Prezentul manuscris mi l-a încredinţat spre traducere şi transmitere către lumea civilizată, prietenul meu cel mai bun  , Porcul!

   E un caz strigător la cer : adevărat şi imposibil! Totul a început ca de obicei într-o noapte! Atunci s-a îndrăgostit Porcul: definitiv şi irevocabil!

    Fără drept de apel. Până astăzi, când îl citiţi dumneavoastră , oamenii civilizaţi ai mileniului trei. Dar să-i dăm, scuzaţi vă rog, cuvântul!

-Domnule Porc, prietene, dă-i drumul!

-La început, habar n-aveam că sunt...porc! Mi se părea că lumea întreagă există pentru a mă servi pe mine : fiinţa supremă din Univers!

   Această, să-i zicem convenţional, convingere nu era undeva formulată clar , ci pur şi simplu ea convingerea exista odată cu mine însumi. Şi întregul univers.

   Instictul meu primar era împrăştiat peste tot. Căci trebuie să aflaţi : eu nu gândesc , eu simt !

   Aşa că , am început să-mi ciulesc urechile către aceste fiinţe parabolice , semenii mei , PORCII!

   Oricum , sinuciderea unui porc ar trebui să pună omenirea pe gânduri!

   Totuşi,aşa cum grohăia un mare porc: DACĂ SINUCIDERE NU E, PORCUL CU ATÂT MAI PUŢIN!

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (15)

Vizualizări: 39

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da! De ce nu şi porcul? De ce nu s-ar îndrăgosti porcul? El doar să mănânce, să ducă nesimţirea în spinare, să-şi bage râtul peste tot... el să nu aibă parte şi de dragoste?! Dar sinucidere? Nuuuu!... N-ai să vezi la porc! Trăim aşa, alături de ei.

Am citit cu multă plăcere!

Sofy

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Ochii stele-mi scăpărau a lui Gabriel Cristea
cu 6 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 8 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 8 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 8 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 11 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 12 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 12 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor