La răsCrucea de Piatră vânată

[Exemplu de Titlu]

Din capul locului țin să-ți spun că am să-ți smulg sânii și oricâtă povară mi-ar fi amintirea lor, am să jupoi cu dinții pielea creponată a sfarcurilor roz, aceea pe care eu am sărutat-o, iar pentru copiii mei hrană și lumină ar fi trebuit să fie. Am să-mi înfig ghearele ce mi-au crescut în creștetul degetelor de când amprentele palmelor mele gâtul tău nu au mai mângâiat și am să ucid orice amintire a trupului tău răsfățat, adormit nedemn pe coapsa-mi stângă. Ochii am să ți-i descărnez de orice sclipire,de orice uimire, de prima uimire, de ultima sclipire. N-ai răbdare tu trup demonic însă virtutea sângelui meu e amplă și dornică de a se uni cu scursura venelor ce ți le voi destupa cu aceiași canini cu care odinioară, printre buze, sărutam încheietura mâinii tale stângi. Cea cu care ai primit trandafirul pe care eu însumi ți l-am oferit drept jertfă eternă diavole. Nu mă crezi tu a fi capabil să mi te sinucid din însăși carnea trupului meu haotic însă vei vedea, am să-ți arăt că aceleași mâini care odinioară te îmbrățișau precum un călugăr muribund îmbrățișează pentru cea din urmă oară icoana Sfintei Mari; te vor ucide, te vor strânge la fel de dureros că altă dată,însă scopul lor va fi altul...
Din părul tău roșu ca sângele unui nenăscut am să-mi fac coroană de spini și am să mi-o așez pe fruntea pe care ai jurat că o vei săruta la plecare. Brațele am să ți le frâng numai cu gândul. Ca un bibelou transfigurat te vei târî printre morminte pentru a-l atinge fie măcar și cu un cuvânt de rămas bun pe al meu. Am să vărs asupra ta tot brațul stâng, cel cu care ofer flori și frâng gâturi și oase nemernice. N-am să mai car povara trupului tău infam în spinarea mea prea mult, prea tare îndoită de trupul tău așezat precum o cruce antică de lemn sfânt între umerii mei pietrificați. Eu voi rămâne o piatră vânată în subconștientul monștrilor ce m-au îndemnat să te ucid. Și ucisă vei fi, arsă, apoi dată vântului și norilor spre a le fi hrană și imbold spre furtună. Tu. Tu, o cruce. Crucea mea nesăbuită. Nesăbuito, te vei așeza vrând-nevrând la căpătâiul meu si vei vărsa la fiecare ploaie, la fiecare fulger, adiere de vânt ori trăznet luminos, câte o fărâmă din marmura-ți albă peste piatra vânată căzută sub infame neguri, vei vărsa sânge din sângele ce ți l-am dăruit cândva, împreună cu o plăpândă poezie, când nici nu gândeam că eu mort-vânat la răscruce de piatră voi sfârși.

[Sofia Sincă]

brrr! fiori de moarte, greţă latentă... gol în stomac simt după ce am citit.

Nu ştiu ce să spun... teribilism, nebunie, talent sau prea multe filme horor... sau pur si simplu un stil.

Sofy