Cel mai mult îmi plăcea în copilărie să fiu musafir sau călător. Să merg pe la toate casele în vizită, cu treabă sau fără treabă, dar mai ales să ies din sat. Nu ratam nici o ocazie să plec cu ai mei sau cu mătușile mele, în locuri mai apropiate sau mai îndepărtate de casă.

Pe atunci și o simplă ieșire la târg, însoțită de o mătușă sau de o verișoară, în Dragomirești, era un eveniment demn de semnalat. Mergeam pe jos de obicei, rar cu câte-o mașină, și ne înapoiam cu vreo căruță, pentru că întotdeauna, la întoarcere, drumul ni se părea mai lung. Sau noi eram mai osteniți.

Mai mergeam în Cuhe, la mătușa mea, care lucra la librărie, pentru a ne face aprovizionarea cu diverse lucruri, pe atunci greu de găsit, de la șampoane Zefir și detergent Deval, la săpunuri și hârtie igienică. Ne urcam cu mama în autobuz și ne întorceam cu sacoșa plină. Mă lăsa să stau la geam și să admir priveliștea. Îmi venea să scriu câte-o compunere la fiecare ieșire. Odată am adus un curcan în sacoșă, nu fără mari emoții. Eu o tot întrebam pe mama dacă o să luăm bilet și pentru el și mama îmi făcea semn să fiu discretă, apăsându-și degetul arătător pe buze. Atunci știam că trebuie să tac. Am tăcut și eu, a tăcut și curcanul, cred că era și el cuprins de emoția călătoriei,  și-am ajuns cu bine acasă.

Dar cele mai frumoase călătorii le făceam cu trenul. Uneori doar până-n Dișeu sau până la Salva, însoțită de mătușa Ioana sau de mama. De obicei, duceam lâna pentru cerge la fărbuit. O duceam albă, îndesată într-un sac și-n traistă, și o aduceam colorată, mirosind înțepător a oțet. Odată, am mers până la Beclean după plapume. Dar mai întâi am dus lâna noastră, foșeluită, apoi mama s-a târguit, vreme de un ceas, cu femeia care ni le-a cusut. M-a lăsat pe mine să aleg culorile fețelor de plapumă. Mi s-a părut un act de mare responsabilitate, că aveam și eu un cuvânt de spus în casă. Doar că rozul, ales de mine, i s-a părut mamei prea sensibil, c-o să-l înglodăm prea curând, așa că a rămas vișiniul. Și un albastru pentru cea de-a doua plapumă.

Tot cu mama am fost la unchiul Grigore, la Sighet. Știam că de fiecare dată mama îmi cumpăra la întoarcere, din gară, doi mici sau câteva feliuțe de parizer, într-o hârtie pe care o așezam pe o bancă, și pe care le dădeam gata până la venirea trenului.

Îmi plăcea așteptarea aceea de pe peron, dinainte de sosirea trenului. Studiam fețele oamenilor ce trebuiau să plece. Uneori asudate, încruntate sau zâmbitoare. Cu ochi mari și mirați, cu riduri fine, de expresie. Cu o țigară în colțul gurii. Visând la lumea în care plecau. Și graba cu care erau duse bagajele la linie, când se anunța venirea trenului.

Primele drumuri mai lungi erau la Cluj, după haine sau la doctor. De multe ori mergeam în vagoanele de clasa a treia, cu băncuțe modeste, din lemn, unde ne înghesuiam cu toții. Uneori călătoream alături de câteva animăluțe, găini, pui de găină sau rațe. Țin minte că odată, într-un sac pus cu grijă într-un colț orăcăia un purcel. A ținut-o într-o gălăgie până la coborâre. Mi-a părut rău că nu pot să-l văd.

Alții își aduceau mobilier, câte o chiuvetă, saci cu ciment sau cutii cu gresie și faianță. Și nimeni nu avea nimic de obiectat, nici călătorii și nici controlorul. Chiar săreau în ajutorul celui ce-și transporta cu grijă cumpărăturile.

Alteori mergeam la clasa a doua. Era altă viață, aveam scaune tapițate, cu un material maroniu ce imita pielea la perfecție. Cu geamuri mari, pe care le mai deschideam atunci când mama zicea că-i miroase a picioare nespălate. Doar când aveam noi chef să le deschidem ne spunea că e curent și o să răcim.

Dar am visat multă vreme o călătorie la clasa întâi. În fotoliile acelea căptușite cu stofă fină, de calitate, care se puteau desface atunci când te apuca somnul. Pe care le-am văzut doar în trecere de câteva ori, când am urcat cu ai mei în vagonul greșit și a trebuit să trecem, în goană, dintr-un vagon în altul până ne-am găsit locurile. Mi-a cam dat ceva emoții trecerea peste elementele de legătură ce uneau vagoanele, gândindu-mă că s-ar putea desprinde sub pașii noștri. Doar că m-a apucat tata de o halipă și-am trecut.

Când călătoream cu ai mei, de multe ori se începeau conversații cu vecinii din compartiment. Ajungeam să aflăm, din vorbă în vorbă, că aveam chiar cunoștințe comune sau că mergeam la aceiași doctori. Se schimbau și rețete de pus pepeni pe iarnă sau de cozonaci. Timpul trecea mai ușor așa. Vorbind nimicuri.

Doar în acele călătorii trebuia să spun că nu am împlinit încă șase ani. Deși eu aveam aproape opt. Ca să nu mai cumpărăm bilet. Îmi repetam asta încă de-acasă. În cazul în care m-ar fi întrebat conductorul. Sau altcineva.

Tot la clasa a doua mergeam și în tabere, și nu era așa rău. Se putea și aerisi atunci când cineva desfăcea ouă fierte sau își mânca chiftelele. Cădeam frânți după ce ne săturam de cântat, chiuit și jucat, și ne întindeam pe unde apucam, făceam cu schimbul cu cei care ieșeau pe hol, la geam, pentru o vreme.

Gara noastră era mai mereu plină, mai ales în zilele însorite de vară. Nu aveai unde să arunci un ac uneori, nici pe peron, nici în sala de așteptare. Venea lume de pe vreo cinci sate, ca să plece cu trenul de Timișoara, în Banat la lucru, sau cu acceleratul de București, tot la muncă în Bărăgan. Alții se opreau mai aproape, în câmpiile Transilvaniei. Uneori nu cunoșteai pe nimeni pe acolo. Oricum, trebuia să saluți, chiar și străinii. Era un haos de nedescris. Mai erau și cei care-i însoțeau pe cei ce trebuiau să plece. Care strigau la cei din tren, să aibă drumuri bune.

Dar oricâte vagoane ar fi fost după locomotivă, mereu erau insuficiente. Se urcau uneori pe geamuri trăistile pline și dăsagii, coasele, greblele și sapele, dar și copiii mici, rămași pe peron. Și-n hărmălaia aceea, nu se mai putea înțelege om cu om. Mai ales că moroșenii de obicei vorbesc foarte tare. Adică țâpuresc. Bine, de obicei prescurtează cuvintele, pentru că se păzăsc, n-au vreme de pierdut. Știam asta când auzeam strigându-se: ”măi Gheo, tu Mări, măi Vasî!”.

Trebuia să urci treptele mărunte mai întâi, vreo câteva sute de metri, ca să ajungi în vârf, la gară. Iarna, îți dădeau mari emoții, că erau pline de gheață și alunecai. Dar, odată ajunși acolo, parcă era o altă lume. Și aerul era altfel. Îți dădea o senzație de libertate, un dor de ducă. De evadare. Știam că într-o zi o să plec și eu.

Vizualizări: 48

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Amintiri, dragi amintiri. Cele mai frumoase și mai inocente sunt cele din copilărie, cu toate neajunsurile ei, atunci când te mulțumești cu puțin și orice te impresionează. O felie de parizer, mâncată pe peronul gării avea farmecul ei...

Am citit cu plăcere amintirile tale, mult asemănătoare cu ale noastre, cu ale celor mai mulți dintre noi. Eu sunt sibiancă și tatăl meu a fost ceferist. Îți imaginezi cât am mers cu trenul...

Sofi

Mulțumesc, doamna Sofia! 



Sofia Sincă a spus :

Amintiri, dragi amintiri. Cele mai frumoase și mai inocente sunt cele din copilărie, cu toate neajunsurile ei, atunci când te mulțumești cu puțin și orice te impresionează. O felie de parizer, mâncată pe peronul gării avea farmecul ei...

Am citit cu plăcere amintirile tale, mult asemănătoare cu ale noastre, cu ale celor mai mulți dintre noi. Eu sunt sibiancă și tatăl meu a fost ceferist. Îți imaginezi cât am mers cu trenul...

Sofi

Aduceri aminte frumos rânduite, ca într-un ”lanț al amintirilor”. Cât de mult mă regăsesc în aceste frânturi de amintiri. Am fost și eu un împătimit al trenurilor de mic copil, din gara Salva plecam fie spre sud, spre Beclean și Cluj ori București, fie spre est, spre Dorna, Suceava, Pașcani, fie spre Maramureș, spre Iza, Vișeu, Leordina, Sighet... Mi-amintec bine de trenurile de Sighet, de ”moroșenii” care veneau și plecau din gara Salva, așa cu îmbrăcămitea lor, cu clopurile, trăistile și dăsagii lor, cum atât de sugestiv sunt creionați și aici. Oameni munciți, care mergeau ori veneau de la muncă din țară, ”de pe Banat”. Mi-amintesc și eu de vagoanele vechi, cu bănci din șipci de lemn, abia apoi au venit vagoanele mai moderne, cu banchete tapițate. Am mâncat și eu cu părinții felii de salam cu pâine pe bănci în gările în care staționam. Am mers și eu în tabere școlare ca elev, iar călătoria cu trenul era ea însăși o bucurie. Am citit cu mare plăcere și cu multă nostalgie în suflet...

Mulțumesc!

Grig Salvan a spus :

Aduceri aminte frumos rânduite, ca într-un ”lanț al amintirilor”. Cât de mult mă regăsesc în aceste frânturi de amintiri. Am fost și eu un împătimit al trenurilor de mic copil, din gara Salva plecam fie spre sud, spre Beclean și Cluj ori București, fie spre est, spre Dorna, Suceava, Pașcani, fie spre Maramureș, spre Iza, Vișeu, Leordina, Sighet... Mi-amintec bine de trenurile de Sighet, de ”moroșenii” care veneau și plecau din gara Salva, așa cu îmbrăcămitea lor, cu clopurile, trăistile și dăsagii lor, cum atât de sugestiv sunt creionați și aici. Oameni munciți, care mergeau ori veneau de la muncă din țară, ”de pe Banat”. Mi-amintesc și eu de vagoanele vechi, cu bănci din șipci de lemn, abia apoi au venit vagoanele mai moderne, cu banchete tapițate. Am mâncat și eu cu părinții felii de salam cu pâine pe bănci în gările în care staționam. Am mers și eu în tabere școlare ca elev, iar călătoria cu trenul era ea însăși o bucurie. Am citit cu mare plăcere și cu multă nostalgie în suflet...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Adrian Erbiceanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gând mocnit a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O, mai cu seamă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Domnea o liniște... a utilizatorului gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O, mai cu seamă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog O, mai cu seamă a lui Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 13 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Taximetrist de ocazie a utilizatorului Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Taximetrist de ocazie a lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Domnea o liniște... a lui gabriel cristea
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Umbră în noapte a utilizatorului Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lia Teodora Ianto
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Abwoon d'bashmaya* a utilizatorului gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfinți fără de sinaxar a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Abwoon d'bashmaya* a lui gabriel cristea
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Abwoon d'bashmaya* a utilizatorului gabriel cristea
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfinți fără de sinaxar a utilizatorului Nikol MerBreM
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Sfinți fără de sinaxar a lui Nikol MerBreM
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor