Înveselită de această remarcă, Flavia Antonia porunci:

     – O bucată de papirus, trestia şi măsuţa de scris!

     Cunoscând ordinea lucrurilor din cameră, Sapphira aduse în grabă cele dorite de stăpâna sa. Acum stătea şi o privea. Privea cât de palidă e în lumina difuză a soarelui încă somnoros. O umbră de roşeaţă începu totuşi să răsară în obraji atunci când găsi în gândurile ei ceea ce căuta:

     – „Acasă te aşteaptă un semizeu!” Da, da… Atât scriu!

     – Trebuie să uităm astfel de cuvinte… Suntem cu toţii fiii Lui, muritori!

     Zâmbind anesteziată de întorsătura lucrurilor, Flavia Antonia îi arătă, prin gesturi duse la jumătate, ce trebuie să facă pentru ca scurta sa epistolă să ajungă cât mai repede la soţul ei, aflat încă în slujba Imperiului, fără să știe că Hermus a trimis deja o scrisoare spre aceeaşi adresă, în puterea nopţii. Sapphira, înainte de a ieşi din cameră, se asigură că niciun ochi curios nu poate căuta la secretul lor. Postându-se pe prima treaptă a scărilor, îi ordonă lui Bilubus să-i adune pe toţi sclavii ce slujeau în casă, iar pe Hermus îl invită lângă ea. Îi expuse laconic dorinţele Flaviei Antonia. Acesta dădea din cap, supus, de parcă însăşi stăpâna îi vorbea. Când toată familia se postase la picioarele lor, Hermus luă cuvântul cu o expresie intransigentă, asigurându-se că fiecare sclav a înţeles care era responsabilitatea colectivă dar şi cea individuală. În tot acest răstimp, Sapphira scruta peste capetele celor ce-l priveau pe intendent, încercând să descopere măcar un crâmpei de gând rebel. Dacă ar fi fost după legile acelei lumi crude, nişte tigve s-ar fi rostogolit chiar atunci în ţărână. Ţuguindu-şi discret buzele a nemulţumire, consemnă pe cele două sclave ce se ocupau cu baia și lenjeria şi le făcu semn să o urmeze în cea mai mare linişte. Hermus îi expedie pe ceilalţi la locurile lor. Când ajunse la uşa iatacului, cu un gest discret, Sapphira opri însoţitoarele în prag. Pătrunse înăuntru, luă aminte la draperiile baldachinului, apoi îndemnă sclavele să intre, arătându-le ce au de făcut. Abia după ce acestea eliberară camera de tot ce amintea de lungul travaliu din acea noapte – cearşafuri, ştergare, căzi – Sapphira se apropie de stăpâna sa. O găsi tristă, descurajată şi cu privirea în tavan:

     – …Dar e o zi atât de senină afară, buna mea stăpână!

     – Şi pentru cei ce sunt duşi la crucificare e la fel de senină. Oare va fi la fel de frumoasă când vom atârna în cuie?

     – Mântuitorul nostru, Cel ce stă de-a dreapta Tatălui în cer, e plin de iubire!

     – Chiar dacă minţim?

     – Nici nu ştim câtă iubire ne aşteaptă dacă ne căim, dacă îi urmăm Lui.

     Convinsă şi nu prea de acest argument, Flavia Antonia coborî privirea, ocolindu-i ochii. Căutând să scape de o amorţeală uşoară, încercă să se mişte un pic. O durere ascuţită îi străpunse pântecul ce încă sângera uşor. Gemu îndelung, boțind cu putere aşternutul de mătase în mâinile micuţe, delicate şi atât de palide. Crispându-se din empatie faţă de stăpâna ei, Sapphira aşteptă câteva clipe, apoi îşi petrecu o mână după grumazul fierbinte şi transpirat, iar cu cealaltă aşeză nişte perne în aşa chip încât lăuza să rămână în capul oaselor. Îi dezveli pieptul plin, maternal, de o puritate sacrosanctă. Desfăşă pruncul şi îl întinse cu dragoste către cea care avea să-i fie pe veci mamă. Flavia Antonia îşi feri privirea, strângându-și braţele pe lângă trup, într-un refuz tăcut, categoric.

     – Luminata mea, riscăm să fim repudiate.

     Sapphira nu a spus acestea cu intenţia de a-i aminti stăpânei sale că, deşi „Lex Iulia de maritandis ordinibus” fusese promulgată de peste o jumătate de veac, s-au mai văzut deziceri arbitrare între soţi, iar faptul că era fiica unor aristocraţi care nu se aflau în graţiile dinastiei iulio-claudiene, stăpână acum la Roma, ar fi uşurat această cale, ci îi reamintea faptul că a rămâne iarăşi însărcinată era de o probabilitate foarte scăzută. Cu respiraţia sacadată, privind printre genele răsfrânte peretele din faţă, ca şi cum ar fi vrut să treacă prin el, Flavia Antonia îşi analiza în amănunt situaţia nu tocmai mărinimoasă. Sapphira repetă gestul, silind-o să ia cât mai iute decizia potrivită momentului:

     – Ţine-l doar o singură dată la sân ca să vă legaţi pe vecie drept mamă şi fiu.

     – Celălalt… Cu celălalt ce-o să se întâmple? O să-l faci alumnus?

     – Oh, Doamne! Mântuitorul meu bun!... Cum să-l dau spre adopţie şi să ajungă sclavul celor ce l-au crescut?!...

     Flavia Antonia nu se lăsă impresionată de această lamentaţie, ce-ar fi trebuit să-i releve faptul că nu a pătruns aproape deloc taina noii sale credinţe şi că nu a înţeles devotamentul până la sacrificiul suprem a făpturii de lângă ea, dimpotrivă, la fel de neîncrezătoare, de parcă ar fi avut în faţă o sclavă oarecare şi nu pe cea care i-a fost ca o soră mai mare, porunci:

     – Ia-l ca martor pe Mântuitorul nostru şi jură că taina aceasta nu o vei spune nici măcar Apostolului!

     – Nu putem ajunge la picioarele tronului ceresc ducând un aşa păcat cu noi. Trebuie să avem încredere în trimişii Lui, în trimişii trimişilor Lui!

     – Încredere!? Uiţi că unul dintre ei l-a trădat iar altul s-a lepădat de El?

     – Aşa a fost scris.

     Flavia Antonia zâmbi neîncrezătoare:

     – Şi crezi că aş mărturisi, indiferent cui, un secret care m-ar duce la crunta lapidare?

     – Bine. Hai să ne legăm că vom face această spovedanie cât mai târziu, când nu va mai pluti niciun pericol asupra noastră, da?!

     Mândria şi un impuls ludic amestecat cu o umbră densă de răzbunare – destinul îi jucase un renghi, ea de ce să nu-i plătească la fel, de ce să întoarcă şi celălalt obraz? – o îndemnau pe Flavia Antonia să accepte această provocare. Ştia că-şi joacă la zaruri viitorul, dar nici varianta cealaltă nu era mai promițătoare. Întinse mâinile după prunc. Îl luă şi îl cercetă ca pe o vietate ciudată. Slăbuţ şi chinuit, uşor ca un fulg, dădea din mânuţe şi din picioare, căutând parcă un punct de sprijin prin aer. Negăsindu-l, începu să scâncească. Flaviei Antonia i se făcu milă şi-l duse la sân. Când sfârcul i-a fost aspirat de guriţa caldă şi umedă, un fior greu de zugrăvit în cuvinte îi trecu prin tot corpul. Să fi fost începutul unei vieţi noi? Sapphira îşi făcu de lucru cu scutecele folosite, lăsând loc necesarei intimităţi pentru cimentarea legăturii dintre mamă şi fiu. Într-un târziu, când pruncul părea că se săturase, căci gângurea un plânset liniştitor, se apropie de somptuosul baldachin. Flavia Antonia abandonase pruncul, îi întoarse spatele, iar ochii ca două izvoare ce păreau inepuizabile udau pernele cu lacrimi mari, grele, amare, care pot lăsa urme adânci pe suflet. Sapphira se apropie de ea, se aşeză alături cu mare grijă ca să nu-i mai stârnească vreo durere, îi luă chipul frumos între palme şi-i zise blând:

     – Luminata mea, aceste lacrimi pe mine mă bucură. Căinţa e singura cale pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea noastră… Aşteptând să vadă ecoul vorbelor sale, continuă după un timp: Facem cum vei vrea. Doar noi ştim acest secret. Dacă îmi ceri să părăsesc această casă, acest oraş, această lume…

     – Să nu mă laşi singură!... ţipă speriată Flavia Antonia, apucând-o puternic de braţ.

     – Nu ştim ce ne hărăzeşte viaţa asta, buna mea stăpână, şi câte încercări ne vor mai fi date!... Acum să trecem la grijile zilei. Trebuie să vedem ce facem cu celălalt fiu. L-am lăsat în paza unor infames, fiindcă nu-l pot duce la fraţii noştri şi la surorile noastre întru Mântuitor. Ei l-au văzut pe acest fiu. L-am botezat cu ei de faţă…

     – Să iei pânzeturi şi pleduri câte vrei. În curând te voi elibera pentru ca fiul tău… aici Flavia Antonia, închizând ochii, făcu o pauză lungă, dureroasă apoi reluă în şoaptă: Pentru ca fiul tău să devină cetăţean roman. O să veghez ca să aibă un venit sigur.

     Sapphira asculta toate acestea în timp ce înfășa pruncul şi schimba cearşafurile de sub lăuză:

     – Bunătatea ta e fără margini, însă n-o să-mi răpeşti bucuria de a te sluji până la moarte, nu-i aşa?!

     – Din câte au fost şi sunt, nimic nu se va schimba… Dar nu ştim răbdarea zeilor… Mă rog – a Dumnezeului unic…

     – Aduc alte albituri şi o cupă de nectar. Trebuie să te întremezi. Preabunul nostru stăpân se cuvine să te găsească mai frumoasă decât acum jumătate de an, de când am plecat de lângă el, din Țara Făgăduințelor. Eşti divină! explodă într-o admiraţie neprefăcută Sapphira.

     Flavia Antonia roşi uşor, privind-o cum dispare dincolo de faldurile maiestoase ale baldachinului. De mult nu mai auzise un compliment dezinteresat. Cât despre Sapphira, aceasta îşi înfăşură mijlocul, redevenit mlădiu, cu câteva scutece pe sub stola prevăzută doar cu un cordon, pentru a se diferenţia de cele purtate de matroane şi aristocrate, apoi luă pânzeturile folosite şi le duse sclavelor pentru a le spăla. Ieşindu-i grăbit în cale, pe o alee laterală, Hermus o întrebă curtenitor:

     – Stăpâna a poruncit cumva să aducem jertfe în larariu ca să îmbunăm larii şi manii?

     Sapphira ştia că trebuie să păstreze obiceiurile casei. Faptul că i-a scăpat acest amănunt, o făcu să-şi încleşteze, nevăzută, măselele. Doar cu stăpâna vorbise în mod insistent despre Cel înviat din morţi. Unora dintre sclavi le relatase viaţa Mântuitorului ca pe un eres oarecare, aruncând astfel momeală pentru viitorii adepţi. Pe acest teren, trebuia să fie foarte atentă. Poziţia ei privilegiată în casă a stârnit şi va stârni multe invidii. Încă nu avea idee despre cum va reacţiona stăpânul, odată ajuns acasă, la aflarea veștii – dacă nu cumva o cunoştea deja – că în familia lui sunt adepţi ai Mântuitorului:

     – Eu am fost prea ocupată. Ne faci tu această bucurie? şopti Sapphira plină de miere. Aşteaptă!... Stăpâna a poruncit ferm ca să nu fie deranjată! E prea epuizată. În rest e bine. Să trimiţi două sclave să păzească uşa. Şi încă ceva, m-a însărcinat să-ţi spun că e foarte mulţumită de serviciile tale.

     Intendentul se înclină profund la auzul acestor vorbe, dar Sapphira putea să parieze că un zâmbet de vulpe bătrână trecu pentru o clipă scurtă peste chipul acestuia. Zâmbindu-i, îi răspunse la plecăciune, apoi aşteptă să se depărteze. Căutându-l din ochi pe Bilubus, îl zări printre coloane, în apropierea porţii, secondându-l pe atriensis, gata să-i convingă el pe unii musafiri că nu e bine să fie insistenţi cu vizitele. Oricum, era prea dimineaţă pentru aristocraţia oraşului ca să facă vizite, fie din curtoazie, fie din curiozitate sau obligaţie. După ce ajunse lângă cei doi, Sapphira îi făcu semn lui Bilubus să o urmeze în afara incintei. Din precauţie, apucă într-o direcţie care ducea în partea opusă ţintei sale. După alte câteva uliţe părăsite la întâmplare, se înscrise pe un traseu hotărât, convinsă că nu e urmărită. Pe însoţitorul ei nu-l interesa pe unde e purtat. Acesta, ca hipnotizat, o urma pe femeia din faţa lui care, pentru el, era o îndurare amară dată de zei. Căsătorită cu un soldat, căruia îi păstra aşternutul imaculat, i-a dăruit un plod pe care-l ţinea ascuns ca o lupoaică. Sub stola sobră, dar elegantă, se ghiceau nuri ce l-ar fi ispitit până şi pe Adonis, adoratul de zeiţe. Ochii ei albaştri, adânci şi limpezi ca două safire – din această cauză venerabilul îi schimbase numele când venise în acea casă – umbriţi de sprâncene subţiri, negre, frumos arcuite, îl subjugaseră de-a dreptul. Rotundul feţei, nasul fin, bărbia uşor voluntară, gura potrivit de mare, cu buzele roşii, cărnoase şi părul lung, de abanos, cu reflexe albăstrii, pe care întotdeauna îl ţinea sub gluga stolei când părăsea casa, toate acestea îl făceau pe bietul Bilubus să nu fie întreg la minte când se afla în preajma ei. L-ar fi omorât dintr-o mişcare pe norocosul soţ, de îndată ce acesta s-ar fi întors din campania militară, sau ar fi jucat-o la zaruri, fiindcă-l ştia un împătimit al jocului, ori ar mai fi strâns ceva bani ca să-şi cumpere libertatea şi-apoi ar fi răscumpărat-o şi pe ea din sclavie, însă problema era alta: de câte ori voia să se apropie mai mult de stăpâna inimii sale, aceasta începea să-i povestească despre zeul ei înviat din morţi, despre mântuirea sufletului şi curăţenia vieţii… Cam pe aici îi umblau gândurile lui Bilubus când Sapphira îi făcu semn să se oprească:

     – Mă aştepţi aici!

       © Ion Lazăr da Coza - 2015

       (Reproducerea, numai cu acordul scris al autorului.)

                            - va urma -

         = fragmentele postate pe site sunt grupate AICI =

 

Vizualizări: 257

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dragii mei cititori,

Încă de la începutul postării fragmentelor din roman, cuvântul subretă a stârnit controverse, pe mulţi v-a dus gândul la artistă de operetă/comedie!

După cum se ştie, sclavii dintr-o casă de patricieni, de aristocraţi foarte bogaţi, erau stric specializaţi, de ex: atriensis – sclavul care îndeplinea oficiile de gazdă, uşier, portar; cubicularius/cubicularia – sclav/sclavă care avea grijă de camera de culcare a stăpânului; lampadarii – sclavii care purtau torţe/felinare înaintea unui cortegiu; lectica portitores = purtătorii de lectică; vestiplicus/vestiplica – sclav/sclavă însărcinat cu păstrarea şi îngrijirea hainelor, cu aşezatul faldurilor la togă; etc., etc.

Am ales modernul „subretă” ca să cuprind în el: sclavă, prietenă, cameristă, servitoare, chelăreasă, înger păzitor („paratrăsnet”), confidentă, duhovnic, îndrumătoare, soră, mamă etc., puţin mai încolo subreta devine şi doică, dar nu va fi numai doică!...

Doamna profesoară, Ana Cîmpeanu, mi-a sugerat latinul serva, de care m-am cam îndrăgostit pentru dubitativul său, fiecare traducându-l cum vrea: servitoare? sclavă? vasală?

Hai să vedem ce zice DEX-ul despre variantele ce pot fi luate în calcul. Motivările mele sunt scrise cursiv şi în paranteze pătrate:

SUBRÉTĂ s.f. Fată angajată într-o casă pentru anumite treburi de gospodărie; cameristă. ♦ (Teatru) Însoţitoare, într-o comedie. (sublinierea mea).

SCLAVĂ Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia. [Dar Sapphira făcea totul din dragoste!]

SERVITÓÁRE Persoană angajată în serviciul cuiva pentru treburi casnice; p. gener. orice persoană care muncește la stăpân; slugă.

SERVA s.f. Sclavă, în latină. [Prin Ardeal, se salută cu Servus! În unele interpretări, ar însemna: „Mă pun, benevol, în slujba ta!” sau „Sunt vasalul tău!” (Răspunzându-ţi-se cu acelaşi Servus se consimte la o prietenie de-o loialitate reciprocă indestructibilă!)]

FAVORÍTA s.f. Care este preferat de cineva, pe care cineva îl place mai mult. 1. Persoană iubită sau prețuită cu predilecție de cineva. ♦ Spec. Persoană care se bucură de protecția unui suveran sau a unui om influent (și care trage profituri de pe urma acestei situații). [Stăpâna a adus-o pe Sapphira în acea casă – au crescut împreună, deci nu a ales dintre mai multe sclave. Sapphira nu urmăreşte profituri!]

DÓICĂ Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă.

ÎNSOȚITÓÁRE Persoană care însoțește, care întovărășește.

COMPANIÓANĂ Fiecare dintre două sau mai multe persoane cu interese comune, luate în raport una față de alta; tovarăș

CAMARÁDĂ Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten.

CAMERÍSTĂ Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne.

CONFIDÉNTĂ Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim.

COMPANÍE Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât.

 

În concluzie, vă rog foarte mult să mă ajutaţi să aleg ceva potrivit, scriind la comentarii opţiunea Domniilor voastre. Voi ţine cont de soluţia propusă, dar să nu vă aşteptaţi să împart gloria cu dvs.! :))

Drag,

Fascinanta desfasurare a actiunii.  

''Întinse mâinile după prunc. Îl luă şi îl cercetă ca pe o vietate ciudată. Slăbuţ şi chinuit, uşor ca un fulg, dădea din mânuţe şi din picioare, căutând parcă un punct de sprijin prin aer. Negăsindu-l, începu să scâncească. Flaviei Antonia i se făcu milă şi-l duse la sân. Când mamelonul i-a fost aspirat de guriţa caldă şi umedă, un fior greu de zugrăvit în cuvinte îi trecu prin tot corpul. Să fi fost această înfiorare începutul unei vieţi noi?'' Cu siguranta, spun eu! M-a impresionat acest fragment...si nu numai. Finalul, de asemenea, ne tine pe jar.

Cat priveste celalalt aspect, cuvântul subretă, daca e musai de inlocuit, subscriu sugestiei Anei: serva. 

Pretuire, d-le, da Coza!

 

Simt deja miezul romanului și am o plăcere teribilă și o poftă de citit... Însă umbrită de așteptarea de peste săptămână. Sper să supraviețuiesc :))

Subiectul s-a așezat firesc în timp, adică începutul creștinismului în societatea romană. Confuzia normală, trecerea de la zeități la supremul, Cel care s-a răstignit sub ochii lor, este anevoioasă. Multe capete vor mai cădea. Am în minte tot timpul pe Quo Vadis, al lui Sienkiewicz.

Despre construcție? Eu zic că nu se poate mai bine. Stilul explicativ subtil, descrierile și trăirile ne fac să simțim exact ce a vrut autorul.

Am totuși o întrebare: o îndemnau pe Flavia Antonia să accepte această provocare. Doar provocare? E totuși vorba despre viața fiilor acestor femei... Să fie doar provocare sau nesupunere în fața destinului, modificarea lui. 

La întrebarea ta, privind mult discutata subretă, aleg serva. (fără pretenții:)) Părerea mea este că o poți numi și altfel, nu trebuie să aibă același apelativ în tot romanul. Dacă a fost sclavă, poate fi sclavă, subretă sau serva. Nu este nici o nenorocire dacă o numești o dată și subretă. Însă dacă tu ai hotărât ca în tot cuprinsul romanului să-i zici în același mod, prefer serva. Se potrivește cel mai bine, chiar tu ai spus în explicații: servește de plăcere.

Deosebita încântare a lecturării.

Sofy

O lectură deosebit de plăcută pentru mine! :)

Altfel, pe mine nu mă deranjează subretă. Mi se pare că autorul poate alege să iasă pe alocuri din tiparul perioadei . Depinde ce dorește de la carte. Să aducă în prim plan epoca sau povestea. În primul caz se cere exigență în privința obiceiurilor, limbajului etc., în al doilea locul, timpul desfășurării acțiunii trebuie mai mult sugerat. Nu susțin că este în regulă să fie indus în eroare cititorul, dar cred că sunt acceptabile anumite neconcordanțe în folosul poveștii/mesajului.

Cu prețuire,

Dragă Adelaide,

Mulțumesc pentru cuvintele tale de încurajare!

Nu, nu e musai să schimb subretă, însă s-a format un curent anti-subretă (spun asta cu simpatie!). Mie mi-e cel mai drag din toate variantele, urmează apoi serva-servae. Firește, aș putea renunța la ambele variante și să folosesc numai numele propriu - Sapphira, or uzând subretă/serva vreau să (re)amintesc mai des statutul social al acesteia, deși sper că ați remarcat deja că personajele din clasa de jos au un singur prenume, pe când nobilii au două prenume plus numele.

Încă o dată drag de prezența ta!



Adelaide a spus :

Fascinanta desfasurare a actiunii.  

''Întinse mâinile după prunc. Îl luă şi îl cercetă ca pe o vietate ciudată. Slăbuţ şi chinuit, uşor ca un fulg, dădea din mânuţe şi din picioare, căutând parcă un punct de sprijin prin aer. Negăsindu-l, începu să scâncească. Flaviei Antonia i se făcu milă şi-l duse la sân. Când mamelonul i-a fost aspirat de guriţa caldă şi umedă, un fior greu de zugrăvit în cuvinte îi trecu prin tot corpul. Să fi fost această înfiorare începutul unei vieţi noi?'' Cu siguranta, spun eu! M-a impresionat acest fragment...si nu numai. Finalul, de asemenea, ne tine pe jar.

Cat priveste celalalt aspect, cuvântul subretă, daca e musai de inlocuit, subscriu sugestiei Anei: serva. 

Pretuire, d-le, da Coza!

 

''Acum stătea și o privea. Privea cât de palidă e în lumina difuză a soarelui încă somnoros.''

"Flavia Antonia coborî privirea, ocolind ochii subretei. " - ocolindu-i ochii.                                      

"apucând-o puternic de braţ pe subreta sa."

"Flavia Antonia roşi uşor, privind cum subreta dispare dincolo de faldurile maiestoase ale baldachinului."-privind-o cum dispare

 Problema folosirii "improprii" a  unor cuvinte / termeni cu iz de neologisme sau uneori anacronice , se poate rezolva mult mai uşor decât poate cred cititorii sau chiar autorul. Nu este neapărat nevoie să decidem chiar şi prin " referendum" ce cuvânt alegem / în acest caz subretă . De multe ori soluţia mai simplă este dată de răspunsul  la întrebarea când şi cât de des îl folosim?. Putem să reformulăm propoziţia sa introducem perifraza etc. Am dat mai sus  trei  exemple aplicate la caz şi o rezolvare facilă pentru disputatul cuvânt.

 Aş putea comenta mai pe larg acest aspect deoarece şi în acest fragment sunt  şi alte " încărcări"  ale textului care puteau fi evitate prin  mijloace ca cele enumerate mai sus şi deja cunoscute de un prozator cu experinţa autorului. Voi mai da un singur exemplu în acest sens:

"Flaviei Antonia i se făcu milă şi-l duse la sân. Când mamelonul i-a fost aspirat de guriţa caldă şi umedă, un fior greu de zugrăvit în cuvinte îi trecu prin tot corpul. Să fi fost această înfiorare începutul unei vieţi noi?" Reformulat ar suna mai simplu şi mai firesc/ zic eu, astfel:

"Flaviei Antonia i se făcu milă şi-l duse la sân.  La atingerea guriţei calde  şi umede, un fior greu de zugrăvit în cuvinte îi trecu prin tot corpul. Să fi fost aceasta  începutul unei vieţi noi?"

 Ar mai fi şi alte lucruri de comentat , dar cred că începând cu episodul următor voi rări intervenţiile mele pe probleme de stilistică/ şi nu numai, unde rolul principal trebuie să  revină totuşi  autorului.

"prin mijloace ca cele"- rog eventualii cititori ai comentului să-mi scuze cacofonia.

 

Sofia dragă,

Mulțumesc pentru cuvintele-ți scumpe!

Viața e un șir de provocări!

„Referendumul” subretă\serva, la care observ că nu prea se înghesuie lumea, văd că mă lasă în coadă de pește. Oricum Sapphira nu va fi pân' la final subretă - va fi alungată din casă! Oare de cine?

Îmbrățișări,

Sofia Sincă a spus :

Simt deja miezul romanului și am o plăcere teribilă și o poftă de citit... Însă umbrită de așteptarea de peste săptămână. Sper să supraviețuiesc :))

Subiectul s-a așezat firesc în timp, adică începutul creștinismului în societatea romană. Confuzia normală, trecerea de la zeități la supremul, Cel care s-a răstignit sub ochii lor, este anevoioasă. Multe capete vor mai cădea. Am în minte tot timpul pe Quo Vadis, al lui Sienkiewicz.

Despre construcție? Eu zic că nu se poate mai bine. Stilul explicativ subtil, descrierile și trăirile ne fac să simțim exact ce a vrut autorul.

Am totuși o întrebare: o îndemnau pe Flavia Antonia să accepte această provocare. Doar provocare? E totuși vorba despre viața fiilor acestor femei... Să fie doar provocare sau nesupunere în fața destinului, modificarea lui. 

La întrebarea ta, privind mult discutata subretă, aleg serva. (fără pretenții:)) Părerea mea este că o poți numi și altfel, nu trebuie să aibă același apelativ în tot romanul. Dacă a fost sclavă, poate fi sclavă, subretă sau serva. Nu este nici o nenorocire dacă o numești o dată și subretă. Însă dacă tu ai hotărât ca în tot cuprinsul romanului să-i zici în același mod, prefer serva. Se potrivește cel mai bine, chiar tu ai spus în explicații: servește de plăcere.

Deosebita încântare a lecturării.

Sofy

Sunt și eu aici, lângă subreta ta (mie așa îmi place). Știu că trebuie să sosească un personaj nou. Așadar, (îl) aștept cu interes.
Prețuirea mea e acceași, desigur :)

Lex Iulia de maritandis ordinibus. Alege serva, ascultă-mă si pe mine puţin. Dacă vrei să transformi romanul intr-o farsă de operetă, ceea ce nu cred, alege subreta.

Corina, după cum am spus, de dragul poveștii poate voi face mici licențe istorice, totul e să-mi seduc cititorul. Voi încerca și ceva serva.

Reciproca,

Corina Militaru a spus :

O lectură deosebit de plăcută pentru mine! :)

Altfel, pe mine nu mă deranjează subretă. Mi se pare că autorul poate alege să iasă pe alocuri din tiparul perioadei . Depinde ce dorește de la carte. Să aducă în prim plan epoca sau povestea. În primul caz se cere exigență în privința obiceiurilor, limbajului etc., în al doilea locul, timpul desfășurării acțiunii trebuie mai mult sugerat. Nu susțin că este în regulă să fie indus în eroare cititorul, dar cred că sunt acceptabile anumite neconcordanțe în folosul poveștii/mesajului.

Cu prețuire,

„Atacăm” pe rând observațiile și sugestiile domnului Constantin:

  1. Nu. Repetiția e voită în acest caz;
  2. Se acceptă, cu mulțumiri!
  3. Idem;
  4. Idem;
  5. Se poate reduce frecvența subretei, însă nu se poate ocoli în totalitate. Asta-i drama! :);
  6. Varianta propusă elimină ideea de alăptare, deci nu.

Vă mulțumesc pentru că ați participat la „maieutica” începutului acestei scrieri!

Stimă,


Ionel Mony Constantin a spus :

''Acum stătea și o privea. Privea cât de palidă e în lumina difuză a soarelui încă somnoros.''

"Flavia Antonia coborî privirea, ocolind ochii subretei. " - ocolindu-i ochii.                                      

"apucând-o puternic de braţ pe subreta sa."

"Flavia Antonia roşi uşor, privind cum subreta dispare dincolo de faldurile maiestoase ale baldachinului."-privind-o cum dispare

 Problema folosirii "improprii" a  unor cuvinte / termeni cu iz de neologisme sau uneori anacronice , se poate rezolva mult mai uşor decât poate cred cititorii sau chiar autorul. Nu este neapărat nevoie să decidem chiar şi prin " referendum" ce cuvânt alegem / în acest caz subretă . De multe ori soluţia mai simplă este dată de răspunsul  la întrebarea când şi cât de des îl folosim?. Putem să reformulăm propoziţia sa introducem perifraza etc. Am dat mai sus  trei  exemple aplicate la caz şi o rezolvare facilă pentru disputatul cuvânt.

 Aş putea comenta mai pe larg acest aspect deoarece şi în acest fragment sunt  şi alte " încărcări"  ale textului care puteau fi evitate prin  mijloace ca cele enumerate mai sus şi deja cunoscute de un prozator cu experinţa autorului. Voi mai da un singur exemplu în acest sens:

"Flaviei Antonia i se făcu milă şi-l duse la sân. Când mamelonul i-a fost aspirat de guriţa caldă şi umedă, un fior greu de zugrăvit în cuvinte îi trecu prin tot corpul. Să fi fost această înfiorare începutul unei vieţi noi?" Reformulat ar suna mai simplu şi mai firesc/ zic eu, astfel:

"Flaviei Antonia i se făcu milă şi-l duse la sân.  La atingerea guriţei calde  şi umede, un fior greu de zugrăvit în cuvinte îi trecu prin tot corpul. Să fi fost aceasta  începutul unei vieţi noi?"

 Ar mai fi şi alte lucruri de comentat , dar cred că începând cu episodul următor voi rări intervenţiile mele pe probleme de stilistică/ şi nu numai, unde rolul principal trebuie să  revină totuşi  autorului.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Toamna amintirilor a lui Ionel Mony Constantin
cu 7 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna amintirilor a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 8 minute în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Labirintul verde - V - a lui Emil Dumitru
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - V - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog autumnala a utilizatorului nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna amintirilor a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Lupta cu îngerul a lui Alex Anghel
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Ecce Homo a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecce Homo a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog s.o.s. a utilizatorului nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ca un poet curajos a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ca un poet curajos a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog ca un poet curajos a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Și eu vreau să fiu elegant(ă) toată viața a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Îngenuncheata durere a lui Lidia Pervu
cu 13 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor