Fragment din romanul în lucru „ILEANA”

[Lucian Ioan Domsa]

       (...) ... s-a urcat pe bicicletă și a privit norii ce nu voiau nicidecum să plece. Petrișor s-a dus de dimineață cu camioneta de la fermă, într-un oraș din județul învecinat, ca să aducă răsaduri. Era un aprilie umed și rece, cu franjuri de zăpadă adormiți pe culmile dealurilor. Ploaia măruntă ce cădea fără-ncetare        a-mbrăcat satul într-un veștmânt cenușiu, iar dimineața mohorâtă și friguroasă a bătut la ușă bâjbâind și dârdâind.

      Paulina a început să pedaleze ușor, încercând să-și ferească ochii de stropii mărunți de ploaie. De obicei se ducea la fermă împreună cu Petrișor, cu mașina, însă când el era plecat cu alte treburi, ea se suia pe bicicletă și mergea aproape opt kilometri pân-acolo. Își amintea de vremea în care era poștășiță și umbla cale de două sate cu țoacla, din poartă-n poartă.

      Pe ea purta o pelerină de ploaie închisă la culoare, iar gluga îi acoperea capul până aproape de ochi. Încerca să ocolească bălțile de pe marginea drumului și fredona un cântecel ca să-i treacă timpul mai repede. Înainte să plece, Petrișor a sunat-o și i-a zis să rămână acasă pe o asemenea vreme rea, însă ea i-a răspuns veselă că-n seră nu plouă și că are multă treabă de făcut. Vântul rece se lua la ceartă cu picurii de ploaie, încercând să-i alunge. Mașinile treceau agale pe lângă ea, ocolind gropile îmbibate cu apă. Din când în când își ridica ochii și privea înainte, zicându-și că mai are puțin.

      Când a auzit huruitul roților unui camion care se apropia, a pedalat mai repede, încercând să se ferească. A tras de instinctiv de ghidon înspre marginea drumului, iar cauciucul ud al bicicletei a nimerit într-o groapă plină cu apă. S-a zdruncinat și a-nchis ochii atunci când câțiva stropi de apă murdară i-au atins fața. A dat să se șteargă cu podul palmei, ținând ghidonul doar cu o singură mână. Roata din față a bicicletei s-a izbit de marginea gropii. A icnit când a simțit că-și pierde echilibrul și a întins ambele mâini, încercănd să se sprijine de asfaltul ud și murdar.

      Șoferul cisternei a declarat că nu a mai putut să evite impactul. Ploua mărunt și des, iar el transporta GPL[1] tocmai din Ungaria. Era destul de obosit pentru că a condus toată noaptea. S-a trezit cu o femeie ce a căzut de pe bicicletă dinaintea camionului și a călcat atât de tare pe pedala de frână, încât roțile au fluierat și au scrâșnit. A tras de volan înspre stânga, chiar dacă anvelopele au patinat câțiva centimetri pe asfaltul ud. Bărbatul s-a albit la față, proptindu-se instinctiv cu mâinile de volan când roata din dreapta a camionului a lovit trupul femeii și l-a aruncat în șanțul de pe marginea drumului.

      A tras frâna de mână și a oprit cisterna. A coborât grăbit din cabină în ploaia rece, doar în șlapi și în tricou, înjurând. Bicicleta era căzută într-o baltă, cu roata din spate îndoită și ghidonul strâmbat.     S-a oprit la buza șanțului, privind cu groază la femeia căzută cu fața-n apa murdară. A-nceput să tremure și s-a uitat în dreapta și-n stânga, vrând să ceară ajutor, însă ploaia continua să cadă, iar șoseaua era pustie.

      Și-a făcut cruce și a șoptit „Doamne nu mă lăsa!” când a coborât în șanț la trupul nemișcat al femeii. Paulina zăcea cu mâinile întinse  și cu fața căzută-n șuvoiul de apă. S-a aplecat și a ridicat-o încet, cu mâinile tremurânde, încercănd s-o întoarcă cu fața spre el, să vadă dacă mai respiră. Sprijinit cu spatele ud de marginea noroioasă a șanțului, a dat la o parte, cu degetele murdare, câteva șuvițe de păr ude, privind mirat chipul palid și frumos al femeii. „Oare mai respiră?”, a bâiguit, apropiindu-și urechea de buzele ei întredeschise.

      În stânga lui, motorul cisternei torcea la ralanti, iar șoferul nu a putut să audă dacă femeia mai respira sau nu. I-a pus mâna pe piept, să-i întrezărească bătăile inimii. A apăsat mai tare palma, însă nu a simțit nimic. Din reflex, și-a dus mâna la buzunarul pantalonilor, să scoată telefonul mobil ca să sune la 112. A înjurat, amintindu-și că l-a lăsat la încărcat în cabina camionului. S-a uitat către șoseaua cotropită de stropii reci de ploaie, vrând să-i facă semn vreunei mașini să oprească.

      Într-un târziu și-a dat seama că n-are cum să fie văzut, de niciun șofer sau trecător. Camionul era parcat în dreapta șoselei, cu farurile aprinse și avariile clipind intermitent, iar el sătea în șanț în brațe o femeie despre care nu știa dacă mai e sau nu în viață. Din ochii lui speriați au început să curgă lacrimi mari. „Doamne, Dumnezeule, ce mă fac?”, a suspinat el, continuând să tremure. Dinaintea ochilor i-au apărut chipul muncit și ochii încercănați al nevestei ce-l aștepta acasă precum și fețele cuminți ale celor trei copii, dintre care cel mai mare avea cinci ani. „Am omorât-o!”, a suspinat, cutremurându-se. „Mă bagă-n pușcărie! Ce mă fac, Doamne?”.

      A icnit, căznindu-se să iasă din șanț cu femeia-n brațe, privind spre norii ce-ngrămădeau cerul. În picioare avea o pereche de șlapi decolorați, din plastic, iar tricoul alb cu care era îmbrăcat era îmbibat cu apă. Stropii de ploaie încercau să-și croiască drum pe obrajii nerași, năpădiți de tuleie negre. Lacrimile au pornit la vale, fără voia lor. „Ajută-mă, Doamne!”, a zis, când piciorul i-a alunecat pe buza șanțului și a căzut în fund. Instinctiv a strâns mâinile pe trupul Paulinei, ca să-l protejeze. I s-a părut că aude un geamăt ieșind printre buzele ei, sau poate că a fost zgomotul făcut de apa care curgea în șanț.

     Când a ajuns lângă camion, a scos un oftat de ușurare. A pus un picior pe prima scară și a sprijinit întreaga greutate a femeii pe un genunche, ca să poată deschide ușa la cabină. Trebuia s-o urce înăuntru, s-o ferească de ploaie și să cheme urgent o ambulanță. S-a gândit la soția lui, înăbușindu-și un suspin. Dac-ar fi fost ea? A reușit s-o așeze pe Paulina pe scaunul din dreapta și a întins mâna după telefonul mobil.

      Degetele îi tremurau necontrolat când l-a apucat. Și-a întors pentru o clipă capul ca să privească chipul frumos al femeii așezată pe scaun. Cu cealaltă mână și-a făcut cruce de trei ori, murmurând „Ajută-mă Doamne!”. Ploaia răpăia liniștită pe plafonul cabinei, iar în stația pornită se auzeau vocile altor șoferi de camion care treceau prin zonă. Ștergătoarele de parbriz își făceau sârguincios treaba, în ritmul lor, fără să le pese de ceea ce se-ntâmpla în cabina cisternei. Șoferul a deblocat ecranul telefonului și a sunat la 112...

 

      ... Petrișor și-a mai aprins o țigară și a oftat. Nu a încetat nicicând să se învinuiască pentru că n-a luat-o pe Paulina cu el atunci în acea zi. Pesemne că așa a fost voia lui Dumnezeu, a gândit el, cu lacrimi în colțul ochilor. Când a ajuns la spital și medicii i-au spus că soția lui nu mai era printre cei vii, s-a prăbușit pe un scaun și a rămas acolo, cu ochii deschiși multă vreme. Doar când au venit Aneta și Cătălin și-a mai revenit în fire. Medicul legist a apărut la puțin timp după cei doi și a început să-i pună întrebări. A fost de acord să i se facă autopsie Paulinei, ca să se stabilească dacă a fost un accident sau nu.

      Șoferul tremura când a dat ochii cu Petrișor, iar privirea lui încerca să spună că nu are nicio vină. A dat declarații peste declarații prin care a afirmat că femeia s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă dinaintea camionului. El a încercat să evite impactul, frânând brusc și trăgând de volan înspre stânga. Trupul Paulinei prezenta câteva contuzii cauzate de căderea în șanțul plin de apă. Bărbatului i s-au recoltat probe de sânge ca să i se stabilească alcoolemia, însă nu s-a descoperit nimic. Într-un târziu, după ce au sosit rezultatele autopsiei, polițiștii care anchetau cazul au trebuit să închidă dosarul, iar șoferul a fost lăsat să plece.

      În ziua înmormântării Paulinei ploaia a revenit mai hotărâtă decât a fost în urmă cu trei zile. Spre surprinderea lui Petrișor, la procesiune au venit șoferul de camion cu soția lui. Bărbatul a stat nemișcat, sub stropii reci de ploaie, lângă copârșeul cu trupul neînsuflețit, alături de Nana Valerie, mama Paulinei și Mariana, sora mai mică. Zamfira, îmbrăcată în straie cernite, îl ținea pe Petrișor de braț încercând să-i mângâie sufletul și să-i aline durerea. „Mi-a fost ca o fată, dragu’ mamii”, îi spunea bătrâna feciorului ei, cu ochii scăladați în lacrimi.

      Înainte ca sicriul să fie coborât în groapă, un bărbat slab, îmbrăcat sărăcăcios, cu fața împodobită cu o barbă sură și părul lăsat să creacă peste urechi, s-a strecurat printre cei prezenți. În cap purta o șapcă ponosită, iar în picioare o pereche de cizme de gumă. Și-a decoperit capul ca să i se vadă ochii triști și înfundați în orbite. I-a privit scurt pe cei adunați acolo, după care și-a făcut cruce, șoptind „Dumnezeu s-o ierte!”. Când a ajuns lângă Nana Valerie, mama Paulinei, a scos un oftat prelung și a coborât privirea în pământ. Femeia a făcut ochii mari când l-a văzut și s-a cutremurat. „Nuțu!”, a șoptit ea, strângându-și de mână fiica cea mică.

      Petrișor l-a privit mirat, fără să schițeze nici un gest. Era prima dată când îl vedea pe tatăl Paulinei. Știa că după ce a fost eliberat din închisoare, a plecat într-un sat de pe lângă Brașov, la chemarea unui tovarăș cu care a fost coleg de celulă. Acolo și-a găsit un rost lucrând cu ziua în agricultură. Paulina a vrut să meargă să-l vadă și să stea de vorbă cu el, însă a ezitat de fiecare dată, chiar dacă Petrișor o îndemna să o facă.

      Ploaia rece continua să cadă peste cei aflați acolo, fără să ia seama de durerea adunată-n sufletele lor. În timp ce sicriul era coborât în groapă, Nuțu s-a aplecat și a luat pământ într-o mână. L-a strâns în pumn și s-a prăbușit în genunchi, cu lacrimile șiroindu-i pe obrajii pământii. Nana Valerie s-a dus lângă el și i-a pus o mână pe umăr. S-a așezat cu genunchii-n chină lângă bărbatul ei și au rămas așa nemișcați până când groparii au început să arunce cu lopețile pământ în groapă. În spatele lor, Mariana, fiica cea mică și-a ridicat privirea spre norii furioși, încercănd să zărească o fărâmă de Dumnezeu... (...)

 

[1] GPL – gaz petrolier lichefiat (abr.) e un amestec de hidrocarburi gazoase, în stare lichefiată, folosit drept combustibil pentru încălzire și autovehicule

[Grig Salvan]

Mână sigură de prozator, narațiune bine condusă, descrierii și detalii bine conturate, stări emoționale bine redate, limbaj bogat frumos curgător...

Succes în elaborarea noului roman!

[Lucian Ioan Domsa]

Mulțumesc mult Domnule Grig Salvan! Vă recomand cu drag cele două romane ale mele ,,Aneta" și ,,Măriuca"!

[Grig Salvan]

Voi căuta cele două romane...

Lucian Ioan Domsa a spus :

Mulțumesc mult Domnule Grig Salvan! Vă recomand cu drag cele două romane ale mele ,,Aneta" și ,,Măriuca"!

[Lucian Ioan Domsa]

Romanele mele nu se găsesc în librării și nici online. Le comercializez doar eu. Dacă le doriți, vă rog să-mi scrieți pe WhatsApp la numărul 0720944933. Mulțumesc!

[Grig Salvan]

Într-adevăr, le-am căutat ieri pe librăriile online cunoscute și nu le-am găsit. Eu nu prea folosesc whatsapp, nuci nu știu dacă mai am aplicația, cândva o aveam, dar o voi descărca și voi scrie...

Lucian Ioan Domsa a spus :

Romanele mele nu se găsesc în librării și nici online. Le comercializez doar eu. Dacă le doriți, vă rog să-mi scrieți pe WhatsApp la numărul 0720944933. Mulțumesc!

[Lucian Ioan Domsa]

Nu colaborez cu nicio librărie pentru că au comisioane foarte mari. Ambele romane costă 80 lei plus transportul. Dacă sunteți de acord, vă rog să-mi scrieți un SMS cu adresa dumneavoastră, ca să vi le pot trimite. Mulțumesc!