Isprăvile lui Cupidon (part. 3)

[Giurgiu Silvia]

   Noaptea reduse la tăcere pentru câteva ceasuri bune neliniștea Clarei, legănând-o duios și protectiv în brațele ei de catifea. Vise felurite și încâlcite îi animară somnul dar se risipiră misterioase odată cu venirea zorilor, lăsând-o confuză și iritată. Aproape că-i ieșise din minte problema ce tocmai se adăugase la toate celelalte, cu care trebuia să conviețuiască dintotdeauna. Sări sprintenă din patul învălmășit și după câteva minute dușul susură vesel în liniștea casei. Înfășurată în prosopul de baie, se îndreptă către bucătărie unde-și pregăti cafeaua și se răsfăță încântată cu o felie generoasă din tarta cu mere făcută de ea cu o seară înainte, în timp ce explora mai multe canale de televiziune.  

   Ziua se anunța frumoasă și liniștită. Clara ieși din casă grăbită, sări la volan și se îndreptă către locul de muncă. În timp ce aștepta la un semafor, bătând ritmic cu degetele bordul mașinii, își aminti de situația neplăcută și îngrijorătoare în care intrase fără voia ei, dar alungă acel gând cu un gest iritat, spunându-și că dădea prea multă importanță unui lucru ce nu merita. Știa ea cum să-l țină la distanță pe nedoritul curtezan. Absorbită complet în activitatea sa, nici nu realiză când trecu ziua. Nimeni și nimic nu o tulburase pe tot parcursul orelor de lucru și se simțea senină și în siguranță. Cum nu avea chef să se întoarcă încă acasă, conduse agale de-a lungul litoralului, îmbătându-și simțurile cu mirosul ațâțător al mării, cu forfota colorată și vie a străzilor, cu parfumul pizzei abia scoase din cuptoarele restaurantelor și cărora nu putea rezista la infinit, mai ales că foamea se făcea tot mai simțită, stimulată insistent de mirosurile apetisante. Parcă mașina chiar în fața pizzeriei preferate, unde se eliberase un loc tocmai pentru ea, ceea ce o înveseli și mai mult, simțindu-se norocoasă. Se așeză la o masă mai retrasă și își comandă o pizza și o apă plată. Mai erau câteva ore bune până la cină, așa că o gustare i se păru mai mult decât potrivită la ora aceea, după care făcu o lungă plimbare, pierzând-se cu plăcere în mulțimea turiștilor ce se bucurau de vacanță. 

   Soarele ardea cu pasiune trupurile expuse dezmierdărilor lui pe plaja întinsă, iar marea își oferea generoasă serviciile. Clara ar fi dorit acum să se cufunde în valurile unduioase, dar cum nu purta costumul de baie, renunță cu părere de rău la invitația ispititoare a mării, răcorindu-se cu o cupă de înghețată de fructe. Amiaza coborâ supusă treptele serii de vară. Tânăra se îndreptă destinsă și mulțumită către casă unde, după un duș răcoros și revigorant, se cufundă în fotoliul comod și adânc din salon și-și petrecu mai mult de o oră la telefon cu cei dragi de departe. Mult mai împăcată și mai relaxată, se apucă să-și pregătească o cină ușoară și gustoasă, care-i spori bucuria și optimismul. Nimeni nu o tulbură în zilele următoare și ei îi ieși complet din minte vecinătatea neplăcută cu acel personaj nesuferit. Săptămâna trecu liniștită și Clara plecă în wekend într-o excursie organizată de o agenție de turism locală, pe care ea obișnuia s-o frecventeze destul de des. 

   Nu i se părea cine știe ce itinerarul, dar auzise multe despre trullii de pe Valea Istriei și nu avea nimic de pierdut dacă putea vedea locuri noi și lucruri cu un anumit renume. Plecarea autocarului era stabilită pentru 6,30 dimineața, de la gara centrala la care ajunse cu mașina pe care o parcă pe o stradă izolată, unde nu trebuia să plătească parcarea, altfel prețul parcării ar fi depășit cu mult pe cel al excursiei. Așezată comod în scaunul său, Clara își îndestula privirea cu frumusețea incontestabilă a peisajelor, lăsându-și gândurile să zburde libere prin dimensiuni necunoscute. Peste două ore de mers autocarul se opri pe autostradă la o benzinărie imensă și toți călătorii fură invitați la bar pentru micul dejun oferit de agenție. Tocmai sorbea ultimele picături de cafea când telefonul începu să sune. Privi intrigată și ușor iritată numărul de pe display și când văzu că era număr necunoscut, o enervare puternică o invadă instantaneu. Ieși grăbită afară neștiind dacă să răspundă sau nu, dar își spuse că e mai bine să înfrunte problemele decât să fugă de ele. 

   Cu un efort își stăpâni tremurul vocii, răspunzând cât se poate de firesc:

   - Alo! Cine e la telefon? întrebă ea inutil.

   - Bună Clara, sunt Hamid! Remember my? Ce facem, ne vedem azi?

   - Bună dimineața! Dacă ne vedem? De unde ți-a venit asemenea idee? Nici vorbă! 

   - Cum adică? Nu ne-am înțeles așa? exclamă el incredul. 

   - ,,Ne-am înțeleees???” Ascultă omule, nu crezi că ai mers cam departe cu tupeul ăla al tău? Nu știu cu cine dracu ,, te-ai înțeles” tu, căci cu mine în nici un caz! Noi nu vom ieși niciodată împreună, ai priceput? Niciodată! Tremurând de indignare, Clara închise telefonul cu un gest asasin, ștergându-și furioasă lacrimile ce-i umeziră ochii. ,,Nenorocitul dracului! Ce tupeu porcesc pe el! Stai că ai să vezi tu pe dracul dacă te mai încrucișezi în calea mea!” Dar nu își încheie bine promisiunea războinică, deoarece fu din nou luată prin surprindere de un alt apel. 

    - Ce mai vrei? strigă ea. Nu am fost destul de explicită? 

    - Dacă îți imaginezi că te poți juca cu mine, te înșeli foarte tare, Clara! Am așteptat toată săptămâna ca să te văd și nu accept un refuz! Ultima dată când am vorbit, a rămas că ne vedem duminică, adică azi, la o cafea. Trebuie să ne vedem neapărat! 

    - Te rog să-mi repeți cuvânt cu cuvânt ,,promisiunea” pe care ți-am făcut-o eu! răspunse Clara străduindu-se să rămână calmă și politicoasă.

    - Nu ai răspuns nici da nici nu! Ai tăcut, ceea ce pentru mine a însemnat că ai acceptat. Nu înțelegi că îmi placi foarte mult și numai la tine mă gândesc? încercă el pe un ton mai dulce, sperând s-o îmbuneze. Te vreau pentru mine, Clara! pentru toată viața!

    - Nu poți vorbi serios! desigur glumești! Îmi pare foarte rău dacă ți-ai făcut asemenea speranțe cu mine, dar eu am fost foarte clară. Ți-am zis sau nu, că eu nu sunt o femeie disponibilă?

    - Ba da, dar asta poate avea nenumărate sensuri! 

    - Asta are doar un singur sens: că nu sunt disponibilă nici pentru tine nici pentru nimeni altcineva. Sunt căsătorită, am familie, sunt îndrăgostită de soțul meu și el de mine și nu am de gând să schimb asta! Clara ascultă încântată tăcerea prelungită de la celalalt capăt al firului, convinsă că a fost cât mai convingătoare. Dar se înșelă din nou.

    - Care soț îndrăgostit lasă o femeie ca tine singură, într-o țară străină, departe de el? Nu cred o boabă din ce spui și îți repet că trebuie să stăm de vorbă, neapărat! Nu accept alte scuze! Sunt chiar aici afară, sub balconul tău.

    - Dacă ești acolo unde spui că ești, cred că  poți vedea că persianele sunt coborâte.

    - Da, văd asta dar voi aștepta să le ridici și să ieși în balcon să mă saluți! replică el.

    - Și dacă aș vrea nu aș putea să fac ce-mi ceri. Nu sunt acasă!

    - Cuum? își pierdu Hamid răbdarea. Dar unde ești? Nu te cred! Deschide odată ferestrele astea,Clara! Acum vocea lui tuna ordine. Se simți în drept să facă asta. Undeva în străfundurile subconștientului, moștenirea genetică a strămoșilor, demnitatea bărbatului, tradițiile neamului său dictau femeii reguli, gânduri, sentimente... Se simți puternic, important, dominator și uită în ce lume se află. Un bărbat trebuia să aibă neapărat ceea ce își dorește! Un Bărbat comandă, supune, domină!...

   

[Corina Militaru]

Situația se complică... Sunt curioasă cum vor evolua lucrurile :)

[giurgiu maria]

Foarte frumos și intersant textul! Ne ții într-un continuu suspans ceea ce e în stilul tău. Felicitări și admirație și aștept cu interes să citesc continuarea.