, un dialog literar generalizat... nu înțeleg individualismul într-un loc ca acesta... este o retorică
aDa
nu este o legenda, doar poate vreo povestioara prelucrata, mai ales pentru ca daca ramai treaz, nu castigi timp, asta poate fi doar o gluma facuta de Dumnezeu...
Înseamnă că nu ați încercat Julius Meinl mai concentrată!
Chris a spus :
nu este o legenda, doar poate vreo povestioara prelucrata, mai ales pentru ca daca ramai treaz, nu castigi timp, asta poate fi doar o gluma facuta de Dumnezeu...
Sau poate sunteți non-responder la cafea!
In acest caz e mai greu de explicat și înțeles diferența între viteza cu care îți desfășori activitățile când ești pe cafea comparativ cu zilele fără cafea! E fără îndoială o armă cu care poți lupta cu timpul ... dar trebuie să știi să o folosești, în caz contrar te împuști singur (de exemplu rămânând treaz prea multă vreme și nedormind suficient).
Chris a spus :
nu este o legenda, doar poate vreo povestioara prelucrata, mai ales pentru ca daca ramai treaz, nu castigi timp, asta poate fi doar o gluma facuta de Dumnezeu...
O lectură amuzantă. Însă, ca o neconsumatoare de cafea ce sunt, v-aș spune că răspunsul Marelui nostru Părinte (cum tare frumos l-ați numit) la insistenta rugăminte a fost bucuria. Cafeaua este doar o plăcere și, din păcate, o necesitate pentru cei dependenți.
Manuela, nu știi ce pierzi !
Încearcă!
Munteanu Manuela a spus :

:))) Știu ce ,,pierd". Am băut, dar nu mă suportă... am intoleranță la cafea, și, de aceea... nu o suport nici eu. Dar comentariul meu nu e scris de ,,vulpea ce nu ajunge la struguri", ci de cea care a trecut prin viață, învățând din greșelile altora: bucuria este unica noastră armă de învingere a timpului. Nu ne trebuie cafea pentru asta. Spor la scris și inspirație!
Mihai Oltean a spus :
Manuela, nu știi ce pierzi !
Încearcă!
Munteanu Manuela a spus :O lectură amuzantă. Însă, ca o neconsumatoare de cafea ce sunt, v-aș spune că răspunsul Marelui nostru Părinte (cum tare frumos l-ați numit) la insistenta rugăminte a fost bucuria. Cafeaua este doar o plăcere și, din păcate, o necesitate pentru cei dependenți.
Manuela, ar trebui să încerci o cafea buna, ex. Julius Meinl.
Pe mine efectiv mă aruncă în afara atmosferei terestre ... și când revin pe Pământ aduc și o poveste cu mine... :)))
Munteanu Manuela a spus :
:))) Știu ce ,,pierd". Am băut, dar nu mă suportă... am intoleranță la cafea, și, de aceea... nu o suport nici eu. Dar comentariul meu nu e scris de ,,vulpea ce nu ajunge la struguri", ci de cea care a trecut prin viață, învățând din greșelile altora: bucuria este unica noastră armă de învingere a timpului. Nu ne trebuie cafea pentru asta. Spor la scris și inspirație!
Mihai Oltean a spus :Manuela, nu știi ce pierzi !
Încearcă!
Munteanu Manuela a spus :O lectură amuzantă. Însă, ca o neconsumatoare de cafea ce sunt, v-aș spune că răspunsul Marelui nostru Părinte (cum tare frumos l-ați numit) la insistenta rugăminte a fost bucuria. Cafeaua este doar o plăcere și, din păcate, o necesitate pentru cei dependenți.
ba sunt foarte conumatoare de cafea :))
Chris, în acest caz problema poate fi felul în care se administrează. :)
De exemplu eu o consum cu o pauză de 2 zile. Dacă o beau zilnic, organismul dezvoltă toleranță și nu mai reacționează cum ar trebui. Adică m-ar ține treaz, cam atât, dar n-aș face mare lucru ...
Cum am mai spus și înainte, cafeaua e o armă, dar trebuie să știi cum să o folosești!
Spor ... eu azi nu am planuri mari, că n-am băut cafea! :))
Chris a spus :
ba sunt foarte conumatoare de cafea :))
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor