Nu trecu mult timp, decât câteva zile, şi colegii de birou, îi găsiră şi lui Marius o prescurtare de nume: Ius. Şi, la locul special amenajat pentru fumători, Marius, află chiar de la Isa, că de fapt Luisa, era numele ei adevărat.

      − Dar m-am obişnuit foarte mult și cu Isa, sună mai de actualitate, nu? Prescurtările sunt folosite tot mai des şi în mai toate domeniile! spuse ea şi termină cu un surâs fin, care-i făcu gropiţe în obraji. Am auzit de la colegi, că te-au „prescurtat’’ şi pe tine: Ius! E adevărat?

      − Mda, mi-au găsit repede şi mie o „scurtătură”. Sper că nu vom ajunge să vorbim, prescurtând chiar toate cuvintele.

      − Cine ştie ce ne rezervă viitorul… Ius şi Isa, murmură ea! Sună frumos, chiar romantic…

      − Poftim!

      − A, nimic important! răspunse ea repede.

      Apoi foarte abilă, aduse discuţia despre noul program de proiectare în spaţiu, pretextând că nu prea înţelesese totul şi stabiliră să se vadă după programul de lucru, pentru mai multe explicaţii.

 

      Maria Douval avusese o zi tare proastă. Firma la care lucra, îi dăduse preaviz, şi, colac peste pupăză, când ajunsese acasă, în cutia poştală, mai găsise şi o scrisoare de la Michel. Rămăsese foarte uimită şi cercetase îndelung scrisoarea: în primul rând, pentru că el nu-i mai scrisese niciodată, şi în al doilea rând, plicul era destul de voluminos. Urcase scările foarte repede, aproape alergând pe primele trepte, dar se oprise la un moment dat şi continuase la pas, simţindu-şi inima că-i bate de îi sare din piept nu alta, şi un val de căldură îi cuprinsese tot corpul iar pe ultimele trepte, folosise plicul pe post de evantai. S-ar fi oprit acolo şi ar fi stat s-o citească, aşa era de curioasă, dar cum până la uşa apartamentul mai avea doar câţiva metri, rezistă tentaţiei şi-şi continuă urcarea. Nici nu se mai dezbrăcase, se trântise în fotoliu, desfăcuse scrisoarea, mai mult rupând marginea plicului şi citise… citise de două ori, iar a treia oară o ştia deja pe de rost. Era şi lungă rău!?  Câteva rânduri scrise de mână, cu stiloul, ordonate ireproşabil şi cu literele foarte frumos caligrafiate. Succint, Michel o informa că doreşte să se recăsătorească şi îi cerea, în nişte termeni foarte protocolari, să semneze actele de divorţ ce însoţeau scrisoarea şi să le returneze, folosind plicul autoadresat. Enervată – fără nicio explicaţie logică, realizase ea mai târziu! – pusese scrisoarea în sertarul scrinului şi băuse cu multă sete prima sticlă cu bere.

 

 

      Când Luisa veni acasă, foarte fericită că în sfârşit a întâlnit un băiat care-i trezise toţi fluturii din stomac şi agitaţi chiar doreau să-şi ia zborul, îşi găsi mama în fotoliu, îmbrăcată cu hainele de oraş.

      − Bună, mami! Ce faci, pleci undeva?

      − Nu, abia am venit! răspunse Maria Douval, total absentă, parcă trezită dintr-un somn adânc, ridicându-se. Eram foarte obosită şi însetată. Am băut o bere şi…

      − Da, văd! Numai o bere!? spuse uşor ironic Luisa, privind sticlele goale de pe masă.

      − M-a apucat toropeala…   Tu, ce-ai făcut azi, cum a fost? Ai avut o zi bună?

      − Chiar excelentă, mami! începu Luisa să turuie. Am un coleg tare frumuşel, mami, dar e timid până la Dumnezeu! Îl chemă Marius şi… şi ce crezi?

      Maria Douval, o privi, ridică din umeri şi se strădui să făcă ochii mari.

      − Şi… nu este însurat! se pisici Luisa.

      − Poate că e logodit, comentă mama, întorcându-i spatele, gândindu-se la problema ei.

      − După felul cum m-a privit, nu cred, dar voi cerceta! Voi afla în zilele următoare.

      Luisa tăcu, simţind din tonul mamei, că ceva nu e în regulă. Se apropie de ea, o prinse uşor de mână, obligând-o astfel să se întoarcă, privind-o în ochi.

      − Dar tu ce ai, mami! De ce eşti aşa de tristă? Nu cumva ai plâns?

      Maria Douval ezită puţin, apoi, după ce oftă, spuse mai mult şoptit:

      − Da, Luisa, am plâns puţin… Am plâns puţin pentru că am primit o veste proastă.

      − De la cine?

      − De la Michel.

      − De la tata?

      − Da. Îmi scrie că vrea să-şi refacă viaţa şi-mi cere acordul pentru divorţ.

      Luisa o privi foarte contrariată, după faţa ei dispăruse orice urmă de zâmbet.

      − Şi ce te mai gândeşti!? Mai stai pe gânduri? izbucni ea. După tot ce ţi-a făcut, tu… tu, tot te mai gândeşti la el? Dacă tu strângeai lacrimile pe care le-ai vărsat pentru el, ai fi umplut o… o cupă mare, de cristal. Merită acest om, care ne-a părăsit… merită să mai plângi acum, după el? Mai ales, după atâţia ani? Uiţi aşa de repede cât ne-am chinuit să termin facultatea?

 

      Da Luisa, umpleam o cupă de cristal, o cupă  plină cu  lacrimile trădării! Dacă tu ai şti adevărul gol goluţ, sunt sigură că m-ai urî până la moarte, poate că şi dincolo, dacă există acest „dincolo’’, de ea… gândi Maria Douval.

 

      − Merită mami? După atâţia ani, mai merită?

      − Da, Luisa, din păcate… merită! şopti Maria Douval.

      Luisa rămase foarte uimită de răspunsul mamei.

      − Cum adică, merită? Nu mai înţeleg nimic!? Spune-mi, de ce merită?

      Maria Douval nu răspunse. Se întoarse cu spatele, luă pachetul de ţigări de pe măsuţă şi plecă spre uşa care da în balcon.

      − Stai puţin mami, aştept un răspuns! Ori, tu, ce faci, pleci şi mă laşi aşa! Apoi Luisa pocni din degete şi continuă: Dacă taci şi pleci,  înseamnă că eşti mai vinovată decât el şi mi-ai ascuns asta până acum!  

      Maria Douval încremeni cu mâna pe clanţa ușii, suficient timp ca Luisa să remarce acest lucru, se întoarse încet spre ea şi măsurând-o cu o privire rece, de sus până jos, spuse foarte calm:

      − Eşti foarte tranşantă şi chiar dură cu mine.

      − Iartă-mă, mami, dar nu am vrut să înţelegi asta. Vreau o explicaţie.  

      − Vino, te rog, în balcon să discutăm! Eu simt nevoia să fumez o ţigară.

      − Ok, am să vin! Apoi, mult mai calmă, continuă: Vreau să fac mai întâi un duş rapid, după, o cafea, aşa mai slabă şi am să vin.

      − Bine, te aştept.

 

      După câteva fumuri de ţigară, Maria Douval se mai linişti. Încă nu ştia ce să facă, deoarece nu era sută la sută hotărâtă, se tot întreba dacă este bine, dacă a sosit momentul să-i spună adevărul sau mai trebuie să amâne: Dumnezeule, cum va reacţiona dacă eu îi spun acum, cine este tatăl ei adevărat! Simt că nu mai pot să duc această taină, povara ei este foarte grea… Şi dacă nu-i spun niciodată? Oare, are de la cine să afle?  

 

 

      Acum Marius se întorcea de la muncă şi era beat… beat de fericire că totul decursese conform aşteptărilor, şi, tot drumul spre casă, fredonă ca pe un laitmotiv numele ei, fără să-i pese de ce gândesc cei din jur, auzindu-l. Abia aştepta să ajungă acasă şi să-i povestească bunicii, ce şi cum. O găsi pe Irina ca de obicei, pe terasă, cu o ceaşcă de ceai în faţă. Moţăia în şezlong, cu picioarele înfăşurate într-o pătură.

      − Bunica, deşteptarea! Sunt fericit! strigă el de cum intră pe poartă.

      Irina tresări uşor, se obişnuise de mult cu el, cu felul lui explosiv de a fi, de a se entuziasma din orice. Ea devenise cu timpul, confidenta lui sau ,,bătrâna mea sfetnică’’, cum îi spunea el tandru, cu o voce foarte şăgalnică, mângâind-o pe părul alb.

      − Ai, nu vii să-mi povesteşti? îl întrebă Irina văzându-l că nu vine la ea.

      − Vin imediat, buni! Să-mi fac un duş şi vin! răspunse el alergând pe scări.

      Irina mai luă o gură de ceai, se strâmbă puţin – se răcise, era amar şi sălciu la gust –  şi închise ochii, moţăind mai departe: tinerii ăştia din ziua dă azi, una, două: să fac un duş, io… io aveam un lighean dă tablă şi gata! Ce s-au mai schimbat vremurile!?

 

      După un timp, Marius reveni pe terasă şi se aşeză uşor la masă, încercând să nu facă zgomot şi s-o trezească.

      − Nu mai umbla ca pisica, că te-am auzit! Hai, povesteşte-mi, te ascult!

      − Am crezut că dormi.

      − Io!?... Păi io când dorm, veghez, iar când… cum îi zice?... a, când vegetez, nu dorm! spuse ea zâmbind.

      − Păi, cum ziceam, sunt fericit.

      − Asta am mai auzit, zi mai departe.

      − Sunt fericitul îndrăgostit de Isa!

      − Isa!? Aaa, colega ta?

      − Da bunica! Isa vine de la Luisa, am aflat azi.

      − Alta!?… Doamne iartă-mă! Păi, dragul meu, tu ai mai fost îndrăgostit, dă Emilia, mai acu’ două veri, apoi, în primăvară asta, dă Monica, aşa că pentru mine nu e ceva nou, că eşti iarăşi îndrăgostit.

      − Da, bunica, dar cu Isa… cu Isa, e altceva. Acum este cu totul şi cu totul altfel. Simt eu o stare aşa mai ciudată, pe care n-am simţit-o până acum, mai ales când sunt în preajma ei…  Şi ca să fie cât mai  elocvent, pentru a accentua şi mai mult descrierea, cu mişcări ample ale mâinilor, începu să traseze în aer contururi, zicând: Ce forme armonioase şi proporţii bine definite are, ireproşabil realizate de mama natură, nici nu-ţi imaginezi!… Surâse: Dacă aş fi avut talentul lui Michelangelo, aş fi realizat statuia perfectă! Sunt sigur că, dacă aş putea să-i măsor braţele, faţa, corpul şi picioarele, rezultatul ar fi acelaşi, la toate măsurătorile aş obţine acelaşi rezultat: numărul de aur!

      − Cum adică, numărul de aur? întrebă Irina.

      − Un număr, bunica, folosit de greci, în mai toate lucrările lor de artă, în pictură, în sculptură şi în arhitectură… Apoi, ce să-ţi mai vorbesc despre fruntea ei înaltă, netedă, pură, clasă aristocratică, dreaptă şi bine conturată. Oftă şi se opri, trăgând aer în piept cu o poftă teribilă, parcă ar fi vrut să inspire tot aerul din jurul său.

 

        În acest timp, Maria, la micuţul şi cochetul ei birou, amenajat într-un colţ al dormitorului, răsfoia jurnalul. Citi ultima însemnare − nu sta în obiceiul ei să facă asta dar acum cedase curiozităţii − şi zâmbi. Mai citi încă o dată ultima frază. De azi încep o nouă viaţă! subliniată cu două linii, amintindu-şi că ultima consemnare o făcuse în cimitir. Cu gândul la: oare Matei să fie al treilea bărbat din viaţa mea, aşa cum tot mi s-a arătat în vise? Maria, notă:

                         Dragul meu jurnal,

        Toată viaţa am alergat după omul pe care l-am iubit eu. Eu şi numai eu.

 ( şi sublinie de două ori, ambele fraze )

Poate − să nu fiu prea rea! −  m-a iubit şi el un pic. Cred că la început a fost asta.

        ACUM VREAU SĂ UIT… SĂ UIT... Ştiu, dragul meu jurnal, nu mă certa şi nu te supăra pe mine, nu scriu o noutate − am mai scris toate astea − dar vreau să-mi sap adânc în scoarţa cerebrală, această frază, şi, să n-o mai uit niciodată. NICIODATĂ !

      Apoi, am suferit umilinţe, am îndurat chinuri, şi toate astea în numele iubirii. ( şi asta am mai scris de mai multe ori, şi tot nu mi-l pot scoate din memorie! )

       Am fost atât de orbită de iubire, încât n-am observat că lângă mine, din totdeauna, s-a aflat un om!… Un OM care m-a iubit cu adevărat mereu şi care n-a încetat nici azi să mă iubească... În fuga mea după Luis, am fost oarbă, n-am avut ochi să-l văd.

      Ciudat şi incredibil, dar adevărat: alergăm după cine iubim noi!… şi, cu toate că viaţa are ,,n’’ exemple de acest gen (regretabile şi întotdeauna cu un final tragic!), nu învăţăm nimic, alergăm neîncetat după omul (sau femeia) pe care îl (o) iubim.

        DE CE ?

      Alergăm cu disperarea toată tinereţea după el (ea), îndurând umilinţe, sacrificându-ne chiar şi demnitatea, îndurând şi bătăi, numai să fim lângă cel iubit. Culmea, fugim cu disperare de cel (cea) care ne iubeşte! Matei a fost lângă mine mai mereu, începând cu  şcoala generală, apoi la liceu, şi chiar la facultate, unde − îmi spune el acum − doar de dragul meu s-a înscris, dar din motive pecuniare, n-a reuşit s-o termine la zi, terminând-o la seral.

       ,,Eu sunt sigur că te-am iubit chiar din prima clipă!’’, mi-a mărturisit el, mai zilele trecute,  ,,… dar n-am avut curajul, să-ţi spun, te-am iubit în tăcere, sperând că într-o zi ai să mă observi… contemplându-te,  ţi-am scris şi multe poezii!…’’  Apoi, după o lungă tăcere, Matei a mai spus ceva, care, pur şi simplu, m-a uluit: ,,… simt, sau mai bine zis, te simt, că nici acum după ani, după tot ce-ai suferit, ce-ai îndurat, încă nu te-ai vindecat  de „sindromul’’  Luis, dar… dar eu încă mai aştept, n-am obosit încă de atâta aşteptare!…’’ 

      Şi câtă dreptate avea Matei, dar n-am avut curajul să recunosc.

      De ce, mă tot întreb  mereu, atunci când suntem foarte emoţionaţi, nu putem să spunem cu voce tare ce gândim? Cum puteam să-i spun: da, Matei, ai dreptate, încă mă mai gândesc la el, căci anumite gesturi din comportamentul lui Marius, declanşează ceva, acolo, în labirintul memoriei! 

      Ce pot să fac? Mi-am impus să uit, dar nu-mi pot controla declanşatorul amintirilor.

 

      Se opri din scris, deoarece nu mai vedea bine. Coborâse înserarea şi ca o hoaţă abilă se furişase pe nesimţite şi în dormitor prin storurile ridicate, jucându-se cu penumbrele, desenând figuri abstracte, uşor mişcătoare, dând viaţă peretelui. Apăsă butonul lămpii de pe birou, dar nu se aprinse, apoi urmărind cordonul de alimentare, observă că era scos din priză. Se ridică de la birou să-l conecteze şi observă prin fereastră, că pe terasă se afla Irina cu Marius. El gesticula mai ceva ca un mim, descriind cu mâinile ceva prin aer şi Irina asculta fascinată.

      Îl privi mult… mult timp: cum poţi uita un om, pe care l-ai iubit, când ai zilnic, în faţa ochilor tăi, copia lui fidelă?

 - va urma -

Vizualizări: 117

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am intuit, dar tot nu-mi vine sa cred ca fratii s-au intalnit. Asa s-a intamplat si in povestea reala?

 

Carcoteli rautacioase :)

Nu trecu decât câteva zile

S-ar fi oprit acolo şi ar fi stat să-l citească, aşa era de curioasă, dar cum până la uşa apartamentul mai avea doar câţiva metri, rezistă tentaţiei şi nu se opri.

Dacă taci şi pleci,  înseamnă că eşti mai vinovată(, mai mult) decât el şi mi-ai ascuns asta până acum!  

Urcă scările foarte repede, aproape alergând pe primele trepte, dar se opri şi merse la pas, simţindu-şi inima că-i bate de îi sare din piept nu alta, şi un val de căldură îi cuprinse tot corpul iar pe ultimele trepte, folosi plicul pe post de evantai. S-ar fi oprit acolo şi ar fi stat să-l citească, aşa era de curioasă, dar cum până la uşa apartamentul mai avea doar câţiva metri, rezistă tentaţiei şi nu se opri. Nici nu se mai dezbrăcase, se trântise în fotoliu, desfăcuse scrisoarea, mai mult rupând... (dezbrăcă, trânti, s.a .m.d - zic eu)

Astept continuarea! :)

Cu prietenie,

Corina, mulţumesc foarte mult pentru lectură, răbdare şi ajutor.

Am revenit asupra textului şi am corectat, sper că acum e mai bine.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Am intuit, dar tot nu-mi vine sa cred ca fratii s-au intalnit. Asa s-a intamplat si in povestea reala?

 

Carcoteli rautacioase :)

Nu trecu decât câteva zile

S-ar fi oprit acolo şi ar fi stat să-l citească, aşa era de curioasă, dar cum până la uşa apartamentul mai avea doar câţiva metri, rezistă tentaţiei şi nu se opri.

Dacă taci şi pleci,  înseamnă că eşti mai vinovată(, mai mult) decât el şi mi-ai ascuns asta până acum!  

Urcă scările foarte repede, aproape alergând pe primele trepte, dar se opri şi merse la pas, simţindu-şi inima că-i bate de îi sare din piept nu alta, şi un val de căldură îi cuprinse tot corpul iar pe ultimele trepte, folosi plicul pe post de evantai. S-ar fi oprit acolo şi ar fi stat să-l citească, aşa era de curioasă, dar cum până la uşa apartamentul mai avea doar câţiva metri, rezistă tentaţiei şi nu se opri. Nici nu se mai dezbrăcase, se trântise în fotoliu, desfăcuse scrisoarea, mai mult rupând... (dezbrăcă, trânti, s.a .m.d - zic eu)

Astept continuarea! :)

Cu prietenie,

Am citit cu plăcere, dar sunt curioasă cum vei gestiona încurcăturile în care te-ai băgat. Remarc atitudinea de minuţiozitate a scrierii, răbdarea până la urmă cu care tratezi fiecare amănunt al episodului, de tip segvenţial.

De cârcotit scapi de mine momentan pentru că nu am starea necesară.

Aştept continuarea!

Sofy

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Melancolia risipirii a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Noapte fantastică a lui Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca un puf de păpădie a utilizatorului Lidia Pervu
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amor liric a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Uitare a lui Lidia Pervu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Uitare a lui Lidia Pervu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Și-i toamnă... a lui Blăjan Ovidiu
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lidia Pervu
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amor liric a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Amor liric a lui Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Orar de fată mare a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Din dală-n dală a lui Cristian Je
cu 12 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 15 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visând printre gratii de cușcă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 15 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 15 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor