Demult, demult… atât de demult încât dimineţile nu existau, cerul şi pământul erau fulgerate doar de un apus peren şi echivoc. Florile, încremenite în boboci, moșeau culoarea, copacii sufereau în tăcere de furia laptelui, iar gingia pământului sîngera griuri tăcute, sfioase și bitange. Păsările zăceau, cu aripi strivite în albumele cu schiţe ale pictorilor nenăscuţi. Mereu ațipită, jungla tresărea înfiorată de potențiale urlete ale fiarelor nituite în coşmaruri din care nu avea cine să le trezească.
            Nu era nici frig, nici cald, nici lumină, nici întuneric, nici bine, nici rău, nici viaţă, nici moarte. Feţii-Frumoşi și Ilenele Cosânzene se rostogoleau, încă, haotic și amniotic, în zeama călâie a Facerii.  Zmeii, adolescenți imberbi, se antrenau cu bumeranguri de hârtie în tabere gratuite, la adăpostul unor  contestaliții virtuale.
              În așteptarea boomului primordial, lehamitea înălța, treaptă cu treaptă,  turn înalt ce-și pierdea adâncurile într-un senin ghicit și nu făcut, din care se auzeau mugete, șuiere și blesteme. Se zvonea  – zvonul era o arătare fără consistență și chip, adaptabil lumilor inexistente – că în turn fusese exilat, chiar de către Începuturi, Timpul; și că ușile acestuia erau ferecate cu nouăsutenouăzecișinouă de lacăte.
            Dar, într-o zi, un lăcătuș viteaz… (Va urma. Sau nu.)

Vizualizări: 166

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Acum, Ano, dacă ai început continuă! Pare promițător!

„Rostogolește-te” și tu, dragă Ana, în „zeama călâie” a silabelor și continuă-ți drumul creației. Și asta doar pentru desfătarea noastră...

Dar, într-o zi, un lăcătuș viteaz a zis: Sosesc! :))

Hai, continuă Ana!

începutul este promiţător, citit cu plăcere,

Pare mai mult un poem în proză. Oricum, place.

da Coza

Trebuie musai continuat, altfel...

Oricum, începutul e tare frumos!

Mulțumesc, tuturor, pentru comentarii și aprecieri!

Din păcate, nu mai pot continua. Între timp „Lăcătușul” a învins, Timpul a fost eliberat și Lumea a luat-o, rău, la vale. :)) 

...și, și, ce-a mai urmat? Păi ce ai făcut, Ana? Doar ne-ai întărâtat curiozitatea...

Până aici ai avut o inspirație trăsnet. Fă-o să răbufnească... Declanșează fulgerul!

Cu drag de textulețul tău,

Sofi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate:

1. Pentru a posta POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. Pentru a posta PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. Pentru a posta ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. Pentru a posta FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. Pentru a posta VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

MONICA PESTER - 300 lei

NUȚA CRĂCIUN - 220 lei

GABRIELA RAUCĂ - 100 €uro

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în raiul propriu a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 minute în urmă
Pictograma profiluluipetrut dan i-a dăruit un cadou utilizatorului Dorina Cracană
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Trecut a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trecut a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului Corina Chirila
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului Anca Tanase
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului RARES
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului Dorina Cracană
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog (Gogyohka mea) a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Gogyohka mea) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Mioara Manoilă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ți-am zidit un poem a utilizatorului Mioara Manoilă
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog în raiul propriu a lui Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în raiul propriu a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Și-atunci devin a plopilor șoptire a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog dar a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să treci vămile a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog cântecul firav al tundrei în care, a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Ți-am zidit un poem a lui Mioara Manoilă
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ți-am zidit un poem a utilizatorului Mioara Manoilă
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântecul firav al tundrei în care, a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor