Gicu și cu Ticu fac unu!

[Mihaela Suciu]

 

          Prieteni de-o viață! Copilăriseră împreună în același bloc, bătuseră aceeași minge în curte și-și oferiseră inima, angro, aceleiași fete. Fiind respinși, au constatat că este mai bine, când e vorba de genul feminin, să acționeze pe cont propriu și nu s-au mai suprapus în amor, dar s-au întâlnit în umor, asta în ciuda diferențelor fizice: unul deșirat, celălat bondoc.

          Studenția i-a surprins pe culoarul facultății salutându-se: „Salut, Ticule! Salut, Gicule!” Gicu, oltean de frunte, ieșit primul din sala în care se susținea examenul oral de Statistică, dădea explicații temătorilor novici despre cum a răspuns el comisiei: ,,– Mă, și mă întrebară tot felul ce cifre. Ce vor ăștia?... A, vreți numere, adecătelea, îmi spusei. Și dă-i, și dă-i... Neică, umplui tabla cu șiruri. Să-și aleagă pe placul fiecăruia! Ce să priceapă ei? Picai, mă! Picai!”

          Ulterior s-au trezit în producție, înconjurați de moldoveni. Într-o ședință de partid, au fost dați drept exemplul pozitiv al adunării, față de comportamentul inaceptabil a doi bătăuși cu dovada la vedere: ochiul vânăt și buza crăpată.

          – Se poati, tovarăși, di și v-ați pălit? Ăștialalți, Jicu și cu Ticu, cum di să-nțeleg? Șine-i di vină, tovarăși?”

          Răspunsul lui Ticu, bonom, pică la țanc:

          – Tovarășe secretar, noi avem un principiu: „Decât înalt și prost, mai bine mic și tâmpit!” Dacă este să analizăm vinovăția, dragi tovarăși, ne învârtim în logica lui „Dacă și cu parcă”. Dacă și cu parcă se plimbau c-o barcă. Dacă a căzut din barcă. Parcă n-a căzut din barcă. Cine a rămas în barcă? Ha? Prin urmare, propun să declarăm divină muierea, fiindcă șicu’ dumneaei le-a sucit mințile. Tovarăși, unirea ,,și cu”, așa cum este între mine și Gicu, ne face mai puternici! Trebuie să dăm dovadă că aceasta există literalmente în Sculărie și în toată uzina!

 

          În aplauze, au ieșit cei doi prieteni, trecând peste timpurile vechi și întâmpinând pe cele noi cu zâmbetul pe buze. Văzându-i astfel, cum să nu pună mână de la mână vremurile? Să-i preamărească! Și, așa cum erau în culmea exuberanței, doar ieșise victorioasă libertatea democrației, acestea le-au rotunjit binișor situația celor doi protagoniști, nu prea mult în conturi bancare, dar suficient în talie, iar glorificarea aspectului exterior le tonifica prietenia. La concurență, își priveau monumentele abdominale și bătându-se cu palma ușor pe burtă, hohoteau: „Om gras, om bun! Pace nouă!”

          Nu se căsătorise nici măcar unul, dar nici ofertante n-au avut fiindcă: „Ce femeie se leagă de un bărbat copt, dar care stă cu mă-sa la adăpostul umbrelei materne?” Chitiseră ei câteva mamzele, dar înainte de-a le face propunerea cu pirostriile, acestea au căzut preliminar, la examinarea exigentă a mamelor, viitoarele soacre. Lipsiți de responsabilități matrimoniale, păpica-păpică, menajul-menaj, viața fuse și se duse, la fel și mamele, ambele în același an, așa că: Gicu și cu Ticu au rămas vecini, unul la etajul trei și celălalt la patru, singuri-singurei, proprietari cu acte în regulă și depline drepturi libertine.

          Cu vârsta, Ticu devenise foarte pedant și un as în statistica prețurilor, iar Gicu era un boem, omniprezent al sălilor de judecată, încercând să-și recupereze banii investiți în acțiunile unor societăți intrate ulterior în faliment. Ticu își cumpănea fiecare cheltuială și prefera să meargă pe jos, iar Gicu, într-un permanent dezechilibru financiar, avea șofer personal. Toți taximetriștii îl cunoșteau, primeau bacșișuri generoase și nu se supărau când mașina lor gemea sub greutatea clientului jovial ce le dădea comanda: ,,– Gicule, du-mă la...”, asta fiindcă nu-și bătea capul să le memoreze numele. Gicu-n sus și Gicu-n jos... era amicul tuturor și devenise as în chichițe avocățești; mai nou, se reprezenta singur în instanță, că nu degeaba își târâse papucii prin toate tribunalele! Chiar și tanti Elvira a rămas cu gura căscată! Proaspăt venită la oraș, cu treburi de litigiu asupra unei proprietăți, luată pe nepusă masă de taximetrist, uitase că are telefon mobil, uitase și adresa destinației, și amărâtă exclamase: ,,– Doamne, fă o minune! Cum să-l găsesc pe Gicu?!” Și Dumnezeu i-a răspuns prompt, prin glasul șoferului: „– Gicu? Stați liniștită, doamnă, știu eu!”

          Ades, pe înserat, la o șuetă, cei doi leați își împărtășeau timpul liber: o tablă, o berică, un meci la televizor... Ziua erau pe fugă: ,,Bună-ziua și la revedere!” Dar într-o zi de vară, după ce soarele adunase turma de nori și-o trimise să pască pe alte meleaguri, surpriză! Cioc, cioc! Ticu!

          Când își văzu prietenul ciufulit, în pijama și papuci de casă, contrar obiceiului de-a fi îmbrăcat la patru ace: cămașă albă, pantalon la dungă, cravată și sacou, și înainte de a-și exprima nedumerirea vizitei inopinate, acesta i-o luă în avans:

          – Frate, arde! Dă-mi o țigară și-o cafea... Mooor! N-am pomenit așa noapte! Om fi în luna lui „Cuptor”, dar mi-am prăjit și creierii. De pomină! N-am închis un ochi, m-am perpelit, în fel și chip, neștiind ce și cum să mai fac... Arzoasă rău, frate, sfârâia așternutul! Își aprinse țigara și trăgând cu nesaț din ea, aproape să se înece cu fumul: „– Gicule, mai repede, te rog! N-ai cafea ness? Mooor... Am trăit de toate! Ciudățenia le-a pus capac! Sunt fiert! Am plecat pe fugă, după cum mă vezi... Stau ceva timp la tine și poate pleacă bâzdâgania! Dacă nu pleacă e jale, frate! Bîîîr, mă ia cu frig!”

          În timp ce mesteca de zor în ceașcă, iar ibricul începu a bolborosi înfundat, Gicu, zâmbind pe sub mustăți:

          – Pișicherule, doar n-ai pus mâna pe Scufița Roșie... Mamă-mamă, ce bunăciune de gâză!...

          – Â... ce zici? Care Scufiță?

          – Vecina cu cizmulițe roșii, aia de la doi, aia cu cracii până-n... până-n gât, zise Gicu, salivând. Explicativ, puse degetul pe omulețul săltăreț ce-i juca sub bărbie-mărul lui Adam și cu dezinvoltura celui foarte apropiat: „– Apropo, nu-mi faci lipeala?”

          – Fugi de-aici, mă vezi pe mine dându-mă la copile? Auzi, cizmulițe roșii... Da ce, eu sunt Motanul Încălțat, în călduri? Vino-ți în fire!... Omule, mai ai insecticidul ăla? Realitatea e cruntă! Visezi basme, Gicule, și parcă stabilisem, hă-hă, din vremuri memorabile, eu cu ce am, iar tu cu ce ai. Spune drept, râvnit-am vreodată la mândra ce-ți dă târcoale de mai bine de-un an? Nu te holba... Andropauza, frate! Hi-hi!

          Lovit în orgoliul masculin, Gicu percută:

          – Iar tu, Ticule, te-ai țăcănit cu totul! Până astăzi, după amorul înflăcărat, cum te lăudai și te-am crezut, că eu nu sunt voaior, nu spălai imediat așternutul și dezinfectai toată casa cu spirt medicinal? Nu mai spun de tine, miroseai ca o spițerie ambulantă. Acum, vrei insecticid. Ție frică de pediculoză? Doar n-o fi avut păduchi, duduia?!

          De afară, se auzi un claxon și un glas insistent:

          – Domn’ Gicu! Domn’ Gicu! Domn’ Giiicu!

          Cel apelat ieși în geam, făcu din mână că va coborî imediat și să-l aștepte, și întorcându-se spre amic:

          – Plec! Mă așteaptă taxiul, am de rezolvat ceva.

          Poate țigara, poate cafeaua și, desigur, ironiile aruncate îi aprinseră obrajii lui Ticu, însă perspectiva tăierii cordonului ombilical îl sperie de-a binelea. Livid, cu tremur incontrolabil, o dădu în bâlbâială:

           – Stai mu-mult, fra-frate? Eu... si-singur... nu-nu mă duc acasă!

          Văzându-l în starea deplorabilă, lui Gicu i se înmuie vocea și protector încercă să-și susțină prietenul:

          – Nu! Cel mult o oră. Ticule, liniștește-te! Nu te dă nimeni afară. La mine ești în siguranță!  Îți bei cafeaua, fumezi cât vrei, fără grijă! Îi împinse pachetul lângă ceașcă: „– Ia-l! Eu o să-mi cumpăr alte țigări...” 

 

***

 

          La întoarcere, după un scenariu pregătit minuțios, cei doi, înarmați cu tubul spray, aproape plin cu insecticid, erau la etajul patru, gata de acțiune. Ușa s-a deschis furtunos! Gicu, cât era el de matahală, să sucombe când văzu personajul masculin:

          – Mamă, Ticule, ești gay?

 

          Suspans! Gicu scuipă în sân și-și făcu cruce cu limba în cerul-gurii, dar tot nu reușea să-și revină din ceea ce se întâmplase, și cum, pentru câteva secunde chiar și limba timpului se împleticise, începu a vorbi cu sine: Mnezăule! Am scăpat de acțiunea Procesul și parcă am picat în alt film horror-Kafka... Metamorfoza!

          Individul din fața lor, cât catul, în frac negru, papion, joben și pantofi de lac, aranjat ca un ginerică la Starea Civilă, îi somă:

          – Pregătiți-vă! Mă întorc cu tot alaiul de la nuntă!

          Gândacul negru de bucătărie, cu siguranța stăpânului, îi privea de sus cu ochi pătrunzători în timp ce-și netezea, grijuliu, antenele.

 

          Cei doi urmăriră lung arătania crăcănată târând agale picioarele pe scări... Îi lovi, drept în plex, timbrul sec și tonul disprețuitor:

          – Arză-v-ar... Habar n-aveți de ecosistem! Phiu, carcalaci celibatari!

[Veronica P. L.]

Praf m-ai facut! Excelenta povestire, mai ce placere am avut! Curat talent, duduito!  

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Vero! Ce repede ai ajuns aici. Ce-mi place „duduițo”, mooor! :)) No, data viitoare, las că te-oi duce cu „mocănița”.

Până atunci, te îmbrățișez cu drag!

Veronica P. L. a spus :

Praf m-ai facut! Excelenta povestire, mai ce placere am avut! Curat talent, duduito!  

[Agafia Drăgan]

Prețuire!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc pentru inimioară: Veronica și Nicolae Văduva! Vă invit să vă postați creațiile, faceți parte din autorii mei de suflet și ar fi frumos să ne întâlnim și în acest mod! Îmbrățișări!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Agafia Drăgan! Prețuire, inimioară, ce plăcut este când ne citim!
Eu sunt amatoare de proză, te rog să mai postezi!

Agafia Drăgan a spus :

Prețuire!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc pentru inimioare: Agafia Drăgan, Nicolae Văduva, Veronica P. L. și Ana C. Ronescu! Orice semn de la cititor îl îmbrățișez cu mare drag, e timpul ce mi-l oferă.

[Ana C. Ronescu]

Mihaela, găsesc incomparabilă, inconfundabilă, inegalabilă, ...abilă rău naveta aceasta narativă, aparent inocentă, de la Ana la Caiafa, în aflarea sentinței: un sănătos hohot de râs! Părerea mea (sinceră dar neavizată) este că ai deja un stil, lucru deloc la îndemână. Felicitări! :)

PS: cred că perfectul simplu al verbelor a umple și a pica, persoana a II-a, singular, este umplui/picai. Sigur, sigur, nu ești olteancă. :)) 

[Ana C. Ronescu]

...persoana I, singular, scuze, am intrat pe reeditare prea târziu. :)

Ana C. Ronescu a spus :

Mihaela, găsesc incomparabilă, inconfundabilă, inegalabilă, ...abilă rău naveta aceasta narativă, aparent inocentă, de la Ana la Caiafa, în aflarea sentinței: un sănătos hohot de râs! Părerea mea (sinceră dar neavizată) este că ai deja un stil, lucru deloc la îndemână. Felicitări! :)

PS: cred că perfectul simplu al verbelor a umple și a pica, persoana a II-a, singular, este umplui/picai. Sigur, sigur, nu ești olteancă. :)) 

[Mihaela Suciu]

Tualai, tu Ano, tu! Să paț eu așe rosine? No, io cu olteanul nu mai fac afaceri: io să-i dau limba me și el pe a lui, că uite ce-o ieșit cu perfectul ăsta. Istețu-i, dară nici io nu-s prostă, datu-i-am doar juma! :))

Mulțam fain! Stai pe aproape să te îmbrățișez mai des și scrie!

Ana C. Ronescu a spus :

...persoana I, singular, scuze, am intrat pe reeditare prea târziu. :)

Ana C. Ronescu a spus :

Mihaela, găsesc incomparabilă, inconfundabilă, inegalabilă, ...abilă rău naveta aceasta narativă, aparent inocentă, de la Ana la Caiafa, în aflarea sentinței: un sănătos hohot de râs! Părerea mea (sinceră dar neavizată) este că ai deja un stil, lucru deloc la îndemână. Felicitări! :)

PS: cred că perfectul simplu al verbelor a umple și a pica, persoana a II-a, singular, este umplui/picai. Sigur, sigur, nu ești olteancă. :)) 

[Pop Dorina]

Am recitit cu drag. Felicitări!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Dorina! Să ne citim cu drag.

Pop Dorina a spus :

Am recitit cu drag. Felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Numa că Mocănița a deraiat, sper că nu erați și voi pe acolo, tu cu Veronica, Doamne ferește! În legătură cu lectura. Ce bine am mai râs!... Într-adevăr, ziceai tu. O lectură m-a întristat, una m-a făcut să devin visătoare, iar asta m-a binedispus. Excelent! Super și titlul. Felicitări!