Copilul și îngerul

[Pop Dorina]

                                                                     Copilul și îngerul

 

          motto: „Dragostea este principalul rod al vieții creștinului. Ea este legea vieții cerești și pe pământ se naște dintr-o inimă curată și o conștiință neîntinată. Dragostea este nemuritoare, ea îl urmează pe om dincolo de mormânt, în viața cea veșnică și este o legătură intimă dintre sufletele celor vii și celor adormiți” -  Sfântul Amfilohie de la Poceaev

 

          Cu o mână imobilizată în perfuzie și trupul blegit pe patul de spital, Cristi încerca să scoată un sunet, dar inflamația amigdalitelor nu-i permitea. Ochii umezi și puțin roșii priveau spre mama sa. Protectoare, mama ținea mâna lui liberă în palma sa, iar cealaltă mână a femeii îi mângâia creștetul.

          În disperarea ei, femeia solicita ajutor Domnului. Salonul era plin de alți copii. Al ei era cel mai grav. Suferise o scurtă intervenție chirurgicală de eliminare a puroiului din amigdalite. Trecuseră doar câteva ore de atunci. Dialoga în gând cu Dumnezeu. Cerea îndurare și sănătate pentru fiul ei. Ce dacă o supărase? Era cât pe-aci să fie exmatriculat când s-a bătut cu alt băiat din clasa a VI-a. Atunci, tot ea „aranjase” ca lucrurile să reintre pe făgașul normal. Acum era neputincioasă în fața gravității bolii fiului ei. Mai putea oare îndura? Desigur. Dragostea de mamă și credința în Dumnezeu o vor ajuta să depășească momentul.

          Cristi vedea durerea și zbaterile mamei sale, iar printre lacrimile unei tăceri impuse de boală, simțea doar frisoane, febră și... perfuzii.

          Mama îi mângâia fruntea transmițându-i astfel toată dragostea ei. Dorea să-i redea puterea și curajul de care el avea nevoie. Boabele cristaline curgeau periodic din ochii băiatului. Remușcări? Nimeni nu poate ști. Mama tăcea, dar continua în surdină dialogul cu Tatăl Ceresc. Nu-i plăcea să se roage mecanic. Îi transmitea Domnului problemele și dorințele sale. Avea credința că și de data aceasta totul se va termina cu bine și fiul ei se va însănătoși.

         Inofensiv și cuprins de boală, Cristi cocheta cu somnul. Un vis îi dă târcoale. Deschide ochii sufletului. Lângă patul său, bunicul transformat în înger, îl privea.

          Copilul împrumută puțin aripile acestuia și zboară printre amintiri. Îl revede pe bunicul său cum îl ținea de mână în drumul lor spre biserică. În fiecare duminică dimineața, se grăbeau să fie primii. Înainte de slujbă era ritualul pomenilor. Lumea aducea: colivă, prăjituri, fructe, colaci, vin. Lui Cristi îi plăcea coliva. Nu putea rata acest eveniment profitabil și gustos. Bătrânul cânta în corul bisericii și trebuiau să stea până la sfârșitul slujbei. Trecuseră anii. Amintirile curgeau în vis ca o licoare dulce.

          Acum, bunicul imaculat și înaripat părea haios.  Fericit să-l vadă, Cristi îl salută și constată că... putea vorbi:

          – Bunicule, mi-a fost dor de tine!

          Bătrânul zâmbea. Îl mângâia cu privirea lui protectoare. O întrebare a lunecat spre urechile băiatului, dar nu știe cine a rostit-o, bunicul lui (transformat în înger) sau propria lui conștiință.

          – Ce mai face părintele Chincea?

          Așa de mult l-a afectat întrebarea încât a deschis ochii. Bunicul dispăruse. Lângă pat, mama lui pierdută în gânduri continua să-i maseze mâna stângă. Un gând pozitiv i-a fulgerat trupul. O va însoți duminica la biserică. Măcar de dragul bunicului și-n amintirea lui. Zâmbea. Și-a adus aminte de o rugăciune care trebuia s-o spună în fiecare seară la ”comanda” bunicului: „Înger îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,/Totdeauna fii cu mine și mă învață să fac bine./Eu sunt mic, tu fă-mă mare,/Eu sunt slab, tu fă-mă tare,/Totdeauna mă însoțește și de rele mă păzește.” Clipele s-au transformat în ani de când acest ritual a încetat. Acum, bunicul, revenit pentru puțin timp din altă lume, i-a redeschis o cale. Calea credinței. Era hotărât să pășească pe ea. În gând, rostește cu drag aceeași rugăciune.

          Își îndreaptă capul spre mamă. În intersecția privirilor, credința a învins. Mama și fiul gândeau la fel. Dumnezeu este cel care ne poate ajuta să depășim obstacolele vieții. Și iubirea. Iubirea față de aproapele nostru.

[Corina Militaru]

Când aripa îngerului ne atinge... :) Am citit cu plăcere!

[Ioniţă Gabriela]

-din partea mea doar MĂ ÎNCLIN!

[Pop Dorina]

Îți mulțumesc, dragă Corina, pentru lectură.

[Pop Dorina]

Aprecierea ta mă onorează, dragă Gabriela. Mulțumesc.

[giurgiu maria]

O poveste frumoasă și înduioșătoare scrisă cu sufletul credinței! Ma impresionat.Felicitări!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc pentru lectură și apreciere, doamnă Giurgiu.