Ea era artă într-o lume plină de ignoranţă. Era asemeni cerului în noapte, presărat cu stele, care mai de care mai strălucitoare, ea era aerul pe care îl respirai, era sprijinul pe care îl aveai, era o forţă a naturii atunci când cineva îndrăznea să se ia de tine, era impulsivă și totuși reţinută asemeni unei furtuni de vară. Se pornea din neant și se calma la fel de repede. Ea îţi atrăgea atenţia ca un magnet, te atrăgea pe tine, te făcea să respiri același aer pur ca al ei, îţi arata cum gândește dar mai ales cât de frumos simte. Era liniștită, o oaza de răbdare aproape infinită. Nu ţi-ai fi dorit vreodată să o vezi supărată, să îi vezi faţa brăzdată de lacrimi sau fruntea ce îi forma un simplu și adorabil "v" atunci când era îngândurată, dar tocmai, pentru că i-ai cunoscut toate stările ai lăsat-o dezbrăcată. Fără niciun fel de secret sau mister, ai ajuns să îi cunoști sufletul dezgolit iar asta a fost mai presus de goliciunea trupului ei. Ţi-a fost alături și-ai iubit-o, ai iubit-o ca pe o zeiţă, ai fi făcut orice pentru ea. Era o sursă incomensurabilă de putere și de slăbiciune totodată, imperfecţiunea sa era ceea ce iubeai. Știai că nu poate fi perfectă însă era perfectă pentru tine. Imediat cum intra într-o încăpere îi simţeai prezenţa ca parte din tine, o simţeai apropiindu-se și imediat îi vedeai zâmbetul inconfundabil, emana strălucire, puritate și fericire. Avea desigur și stări deloc frumoase, stări pe care poate nu știai cum să le gestionezi dar erai acolo și asta era ceea ce conta, nici nu realizezi cât conta. Vezi tu, frumuseţea nu e doar aparenţa, frumuseţea e ceea ce simţi, frumuseţea nu te încălzește asemeni unei vorbe bune, ea nici nu îţi poartă de grijă așa cum o femeie într-adevăr frumoasă, pe interior, știe să o facă. Uneori, frumuseţea e ceea ce ochii remarcă, dar întotdeauna și pentru totdeauna, frumuseţea va fi căldura pe care o emani, va fi sufletul tău pur și renunţarea la secretele și lucrurile cele mai întunecate pe care le-ai făcut. Frumuseţe este atunci când știi toate lucrurile întunecate de prin cotloanele minţii ei și totuși alegi să o iubești, să o respecţi, să o păstrezi aproape și să o preţuiești pentru totdeauna.

Vizualizări: 140

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da! Elogii pentru femeie, venite de la o femeie, ce tind spre apoteotic. Dacă erau de la un bărbat, erau mai bine venite, zic eu... :)) Glumesc desigur. Este textul tău, bogat în figuri de stil, bogat întrutotul, exprimare aleasă.

Dar te mai aștept, până la verdict...

Sofy, cu drag!

Femeia în cuvinte frumoase. :) Am citit cu plăcere!

Ma bucur :)

Și unii se întreabă de ce iubim femeile. Iaca, de asta!

Un text drăguț, bine scris.

da Coza

Vă mulțumesc frumos!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Și unii se întreabă de ce iubim femeile. Iaca, de asta!

Un text drăguț, bine scris.

da Coza

La mulți ani! cu bucurii, noroace, inspirație și pace sufletească!

cu drag

Rabindranath Tagore
Nu păstra pentru tine…
Nu păstra pentru tine, prietene, taina inimii tale,
Spune-mi-o mie, doar mie, în taină
Tu, ce zâmbeşti cu-atâta gingăşie
Şopteşte-mi cât mai lin: inima mea te va auzi, nu urechea.
Adâncă-i noaptea, casa tăcută
Cuiburile păsărilor învăluite în somn
Deschide-ţi printre lacrimi furişe
Printre zâmbete nesigure
Printr-o dulce-mbujorare a durerii
Deschide-ţi taina inimii tale…

Frumos!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Proză scurtă a lui Corneliu Ion
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cai agale a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Geneză a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zefirul ultimei iubiri a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zefirul ultimei iubiri a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Corneliu Ion a postat o discuţie
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Departe sunt astăzi... a lui Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Însăilând vocabule cuminte a lui Camelia Ardelean
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Însăilând vocabule cuminte a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Elegie uitatǎ a lui Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Elegie uitatǎ a utilizatorului Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Departe sunt astăzi... a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Departe sunt astăzi... a utilizatorului Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Templul din hârtie a lui Reus
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Templul din hârtie a utilizatorului Reus
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Cai agale a lui Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cai agale a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor