A trecut ceva vreme de când sufletul meu nu i-a mai vorbit sufletului tău, aşa cum te-am obişnuit, în gânduri-rânduri devoalate. O fi vina resemnării ce şi-a sculptat în promoroaca buzelor, flori de gheaţă, dar care totuşi se străduie, dintotdeauna şi cu toate puterile iertărilor de sine, ca măcar surâsul să nu-i mai fie un frison, ci o inflorescenţă de bucurie? Sau a uitării care încearcă, timidă, să-şi ascundă cicatricile sub binecunoscutele pansamente de-o calitate fără condiţii, marca tăcere? Sau a lacrimii ce vrea să ştie cât anume de anevoioasă este cărarea rostogolirilor înapoi sub gene atunci când, de bunăvoie, nu se avântă pe toboganul obrajilor şi nu alunecă din/cu prea multă fericire?! Sau...? Sau...?Sau probabil nimic din toate astea, ci doar nevoiaşele-mi cuvinte care au înţeles, într-un final, că nu-s îndeajuns de cizelate încât să mai inventeze neologisme de dor şi dragoste în degete, aşa precum se nasc(inocente), cresc(pătimaşe) se zbat(tulburare) şi uneori mor(necuvântare) acolo, în atelierele inimii mele! Şi-n răgazurile minţii(neştirbite) mă-ntreb dacă (mai) ai răbdare sau (mai) am vreme să...
-Mă tem uneori că NU, spun eu.
-Vei vedea că DA, spui tu.
Probabil timpul are aşteptări inutil de mari de la mine, sperând că mă va determina, cândva-cumva, să rostesc: De azi nu mai sunt o ucenică a iubirii, ci doar o maestră a exprimărilor artistice! Ştii? Tu ai răbdare să capitulez, recunoscându-mă învinsă de iubiri şi slove rutinate, ca orice muritor/muritoare. Dar am omis cu bunăştiinţă să-ţi spun că, toate sentimentele, o dată născute, ce cresc, se zbat şi până/dacă ajung să moară (selectiv) neexprimare, au o aceeaşi calitate (sau defect). Ca însăşi cea care-ţi înşiruie tăcerile scrise. Au îmbătrânit (şi încă o mai fac într-un proces prematur, independent de trăirile interioare) c-o aceeaşi perseverenţă şi convingere. Iubirea m-a crescut, m-a durut, m-a iertat, m-a învăţat, m-a răsfăţat şi uneori m-a şi ucis doar atât cât să-mi primesc resuscitarea! Cu-atât de vechi şi reînnoite imPULSURI de dragoste! Ce nu-s renăscute, ci fără voia-mi, înnăscute! Chiar dacă uneori gândurile au nevoie de revascularizare, ştiu că by-pass-ul sufletesc mi-e pe mâini bune! Şi că derularea lui este şi va rămâne firească, atâta vreme cât o venă sau o arteră neafectată de dezamăgire, va fi grefată şi recoltată dintr-o altă parte, a aceluiaşi interior. Cu pulsuri vii, oxigenate doar cu freamăt şi simţire. Interior ce azi, sau câteodată, alege să devină uşor vulnerabil. Prin exteriorizări devoalate!
P.S. Te-ai întrebat vreodată de ce imPULSURILE înalţă cuvintele în majuscule, respirând uşurate răsfoitul (ne)tăcerilor?
-Scrisori peste vremuri-
Cuvinte cheie :
Răspunsurile pentru această discuţie sunt închise.
Eşti o maestră a exprimărilor artistice! Mi-e bine în atelierele inimii tale! :)
Drag,
Scrisori pline de farmec şi de inspiraţie scriitoricească, pline de iubire în toate sensurile.
Cu plăcerea textului!
Sofy
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor