Mai sunt două zile până când voi pleca în tabăra de pionieri Amara. Aceste două zile vor trece ca două veacuri. Le aştept "plecarea" cu nerăbdare şi înfrigurare.


   29 iunie.

   Astăzi trebuia să merg la circumscripţia sanitară din Aluneni pentru a primi fişa pentru plecarea în tabără. Dar datorită ploii din noaptea precedentă (plouă şi-acum!)  , bănuiesc că autobuzul nu va veni.


   30 iunie.

    Împreună cu Tomiţă, partenerul meu în "voyage"-ul Amara , ne-am deplasat în Aluneni , din cauză de fişă medicală. Ne-au mai supus unui control medical amănunţit! Fişele noastre urmând să le ridice un tov. profesor, ce le va înmâna la rândul lui profesorului Lăcătuşu Ioan.


   1 iulie.

   La ora 8 am plecat la autobuz. Acesta s-a făcut aşteptat încă o jumătate de oră.  Iar distanţa dintre satul nostru, Principele Mihai şi Botoşani mi s-a părut astronomică. Însă mă înşelam amarnic: infinitul abia urma să-l străbatem!


   Am ajuns la Botoşani în jurul orei 10 şi 30. De la autogară am plecat spre Palatul Pionierilor, împreună cu tov. profesor Lăcătuşu. Înainte de-a ajunge la Palatul cu pricina, ne-am aruncat privirile şi la afişele cinematografului "Luceafărul".


    Am fost îndrumaţi către internatul Liceului "A.T.Laurian". Cu Tomiţă şi Ionel, un băiat din Jijia, am fost cazaţi în dormitorul nr.6. Aici se mai aflau şi alţi elevi,  care aveau aceeaşi destinaţie.


   Am aflat că ne vom lua zborul c-un tren de seară. După o nouă vizită medicală, Tomiţă era cât pe ce să fie trimis acasă: avea o mână în ghips!


  Tovi "experţi" ne-au chestionat de ce nu am lut un alt copil cu mâinile normale? De parcă Tomiţă le-ar fi avut anormale! Doamne ce ţi-ar mai fi şi cu oamenii ăştia mari şi experţi!

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (13)

                                               

Vizualizări: 43

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos şi interesant. Un jurnal de epocă. Cu cât mai vechi cu atât mai valoros, cel puţin pentru cei de sub noi, ca vârstă. Cât de mult însemna o plecare de acasă la acea vreme! Toţi ţineam cât un jurnal pentru impresii. La vreo călătorie cu trenul ni se spunea să notăm localităţile prin care am trecut. Am avut şi eu, dar nu mai am jurnalul şi regret.

Am citit cu multă plăcere şi interes.

Sofy

Îmi plac jurnalele, fie ele și fictive.

Ăsta nu-i, nu-i așa!?

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Dileme a lui Corneliu Neagu
cu 7 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc prin poem a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când umbrele se întorc a lui Maria Mitea
cu 28 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nehotărâre a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nehotărâre a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nehotărâre a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nehotărâre a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nehotărâre a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fus orar a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Fus orar a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog chiar dacă ești pasăre, și zbori, a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog chiar dacă ești pasăre, și zbori, a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântic mânăstiresc a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Încotro? a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când umbrele se întorc a utilizatorului Maria Mitea
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În pragul infinitului a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog În pragul infinitului a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor