Dileme ( fragment 34)

[Giurgiu Silvia]

  Carlos disimulase degajare și naturalețe pe tot parcursul zilei și al serii, de când aterizase pe teritoriul românesc.Tensiunea resimțită în timpul cinei, efortul de a face o impresie bună familiei iubitei sale, zâmbetele cu care își însoțea fiecare răspuns, la întrebările ce nu mai conteneau, scrupulozitatea  greu ascunsă, cu care gusta fiecare fel de mâncare, complet necunoscut, obiceiurile diferite ale persoanelor pe care abia le cunoscuse și care se așteptau de la el să fie la înălțimea elogiilor făcute de subiectiva lui iubită, îl obosiseră peste măsură. Dorea cu disperare să se retragă împreună cu Lea, să se relaxeze și să fie singuri, în sfârșit.

   Se pare că telepatia dintre ei funcționa încă, destul de bine, deoarece Lea puse capăt serii, cu un gest de nerăbdare:

   - A fost o zi lungă și deosebită pentru noi toți, dar gata! La culcare toată lumea! Noi vom face o mică plimbare, înainte de a ne abandona brațelor primitoare ale lui Morfeu! E un obicei înrădăcinat de veacuri în cultura acestui domn și trebuie respectat cu sfințenie! Mama, lasă totul așa cum e, te rog! Mâine dimineață vom pune totul în ordine, împreună! Promit! insistă ea, amuzată de expresia neîncredere și surpriză de pe chipul mamei. Ești sfârșită de oboseală și nu te voi lăsa să ridici nici un pahar de pe masa asta! 

   - Bine, iubito! De data asta te voi asculta, dar nu mă voi baza prea mult pe promisiunea ta! 

   - Hmm, să înțeleg că mă consideri o leneșă? E drept că nu am colaborat eu prea mult la treburile gospodăriei, de când am venit acasă, dar numai pentru că tu m-ai ținut la distanță de asemenea responsabilități!

    - Bine, bine, îți voi oferi șansa de a-mi demonstra calitățile tale de gospodină, cât de curând, dar mâine nu e cazul! Ocupă-te de Carlos și petreceți cât mai mult timp împreună! O merită!

   Lea o privi complice și își promiseră din priviri, o lungă și amănunțită discuție. Ardea de nerăbdare să-i cunoască impresiile legate de această întâlnire cu Carlos. 

   Afară noaptea oferea un spectacol demn de toată admirația. Norii se risipiseră care încotro, dezvăluind privirilor extaziate ale celor doi îndrăgostiți, un cer limpede pe care luna clipea complice și curioasă, nefiresc de aproape.

   - Lea, observi cât de mare pare luna în noaptea asta? Nu știu, e cumva diferită! Nu ți se pare? Doamne, ce locuri frumoase! Muntele e atât de aproape, de prietenos!... Pare un împărat pe a cărui frunte strălucește o coroană de aștri, de toate dimensiunile și culorile universului! Aerul iute și pur, ce se revarsă peste valea asta, îmi creează amețeli și îmi ridică tensiunea iar ochii mă înțeapă și-mi lăcrimează! Acolo sus, pe creastă, ce se vede? 

   - Acest munte se numește Tâmpa și acolo sus e un restaurant superb, unde se poate bea cel mai bun lichior de afine, pe care l-ai gustat vreodată!

   - Mergem acolo? întrebă Carlos cu aplomb.

   - Acum?

   - De ce nu? 

  Lea izbucni în râs, înduioșată de naivitatea lui spontană.

   - Acum nu e posibil, dragul meu! Mișună urșii prin părțile astea și nu cred că ar fi o idee prea bună să ne îndepărtăm de casă! Uneori pot fi întâlniți chiar și la ghenele de gunoi din cartierele rezidențiale. Par prietenoși și nu se tem de oameni, dar nu te poți încrede în instinctele lor. Sunt totuși, animale sălbatice!

   Carlos o asculta uluit și incredul. 

   - Nu mă crezi? râse ea din toată inima, văzându-i expresia perplexă. E adevărat, iubitule! Dar îți promit că vom urca acolo, pe creastă, cât de curând și ne vom desfăta cu panorama unică a acestor ținuturi, la lumina zilei, comod și în siguranță. 

   - Și lichiorul? îi aminti Carlos, luând-o în brațe drăgăstos. 

   - Aa, da, uitasem de el! se alintă ea cuprinzându-l cu brațele, căutându-i buzele cu înfrigurare. Uitară repede toate emoțiile zilei, abandonați unul altuia pe banca ascunsă de tufe înflorite de trandafiri, ce îi dezmierdau generoși cu parfumul lor. Grădina casei de sub munte, cunoscu fiorul pasiunii în forma lui intensă și pură, amplificată de magia nopții și a naturii. Casa cufundată în liniște și beznă, dormea cuminte, surdă la șoaptele nopții și ale dragostei. 

[Mihaela Suciu]

Textul curge natural descriind plăcut seara familiei întrunite acasă la Brașov. Să nu-mi spui că apare ursul în spatele tufei de trandafiri :)

Am admirat poza ta. Sunt flori de cireș, nu? Și la noi au înflorit pomii! Drag!

[Sofia Sincă]

O continuă stare de lapte și miere...

Frumos, relaxant.

Sofy

Mișună de urși - mișună urși

[Corina Militaru]

Tabloul rămâne în continuare luminos. Să vedem mai departe :)