Prieteni de-o viață! Copilăriseră împreună în același bloc, bătuseră aceeași minge în curte și-și oferiseră inima, angro, aceleiași fete. Fiind respinși, au constatat că este mai bine, când e vorba de genul feminin, să acționeze pe cont propriu și nu s-au mai suprapus în amor, dar s-au întâlnit în umor, asta în ciuda diferențelor fizice: unul deșirat, celălat bondoc.

          Studenția i-a surprins pe culoarul facultății salutându-se: „Salut, Ticule! Salut, Gicule!” Gicu, oltean de frunte, ieșit primul din sala în care se susținea examenul oral de Statistică, dădea explicații temătorilor novici despre cum a răspuns el comisiei: ,,– Mă, și mă întrebară tot felul ce cifre. Ce vor ăștia?... A, vreți numere, adecătelea, îmi spusei. Și dă-i, și dă-i... Neică, umplui tabla cu șiruri. Să-și aleagă pe placul fiecăruia! Ce să priceapă ei? Picai, mă! Picai!”

          Ulterior s-au trezit în producție, înconjurați de moldoveni. Într-o ședință de partid, au fost dați drept exemplul pozitiv al adunării, față de comportamentul inaceptabil a doi bătăuși cu dovada la vedere: ochiul vânăt și buza crăpată.

          – Se poati, tovarăși, di și v-ați pălit? Ăștialalți, Jicu și cu Ticu, cum di să-nțeleg? Șine-i di vină, tovarăși?”

          Răspunsul lui Ticu, bonom, pică la țanc:

          – Tovarășe secretar, noi avem un principiu: „Decât înalt și prost, mai bine mic și tâmpit!” Dacă este să analizăm vinovăția, dragi tovarăși, ne învârtim în logica lui „Dacă și cu parcă”. Dacă și cu parcă se plimbau c-o barcă. Dacă a căzut din barcă. Parcă n-a căzut din barcă. Cine a rămas în barcă? Ha? Prin urmare, propun să declarăm divină muierea, fiindcă șicu’ dumneaei le-a sucit mințile. Tovarăși, unirea ,,și cu”, așa cum este între mine și Gicu, ne face mai puternici! Trebuie să dăm dovadă că aceasta există literalmente în Sculărie și în toată uzina!

 

          În aplauze, au ieșit cei doi prieteni, trecând peste timpurile vechi și întâmpinând pe cele noi cu zâmbetul pe buze. Văzându-i astfel, cum să nu pună mână de la mână vremurile? Să-i preamărească! Și, așa cum erau în culmea exuberanței, doar ieșise victorioasă libertatea democrației, acestea le-au rotunjit binișor situația celor doi protagoniști, nu prea mult în conturi bancare, dar suficient în talie, iar glorificarea aspectului exterior le tonifica prietenia. La concurență, își priveau monumentele abdominale și bătându-se cu palma ușor pe burtă, hohoteau: „Om gras, om bun! Pace nouă!”

          Nu se căsătorise nici măcar unul, dar nici ofertante n-au avut fiindcă: „Ce femeie se leagă de un bărbat copt, dar care stă cu mă-sa la adăpostul umbrelei materne?” Chitiseră ei câteva mamzele, dar înainte de-a le face propunerea cu pirostriile, acestea au căzut preliminar, la examinarea exigentă a mamelor, viitoarele soacre. Lipsiți de responsabilități matrimoniale, păpica-păpică, menajul-menaj, viața fuse și se duse, la fel și mamele, ambele în același an, așa că: Gicu și cu Ticu au rămas vecini, unul la etajul trei și celălalt la patru, singuri-singurei, proprietari cu acte în regulă și depline drepturi libertine.

          Cu vârsta, Ticu devenise foarte pedant și un as în statistica prețurilor, iar Gicu era un boem, omniprezent al sălilor de judecată, încercând să-și recupereze banii investiți în acțiunile unor societăți intrate ulterior în faliment. Ticu își cumpănea fiecare cheltuială și prefera să meargă pe jos, iar Gicu, într-un permanent dezechilibru financiar, avea șofer personal. Toți taximetriștii îl cunoșteau, primeau bacșișuri generoase și nu se supărau când mașina lor gemea sub greutatea clientului jovial ce le dădea comanda: ,,– Gicule, du-mă la...”, asta fiindcă nu-și bătea capul să le memoreze numele. Gicu-n sus și Gicu-n jos... era amicul tuturor și devenise as în chichițe avocățești; mai nou, se reprezenta singur în instanță, că nu degeaba își târâse papucii prin toate tribunalele! Chiar și tanti Elvira a rămas cu gura căscată! Proaspăt venită la oraș, cu treburi de litigiu asupra unei proprietăți, luată pe nepusă masă de taximetrist, uitase că are telefon mobil, uitase și adresa destinației, și amărâtă exclamase: ,,– Doamne, fă o minune! Cum să-l găsesc pe Gicu?!” Și Dumnezeu i-a răspuns prompt, prin glasul șoferului: „– Gicu? Stați liniștită, doamnă, știu eu!”

          Ades, pe înserat, la o șuetă, cei doi leați își împărtășeau timpul liber: o tablă, o berică, un meci la televizor... Ziua erau pe fugă: ,,Bună-ziua și la revedere!” Dar într-o zi de vară, după ce soarele adunase turma de nori și-o trimise să pască pe alte meleaguri, surpriză! Cioc, cioc! Ticu!

          Când își văzu prietenul ciufulit, în pijama și papuci de casă, contrar obiceiului de-a fi îmbrăcat la patru ace: cămașă albă, pantalon la dungă, cravată și sacou, și înainte de a-și exprima nedumerirea vizitei inopinate, acesta i-o luă în avans:

          – Frate, arde! Dă-mi o țigară și-o cafea... Mooor! N-am pomenit așa noapte! Om fi în luna lui „Cuptor”, dar mi-am prăjit și creierii. De pomină! N-am închis un ochi, m-am perpelit, în fel și chip, neștiind ce și cum să mai fac... Arzoasă rău, frate, sfârâia așternutul! Își aprinse țigara și trăgând cu nesaț din ea, aproape să se înece cu fumul: „– Gicule, mai repede, te rog! N-ai cafea ness? Mooor... Am trăit de toate! Ciudățenia le-a pus capac! Sunt fiert! Am plecat pe fugă, după cum mă vezi... Stau ceva timp la tine și poate pleacă bâzdâgania! Dacă nu pleacă e jale, frate! Bîîîr, mă ia cu frig!”

          În timp ce mesteca de zor în ceașcă, iar ibricul începu a bolborosi înfundat, Gicu, zâmbind pe sub mustăți:

          – Pișicherule, doar n-ai pus mâna pe Scufița Roșie... Mamă-mamă, ce bunăciune de gâză!...

          – Â... ce zici? Care Scufiță?

          – Vecina cu cizmulițe roșii, aia de la doi, aia cu cracii până-n... până-n gât, zise Gicu, salivând. Explicativ, puse degetul pe omulețul săltăreț ce-i juca sub bărbie-mărul lui Adam și cu dezinvoltura celui foarte apropiat: „– Apropo, nu-mi faci lipeala?”

          – Fugi de-aici, mă vezi pe mine dându-mă la copile? Auzi, cizmulițe roșii... Da ce, eu sunt Motanul Încălțat, în călduri? Vino-ți în fire!... Omule, mai ai insecticidul ăla? Realitatea e cruntă! Visezi basme, Gicule, și parcă stabilisem, hă-hă, din vremuri memorabile, eu cu ce am, iar tu cu ce ai. Spune drept, râvnit-am vreodată la mândra ce-ți dă târcoale de mai bine de-un an? Nu te holba... Andropauza, frate! Hi-hi!

          Lovit în orgoliul masculin, Gicu percută:

          – Iar tu, Ticule, te-ai țăcănit cu totul! Până astăzi, după amorul înflăcărat, cum te lăudai și te-am crezut, că eu nu sunt voaior, nu spălai imediat așternutul și dezinfectai toată casa cu spirt medicinal? Nu mai spun de tine, miroseai ca o spițerie ambulantă. Acum, vrei insecticid. Ție frică de pediculoză? Doar n-o fi avut păduchi, duduia?!

          De afară, se auzi un claxon și un glas insistent:

          – Domn’ Gicu! Domn’ Gicu! Domn’ Giiicu!

          Cel apelat ieși în geam, făcu din mână că va coborî imediat și să-l aștepte, și întorcându-se spre amic:

          – Plec! Mă așteaptă taxiul, am de rezolvat ceva.

          Poate țigara, poate cafeaua și, desigur, ironiile aruncate îi aprinseră obrajii lui Ticu, însă perspectiva tăierii cordonului ombilical îl sperie de-a binelea. Livid, cu tremur incontrolabil, o dădu în bâlbâială:

           – Stai mu-mult, fra-frate? Eu... si-singur... nu-nu mă duc acasă!

          Văzându-l în starea deplorabilă, lui Gicu i se înmuie vocea și protector încercă să-și susțină prietenul:

          – Nu! Cel mult o oră. Ticule, liniștește-te! Nu te dă nimeni afară. La mine ești în siguranță!  Îți bei cafeaua, fumezi cât vrei, fără grijă! Îi împinse pachetul lângă ceașcă: „– Ia-l! Eu o să-mi cumpăr alte țigări...” 

 

***

 

          La întoarcere, după un scenariu pregătit minuțios, cei doi, înarmați cu tubul spray, aproape plin cu insecticid, erau la etajul patru, gata de acțiune. Ușa s-a deschis furtunos! Gicu, cât era el de matahală, să sucombe când văzu personajul masculin:

          – Mamă, Ticule, ești gay?

 

          Suspans! Gicu scuipă în sân și-și făcu cruce cu limba în cerul-gurii, dar tot nu reușea să-și revină din ceea ce se întâmplase, și cum, pentru câteva secunde chiar și limba timpului se împleticise, începu a vorbi cu sine: Mnezăule! Am scăpat de acțiunea Procesul și parcă am picat în alt film horror-Kafka... Metamorfoza!

          Individul din fața lor, cât catul, în frac negru, papion, joben și pantofi de lac, aranjat ca un ginerică la Starea Civilă, îi somă:

          – Pregătiți-vă! Mă întorc cu tot alaiul de la nuntă!

          Gândacul negru de bucătărie, cu siguranța stăpânului, îi privea de sus cu ochi pătrunzători în timp ce-și netezea, grijuliu, antenele.

 

          Cei doi urmăriră lung arătania crăcănată târând agale picioarele pe scări... Îi lovi, drept în plex, timbrul sec și tonul disprețuitor:

          – Arză-v-ar... Habar n-aveți de ecosistem! Phiu, carcalaci celibatari!

Vizualizări: 183

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

  • Mulțumesc, Lisia! Nu ştiu cine ți-a pus diminutivul acesta, probabil un poet...
  • Sper ca ceea ce scriu să placă, iar textele mele să fie ,,unu şi unul''. :)) Zile senine!

    Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Numa că Mocănița a deraiat, sper că nu erați și voi pe acolo, tu cu Veronica, Doamne ferește! În legătură cu lectura. Ce bine am mai râs!... Într-adevăr, ziceai tu. O lectură m-a întristat, una m-a făcut să devin visătoare, iar asta m-a binedispus. Excelent! Super și titlul. Felicitări!

Se poati, tovarășa  Mihaela.... da chiar se poati, tovarășa, di  ce mai pălit așe de rău? Cum e posibil să scrieți în... în... acest, că mă și bâlbâi,  acest hal... at.. atât de... de... că... nu mai pot,  mă doare și burta și stomacul și rărunchii și toate șele interne din mine, de atâta râs cu hohote și suspine și lacrimi...

Aștept acuma una cu Laie și Niculaie sau cu Tică și Lică, nu?

Mulțumesc mult, stimă și mult respect. După o zi grea de muncă, sincer, am râs cu poftă. Talent tovărășico, nu glumă!

Mulțumesc! După o zi sau noapte, las povara jos, să-mi întâmpin prietenii cu zâmbet. E felul meu de-a îmbrățişa pentru bucuria ce mi-o oferă poposind în textul meu.

Şi tu, Emil, mi-ai înseninat această dimineață! Hai, să ne îmbrățişăm... tovărăşeşte? :))

Emil Dumitru a spus :

Se poati, tovarășa  Mihaela.... da chiar se poati, tovarășa, di  ce mai pălit așe de rău? Cum e posibil să scrieți în... în... acest, că mă și bâlbâi,  acest hal... at.. atât de... de... că... nu mai pot,  mă doare și burta și stomacul și rărunchii și toate șele interne din mine, de atâta râs cu hohote și suspine și lacrimi...

Aștept acuma una cu Laie și Niculaie sau cu Tică și Lică, nu?

Mulțumesc mult, stimă și mult respect. După o zi grea de muncă, sincer, am râs cu poftă. Talent tovărășico, nu glumă!

Mulțumesc, Mihaela Chitic! Drag de semn!

Nu știu cum de mi-a scăpat!!! Sunt datoare niște scuze... mie în primul rând, că m-am lipsit de lectura ta spumoasă, care prinde în ea de toate.

Pe un fond comic, se tratează socialul în mai multe tonuri: lingvistic, relații interpersonale și profesionale, comparația permanentă dintre două personaje, plecate aproape din același punct. Nu mai spun umorul, cât cuprinde. Și totuși, fondul tratează subiectul și din punctul de vedere dramatic. Doi indivizi nerealizați social, fiecare făcând față situației cum se pricepe mai bine, ancorați în timp, ocolind obstacole sau intrând direct în ele. Vinovații pot fi structura socială sau comoditatea, dar și educația. Sau toate la un loc. Unele păsări își împing forțat puii din cuib, dacă văd că nu vor să plece singuri.

Știu, cunoști multe genuri de regionalisme și le poți scrie cu ușurință, fapt ce pigmentează, numai bine, lecturile tale cu față comică și satirică. Și, întotdeauna avem parte de final în coadă de pește, imprevizibil. Bietul Ticu ce-a mai fugit de un  gândac! Și asta este o trăsătură de caracter a lui, faptul că a trăit fără griji, mama lui ocupându-se inclusiv de gândacii de bucătărie.

Proza copleșitor de frumoasă, scrisă într-un limbaj accesibil, natural și autentic, îngrijit și bine șlefuită se adresează unor cercuri largi de cititori.

Cu deosebită plăcere și admirație,

Sofi

Și totuși... când pui de un  roman?

Mulțumesc, Sofi! Dacă am văzut că n-o vezi, am pus-o la Emil, că-i mai înalt. :))

M-am gândit, după cum îți știu tabieturile, că măcar azi o să-ți faci plăcerea citind-o dimineața. Oricum, eu știu că desertul se servește mai târziu. Mă bucur că ți-a plăcut!

Cât despre comentariu, ca de obicei e amplu, o încântare. Acorzi atenție fiecărui autor, oferi din timpul tău și-ți mulțumesc frumos și-n numele celor care nu observă sau a celor care se ofensează. Munca ta însă dă roade; eu am învățat o mulțime de lucruri, sunt poezii pe care le înțeleg doar după comentariul tău și sunt autori care-ți simt susținerea și continuă să scrie. Ești un om frumos, Sofi! Să ne trăiești și să te întorci din vacanță revigorată și sănătoasă!

Când pun de-un roman? Păi, eu tot scriu pe fragmente și postez, da cine să se prindă că e roman? :))


Sofia Sincă a spus :

Nu știu cum de mi-a scăpat!!! Sunt datoare niște scuze... mie în primul rând, că m-am lipsit de lectura ta spumoasă, care prinde în ea de toate.

Pe un fond comic, se tratează socialul în mai multe tonuri: lingvistic, relații interpersonale și profesionale, comparația permanentă dintre două personaje, plecate aproape din același punct. Nu mai spun umorul, cât cuprinde. Și totuși, fondul tratează subiectul și din punctul de vedere dramatic. Doi indivizi nerealizați social, fiecare făcând față situației cum se pricepe mai bine, ancorați în timp, ocolind obstacole sau intrând direct în ele. Vinovații pot fi structura socială sau comoditatea, dar și educația. Sau toate la un loc. Unele păsările își împing forțat puii din cuib, dacă văd că nu vor să plece singuri.

Știu, cunoști multe genuri de regionalisme și le poți scrie cu ușurință, fapt ce pigmentează, numai bine, lecturile tale cu față comică și satirică. Și, întotdeauna avem parte de final în coadă de pește, imprevizibil. Bietul Ticu ce-a mai fugit de un  gândac! Și asta este o trăsătură de caracter a lui, faptul că a trăit fără griji, mama lui ocupându-se inclusiv de gândacii de bucătărie.

Proza copleșitor de frumoasă, scrisă într-un limbaj accesibil, natural și autentic, îngrijit și bine șlefuită se adresează unor cercuri largi de cititori.

Cu deosebită plăcere și admirație,

Sofi

Și totuși... când pui de un  roman?

Mulțumesc, Gabriel Cristea! Nu te dezici: ori eşti în zbor ori pe getice tărâmuri... Mai treci şi pe aici, la proză. :)

Hâc...

da Coza

Mulțumesc, Gina, pentru inimioară! Îmbrățișări!

Mulțumesc, Ioane! Chiar eram în pană de interjecții... 

Eu zic că n-am pus vreo bâtă să lovească pe cititor, dar mai știi...

Data următoare, să nu uit să pun un pahar cu apă lângă text, că nu se știe, poate îl apucă pe vreunul sughițul. :))

Ion Lazăr da Coza a spus :

Hâc...

da Coza

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog drum lung şi înalt a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Tristeţe-n albul de zăpadă a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngălbenită-i frunza… a utilizatorului Valeria Merca
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Emil Dumitru
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Îngălbenită-i frunza… a lui Valeria Merca
cu 5 ore în urmă
Postări de log efectuate de Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog caisata a lui nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisata a utilizatorului nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adulmec ca un faun natura răscolită a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog s.o.s. a utilizatorului nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 9 ore în urmă
Lui Mladin Cristian Lucian i-a plăcut discuţia O viață într-o zi a lui Mladin Cristian Lucian
cu 12 ore în urmă
Lui Mladin Cristian Lucian i-a plăcut discuţia O viață într-o zi a lui Mladin Cristian Lucian
cu 12 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna inorogilor a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna inorogilor a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 12 ore în urmă
Mladin Cristian Lucian a contribuit cu răspunsuri la discuţia O viață într-o zi a utilizatorului Mladin Cristian Lucian
cu 12 ore în urmă
Mladin Cristian Lucian a contribuit cu răspunsuri la discuţia O viață într-o zi a utilizatorului Mladin Cristian Lucian
cu 12 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor