Pe Ioana  viața nu o lăsase în pace, din contră, o muncise destul. Avea un fel al ei de a merge plină de gânduri, așa încat era greu să ghicești cam câți ani adunase. Numai dacă aveai ocazia să-i privești cutele din jurul ochilor, puteai să-ți dai seama că trecuse de prima tinerețe. Multă lume însă, se obișnuise cu ea, așa, fără vârstă, mai ales că nu prea stătea de vorbă cu oamenii din sat. Buna ziua și atât, se ducea în treaba ei, fără să-i lase pe ceilalți s-o priveasca în ochi.

 

Toți o știau drept Ioana Văduva. Cred ca o chema altfel, dar îi murise bărbatul pe front și nu se mai maritase. După urma lui rămăsese cu un băiat, Culiță, altul nu mai apucasera să aibă. S-a străduit din rasputeri să-l facă mare fără să aducă în casă un tată vitreg. N-a cerut nimic de la nimeni, s-a descurcat cu pensia de vaduva cum a știut ea mai bine, a rostuit gospodăria, a mai muncit cu ziua când a fost nevoie. Și-a trecut viața în liniște, fără sa se vaite de nenoroc. Nici n-avea timp pentru așa ceva, erau prea multe de facut.

 

Și Culiță crestea, umbra lui în bătătură se făcea din ce în ce mai mare. Leit taică-său, fapt care o mulțumea nespus de mult pe Ioana, mama lui.

 

Când a terminat școala din sat, s-a dus la oraș la profesională, s-a gândit să fie șofer, adică șofer-mecanic, așa cum se zicea atunci. Nu era o meserie ușoară, pe vremea aia nu erau ateliere de reparații la tot pasul ca acuma. Plecai cu mașina la drum și dacă se strica trebuia musai să-i dai de cap și să mergi mai departe. Băiat dezghețat, Culiță, nu s-a făcut de rușine în școală și nici după aceea, iar Ioana Văduva era tare mândra de el.

 

Și zilele treceau una după alta, Culiță a făcut armata tot ca șofer și când i-a venit vremea s-a hotărât să se însoare cu Ana, nimeni alta decât fata vecinilor cu care se știa de când erau mici. Adică Ioana s-a-ncuscrit  cu vecinii ei, îi despărțea doar gardul

 

După nuntă, Culiță și-a luat nevasta și a plecat la oraș să se ocupe de șoferia lui, nu-i mergea rău.

 

Când auzea Ioana că poate să vină în sat, se apuca de treabă. Mai întâi văruia gardul, casa pe dinafară și toți pomii din curte.  Apoi intra înauntru, văruia pereții, spăla dușumelele. Acolo unde pe jos era pământ  dădea cu var chiar și pe sub paturi, așa ca să fie frumos și să miroase a curat. Pe urmă, se așeza obosită pe prispă cu ochii scurși de-a lungul uliței.

 

Când venea, Culiță se dădea repede jos din mașină,  lua copilul adormit în brațe si se ducea alături, la socri. Ioana se uita lung după el și iși rodea în gură colțul basmalei.

 

- De mă, muică,  zicea ea nimănui, doar ca pentru sine ca să n-o afle lumea, de ce n-o veni și pe la mine? Că făcui și eu curat, dădui cu var în curte,  în toată casa, spălai dușumelele, perdelele din geamuri, pusei așternuturi curate, făcui pâine caldă si tăiai și găina a mai mare.

Vizualizări: 186

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Trist, dar adevărat!

@Plopeanu Nina Elena  Multumesc pentru comentariu

Trist, dar poate fi desprins dintr-o dură realitate. Unii uită de unde au plecat.

Am citit cu interes, dar mi-ar fi plăcut o modelare a narațiunii puțin mai... „stufoasă”.

@Pop Dorina Atat m-am priceput, dar multumesc mult pentru atentia si interesul acordate.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 45 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 48 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 5 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 6 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 6 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Ion şi a lui Mărie a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog și frunzele plâng a lui Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor