Aș fi plătit pentru discuția noastră de ieri. Să fi sunat cu taxă inversă, dragă. Ne-am vorbit. Dar când ne-am și spus ceva? Ai sufletul surd, fericito! Și mut…și e mai bine. Când n-auzi răul exterior din vorbele încărcate, rămâi integru la suflet. Nu? Da. Da, și sufletul ți-e mut, pentru că deseori nu mi-a răspuns strigătelor de disperare. Ah, și-am uitat iar. Normal, ești surdă și mută pe interior, n-ai cum să mă vezi disperând. Ar fi fost mai simplu de înțelegeam asta mai demult. Acum… acum e doar normal. Am intrat într-o normalitate anestezică și ni se pare că ne simțim bine. Așa-i și la spital…

Dacă ar fi să divaghez, mi-aș închipui că suntem la un spital spiritual. Nu există din astea, dar le putem închipui și așa vor lua formă. Ne oblojim rănile și ne cunoaștem mai bine. Știu că și pe tine te doare, ai nevoie de îngrijiri. Eu n-am știut să te înțeleg de multe ori, tu n-ai putut să mă vezi rănit adesea. Ne-am ascuns bolile lăuntrice dintr-o grijă supraevaluată pentru celălalt. De ce să sufere și el? E tânăr. De ce să știe ea? Nu merită. Orbecăind prin viață ne-am reîntâlnit. Ne-am pipăit sufletul și am dat numai de răni. Acum le vedeam.

Se spune că tinerii sunt cei care îi părăsesc pe părinți, luându-și viața în propriile mâini. Asta e normalitatea (?!). La noi a fost invers, de parcă ambii am intrat în viață de la ușa de ieșire. Inevitabil a trebuit să facem totul derulându-ne spre început, în rewind. Nu înseamnă că am și înțeles procesul. Ne-am amețit și am uitat de adaptabilitate. Ce mai e și asta? Abia o pot pronunța, d-apăi folosi corect. Un alt cuvânt cu care trăiesc aceeași experiență e normalitate. E drept, nu-i așa greu de pronunțat, dar e strâmb prin definiție, incomplet. Ce să mai înțelegem?

Azi am gânduri pacifiste și-mi pare că niciunul n-am fost de vină. Și-apoi, ce rost mai are? Viața trece pentru amândoi la fel. Să ne urmăm șirul evenimentelor prescrise și să nu mai trăim ca niște proscriși. Punct și de la capăt. N-ar avea nici un rost să te pun acum să-mi explici cu taxă inversă tot ce-ai mai avea de spus. Azi nu-ți mai cer explicații. Mâine…

Vizualizări: 222

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

"Ne-am vorbit. Dar când ne-am şi spus ceva?"- super

Am citit. Mi-a plăcut.

Scurt, dar cu miez! Mi-a plăcut mult! :)

meditativ

am citit cu plăcere,

Mihaela

E atat de greu sa te auda cineva, sa vorbesti aceiasi limba cu cineva, sa vorbesti pur si simplu  cu cineva, in autentic, cu sinceritate.

Explicatii?

Poate numai noi insine suntem in stare sa ni le dam...

Restul e Destin.

Mihai, te iubesc .(scuze, sunt patetica dar asa e firea mea, emotionala)

Iti iubesc randurile si curajul de a-ti rata ranile.

Felicitari!

Un text reflexiv. Drama intelectualului... Felicitări! M-ați câștigat ca cititor. Și eu sunt mai bogată citindu-vă.

,,Azi am gânduri pacifiste”, dar tot ai taxat-o! Azi nu-i mai ceri explicații, dar mâine... :)

Azi, am râs. Merci!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul acesta au donat:

Gabriela Raucă - 500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamnă...Toamnă... a utilizatorului Dacu
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valențe a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamnă...Toamnă... a utilizatorului Dacu
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și dacă... a utilizatorului Monica Pester
ieri
Lui Costel Zăgan i-a plăcut profilul lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Maria Mitea
Joi
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pendulul lui Shakespeare a utilizatorului Costel Zăgan
Joi
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamnă...Toamnă... a utilizatorului Dacu
Miercuri
Utilizatorului Dacu îi place postarea pe blog Pendulul lui Shakespeare a lui Costel Zăgan
Miercuri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pendulul lui Shakespeare a utilizatorului Costel Zăgan
Miercuri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În pas cu toamna a utilizatorului C.Titi Nechita
Miercuri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Și dacă... a lui Monica Pester
Marţi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apus sub soare a utilizatorului bolache alexandru
Luni
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și dacă... a utilizatorului Monica Pester
Luni
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu-mi frânge inima cu văzduhul a utilizatorului Maria Mitea
Luni
Maria Mitea şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Luni
Postare de log efectuată de Monica Pester
Oct 26
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec amar a utilizatorului BOTICI GABRIELA
Oct 26
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Momente meteo a utilizatorului Costel Zăgan
Oct 26

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor