Crucea din sticlă XVI

[Emil Dumitru]

          Afară se lăsase întunericul. Portul, fiind foarte luminat, nici nu te făcea să sesizezi acest lucru. Fill urcase cu maşina la reşedinţa lui the King, şi din locul unde o parcase, mai privit o dată faimoasa construcţie în formă de cruce care, scăldată în lumină acum, îl duse cu gândul la credinţă şi – foarte uluit, dar nu înţelese de ce − la corupţie, întrebându-se: oare the King, cât s-a folosit de credinţă şi cât de corupţie ca să-şi făurească imperiul TEELVIS STEEL?

      A demarat uşor, lăsându-şi gândurile în parcare, dar după niciun minut, a tras pe dreapta şi a oprit, lăsând maşina acolo. Traficului aglomerat,  mai ales cel auto, deoarece viligiaturişti foloseau pentru promenadă aleile special amenajate, de la ora aceea îl irită puţin. Mergând pe jos putea să se gândească mai bine la tot ce descoperise – studiind dosarele din arhivele poliţiei şi judecătoriei −, legat de activitatea anterioară a lui the King şi chiar la cele  discutate cu soţii Teel.

      Ajuns la sediul poliţiei portuare fu anunţat de ofiţerul de serviciu că domnul colonel îl aşteptă. După câteva minute, îl întâmpină acelaşi om foarte jovial şi modest, pe care-l cunoscuse în ajun.

      − Am onoarea să vă salut, domnule colonel!

      − Bine ai venit de pe teren, căpitane! Am fost informat de către oamenii mei că ai demarat în forţă cercetările. Cum ţi se pare cazul ''the King''?

      − Puţin complicat, domnule colonel, dar nu imposibil de rezolvat! Un joc de puzzle în care lipsesc tocmai piesele importante pentru a alcătui figura principală, am dedus eu. Trecutul lui, din cele studiate de mine, se conturează a fi foarte dubios, de aceea aş dori să studiez şi documentele promise de dumneavoastră.

      − Căpitane, eu sunt venit în port de puţin timp. Mai precis de trei luni şi până acum nu am avut prilejul să-l cunosc personal pe acest domn Elvis Teel. Azi, în afară de materialul lăsat moştenire de fostul şef, am mai studiat şi alte documente, răzleţe, ce-i drept, dar mare lucru nu am aflat. În schimb, am descoperit, aşa cum ai descoperit şi dumneata în jocul de puzzle, că lipsesc unele piese-file, şi, cred eu, că cele mai importante. Poftim, citeşte-le şi dumneata, le-am adunat şi pus pe toate într-un singur dosar.

      Căpitanul Fill Norman luă dosarul din mâna colonelului, puţin mai gros decât cele studiate de el şi cu coperţile cam şifonate, semn că fusese foarte studiat.

      − Căpitane, indiferent ce oră este şi indiferent ce problemă ai, sună-mă la acest număr! Spor la treabă şi multă baftă! mai spuse colonelul, dându-i o carte de vizită. Eu voi pleca peste câteva minute să mă odihnesc. O noapte bună sau spor la citit.

      − Mulţumesc, la fel! spuse căpitanul ridicându-se şi părăsind iute biroul.

      Cu dosarul sub braţ şi cartea de vizită într-o mână, arzând de nerăbdare să studieze şi aceste documente, acum putând să facă şi conexiunile de rigoare cu cele studiate anterior şi cele aflate pe teren, Fill intră în biroul pus la dispoziţie de către colonel.  Lectură foarte atent tot materialul şi îşi notă în carneţel nişte date, apoi părăsi sediul poliţiei, propunându-şi să analizeze şi mai în profunzime împrejurările în care au murit cele două soţii ale the King, mai ales acum după cele studiate.

 

      Recepţionerul hotelului − hotel care era situat foarte aproape de sediul poliţiei şi patronat din umbră de către Tenny Teel − îl întâmpină destul de rece, dar cu obişnuita faţă de ''reclamă'', acel fals zâmbet care dezveleşte doar dinţii şi care nu transmite absolut nimic, întinzându-i cheia camerei cu nr. 313.

 

 

      După plecarea lui Fill Norman de la reşedinţă, Tom Cat, omul de încredere al lui the King Teel, care, nu semăna nici pe departe cu o pisică ci mai degrabă cu o brută stilizată într-o  gorilă de încredere, intră fără să bată la uşă în apartamentul doamnei Margaret.

      −Domnul Elvis Teel, vă cheamă imediat! spuse el tare şi rânjind cu gura până la urechi.

      Margaret obişnuită cu brutalitatea şi comportamentul lui de mitocan, ignorându-i total prezenţa, coborî din patul în care se bronza la ultraviolete, doar cu un prosop înfăşurat în jurul coapselor.

      − Ups… mamă! Ce corp superb! spuse Tom abia perceptibil.

      − Bădăranule, ţi-am spus de o mie de ori să baţi dracu’ la uşă când intri în apartamentul meu! spuse Margaret cu voce tare, iar când ajunse în dreptul lui, şopti: Mulţumesc, eşti un drăguţ, dar nu mă interesează părerea ta!

      − Aş face tot ce-mi ceri numai să fii a mea! Măcar o dată! spuse el repede tot în şoaptă.

      Margaret reflectă o clipă, dar ştiindu-se ascultată, aproape că ţipă la el, deschizându-i uşa:

      − Ieşi afară, măgarule ! Pleacă, n-auzi?... Însă când Tom trecu prin dreptul ei, ea îi şopti: Mă mai gândesc la propunerea ta! şi îi făcu cu ochiul.

 

      După ce Tom părăsi apartamentul, Margaret se opri în faţa oglinzii, lăsându-şi prosopul să-i alunece pe lângă corp, reflectând: Tom, gorila asta proastă, care se gândeşte numai şi numai  la împerechere, cred că poate să-mi fie de folos… da, da, demn de reţinut… poate am să mă folosesc de el, cine ştie!… Câteva secunde se contemplă admirându-şi corpul, şi din faţă şi din profil, studiindu-şi preponderent sâni, apoi făcu şi câteva piruete. Oare de câte ori nu făcuse acest lucru? Acum însă din oglindă o analiza parcă o altă femeie, o femeie cu privirea puţin inocentă, dar cu reflexe de animal sălbatic, gata de atac. Cu ochii mari şi plini de curiozitate, îşi coborî privirea pe talia încă subţire, admirându-şi pielea arămie, catifelată şi fără vergeturi foarte vizibile. În ciuda vârstei, mai avea totuşi forme armonioase, bine conturate şi proporţionate în raport cu înălţimea ei. Se gândi o clipă că poate nu i-a rămas indiferentă lui Fill. Ea îl plăcuse, dar obligată de împrejurări se înjosise destul de mult şi ruşinos în faţa lui.

După un duş scoţian, elegant îmbrăcată, proaspătă ca un trandafir plin de rouă, Margaret se prezentă în faţa lui the King.

      − Sper că ai respectat întocmai instrucţiunile! o întâmpină acesta foarte brutal, de cum intră.

      − Da, înălţimea voastră! răspunse ea puţin ironic, schiţând un zâmbet.

Elvis ignoră zâmbetul ei. O privi cu mult dispreţ preţ câteva clipe, cu ochii uşor întredeschişi, apoi spuse:

      − Margaret, de câţi ani n-ai mai părăsit această reşedinţă?

      − Poate… acest lagăr, vrei să spui! Sau… această Bastilie modernă, în formă de cruce…

      − Taci, termină cu divagaţiile tale romantice! Nu mă interesează comparaţiile tale de doi lei şi nu mă impresionează absolut de loc imaginaţia ta bogată! Răspunde-mi doar strict la ce te-am întrebat, deoarece sunt foarte ocupat şi nu am timp de pierdut cu tine!

      − Nu mai ştiu! De mult timp, n-am mai ţinut socoteala şi am pierdut numărul zilelor, apoi pentru mine, acum, nu mai au importanţă câte au trecut…

      − Ai pierdut pe dracu’, mie-mi spui!?… Sunt sigur că ştii exact, câţi ani, luni, zile, ore şi minute au trecut… Spune-mi, nu vrei să fii liberă?

      − Liberă!? De mult nu mă mai gândesc la… libertate! spuse ea oftând uşor teatral. Sunt sigură că nu voi pleca de aici, decât într-un sicriu. Am o rugăminte totuşi: sicriul vreau să fie îmbrăcat în mătase albă, satinată şi cu mânere din aur, te rog!

      − Da, în mod cert, aşa o să fie! Nu vrei cu interior din mătase roz şi volănaşe violete iar în capac geam din cristal?...  Pernă vrei din puf de lebădă sau struţ?

      − O, câtă bunătate…

      − Poate… vrei şi fanfară? o întrebă el în batjocură.

Margaret zâmbi şi ea la fel, sfidându-l cu o privire rece.

      − Şi dacă m-am hotărât să-ţi redau libertatea, ce vei face, mă vei denunţa?

      − Tu ştii foarte bine că n-am cum s-o fac… Iar eu ştiu, la fel de bine, că nu-mi vei reda libertatea.

      Elvis Teel tăcu câteva clipe fixând-o cu o privire rece, apoi mai mult printre dinţi, spuse:

      − Minţi! Ai rămas la fel, o parşivă şi o hoaţă, nu te-ai schimbat de loc! Tot la răzbunare te gândeşti, n-ai învăţat nimic.

      − Dragul meu the King, nu ştiu ce trebuia să învăţ, dar sigur m-am resemnat!

      − Te-ai resemnat pe dracu, târfă ordinară ce eşti! Crezi c-am uitat că tu, femeia pe care eu am iubit-o ca un nebun, s-a culcat cu fiul meu? Că te-ai iubit cu el înainte de căsătorie, asta am putut trece cu vederea, dar că te-ai iubit cu el şi după ce ne-am căsătorit, asta nu mai pot uita şi mă doare cel mai tare.

      − Ţi-am explicat totul la momentul oportun! Şi ştii foarte bine că a profitat de faptul că tu nu erai aici şi am fost drogată şi violată cu bestialitate de el…

      − Violată cu bestialitate…  o imită el maimuţărindu-se. Asta-mi povesteşti tu, dar ai savurat clipa de viol cu intensitate maximă şi beatitudine, nu?

      − Crezi pe cine vrei şi ce vrei, îmi este indiferent acum!

      − Ascultă! aproape că ţipă el. Ştiu sau mai bine zis intuiesc ce zace-n scăfârlia ta de păpuşă cu cap de porţelan, dar să ştii că până la urmă…

      − Binele învinge răul, mai devreme sau mai târziu decât crezi tu! îl întrerupse ea.

      Elvis se ridică brusc de la birou foarte enervat de întreruperea ei, şi roşu la faţă se apropie de ea:

      − Da!?... şi ridică pumnul: Dacă mai scoţi o vorbă, te pocnesc de-ţi sar ochii din cap… Şi mă rog, cu ce te-a ajutat pe tine ''binele'' acesta, de ţi-ai sacrificat în numele lui, nişte ani din tinereţea ta, frumoasă şi tumultoasă, plină de plăceri, poţi să-mi spui? A meritat?

      Sub pumnul lui ameninţător şi privirea ochilor roşii şi uşor ieşiţi din orbite, Margaret tăcând, înghiţi în sec de câteva ori.

      − Hai, vorbeşte, nu mai înghiţi în sec ca peştele, spuse el uitând amenințarea.      − Da, a meritat! spuse Margaret ridicându-şi capul semeaţă şi înfruntându-l. Poţi să-mi închizi corpul fizic într-o colivie, dar niciodată nu vei putea să-mi zăvoreşti visele şi gândurile. Tu nici măcar nu ştii să visezi…

      − Taci! ţipă el. Asta din ce dracu carte ai mai învăţat-o? Uite unde ai ajuns cu citatele şi filozofia ta! Ai ajuns la mila şi cheremul ''răului'', dar culmea este că nu te poţi plânge c-o duci rău…

      − Nici n-am cui să mă plâng şi nici n-am cum! spuse ea, apoi continuă foarte calmă şi privindu-l la fel de direct: Dar mie nu-mi este frică de ziua de mâine…

      − De ce consideri tu, că mie mi-ar fi?

      − Nu ştiu, nu am dovezi, dar aşa simt eu…

      − Simţi pe dracu! În capul tău zace altceva. Chiar mă crezi prost?

      − Nu. Numai că ţi-ai folosit mintea în, şi cu alte scopuri…

      − Taci, ţipă el, şi o plesni cu dosul palmei.

Margaret se clătină uşor. Palma nu fusese dată cu toată puterea, mai primise de la el astfel de lovituri mult mai puternice care efectiv o trântiseră la pământ, asta fusese doar aşa, ca un avertisment. O ustura obrazul dar rezistă şi-şi impuse chiar să nu plângă.

      − Te omor în bătaie dacă nu-mi răspunzi strict la ce te întreb. Ai înţeles?... Ţi-e frică de moarte?

      − Nu. Acum o… şi Margaret se opri, deoarece simţise la colţul buzei gustul sângelui. Coborî privirea, realizând că întinsese coarda cam mult, fiindu-i teamă să-l mai înfrunte aşa direct. 

      − Acum o!?… ţipă Elvis Teel la ea.

      − Acum o aştept resemnată şi împăcată cu mine însămi…

      − Aştepţi resemnată pe dracu! Pe cine crezi tu că păcăleşti, căţea ordinară! Mă confuzi cu amorezatul de Tenny? Vrei să-ţi spun eu ce aştepţi?

 

- va urma -

[Sofia Sincă]

Impresionant şi de această dată. Am aflat un secret uriaş: modul de comportament al celor doi soţi în intimitate şi mai ales destinul încurcat al doamnei Teel. O pasăre frumoasă închisă într-o colivie de aur. Desigur cu un trecut tumultos, cu încurcături ale destinului, tot nu merită să stea sclava cuiva. Şi am mai aflat laturi de caracter ale lui Teel pe care le bănuiam oricum.

Partea a doua a capitolului este cursivă, plină de neprevăzut, foarte bine scrisă. Însă nu prea pot spune acelaşi lucru şi de prima parte, Emil. Parcă e scrisă de altă mână... sau într-o zi fără prea multă inspiraţie (se întâmplă oricui). Ai amănunte puţin deranjante şi apoi repeţi de foarte multe ori cuvântul ''dosar''.

''că domnul colonel îl aşteaptă la dumnealui în birou.,''  - mi se pare aiurea această formă de politeţe, comună vreunei zone ale noastre, într-un asemenea roman. Desigur în următoarea frază îi zici ''lui''. Sau poate ai vrut să eviţi repetiţia... însă se poate reformula şi altfel.

importanţă acum câte au trecut…, - cât a trecut.

Şi vreau să-ţi spun, rămân la părerea mea, un capitol, un roman, în general nu se termină cu un dialog, chiar şi când doreşti să păstrezi suspansul. Se mai poate formula cel puţin o frază, în care se poate mări suspansul, dacă asta ai dorit.

Dar asta este doar părerea mea.

Oricum am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea.

[Corina Militaru]

Am citit cu placere toate episoadele.

M-a prins si mi-a starnit curiozitatea. Astept continuarea.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia, am modificat! 

Mulţumesc mult pentru ajutor. 

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Impresionant şi de această dată. Am aflat un secret uriaş: modul de comportament al celor doi soţi în intimitate şi mai ales destinul încurcat al doamnei Teel. O pasăre frumoasă închisă într-o colivie de aur. Desigur cu un trecut tumultos, cu încurcături ale destinului, tot nu merită să stea sclava cuiva. Şi am mai aflat laturi de caracter ale lui Teel pe care le bănuiam oricum.

Partea a doua a capitolului este cursivă, plină de neprevăzut, foarte bine scrisă. Însă nu prea pot spune acelaşi lucru şi de prima parte, Emil. Parcă e scrisă de altă mână... sau într-o zi fără prea multă inspiraţie (se întâmplă oricui). Ai amănunte puţin deranjante şi apoi repeţi de foarte multe ori cuvântul ''dosar''.

''că domnul colonel îl aşteaptă la dumnealui în birou.,''  - mi se pare aiurea această formă de politeţe, comună vreunei zone ale noastre, într-un asemenea roman. Desigur în următoarea frază îi zici ''lui''. Sau poate ai vrut să eviţi repetiţia... însă se poate reformula şi altfel.

importanţă acum câte au trecut…, - cât a trecut.

Şi vreau să-ţi spun, rămân la părerea mea, un capitol, un roman, în general nu se termină cu un dialog, chiar şi când doreşti să păstrezi suspansul. Se mai poate formula cel puţin o frază, în care se poate mări suspansul, dacă asta ai dorit.

Dar asta este doar părerea mea.

Oricum am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea.

[Emil Dumitru]

Mulţumesc pentru lectură, Corina.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Am citit cu placere toate episoadele.

M-a prins si mi-a starnit curiozitatea. Astept continuarea.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Semnul meu că urmăresc în continuare filmul. :)

Cu drag,