IUS şi ISA . XXIII .
În seara aceea de pomină, când aflat sub influenţa alcoolului, o insultase şi o lovise pe Maria, realizând probabil fapta groaznică comisă, Luis se îmbătă şi mai straşnic şi dimineaţa se trezi pe nişte scări reci, din piatră. Îi trebuiseră minute bune să realizeze că se afla pe treptele unei gări şi încă buimac, reuşise să citească imensul panou publicitar din faţa sa, pe care scria simplu: ,,Vrei să munceşti, portul Le Havre te aşteptă!’’. Fără să mai ezite o clipă s-a ridicat, a reuşit după câteva secunde să-şi menţină echilibrul şi foarte hotărât a început să urce treptele. Cu ultimii bani, a cumpără un bilet de călătorie cu destinaţia: Le Havre. Ajuns aici s-a îmbarcat pe primul vapor, angajându-se ca simplu marinar, dând astfel bir cu fugiţii. A cutreierat lumea apelor, de la est la vest, de la nord la sud, s-a îmbătat în porturi, s-a bătut cu alţi marinari sau în câteva cuvinte: beţii, aventuri cu femei şi mai rar, o ţigară „specială’’!
Sătul de viaţa de marinar, de ceva timp revenise cu picioarele pe teren solid, adică pământ şi hoinărea prin Paris mergând ca un răţoi, legănându-se şi mutându-şi greutatea corpului de pe un picior pe altul, gândindu-se ce ar putea să facă, pentru că, puţinii banii pe care reuşise să-i strângă erau pe terminate.
Tot hoinărind, paşii îl purtară şi spre strada unde locuise ultima oară cu Maria, dar nu avu curajul să meargă până la casa respectivă. Însă, după două zile, foarte beat reveni la adresa respectivă, făcu scandal, ţipând şi bătând în uşă cu pumnii şi picioarele, să iasă Maria afară. Proprietarul imobilului recunoscându-l, a încercat să-l calmeze, dar Luis, a tăbărât cu pumnii pe el şi astfel fu luat de poliţie. Când s-a trezit din beţie, era într-o cameră de arest. Pentru fapta sa, fu condamnat la închisoare şi obligat să presteze muncă în folosul societăţii. În această perioadă, măturând străzile Parisului, cunoscu un lustragiu, un marocan cu nume ciudat: Marcelino.
După cele două luni, Luis scăpă de la închisoare şi îşi reluă cele două activităţi de bază: consumul de alcool – acum mai ponderat – şi hoinăritul. La câteva zile, într-un local de la periferia oraşului se regăsi cu marocanul Marcelino şi acesta după câteva pahare, îi promise că-l face cel mai tare meseriaş la lustruit pantofi, din tot Parisul, şi pentru început îi oferi gratis un loc de dormit în „vila’’ lui, „Lux Carton”, sub un pod.
− Omule, păcat de tine! îi zise aceasta după câteva zile petrecute împreună, într-o seară, după ce goliseră o sticlă de votcă.
Luis rămase o clipă cu gura căscată, nu se aşteptase la o remarcă aşa de categorică din partea lui Marcelino.
− Te-am citit!... Ce-ai fost şi ce-ai ajuns?! continuă acesta, pe un ton alb. Să fi avut eu cartea ta şi mintea ta, eram departe omule, eram… eram cineva omule, eram tare de tot.
− Adică, ce erai?... Ce-ai fi vrut să te faci? îl întrebă, uşor ezitant Luis.
− Politician, mă făceam! răspunse Marcelino repede. Eram… eram cel mai al dracului politician, chiar ministru, ajungeam poate premier.
− De ce? De ce, tocmai politician?
− Păi, gândește-te o clipă, politicianul promite şi minte băăăă, de îngheaţă apele şi nu păţeşte nimic… Ai văzut tu, vreun politician arestat și condamnat că a promis ceva? Adică el zice, că nu-l doare gura, că face, că drege, dar… dar nexam, nimic, vacs, cremă de ghete, aşa ca la noi, spoim toţi pantofii cu aceiaşi cremă de proastă calitate, da’ pe cutie scrie: Super quality!... Se opri şi foarte încet, atent să nu-l rupă, scoase un chiştoc de ţigară dintr-un buzunar şi-l aprinse, după ce trase cu multă sete din el, printre norii de fum, continuă: Auzi, ştii ce le-aş face, eu… la ăştia, la politicieni?
Luis ridică din umeri.
− Atunci, când fac ei campania aia a lor… electorală, pe discursul ăla cu toate promisiunile, i-aş pune să semneze băăăă, pă fiecare… că dacă, în decurs de un an, n-au făcut nici măcar un sfert din ce-au promis, să-şi dea demisia, nu?
Luis zâmbi şi desfăcu altă sticlă, din care bău o duşcă zdravănă, apoi, i-o dădu lui Marcelino, care încă îl privea insistent, aşteptând un răspuns de la el.
− Nu se va întâmpla asta, niciodată! Politica… ,,politica este o mare curvă’’, a spus asta cineva.
− Da, o ştiam p-asta, da’ acuma circulă alta: ,,politica este o amantă de lux, greu de întreţinut!’’
Luis îl privi cu coada ochiului. Marcelino fuma gânditor, ţinând ferm sticla între picioare, fiindu-i teamă ca nu cumva Luis să bea mai mult decât el.
− Marcelino, tu… tu, de când eşti pe stradă?
− …De… dracu’ mai ştie exact cât! răspunse el după un timp. Și, supărat de întrebare sau de situația în care se afla, luă sticla și trase un gât zdravăn, apoi după ce se șterse cu dosul palmei la gură, dădu a lehamite din mână și continuă: Nu mai ştiu exact, exact, dar am ani mulţi, omule, cred că șapte, dacă stau și mă gândesc bine, luând ca reper vârsta copilului meu, da, da, fac șapte, de când bat străzile Parisului şi dorm pe sub poduri ca un şobolan.
Luis se întoarse și scuipă în apă a scârbă. Cuvântul „șapte”, al cifrei magice, care începuse să-l obsedeze de când îi ghicise baba țigancă în România, i se învârtise prin minte, ca un cuțit înfipt și răsucit exact în moalele capului, făcând să curgă sângele, odată cu amintirile. Vru să-l mai întrebe, cum de-a ajuns în această situaţie, bănuind că şi el ascunde o poveste sau cine ştie ce l-a determinat să facă asta. Dar se abţinu, privindu-l și simţindu-l pe Marcelino că este supărat, acesta putea să devină foarte violent, mai ales acum că nu băuse suficient de mult, apoi, cine ştie, poate şi el l-ar fi întrebat acelaşi lucru.
− Tu, Luis, de când eşti pe stradă? răsună sec întrebarea lui Marcelino, parcă citindu-i ultimul gând.
− Eu!? De puţin timp…
− Şi cum ai ajuns aici?... Să nu-mi spui că din cauza unei femei!?
− Nu, nu din cauza unei femei, răspunse Luis, ocolindu-i privirea prea insistentă, şi ca să-şi mascheze frământarea, întinse mâna după sticlă. Simţise un nod în gât şi brusc, parcă i se şi uscase şi ar fi dorit doar să şi-l ude. Marcelino sesiză intenţia lui şi strânse sticla mai bine între picioare, ripostând:
− Nu!... Mai e puţină în asta, desfă-o pe aia dă… da-ai pitit-o aseară. După ce-ai adormit tu, am căutat-o de-am înnebunit şi n-am găsit-o.
Luis se ridică şi se îndreptă spre piciorul podului, oprindu-se lângă mal. Se orientă puțin, băgă mâna până la cot în apă şi trase afară o sârmă: de ea era legată o sticlă de votcă.
− Bă, omule, eşti tare! zise plin de uimire Marcelino. Ţi-ai pus-o la rece? Ha, ha, ha!
Luis desfăcu sticla şi bău iarăşi la fel de lacom, fiind sigur că dacă sticla ajunge pe mâna lui Marcelino, greu o mai putea recupera. Îi veni o idee.
− Marcelino, dă-mi sticla ta, să-ţi pun votcă. Asta e mai rece.
− Şi zi, cum ai ajuns pe străzi? îi reaminti el întrebarea, dându-i sticla. Dacă nu din cauza unei femei, atunci care e cauza? Alcoolul, drogurile?
− Câte puţin din toate, dar în primul rând, din cauza mea…
− De ce omule, din cauza ta?
− Pentru că n-am ştiut să mă opresc la timp şi am căzut şi mai rău în patima alcoolului şi… dar se opri, nu mai putuse să continue. Cum să-i spună că mai comisese un păcat şi mai mare, în tinereţe! Cum să-i spună că el făcuse un copil cu mama lui vitregă?
− Şi? întrebă Marcelino.
− Şi… şi am mai lovit şi o femeie.
− Pă dracu’, fâs! Şi ce dacă ai lovit o femeie? Mare scofală! Eu am lovit şi mai multe şi uite că nu mă vaiet ca tine.
− Pe femeia aceea, o iubeam.
− Da!? Extraordinar, ce mincinos ești! Şi când o iubeai, omule, când erai treaz sau când erai beat? Că dacă ai fi iubito când erai treaz – şi Marcelino ridică degetul arătător în aer – erai lângă ea acum, da tu ai iubit-o când erai beat. Părerea mea!... Duse sticla la gură şi mai trase o duşcă.
− Am iubit-o când eram treaz, dar n-am ştiut s-o respect şi s-o păstrez…
− Pă dracu’, baliverne, cotite ca meandrele râului Loara. Auzi, da’ tu ai copii?
− Da, un băieţel!… şi o fetiţă! continuă el în gând, oftând.
− Şi nu-ţi este dor de copilul tău? Eu mă gândesc la al meu tot timpul şi plâng ca prostu’ şi mă oftic că n-am bani să-i trimit şi lui… dar mai bine că n-am, iar mânca curva dă mă-sa…
− Da, îmi este dor, dar nu ştiu acum unde să-l mai caut…
− …Eşti un păcătos! concluzionă după un timp Marcelino şi se opri, adică gata, n-am ce mai discuta cu tine. Îşi aprinse un alt chiştoc şi mai trase cu sete din sticlă.
− Ce ştii tu, Marcelino, despre păcat, de spui că eu sunt un păcătos?
− Toţi suntem nişte păcătoşi… unii mai mult alţii mai puţin. Eu nu ştiu nimic, spune-mi tu, că eşti mai deştept, cred că tu ai… cum le zice, mă omule, studii superioare, nu!? Eu n-am decât şcoala vieţii, da n-am abandonat niciun copil, aşa ca tine.
Remarca răutăcioasă a lui Marcelino, îl înfurie pe Luis şi chiar se ridică să-l lovească şi să-l întrebe: dar pe copilul din Maroc, sau naiba mai ştie de unde, tu nu l-ai abandonat? Făcu un pas şi se opri: cum să lovesc un om, care-mi spune sincer ce gândeşte? Faptul că-mi spune adevărul, îmi deschide ochii, aşa brutal de simplu, nu este un motiv să-l lovesc!... Se calmă la fel de brusc cum se înfuriase, şi, ca să-şi justifice ridicarea, mai puse un lemn pe foc…
− Ascult, zise Marcelino, uimeşte-mă sau luminează-mă, chiar nu mi-a spus nimeni ce este păcatul…
− …Universul, Marcelino, universul, până să apară păcatul, era dominat de pace şi armonie.
− Pace şi armonie… ce frumoasă asociere! Armonie, rimează cu utopie! comentă Marcelino trăgând adânc din ţigară.
− De fericire şi de iubire pură, continuă Luis.
− Altă utopie, dar asta e fără rimă…
− Creatorul îi iubea pe toţi la fel, aşa cum de altfel ne iubeşte şi acum… Asta era legea guvernării lui: iubirea. Asta era baza, temelia armoniei din univers…
− Şi cine, mă rog, a stricat, armonia asta, păcatul?
− Lucifer, Lucifer şi Satana….
− Sunt doi? Eu am crezut mereu că e doar unul. Şi care dintre ei, te-a împins pe tine, la păcat, de ai bătut femeia aceea pe care zici tu că o iubeai?
− Satana şi-a exercitat toată viclenia asupra mea.
− Fugi bă, că erai beat, beat mangă, să moră mama, dacă nu! Adică Satana ţi-a pus sticla în mână, el ţi-a ridicat mâna s-o loveşti pe femeia aia? Pe mine nu mă ajută niciun Satana, că eu aşa fac când sunt beat, sunt şmecher dă şmecher şi bat femeile… Sunt un prost, asta sunt!
Luis se ridică cu intenţia de a-l părăsi.
− Du-te omule, du-te de te culcă, că te-ai îmbătat, dacă-mi vorbeşti, tu mie, un păcătos, despre păcate…
Luis tăcu şi-şi aprinse o ţigară. Probabil că aşa era, se îmbătase, dacă nu reuşea să-i explice lui Marcelino pe înţelesul lui, despre și ce e păcatul.
Trecu o perioadă de timp destul de lungă, fiecare cu sticla şi gândurile lui. Fumau şi priveau focul, limbile lui mici şi jucăuşe cum se înălţau spre cer, ocolind arcada podului, ducând pe aripile lor spre stele, din când în când câte o scânteie. Înserarea coborâse peste ei, însoţită de zgomotul maşinilor ce treceau peste pod, din când în când. Doar clipocitul apei, care se lovea de piciorul podului, îngâna ţârâitul unui greier.
− …Auzi, da tu… tu chiar ai studii superioare? Parcă aşa am înţeles… zise Marcelino într-un târziu, spărgând liniştea.
− Da, ai înţeles bine, răspunse Luis, mai mult oftând.
− Aha, păi… auzi, cam gata, de mâine, vira ancora prietene, te descurci cum poţi, te-am învăţat cam tot ce-am ştiut eu! Cumpără-ţi un scaun, nişte perii, cremă şi ia-o tată din loc!... Eu m-am hotărât, eu vreau să mă însor, gata cu, cu asta, cu… cum îi zice, domne?... din fameie în fameie…
− Din, femeie în femeie sau din infamie în infamie, ai vrut să spui? îl întrebă Luis.
− Mă rog, cum spui tu… adicătelea cu hoinăreala, da? De câteva zile, mi-am găsit şi eu o doamnă, mamăăăă, mamă! Şi ce doamnă!? Şi unde să viu cu ea, dacă tu stai în… în spaţiul meu intim? Păi!?
− Bine, am înţeles! Am o rugăminte, dacă nu te superi!
− Ascult… da’, n-ai o ţigară?
− Pot să-mi fac şi eu, aşa temporar, o „viluţă’’, aici, lângă tine? îl întrebă Luis, în timp ce-i dădea o ţigară.
− Şi să te dai la femeia mea, cânt te droghezi sau când te îmbeţi? Fugi, bă…
− Nu, promit că n-am să mă îmbăt! Cât despre droguri, la asta am renunţat. Promit că sunt băiat cuminte!
− Ai renunţat pe dracu’, aseară aveai ochii cât cepele, sticloşi de ziceai că-s două patinoare-n cap, vorbeai aiurea de tot şi abia am reuşit să te culc, că erai tare agitat… Norucu’ tău că n-am găsit o sfoară, că te legam… Bă intelectualule, să nu crezi că zic aşa să te jignesc, dar îţi reamintesc un mare adevăr: de băutură mai scapi cum mai scapi, dar de droguri necsam… Ai zis ceva şi despre o femeie. Auzi? Cine e Maria? Nu cumva este femeia aia, pe care tu ai lovit-o?
− Maria!?... Am vorbit eu, despre Maria?
− Păi, sigur omule că… parcă vorbeai cu o nălucă, ai strigat-o de mai multe ori. De unde să fi ştiut eu acest nume, de femeie, dacă tu nu pomeneai de el, nu?…
− Şi ce-am spus?
− N-am înţeles mare lucru, nici eu nu eram, cum se zice, în depline facultăţi mintale, mai ales că vorbeai şi-n altă limbă.
− În altă limbă? N-ai înţeles nimic, n-ai reţinut niciun cuvânt?
− Păi, nu-ţi zisei frate, atât am reţinut, acest nume, Maria.
− Vorbeam în româneşte?
− Nu ştiu frate, că n-am fost niciodată pe acolo… Hai, ia o gură, văd că pe a ta ai terminat-o, mai uiţi de supărare şi de femeia aia. Hâm! Maria, frumos nume.
Luis luă sticla, bău cam cu noduri câteva înghiţituri, lăsându-se pradă amintirilor.
− …Şi dacă te îmbeţi, ce să-ţi fac? îl întrebă Marcelino după un timp.
− Nu ştiu, ce consideri tu!
− Îţi dau foc la viluţă, asta-ţi fac, să ştii!
− Bine, de acord.
− Da’ zi, că nu mi-ai spus, ea este femeia?
− Da, spuse Luis foarte încet, culcându-se pe un carton. Se ghemui ca un fetus, nu mai avea poftă şi nici dispoziţie să bea, ar fi fumat o ţigară „specială’’, dar acum banii îi trebuiau pentru altceva. Pentru un nou început.
- va urma -
Răspunsuri la Aceste Discuţii
-
Legătură Răspunsul lui Chris în
-
Decădere, mizerie umană şi mustrări de conştiinţă. Marcelo parcă ar fi conştiinţa lui Luis pe care îl răscoleşte şi îl face să se trezească oarecum. Va avea el puterea să se ridice din nou?
Fragmentul cu descrierea foculului de sub pod mi-a plăcut în mod deosebit.
Şi acum cârcotelile :)))))))))
influienţa - influenţa
mai pe scurt şi în câteva cuvinte - ori una, ori alta
Pentru fapta sa, fu condamnat la închisoare şi obligat să presteze muncă în folosul societăţi. - societăţii; poate ar fi bine să specificaţi pentru cât timp deoarece mai jos reluaţi ca şi cum cititorul ştie câte luni trebuia să stea în închisoare.Super cality - quality
şi mai trase cu sete din sticlă - şi mai bău cu sete din sticlă. eu ştiu că trăgea la măsea, dar îşi aprinsese o ţigară din care mă aşteptam să tragă cu sete...:)))
asat sunt - asta sunt
de-al părăsi - de a-l
Şi ce doamnă?- aş pune semnul exclamării
nulucă - sau nălucă?
cu prietenie,
-
Legătură Răspunsul lui Corina Militaru în
-
In sfarsit aflam detalii si despre Luis. Chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu el. Am o banuiala ca, dupa ce va atinge fundul gropii se va ridica si va reveni la Maria. Intrebarea este daca ea il va accepta. Speculez si eu!
Carcoteli:
mul(t) decât el.
tu ai iubito( iubit-o, apare si in randul urmator) când erai beat.
Părărea( asa ai vrut, sau...) mea!...
adică cu hoinăreala
Astept continuarea.
Cu prietenie,
-
Legătură Răspunsul lui Sofia Sincă în
-
Da, în sfârşit aflăm câte ceva despre Luis... dar reintrarea lui în ''scenă'' s-a făcut prea brusc şi evaziv. Prea puţin spaţiu ai acordat situaţiei care l-a adus până aici, în comparaţie cu cel al Mariei şi faţă de cel anterior. Era un personaj principal după câte îmi amintesc şi l_ai scos din scenă. Dar asta este doar părerea mea.
Deoarece cele două amice care au citit înaintea mea au scos erorile, eu nu mai am de spus decât că aştept continuarea.Sofy!
-
Legătură Răspunsul lui Vasilisia Lazăr în
-
Domnule Emil, am dus toate capitolele de până acum din IUS ȘI ISA în Colecția de proză.
-
Legătură Răspunsul lui Emil Dumitru în
-
Augusta, Corina şi Sofia, mulţumesc pentru ajutor! Momentan nu pot modifica nimic, am probleme cu Word-ul sau PC-ul meu vrea iarăşi la doctor... abia l-am reperat.
-
-
Doamna Vasilisia, vă mulţumesc foarte mult pentru tot.
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :Domnule Emil, am dus toate capitolele de până acum din IUS ȘI ISA în Colecția de proză.
-
-
Dragă Augusta, am reparat calculatorul şi am modificat!
Mulțumesc mult pentru ajutor.
Augusta Cristina Călin a spus :Decădere, mizerie umană şi mustrări de conştiinţă. Marcelo parcă ar fi conştiinţa lui Luis pe care îl răscoleşte şi îl face să se trezească oarecum. Va avea el puterea să se ridice din nou?
Fragmentul cu descrierea foculului de sub pod mi-a plăcut în mod deosebit.
Şi acum cârcotelile :)))))))))
influienţa - influenţa
mai pe scurt şi în câteva cuvinte - ori una, ori alta
Pentru fapta sa, fu condamnat la închisoare şi obligat să presteze muncă în folosul societăţi. - societăţii; poate ar fi bine să specificaţi pentru cât timp deoarece mai jos reluaţi ca şi cum cititorul ştie câte luni trebuia să stea în închisoare.Super cality - quality
şi mai trase cu sete din sticlă - şi mai bău cu sete din sticlă. eu ştiu că trăgea la măsea, dar îşi aprinsese o ţigară din care mă aşteptam să tragă cu sete...:)))
asat sunt - asta sunt
de-al părăsi - de a-l
Şi ce doamnă?- aş pune semnul exclamării
nulucă - sau nălucă?
cu prietenie,
-
-
Corina, am revenit asupra textului şi am modificat.
În cea ce priveşte bănuiala ta... mai vedem!
Cu prietenie,
Corina Militaru a spus :In sfarsit aflam detalii si despre Luis. Chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu el. Am o banuiala ca, dupa ce va atinge fundul gropii se va ridica si va reveni la Maria. Intrebarea este daca ea il va accepta. Speculez si eu!
Carcoteli:
mul(t) decât el.
tu ai iubito( iubit-o, apare si in randul urmator) când erai beat.
Părărea( asa ai vrut, sau...) mea!...
adică cu hoinăreala
Astept continuarea.
Cu prietenie,
Despre
conducere site redacție
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
colaboratori
ATENȚIE!
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
link-uri utile
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
Zile de naştere sărbătorite mâine
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
important!
Activitatea Recentă
Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”
Evenimente
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
