Undeva, chiar la periferia minunatului oraş Bucureşti, într-un modest apartament de două camere, cu vedere la câmp – acum cultivat cu scaieţi şi multă indiferenţă! – de mulţi ani, două femei, mamă şi fiică, îşi duceau viaţa liniştite, amintindu-şi cu nostalgie de trecut, mai ales mama. Şi cum să nu-şi amintească, căci acum, dintr-un vast apartament luxos cu scară interioară, dormitoare mari, băi dotate atunci, cu cele mai la modă sisteme de spălat şi masat, şi în care numai bucătăria avea suprafaţa a cât două garsoniere confort unu, Maria Douval ajunsese să locuiască într-un apartament mic, cât o cutie de chibrit, cu bucătăria în care greu aveau loc două persoane, situat mahalaua cărămidarilor. 

      Doar scrinul din lemn de nuc,  pe care se afla televizorul alb-negru, câteva tablouri fără prea mare valoare materială ­­– dar foarte dragi ei! − şi cele două scaune cu spătarele mai înalte decât cele obişnuite, sculptate de un meşter popular din Maramureş, îi mai aminteau de elegantele mobile, din imensul şi luxosul apartament, pe care, obligată de împrejurări, îl părăsise.

      Acum, Maria Douval se afla la măsuţa joasă din sufragerie – în care erau înghesuite toate cele descrise mai sus, şi care noaptea se transforma în dormitor – încercând să finalizeze traducerea unei lucrări, dar…

      − Luisa, fii te rog cuminte! răbufni ea, aruncând pixul cât colo, enervată de joaca Luisei şi muzica dată cam tare.

      − Poftim!

      − Dă radioul mai încet! ţipă ea. Mai înnebunit cu muzica ta tembelă, nu mă pot concentra şi lucrarea trebuie terminată.

      Luisa se conformă şi puse radioul mai încet, apoi, întorcându-se la joaca cu balonul, spuse râzând:

      − AC/DC, maman! Adică, mai pe româneşte: curent alternativ, curent continuu, aşa se cheamă formaţi asta, ce cântă muzică tembelă… Tembelă, pentru urechea ta, prea sensibilă, obişnuită cu Savoy, Compact sau Phoenix.

      − Prea puţin mă interesează pe mine cum se cheamă… electrocutaţii tăi! În casă te găsişi tu, să te joci cu balonul? Ai să spargi becul, iar bani să cumpăr altul nu mai am, să ştii! Vom sta la lumina lumânării, ca pe vremea străbunilor.

      − Ba nu! N-am să-l sparg.

      − Hai, potoleşte-te odată şi du-te la pianină! Exersează şi tu mai mult! De câteva zile, ce zic zile? aproape două săptămâni, nici nu i-ai mai ridicat capacul.

      − Pianul nu-mi mai place, mami! Acum îi iubesc pe cei de la AC/DC. Am descoperit că prin muzica lor, îmi trăiesc tinereţea şi viaţa la cote maxime, şi, în legătură cu pianul, am ajuns la concluzia că n-am pic de talent, răspunse Luisa, aruncând spre tavan balonul, încercând să-l aşeze între cele trei braţe ale lustrei.

      − Cum!?... sări ca arsă Maria Douval din scaun. Dar profesorul mi-a spus că faci vizibile progrese chiar de la o şedinţă la alta, că citeşti cu uşurinţă partiturile, iar degetele tale sunt formate pentru pian, că ai foarte mult talent şi…

      − Am, cum să n-am talent!? o întrerupse Luisa. Te-a minţit, maman! Din punctul lui de vedere, am talent cu carul! Dar ştii de ce am?

      Maria Douval o privi mirată.

      − Să-ţi ia ţie banii pe ore! Acum înţelegi, mai clar, de ce am talent?

      − Şi chiar… şi chiar nu-ţi mai place de loc pianul, Luisa? o întrebă Maria Douval, şocată de cele auzite, privind cu tristeţe pianina, cumpărată cu enorme sacrificii.

      − Nu mamă, chiar, de loc! răspunse ea oprindu-se din joacă şi privind-o serios. 

      − Dar Luisa, când erai mică nu te dezlipeai de radio când auzeai un concert de pian şi adormeai lângă el, ascultând. Apoi ţi-am cumpărat discuri cu solo pentru pian, şi la fel ascultai, iar când am cumpărat pianina, şi profesorul după ce a acordat-o şi a început să cânte, îţi lipeai urechea de ea şi nu te mai săturai ascultând, iar acum tu îmi spui că nu-ţi mai place şi că nu ai talent!   

      − Atunci mă vrăjea lumea ei fascinantă de sunete. Nu pricepeam cum o cutie aşa mare din lemn, poate să scoată asemenea muzică. Acum am înţeles cum se produce fenomenul şi nu mă mai pasionează, sunt mare şi îmi place să alerg, să mă mişc sub soare, spuse ea râzând, să sar de colo-colo şi să fac mişcare, multă mişcare, energia trebuie consumată, nu?... Tăcu observând că tot ce spusese, o supărase şi mai rău pe mama ei. Se duse lângă ea şi o apucă de mână, căutându-i ochii: Te-am dezamăgit, mami, nu-i aşa? Însă, lăsând gluma cu alergatul şi că m-am făcut mare, te rog să mă crezi, simt că nu am chemare pentru aşa ceva. Muzica, şi mai ales cântatul la pianul, nu poţi să o faci mecanic, aşa ca o flaşnetă, înţelegi?

      Maria Douval nu-i  răspunse nimic. Se desprinse uşor din mâna ei şi merse la fereastră. Nu voia ca fiica să-i vadă, tocmai în acest moment, ochii plini de lacrimi. Niciodată nu suportase mai mult de câteva secunde, privirea directă, sinceră şi curată a Luisei, pentru că fără milă şi foarte brutal o răscoleau amintirile, era ceva din privirea lui Luis, şi o simţea ca pe o arsură direct în inimă.

      Plecă de la fereastră, după ce privi câteva clipe apusul, spre ieşirea pe balcon.

      − Mami, vrei să bem o cafea? o  întrebă Luisa. Aşa, mai slabă, de seară.

      − Dacă tu o prepari, cu mare plăcere! spuse Maria Douval, fără să se întoarcă.

      − Să nu fumezi toate ţigările, că vreau şi eu una la cafea.

 

      Ce mândreţe de apus! îşi spuse Maria Douval, aprinzându-şi o ţigară şi contemplând cerul roşiatic, coborât şi susţinut parcă de coroanele copacilor de la linia orizontului. Soarele se mai vedea doar pe jumătate şi încerca fără spor, să-şi agaţe discul de foc, de ramurile lor, însă freamătul crengilor îl încurca. Brusc gândul îi fugi la Michel Douval, pe care nu-l mai văzuse din ziua când o părăsise: trecuseră de atunci mai bine de zece ani… Nu-l condamna şi nici nu mai era supărată pe el, procedase aşa cum ar fi procedat orice bărbat, care află că soţia îl înşeală sau în cazul ei, l-a înşelat: el totuşi a fost un domn, altul în locul lui, probabil că ar fi făcut un scandal monstru, aflând că soţia l-a înşelat. Şi cu cine? Cu fiul ei vitreg, dar fiul lui bun!?

 

 

      Căci Michel Douval, după ce suferise un eşec în viaţa politică – în Franţa, partidul din care el făcea parte, căzuse, şi se aştepta să fie schimbat –  şi nu se mai putuse reabilita, mai suferise şi acest eşec pe plan conjugal. Măcinat  de gândul că fetiţa nu e concepută de el, gând încolţit în mintea lui, chiar din momentul în care ea îl anunţase că e gravidă, apoi văzând, odată cu trecerea timpului şi creşterea Luisei, că seamănă foarte mult cu Luis, şi nu cu el, îi ceruse insistent Mariei Douval, să-i spună adevărul, altminteri o să facă un test de paternitate.

      Maria Douval spusese că nu are nimic împotrivă, şi aşa cum ştia ea cel mai bine să se poarte cu un bărbat, încercase prin toate mijloacele posibile şi imposibile, să-l ducă cu vorba, dar el bănuind că ceva necurat e la mijloc, făcuse testul pe ascuns. Răspunsul primit nu-l mai şocă, deoarece era aşa cum se aşteptase, scria negru pe alb că nu este el tatăl copilului. Enervat la culme şi folosind metode mai puţin ortodoxe, aflase din gura Mariei Douval, cine era adevăratul tată al Luisei.

      ,,Ticăloşilor, sunteţi amândoi nişte ticăloşi, două bestii cu chip de om, două animale posedate numai de instinctul reproducerii! Aţi comis cea mai mârşavă faptă posibilă, incalificabilă, josnică, nici nu am cuvinte să  calific fapta voastră. Adio!”  îi strigase Mariei Douval la plecare, şi plecat a fost.

      Atunci s-a produs şi ruptura definitivă dintre tată şi fiu.  

      Maria Douval, rămasă singură, cu un copil de crescut, într-o ţară veşnic cu probleme, se descurcă, până la urmă, cum putu.  Acum era angajată cu jumătate de normă, ca translatoare la o firmă şi mai făcea, din când în când, şi ceva ore de meditaţii la limba franceză. Luisa terminase de curând facultatea de  arhitectură, un domeniu cu care Maria Douval nu fusese niciodată de acord, reproşându-i că nu are ce căuta acolo – căci numai bărbaţii pot face asta, gândea ea – dar, cu timpul o lăsase mai moale şi se conformase, observând-o că o face cu drag şi multă pasiune.

 

      − Gata cafeluţa! spuse Luisa intrând în balcon.

Puse o ceşcuţă în dreptul mamei şi apoi se autoservi cu o ţigară.

      − Mulţumesc!

      − Petru puţin!... Mami, te-am întrebat ceva, începu ea să se pisicească. Nu tu mi-ai spus şi m-ai bătut la cap toată copilăria, că atunci când cineva te întreabă ceva, nu-i frumos să nu-i răspunzi?

      Şi Luisa o prinse din nou de mână, lipindu-şi afectuos trupul de mama ei.

      Aceasta, fără să o privească începu uşor să-i  mângâie părul, lăsat să cadă în bucle mari peste umeri, cu privirea rătăcind peste vârfurile copacilor, căutând parcă soarele care dispăruse după ei şi şopti:

      − Da Luisa, m-ai dezamăgit profund! Eu… eu îmi pusesem mari speranţe în tine. Am visat că vei deveni o mare pianistă celebră, că vei cuceri lumea şi vei concerta pe cele mai mari şi cunoscute scene din lume, la Milano, la Londra şi Paris… Paris, chiar la Paris, repetă ea melancolic.

      − Mami, te rog, nu fi tristă! Am să te duc eu la Paris. Te iubesc, mami, te respect şi te înţeleg. Dar, te rog, te implor, înţelege-mă şi tu pe mine. Pianul este un instrument foarte, foarte delicat şi… și sensibil, iar dacă nu simţi muzica, dacă nu trăieşti cu adevărat şi din toată fiinţa cea ce interpretezi, pianul te simte şi te face de râs. Mă înţelegi? Pe lângă talent, îţi mai trebuie şi har, eu aş spune chiar mult har, ori eu am câte puţin din toate şi foarte puţin har. Ţie ţi se pare că eu interpretez foarte frumos multe piese la pian, dar scuză-mă, numai ţi se pare ţie, pentru că tu nu te pricepi la muzica clasică. Eu doar interpretez totul mecanic, aşa ca o flaşnetă! Nu simt foarte bine muzica, mă înţelegi? Cânt doar cu creierul, inima mea nu participă sută la sută. Ceva nu rezonează acolo, în forul meu interior şi nu voi ajunge niciodată departe, pe culmi, acolo unde visezi tu… Dacă aş continua, te-aş păcăli şi cel mai dureros, m-aş minţi şi pe mine. Am să mai cânt la pian, când mi se va face dor de el, dar de acum în colo, am să tratez totul ca pe un hobby, fără profesor şi fără repetiţii.  Repet, te respect mult dar înţelege-mă! Doar atât îţi cer, să fii realistă… să gândim real sau aşa la rece. Iubesc arhitectura, vreau să construiesc ceva unic. Ştii ce vreau să construiesc? şi Luisa începu să chicote: Un castel mic, cu două turnuri foarte înalte şi subţiri, unul pentru mine şi viitorul meu prinţ, şi unul doar pentru tine. Asta visez eu.

      Luisa se opri, simţise ceva, ca o picătură de apă pe mână şi-şi ridică privirea spre mama ei. Maria Douval plângea în linişte.

      − De ce plângi, mami? Din caza mea?

      − …Şi puţin din cauza ta, răspunse, după lungi clipe de tăcere, Maria Douval mai mult în şoaptă, minţind.

      − Atunci, care este cauza principală?

      Secundele măcinau timpul şi Luisa aşteptă încordată, dar nu primi niciun răspuns. Sorbi din ceaşca de cafea, trase din ţigară un fum zdravăn, şi eliberându-l, încercă să facă cerculeţe, apoi brusc ridică degetul arătător şi abordând o mină enigmatică spuse:

      − Da, da,  maman, cred că ştiu de ce plângi! Nu-i aşa că-ţi este dor de tata?

      Maria Douval tocmai lua ceşcuţa din farfurie şi tresări vizibil: ceşcuţa de cafea zăngăni uşor.  Întrebarea avusese efectul unui duş cu apă rece şi un frison îi străbătu fulgerător corpul, trezind brusc amintiri.

      − Tata! repetă Maria Douval mecanic, ocolindu-i privirea.

      Daca-i şti tu că Luis, fiul lui Michel şi fratele tău vitreg, este adevăratul tău tată, oare m-ai mai iubi? Oare, m-ai mai respecta, aşa cum spui? Sau, m-ai condamna tot aşa de aspru ca Michel? Doamne şi ce mult l-am iubit pe Luis!  Poţi lăsa mereu frâu liber celor mai ascunse gânduri, celor mai ascunse pasiuni, aşa cum aleargă un cal sălbatic, aşa cum zboară un fluture din floare-n floare, pentru că eşti sigur că nimeni  nu le aude, dar… dar nu mereu poţi lăsa frâu liber vorbelor! De aceea eu nu pot să-ţi spun nimic. O singură vorbă, poate dărâma mai mult decât cea mai puternică lovitură de pumn, dacă eu acum i-aşi spune adevărul!…

      − Şi mie îmi este dor de tata! o auzi pe Luisa că spune.

Fraza, rostită aşa de simplu de fiica ei, o răscoli şi mai rău pe Maria Douval,  şi simţi că în inima ei se declanşase ceva: o privi preţ de câteva clipe, întrebându-se dacă sosise timpul să-i spună adevărul: oare cum va reacţiona?

      − Mami, tu niciodată nu m-ai spus clar cauza: de ce ne-a părăsit tata!  De câte ori te-am întrebat, mi-ai răspuns că mai târziu! Cât de târziu? Când voi fi babă?

      − Nu când vei fi babă am sa-ţi spun, începu Maria Douval, încet, privind foarte concentrată în ceaşcă, figurile născute pe suprafaţa cafelei, din caimacul ei. Apoi luă ceaşca de cafea, sorbi o gură, trase cu nesaţ din ţigară, şi eliberând fumul, continuă:  Atunci, când mă întrebai tu, nu era oportun, erai prea mică să înţelegi adevărul… aşa am simţit eu atunci. Acum poate că este cazul să-ţi spun, dar… şi oftă, dar nu este cel mai potrivit moment, apoi nici nu am starea sufletească necesară. Efectiv mai dărâmat psihic, mai bulversat cu vestea ta că nu-ţi mai place pianul, ca să nu mai vorbesc de timpul pierdut … şi banii pierduţi!... spuse ea şi mai încet, gândindu-se iarăşi la sacrificiile enorme, făcute pentru a cumpăra pianina. Am să-ţi spun, am să-ţi povestesc, cât de curând am să-ţi povestesc totul… Dar acum… acum, te rog,  lasă-mă să-mi revin, să fac puţină ordine în capul meu…

  

      Trec anii, precum clipele. Schimbări majore au loc, nu numai în viaţa Mariei, dar şi în viaţa ţării. Trecuseră peste zece ani de la venirea ei în ţară şi puţin mai mulţi de la marea revoluţie din 1989. Unii au susţinut şi atunci şi imediat după, alţii susţin abia acum, că nu a fost o revoluţie, ci o lovitură de stat prost regizată. Sau, conform celor scrise de jurnalistul Grigore Cartianu, în „Cuvântul autorului’’, din cartea sa „Sfârşitul CEAUŞESTILOR’’: ,,Cum poate fi numit acest amestec de revoluţie cu lovitură de stat? Măcar la acest capitol, românii au arătat multă inspiraţie: loviluţie, lovitură de stat cu public, revoluţie de stat, puci revoluţionar etc.’’ 

 

      Dar, cine ştie mai bine decât ei, „actorii’’ principali, ce anume a fost? Poate după cinzeci de ani vom afla şi noi adevărul, poate! Uneori mă întreb, şi în mod cert nu sunt singurul, ce, sau unde ar fi fost acum ţara noastră, dacă peste noi nu ar fi venit „ciuma’’  roşie?

      Oropsit popor, aici la răscruce de drumuri, prin ţara noastră au trecut mai toate popoarele migratoare şi toate au luat câte ceva. Ei, niciodată nu au plecat cu mâna goală! Noi am ţinut piept otomanilor şi cei din vest, s-au dezvoltat! Frumos, nu?   

      Până în 1989, auzeam de multe ori în jurul meu: ,,viaţa este o imensă scenă, iar noi oamenii suntem nişte minunaţi actori ce jucăm doar roluri după un scenariu şi o regie, bine pusă la punct!’’  Dar cine era regizorul şi cine era scenaristul? Asta ne întrebam cu toţii atunci, şi ne-au lăsau pe noi să credem că ei, comuniştii, ar fi fost şi una şi alta! Că fără ei, noi nu suntem capabili de nimic! Înainte de ’89, foarte puţini aveau şi curajul să spună, cine este adevăratul regizor şi cine este scenaristul adevărat al acestui imens spectacol jucat în aer liber, adică bunul Dumnezeu! Iar cei care aveau curajul să vorbească deschis, dispăreau subit dintre noi. Unii, au apărut după evenimentul din 1989, dar, doar atât: au apărut. Poate că aveau intenţii bune, dar mulţimea de „gulere albe’’, pentru că n-au fost de partea lor, i-au eliminat sub diferite pretexte.

- va urma -

Vizualizări: 103

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

S-au ars nişte etape, s-au scurs nişte ani din care nu am aflat mare lucru, nici despre Maria Douval şi nici despre Maria noastră, personajul principal. Dar poate vom mai afla.

Pe Maria Douval a pedepsit-o soarta pentru fărădelegea comisă, nu e de mirare. Însă este de admirat că dintr-o beţivă, pe care îmi amintesc am lăsat-o ultima dată, s-a renăscut într-o mamă bună care şi-a crescut fiica cu educaţie pretenţioasă.

Te-aş contrazice puţin în formularea evenimentului în care Michel Douval află nenorocirea: Luisa putea foarte bine semăna cu Luis, fiind fraţi după tată, iar asemănarea ADN-ului, nu putea fi foarte concludent, în aceste cazuri. Doar un procent de asemănare, mai mare de 8o-85% se consideră a fi concludent. Dar... în sfârşit, să admitem că după acest lucru Michel află că Luisa nu este fiica sa.

În schimb mi se pare sau aşa este, s-a mai renunţat la ploaia de amânunte? Dacă e aşa, e bine. Oricum capitol este unul atractiv.

Am citit cu plăcere, Sofy!

 Chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu restul personajelor. Iata ca aflu cum a evoluat viata Mariei Douval. Sper sa faci lumina si in viata lui Luis, apoi sa ne explici ce a facut Maria in tot acest timp. Deci astept...

Cateva carcoteli prietenesti:

Acum, Maria Douval se afla la măsuţa joasă din sufragerie – în care se aflau... 

să fii reală… realista

Sau, m-ai condamna tot aşa de aspru ca Michel?

  De la pasajul acesta parca ceva nu se leaga(poate mi se pare mie) "Trec anii, precum clipele. Schimbări majore au loc, nu numai în viaţa Mariei, dar şi în viaţa ţării... Uneori mă întreb(tu? din restul cartii nu reiese ca autorul face parte din poveste), şi în mod cert nu... 

Cu prietenie,

Mulţumesc pentru lectură Sofia! În ceea ce priveşte etapele, cred că intenţionat Maria a sărit peste ele, voind să ajungă mai repede la final... şi ai să citeşti şi de ce...

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

S-au ars nişte etape, s-au scurs nişte ani din care nu am aflat mare lucru, nici despre Maria Douval şi nici despre Maria noastră, personajul principal. Dar poate vom mai afla.

Pe Maria Douval a pedepsit-o soarta pentru fărădelegea comisă, nu e de mirare. Însă este de admirat că dintr-o beţivă, pe care îmi amintesc am lăsat-o ultima dată, s-a renăscut într-o mamă bună care şi-a crescut fiica cu educaţie pretenţioasă.

Te-aş contrazice puţin în formularea evenimentului în care Michel Douval află nenorocirea: Luisa putea foarte bine semăna cu Luis, fiind fraţi după tată, iar asemănarea ADN-ului, nu putea fi foarte concludent, în aceste cazuri. Doar un procent de asemănare, mai mare de 8o-85% se consideră a fi concludent. Dar... în sfârşit, să admitem că după acest lucru Michel află că Luisa nu este fiica sa.

În schimb mi se pare sau aşa este, s-a mai renunţat la ploaia de amânunte? Dacă e aşa, e bine. Oricum capitol este unul atractiv.

Am citit cu plăcere, Sofy!

Corina, mulţumesc mult pentru lectură şi cârcoteli, am corectat!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

 Chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu restul personajelor. Iata ca aflu cum a evoluat viata Mariei Douval. Sper sa faci lumina si in viata lui Luis, apoi sa ne explici ce a facut Maria in tot acest timp. Deci astept...

Cateva carcoteli prietenesti:

Acum, Maria Douval se afla la măsuţa joasă din sufragerie – în care se aflau... 

să fii reală… realista

Sau, m-ai condamna tot aşa de aspru ca Michel?

  De la pasajul acesta parca ceva nu se leaga(poate mi se pare mie) "Trec anii, precum clipele. Schimbări majore au loc, nu numai în viaţa Mariei, dar şi în viaţa ţării... Uneori mă întreb(tu? din restul cartii nu reiese ca autorul face parte din poveste), şi în mod cert nu... 

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

Mica - 260 lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Poezii la minut a lui Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Poezii la minut a lui Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecou de toamnă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cel mai nou job a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Micuța japoneză a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Micuța japoneză a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Micuța japoneză a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Pe getice pământuri a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog vid a lui Djamal mahmoud
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Pe getice pământuri a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe getice pământuri a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sisteme de valori a utilizatorului Cristian Je
cu 8 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Sechestrată în... trecut? a lui Pop Dorina
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog vid a lui Djamal mahmoud
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Resemnări a lui Cristian Je
cu 9 ore în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă întreb... a utilizatorului Lidia Pervu
cu 11 ore în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - III - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doină neaoșă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 13 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor