Hai la Referendum, neamule!

[Exemplu de Titlu]

O duminică rece la sfârșitul lunii lui cuptor. Da, există țări în care vara nu-i ca vara, așa cum sunt românii obișnuiți să fie. Era chiar răcoare bine, iar pereții clădirii unde s-a amenajat secția de votare sunt din piatră masivă, așa că, s-au pornit caloriferele. Se deschid ușile și apare primul pacient, cum ar spune doamna doctor, aflată în comisie. O domnișoară tare grăbită, pacienta, care începea serviciul la ora 7, dar nu voia să rămână nevotată. Mai vin 3-4 mușterii în aceeași situație. Unde or lucra, domnule, românii ăștia, de încep serviciul atât de devreme? Și duminica. Începem să ne mai dezmorțim, nu numai datorită căldurii.

Apare și primul incident. O doamnă iese revoltată din cabina de vot, fluturând energic ștampila:

• Asta nu merge. Nu se vede nimic.

Ne uităm toți nedumeriți, gândindu-ne că, dacă nu a uitat cel care i-a dat-o să o înmoaie în tuș, sigur e de calitate proastă, ștampila zic, și a căzut cauciucul din capăt. Mintea limpede și cu experiență a votărilor anterioare, președintele comisiei, rezolvă problema:

• Vedeți, doamnă, că o țineți invers.

Femeia se uită în palmă și face ochii mari. Era albastră toată. Ne-a întors spatele ofuscată, de parcă noi eram de vină pentru neîndemânarea ei.

Un bărbat încruntat nu a scos o vorbă de când a intrat până când a terminat votarea. Din ușă s-a întors spre noi, strigându-ne cu ură:

• Jos comunistu'!

Aceeași strigătură aveam să o regăsim la numărătoare pe unul dintre buletine.

O familie în vârstă și simpatică, după rezolvarea votului trebuia să mai lămurească și unele probleme personale, doamna cu un ficus din biroul domnului ambasador, dăruit în urmă cu doi ani, iar domnul cu delegatul unuia dintre partide.

• Sper că îi merge bine ficusului, l-a interpelat pe președintele comisiei care își arăta totala nedumerire.

Văzând aceasta, doamna nu se lasă.

• Ai fost în biroul lui?

Am fost.

Și nu ai văzut ficusul meu acolo?

Sincer, nu l-am observat, dar o fi.

Care ești, mă, de la partidul ăla, se agita soțul doamnei cu ficusul?

Eu sunt, domnule, răspunde politicos omul.

Să plângi, mă! Să plângi, auzi?

Bine, domnule, să-mi dați o batistă, zice omul râzând, dar celălalt nu râdea.

I l-am dat acum doi ani. Personal i l-am dat. Trebuie să-i fac o vizită, să văd cum îi merge.

Să plângi, auzi, mai zise domnul ficus ieșind.

Colegul nostru a rămas cu o urmă de zâmbet pe față, dar parcă nu era al lui.

Au venit la vot și unele naționalități conlocuitoare, unele țipător de elegante și excesiv de politicoase, altele cu gașca și făcând mare zarvă. Erau pregătiți cu lozinci pe care nu se sfiau să le strige în gura mare. Problema era că nu știau să citească. Știa șeful cetei, dar el stătea mai prost cu priceperea textului, pentru că i-a sfătuit să pună ștampila în căsuța care contrazicea total ceea ce strigaseră ei venind. Asta nu i-a împiedicat să plece mulțumiți, cu satisfacția datoriei împlinite.

Un domn, în drum spre secția de votare, nimerise la ambasada Mexicului, unde era o recepție cu mâncare și băutură din ambudență. Nu știu cum, dar reușise să intre acolo. Spre seară a ajuns și la noi, însă nu mai știa exact pentru ce venise. Când s-a dumirit, a început să recite poezia pregătită, se pare, dinainte. Concluzia era că un popor, mai ales, vrea să ne cumpere țara, că, probabil tot ăștia, îl maziliseră și pe Eminescu, pentru că le descoperise planul, că Ceaușescu ne lăsase la cota ”0”, iar în douăzeci de ani ne-am făcut la datorii de n-o să le putem plăti nici în 500 de ani și că el știe ce are de făcut, gata, ajunge. Din cabină, odată cu trântirea ștampilei, s-a auzit și strigătul ”mexicanului”, care, ca și la ceata de mai înainte, nu avea nicio treabă cu ceea ce gândea omul.

• La mexicani se dă mâncare și băutură. La voi de ce, mă, nu se dă? Cred că mă întorc la ăia.

Dacă l-or mai fi primit.

A fost și unul nimerit din greșeală, care voia să știe pentru ce se votează. S-a lămurit și a plecat. A revenit după câteva minute, hotărât să-și exercite dreptul de vot.

• Eu unde pun ștampila?

Citiți întrebarea și votați în funcție de opțiunea dumneavoastră.

Cred că a votat la plesneală.

Au fost, desigur și oameni distinși, care știau de ce veniseră și au făcut-o civilizat și demn, însă foarte mulți dintre cei care au participat la vot nu știau exact ce fac, totuși au considerat că e de datoria lor să voteze și au venit.

Am fost suprins de o doamnă care a semnat cu litere de tipar, precum și de mâinile multora dintre ei, mâini muncite și suferite. Mâini care câștigă greu traiul de aici și, de cele mai multe ori, al celor de acasă. Destui au fost împreună cu părinții lor, bătrâni, să voteze. Unii se scuzau că i-a prins votarea aici, la copii. Unii poate că și-au lăsat traiul și casa din România pentru a fi, chiar dacă în țară străină, alături de copiii și nepoții lor.

Am surpins în câteva rânduri pe cineva din comisie privindu-i de sus și cu oarecare dezgust pe mulți dintre amărâții care au venit la vot. Păcat, pentru că, la ce să te aștepți? Cine sunt cei care pleacă din țară? Măcar muncesc cinstit și își fac datoria de cetățeni, în ciuda faptului că statul nu și-a făcut datoria față de ei.

31 iulie 2012

[Ion Lazăr da Coza]

Dezamăgit! Dezamăgit! Dezamăgit!... Păi bine, domnule, ne ţii cu sufletul la gură şi nu ne comunici scorul electoral???!!! :)

Încântat de această postare! 

da Coza

[Sofia Sincă]

Cu ironie şi talent, cu simţire şi datorie patriotică ai descris o zi de vot, pestriţă aşa cum a fost de fapt.

Votarea la români, cu râsu'-plânsu'.

Bine ai venit cu texte Viorel şi te mai aşteptăm! Îmi era dor de proza ta.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Da, un text dulce-amar scris cu pricepere. După aşa votanţi, la ce să ne-aşteptăm?

Încântată să vă citesc sctierile şi aici.

              Cu admiraţie, Vasilisia Lazăr

[Corina Militaru]

Un zambet desenat de ironia fina a acestui text se lupta cu tristetea in fata spectacolului "lumii".

Cu prietenie,

[gina zaharia]

știam că proza ta vorbește prin toate izvoarele ființei, Viorel!

așadar, am citit cu admirația dintotdeauna,

gina