Povestea ce-oi spune, la fierbinți rugăminți, să știți că-i adevărată, dacă stați toți cuminți, neștiuți de blestemul ce bântuia pe aici mai demult, odată. Speriați au venit, cu rugămintea să îi scap de necaz, erau triști fără haz, doar la rele le era mintea. Auziți? Șșș! Cuvântul de-l repetați, povestea cu totul vă prinde, în satul cu o naltă casă, pe drumuri de noapte, nu ieșea nimeni afară și bântuiți se credeau, dar ei habar n-aveau pe cine să cheme, dar știau a se teme. Așa m-au tocmit, îndat-am pornit, fără frică s-o prind sau o cursă să-ntind și să-i scap pe toți de povară, ca să poată umbla fără grijă pe drum, îndrăgostiții duium, la ceasul de seară. Toți în case închiși, cu ușile ferecate, obloanele trase și pătura-n cap, îngroziți, fără dar și poate. În smoala nopții lipicioasă, loc spre-a Lunii lumină îmi fac pe strada pustie și neumblată. Frica a tras obloanele speriaților stăpâni ai pisicii negre, care furiș, tocmai pe acoperiș, ne urmărea cu ochi mari și mirată. Șoptite legende de femeia în roșu, ce trece tăcut în drumul ei neștiut de nimeni, nici măcar de păsările nopții cu fâlfâit greoi sub bolta întunecată, despre care toți cred că-i rea prevestitoare de vise ce bântuie copiii nevinovați în somn. Vânător priceput cu reflexe de vultur pleșuv, de vârcolaci și vampiri, fantome și-nchipuiri ce lasă sufletul uscat de amintiri și fac oamenii să se teamă. I-am ieșit înainte, cu vorbe mofluze, oprite pe buze de vânt și fără cuvânt am rămas mut, mai mult n-am putut. Ai venit? mi-a zâmbit, te aștept să vii de departe, să mă scapi de blestem, toți de mine se tem și vorbesc doar în șoapte. Am plecat rușinat fața-n pământ, prin cap mi-a venit gând să o scap de rochia cu foșnet de frunze uscate. Ne-am dat mâna timizi, ne-am sorbit din priviri, prea avizi, obosiți, de-atâta singurătate. Pentru o vreme să știi, vreau să fim iar copii, să nu mai ieșim nicio noapte. Sătenii au șoptit, vânătoru-i vânat, apoi au adormit liniștiți și-au uitat, ce s-a întâmplat, odată.

Vizualizări: 95

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cu siguranță, această compoziție (nici proză, nici poezie) cu reale potriviri în rime, se putea redacta ca o poezie cu morală de ghicit :))

Este un prozo-poem, fantastic, misterios, cu un final atât de firesc încât lasă să cadă cortina de pe un text ce se voia risipitor de spaime...

Sau poate a fost doar un vis povestit frumos...

aDa

Un poem interesant, dar care pierde la lectură din cauza aranjării, sau mai degrabă lipsei unei aranjări în pagină. Chiar dacă se vrea poem în proză, chiar și proza ar trebui să aibă o formă distinctă pe pagina scrisă, așa pare doar o îngrămădire de cuvinte. Repet, mă refer la formă, continutul e interesant și povestea captivantă.

Vă mulțumesc pentru lectură. Se pare că mai am de lucru la el. Mulțumesc!

Grig Salvan a spus :

Un poem interesant, dar care pierde la lectură din cauza aranjării, sau mai degrabă lipsei unei aranjări în pagină. Chiar dacă se vrea poem în proză, chiar și proza ar trebui să aibă o formă distinctă pe pagina scrisă, așa pare doar o îngrămădire de cuvinte. Repet, mă refer la formă, continutul e interesant și povestea captivantă.

Vă mulțumesc din suflet pentru lectura. Am încercat să țin ocupat un copil. În mare măsură mi-a reușit. Mulțumesc!

Ada Nemescu a spus :

Cu siguranță, această compoziție (nici proză, nici poezie) cu reale potriviri în rime, se putea redacta ca o poezie cu morală de ghicit :))

Este un prozo-poem, fantastic, misterios, cu un final atât de firesc încât lasă să cadă cortina de pe un text ce se voia risipitor de spaime...

Sau poate a fost doar un vis povestit frumos...

aDa

o scriere melodioasă, nu de puține ori am simțit că am citit, de fapt, o poezie

Vă mulțumesc frumos pentru apreciere și lectură.

Mihaela Popa a spus :

o scriere melodioasă, nu de puține ori am simțit că am citit, de fapt, o poezie

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea cu ciocul scurt a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc tuturor pentru apreciere și pentru sfaturi! "
cu 44 minute în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos!"
cu 1 oră în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cina poeziei a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos!"
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
"Ţara cuvintelor frumos îmbrăcate! Mulţumesc pentru remember."
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea cu ciocul scurt a utilizatorului Alina Ilie
"aceasta kenoza  lirica este remarcabila  prin  mijloacele…"
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Baftă a utilizatorului Costel Zăgan
"poem ar fi pretențios sa spun,este o sclipire a spiritului ,remarcabila de altfel!"
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cina poeziei a utilizatorului Costel Zăgan
"o dospire a metaforei  nu surprinzătoare,poate doar mult așteptată"
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
" ...așa, de ziua poetului, găzduiește versuri fără egal aDa"
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
" Nicoleta Ramona eşti un cititor consecvent al Valentelor. Tablourile acestora stârnesc…"
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei nopți și flori de vișin a utilizatorului nicolae vaduva
"Absolut captivant!  o poveste cu de toate: intrigă, iubire, mister, fantezie dar și un fundal…"
cu 11 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Trei nopți și flori de vișin a lui nicolae vaduva
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia interferențe 4 (Spitalul de psihiatrie) a utilizatorului Dulmin Aurel
"Realitatea împletită cu amintiri.  Dumnezeu lucrează prin oameni, așa se spune. Am citit…"
cu 13 ore în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Florentina Loredana Dalian
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
"aDa, ne-am întâlnit din nou acum în martie să schimbăm cuvinte despre seninul…"
cu 22 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"aDa, sunt bucuros pentru că mă încurajezi către surprinderea altor tablouri ale sufletului şi…"
cu 23 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta zi de martie a utilizatorului Stanescu Valentin
"aDa, mulţumesc din nou pentru întregirea Valentelor. În afara postării ar fi rămas un…"
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Delicioasă poveste. am zâmbit, am lăcrimat, s-a bucurat copilul dim mine, dar mai ales bunica…"
cu 23 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Cine a inventat frățiorii? a lui Ioniţă Gabriela
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu şi-a actualizat profilul
cu 23 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia interferențe 4 (Spitalul de psihiatrie) a lui Dulmin Aurel
cu 23 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor