Crucea din sticlă VI

[Emil Dumitru]

      Şi mai ştia un lucru, că indiferent ce-ar fi făcut, Fill era obligat de poziţia ei strategică s-o privească şi să-i admire sânii.

      − La început, continuă ea fără să se mişte un centimetru, a fost foarte interesant şi nu părăseam acest loc – balconul Julietei cum foarte teatral şi melancolic îi spunea pe atunci, iubitul meu soţ –  decât foarte, foarte rar. De aici vedeam totul: cine vine şi cine pleacă, când vine the King acasă şi cu cine, apoi, după un timp, a început să mă enerveze monotonia imaginilor văzute. Rutină şi multă plictiseală: zilnic aproape aceleaşi feţe. Ce se schimba mai des, erau doar femeile cu care fără nicio jenă venea the King aici. Singură am abandonat urmărirea, simţind că-mi fac şi mai mult rău. Începusem să fumez mult şi, poate de plictiseală sau ciudă, n-am ştiut exact motivul, să şi beau. Şi când te gândeşti că nu eram decât la începutul căsătoriei… Tu eşti căsătorit Fill?

      − Încă nu!

      − Clar, asta denotă că nu ai cum să ştii ce înseamnă: ,,ciudata singurătate în doi!''.  Când ne-am aniversat primul an de la căsătorie, am primit din partea soţului meu drag, un iaht, botezat: ELVIS 2. De fapt ai să descoperi că toate iahturile poartă numele lui, având doar numere diferite. Cu această bijuterie plutitoare şi însoţită permanent de două ,,gorile", am ieşit ori de câte ori mi-a permis vremea, doar în prima vară în larg. Coborâse raiul pe puntea iahtului: făceam ziua plajă şi dragoste cu… soarele! Mângâierea razele lui calde aproape că mă excitau. Mi le imaginam ca fiind nişte mângâieri tandre ale unui bărbat. Cu ochii închişi încercam să mi-l imaginez şi reuşeam să-l compun până când ajungeam la cap, însă nu am reuşit niciodată să-i aranjez faţa într-un chip cu un contur bine definit. Era minunat şi aşteptam, în fiecare seară cu emoţie, amurgul. Îmi plăcea să înot, pe drumul soarelui, drumul acela tremurând, făcut de el la asfinţit. Credeam că descoperisem farmecul singurătăţii, dar mă amăgeam singură, însă totuşi descoperisem ceva: o altă modalitate de a visa că sunt liberă şi-mi petrec timpul aşa cum vreau, dar… dar asta până în ziua când, din senin s-a întâmplat ceva: marea era calmă, cerul limpede, vântul adia uşor, abia dacă-i percepeai briza şi, deodată iahtul a început să se scufunde rapid. Abia am mai apucat să ne luăm colacul de salvare. După câteva ore, am avut mare noroc că prin zonă a trecut un vas mic de pescari şi ne-a salvat.

      − Crezi că a fost ceva premeditat sau doar un simplu accident?

      − Atunci, pe moment, aşa am crezut, că a fost un accident. Însă, având în vedere evenimentele ulterioare, înclin să cred că totul a fost premeditat. Ghinionul celui care a pus totul la cale − tu bănuieşti cine a făcut asta, nu? − a fost că eu am un dram de noroc, am steaua şi îngerul meu care mă veghează… Te plictisesc?

      − Nu, chiar deloc, relatările tale devin din ce în ce mai interesante, chiar captivante, datorită talentului cu care le povesteşti, ştii să le dai aşa o aură de mister… Spune-mi, de ce ai rupt relaţia cu soţul tău, aşa de repede?

      Margaret îl privi mirată.

      − Asta am dedus eu din relatarea ta! îşi justifică el întrebarea.

      − Banii, din cauza lor! răspunse fără să şovăie Margaret şi tăcu.

      − Fii mai explicită, te rog!

      − Am să-ţi explic puţin mai târziu, dacă o să fie nevoie, dar sunt sigură că vei înţelege, de ce, şi fără.

      Se desprinse de coloană şi veni spre el, aşezându-se în fotoliu. Luă o ţigară şi Fill i-o aprinse. În tot acest tip, el o urmărise secundă cu secundă: o statuie umblătoare din piatră, nimic nu se lăsa descifrat sau că ar fi vreo neconcordanţă între tot ce spune ea şi faptele petrecute atunci, nu o trăda nici măcar un muşchi facial.  

      Acum, Margaret aşezată în fotoliu − o altă poziţie strategică, posibil studiată şi aceasta cu multă atenţie, aşa credea Fill, în care iarăşi lumina o avantaja şi cădea în aşa fel încât obsesiv sânii îşi arătau obraznic de impulsiv, chiar agresiv, toată măreţia lor − tăcea.  Fuma şi privea ceva fix, de parcă îşi agăţase privirea de un punct imaginar al draperiei din faţa ei şi acela nu mai vroia să-i dea drumul.

      Brusc, Fill începu să conştientizeze o stare ciudată, o nelinişte interioară şi nu înţelegea, de ce, sau care era sursa. Avea senzaţia că este în plus, prezenţa lui pentru Margaret nu mai conta absolut deloc în acea clipă, şi, totodată, inexplicabil se simţea studiat, cu intensitatea unei priviri hipnotizatoare, cu toate că el o vedea cu coada ochiului că se uită într-un punct fix, undeva în faţa ei, acum spre măsuţă.

      După câteva clipe, ca să scape de această stare şi să iasă din acest joc periculos, Fill duse mâna spre pahar − cu intenţia de a mai bea −  dar la jumătatea drumului aceasta, spontan, i se opri în aer o clipă. Asta era, dezlegă el misterul: Margaret se uita la el prin reflexie, căci ochii lui întâlni privirea ei reflectată de suprafaţa paharului. Şi acei ochi zâmbiră, răspunse şi el la fel, ducând paharul la gură. Auzi abia perceptibil, un chicot de fericire, nu se putu abţine şi întoarse capul spre ea. Privirile lor se întâlniră direct şi Fill văzu pe chipul ei, un surâs de victorie.

      − Am simţit că sânii mei îţi plac, şi-am vrut să văd dacă te pot chema şi din priviri… şopti provocator Margaret această frază, incantând parcă un vers dintr-un descântec.   

      Fill nu răspunse, se mulţumi doar s-o privească preţ de o clipă şi inexplicabil o văzu − aşa ca prin ceaţă şi nu înţelegea de ce, că nu băuse decât două-trei guri de gin −, cum se apleacă şi de sub măsuţă scoate o telecomandă.

      − O altă surpriză. Mai rezişti?

      − Da, sigur rezist, mai ales că surprizele tale sunt… puţin bizare, încercă el o glumă.

      Margaret nu reacţionă la răspunsul lui, fiind chipurile preocupată mai mult de telecomandă, pe care o îndreptă spre balcon, apăsă pe o tastă şi imensa draperie începu să ruleze lin, obturând  ferestrele magice.

      − Fill, tot ce ai văzut şi tot ce vei mai vedea în această cameră, a fost făcut în primul an de căsnicie, la rugăminţile mele, visând că astfel îmi creez şi eu un spaţiu intim de relaxare, dar m-am înşelat amarnic, am fost şi sunt spionată non-stop… În mod sigur am şi în baie o minicameră de luat vederi, bine ascunsă.

      − Şi ce te face sau ce te determină să suporţi asemenea tratament?

      − Banii!

      − Tot… 

      − Da… tot ei, te surprinde, nu?

      − Nu! Nu mă mai miră şi nu mă mai surprind chiar aşa de tare răspunsurile tale. Acum, am început să mă obişnuiesc cu ele, chiar dacă sunt... şi se opri la timp ezitând, mascând suspansul printr-un tras adânc din ţigară. Nu vru să-i spună: nişte clişee. Bine că nu-i scăpă şi acest porumbel, care sigur în timpul zborului, s-ar fi transformat  în cioară. 

      − Dacă sunt? întrebă Margaret privindu-l insistent.

      − Puţin fantastice şi…

      − Fantastice! se miră ea vizibil ridicând din sprâncene. Fantastice şi mai cum?

      − Şi utopice, minţi el. De fapt voise să spună: şi pline de erotism.

      − Utopice!? Scuză-mă, dar eu nu pot împleti sau asocia fantezia cu utopia, pentru mine e un fel de non-sens, mă rog, poate tu ai altă concepţie despre… dar vreau să conştientizezi că nu-ţi spun nişte fantasmagorii…  Sunt răspunsuri adevărate şi nu am nicio vină că mintea ta de poliţist – sper că nu te vei simţi jignit −, refuză asta! Ea este setată pe altă lungime de undă, pe alt reper. Voi poliţiştii credeţi că toţi spunem numai şi numai minciuni. Mai ales femeile, nu? Cu toate că, teoretic sau cel puţin aşa cred, la şcoală învăţaţi să ne acordaţi tuturora, fără discriminare, sex sau religie, prezumţia de nevinovăţie, nu-i aşa?

Fill nu-i răspunse imediat. Avea o mulţime de replici învăţate pe de rost şi tocmai acest lucru îl făcu să tacă, simţise brusc că-n interiorul lui se luptau iarăşi cele două fiinţe: omul şi poliţistul, iar cel din urmă era mai activ în acest moment.   

      − Am vrut să spun altceva: cele povestite mi se par puţin fantastice şi împletite totuşi cu mult adevăr.

      Margaret îl privi gânditoare preţ de o secundă surâzând uşor: să crezi tu că eu înghit asemenea gogoaşă! Apoi, ridică mâna şi îndreptă telecomanda spre Fill, care, în prima fază avu intenţia să sară din fotoliu şi să se culce la podea, protejându-şi capul cu braţele, aşa cum învăţase la Academia de Poliţie că trebuie să procedeze în caz de pericol.

      Se abţinu şi foarte încordat aşteptă cu ochii larg deschişi deznodământul.

      - va urma -

[Sofia Sincă]

Devine din ce în ce mai interesant, Emil. Ceea ce am crezut ca va fi un roman poliţist se transformă încet în unul psihologic... sau este încă prematur să trag concluzii. Ştiu însă că e bine scris până aici, suspansul creat face să aştepţi continuarea.

Ţi totuşi, două mici intervenţii:

''cu toate că el o vedea cu coada ochiului pe Margaret că se uită'' - de aici aş scoate ''Margaret'' - se repetă prea aproape de altă Margaret

  ''dar la jumătatea drumului aceasta, spontan,'' - şi de aici aş scoate ''aceasta'' care de fapt trebuia să fie acesta.

Aştept continuarea, Sofy!

[Emil Dumitru]

Sofia, mulţumesc pentru lectură şi... sincer nici eu nu ştiu la ce categorie să-l bag! Pe parcurs vom vedea.

În legătură cu prima ta observație, sunt de acord şi voi modifica.

A doua observație, din punctul meu de vedere nu se justifică! Cuvântul ,,aceasta'', se referă la ''mână''.

Sofia Sincă a spus :

Devine din ce în ce mai interesant, Emil. Ceea ce am crezut ca va fi un roman poliţist se transformă încet în unul psihologic... sau este încă prematur să trag concluzii. Ştiu însă că e bine scris până aici, suspansul creat face să aştepţi continuarea.

Ţi totuşi, două mici intervenţii:

''cu toate că el o vedea cu coada ochiului pe Margaret că se uită'' - de aici aş scoate ''Margaret'' - se repetă prea aproape de altă Margaret

  ''dar la jumătatea drumului aceasta, spontan,'' - şi de aici aş scoate ''aceasta'' care de fapt trebuia să fie acesta.

Aştept continuarea, Sofy!

[Sofia Sincă]

... dam, am înţeles cum e cu ''aceasta'', atunci merge o virgulă după ''drumului''. dar e bine şi aşa, nu am fost eu destul de atentă când am citit.

Emil Dumitru a spus :

Sofia, mulţumesc pentru lectură şi... sincer nici eu nu ştiu la ce categorie să-l bag! Pe parcurs vom vedea.

În legătură cu prima ta observație, sunt de acord şi voi modifica.

A doua observație, din punctul meu de vedere nu se justifică! Cuvântul ,,aceasta'', se referă la ''mână''.

Sofia Sincă a spus :

Devine din ce în ce mai interesant, Emil. Ceea ce am crezut ca va fi un roman poliţist se transformă încet în unul psihologic... sau este încă prematur să trag concluzii. Ştiu însă că e bine scris până aici, suspansul creat face să aştepţi continuarea.

Ţi totuşi, două mici intervenţii:

''cu toate că el o vedea cu coada ochiului pe Margaret că se uită'' - de aici aş scoate ''Margaret'' - se repetă prea aproape de altă Margaret

  ''dar la jumătatea drumului aceasta, spontan,'' - şi de aici aş scoate ''aceasta'' care de fapt trebuia să fie acesta.

Aştept continuarea, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

 Nu, chiar de loc, relatările tale devin din ce în ce mai interesante

nu mai conta absolut de loc în acea clipă,   (deloc)

 

Interesant. Place mult, felicitări!

[Emil Dumitru]

Mulţumesc, doamnaVasilisia Lazăr, pentru lectură şi atenționare.

Voi modifica!

Vasilisia Lazăr a spus :

 Nu, chiar de loc, relatările tale devin din ce în ce mai interesante

nu mai conta absolut de loc în acea clipă,   (deloc)

 

Interesant. Place mult, felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

Scriere curată, cursivă. 

Dimpotrivă, un roman poliţist cuprinde multă psihologie fără a fi psihologic.

 Cam multe puncte de suspensie.

Urări de succes.

da Coza