Ambra părăsi spitalul cu moralul făcut ţăndări. Era îngrozitor de obosită, de parcă purta pe umeri pământul întreg. Refuză instinctiv propunerea fiicei ce se oferi să o însoţească acasă. Îi spuse că avea nevoie să fie singură şi să mediteze în linişte. Carla o privi trist şi îngrijorarea firească din ochii ei o deranjă şi mai tare pe Ambra, care o salută scurt şi se îndepărtă aproape în fugă.
-Mama, eşti pe jos! Aşteaptă! îşi aminti ea, încercând s-o ajungă. Dar o văzu urcând din mers în autobuzul ce aproape că o prinse între uşile care se închideau. Fata îşi înăbuşi un strigăt de spaimă şi îşi cuprinse exasperată capul în mâini. Nici ea nu mai putea. Tinerele de vârsta ei îşi vedeau de viaţa lor, cum era normal, se dedicau dragostei, distracţiilor cu prietenii, unele munceau, altele studiau... Pe când ea, abia se mai putea ţine de jobul part- time pe care reuşise să-l păstreze printr-o minune, împărţită cum era între casa ei, casa mamei şi cea a mătuşii. Iubitul se implicase şi el până peste cap în problemele sale, o ajuta, o încuraja şi o înţelegea când era nevoită să răspundă solicitărilor ce veneau neîncetat din partea familiei, zi şi noapte, chiar. Era un expert în informatică şi când venea acasă, studiau împreună tot felul de programe speciale pentru bolnavii de tipul mătuşii, care nu mai dispuneau de capacitatea comunicării cu ceilalţi. Din fericire, Amneris era o femeie inteligentă şi tainele informaticii nu-i erau străine, aşa că învăţa repede, uşurând considerabil munca lor. Ajunsese să se exprime destul de cursiv cu ajutorul ochilor ce acţionau literele mari şi colorate de pe monitor. Însă nu o putea face decât cu ajutorul lor, căci nimeni altcineva nu se pricepea să lucreze cu maşina aceea sofisticată. De obicei, câtă vreme încă mai reuşea să ţină markerul între degete, reuşea să îşi exprime foarte succint nevoile personale. Toate persoanele care se ocupau cu îngrijirea ei, o înţelegeau din gesturi şi privire, din mişcarea mâinilor, a capului, iar când nu era chip să-i descifreze dorinţele, abia atunci recurgeau la tăbliţă şi marker. Erau suficiente doar primele litere dintr-un cuvânt, ca să se înţeleagă de ce avea nevoie.
Carla conducea maşina cu mintea departe, dar reflexele ei erau perfecte şi ajunse acasă teafără. Până spre seară era singură, ceea ce o avantaja foarte mult, căci şi ea avea nevoie să-şi adune gândurile şi forţele greu încercate. Începu cu un duş fierbinte, apoi dormi până după amiaza târziu. Fără odihnă nu era în stare de nimic. Complet refăcută, îşi făcu o cafea cu mult zahăr, cum îi plăcea ei şi cotrobăi prin frigider după ceva de ronţăit. Îşi aminti că trebuia să-şi sune mama ca să stabilească când şi pe cine urma să reunească la spital, dar alungă cu repulsie gândul acela. Detestă să se mai gândească la coşmarul care le aştepta în zilele următoare şi decise să îşi cruţe şi mama, cel puţin până a a doua zi. Spera că şi ea va face tot posibilul să se desprindă puţin de realitatea atât de grea şi să se destindă în tovărăşia prietenelor, în seara aceea. Amândouă aveau nevoie de multă energie şi linişte. Ea, cu siguranţă o va face! În privinţa mamei, însă, îşi făcuse iluzii.
Ambra nu era în stare să se gândească la altceva şi perspectiva morţii întuneca cu aripa-i neagră şi ameninţătoare toată existenţa sa, în acele zile. Se obişnuise cu prezenţa ei în acei ani teribili, în care trăise fiecare clipă de groază şi durere laolaltă cu Amneris. Într-un fel, suferea şi ea de SLA. Considera nedrept acest lucru, deoarece fiecare om trebuie să-şi trăiască propriul destin, bun sau rău, la nivel individual, ajutat de cei apropiaţi cu siguranţă, dar nu silindu-i să preia jumătate sau chiar mai mult din pedeapsă, aşa cum reuşise Amneris să facă cu ea. Profitase de puterea pe care o exercita asupra ei, de devotamentul şi spiritul eronat de sacrificiu , de slăbiciunea şi dependenţa faţă de ea şi încărcase pe umerii ei tot ce nu-i plăcea de la viaţă. Pretindea să împartă amândouă, ca două gemene ce erau, toate problemele, însă mai puţin momentele fericite, pe care Amneris şi le trăise cu egoism singură, fără să facă pe nimeni părtaş. O adorase mereu dar asta n-o împiedica s-o vadă aşa cum era. Adoraţia ei se amesteca întotdeauna cu frustrarea şi mânia. Turba la gândul că se lăsase manipulată şi şantajată sentimental, permiţându-i să îndepărteze pe toţi membri familiei din pură trufie, şi să se lase prinsă în capcana savant pregătită, special pentru o naivă ca ea. Acum stomacul i se întorcea pe dos, pur şi simplu, îngreţoşată de hidoşenia cererii pe care refuza să o îndeplinească. Cum putea să-i ceară aşa ceva? Cum de se ajunsese aici? Se simţea foarte rău şi nu putea dormi, nu putea mânca nimic, iar în scrumieră grămada de scrum creştea odată cu zbuciumul ei cumplit. Voia cu disperare să fugă, să scape din coşmarul în care i se transformase viaţa. Pierduse aproape tot: familie, carieră, respectul de sine şi mai presus de toate, libertatea. Doar Carla îi mai era aproape dar dorea s-o elibereze, să o alunge departe de mizeria ce o infecta şi pe ea, ce risca să-i distrugă viaţa.
Se gândea tot mai mult că poate nu e cea mai rea soluţie, până la urmă! Se sperie de monstruozitatea ideii ce-i împungea mintea insistent, transformându-se în dorinţă. Conştiinţa epuizată îşi cerea dreptul la viaţă şi începea să accepte ceea ce nu reuşise să combată.
Noaptea fu lungă şi agonizantă. Dimineaţa sosi târziu, învăluită de nori grei şi întunecaţi, iar deodată, rafale violente de vânt şi apă se năpustiră asupra lumii, întorcând cu susul în jos, tot ce-i ieşea în cale. Ambra privea pierdută furtuna ce parcă se îngemăna cu sufletul ei şi se lăsă biciuită cu satisfacţie de şuvoaiele reci ce duceau cu ele atâta zbucium. Ieşise în pijama să-şi fumeze ţigara, în balconul casei, tânjind după îmbrăţişarea naturii, dar uitase de sine. Se reculese cu un lung fior, apoi intră în casă înfrigurată, însă mult mai înviorată, neluând în seamă apa ce şiroia pe parchetul camerei. Intră sub duş şi suportă cu lăcomie şocul fierbinte pe pielea rece. Când ieşi din baie, telefonul suna disperat, aruncat între cearceafurile mototolite. O altă ţigară aprinsă, scrum căzut ,nebăgat în seamă pe perna indignată...
-Alo, da dragă, ce s-a întâmplat?
-Mamă, m-ai speriat! Te sun de o oră! Ce naiba faci, de nu răspunzi?
-Eram la duş Carla, scuză-mă! minţi ea cu reţinere. Sunt bine, mami, nu îţi mai face atâtea griji! adaugă cu vocea tremurând de duioşie. Mă îmbrac şi vin la tine, apoi vedem ce e de făcut.
-Vin eu la tine! Nu vezi ce urgie e afară? Hai, pune repede de cafea că aduc eu cornuri calde de la barul de jos. Azi luăm micul dejun împreună, şi să nu te aud că nu mănânci. Câte ţigări ai fumat, deja pe stomacul gol? Nu mai aşteptă răspunsul, căci deja îl cunoştea. Închise şi se pregăti să înfrunte furtuna de afară şi pe cea din familie. Avea inima grea şi simţea povara responsabilităţii mai strivitoare ca oricând, pe umerii săi tineri şi fragili.
Când intră în casa mamei, aspectul acesteia o sperie, dar îşi refulă îngrijorarea şi însufleţi atmosfera cu o voioşie confecţionată la minut, aducând cu sine aerul rece dar proaspăt de afară şi optimism forţat. Din fericire, efortul ei avu efect, poate datorită tinereţii şi a forţei pe care i-o dădea maturitatea precoce. Ambra avea mare nevoie de aşa ceva şi primi cu încântare ofranda ce i se oferea. O senzaţie binefăcătoare de normalitate umplu golul din casă şi din suflete, iar setea de viaţă deveni reală şi aproape palpabilă, accentuată de parfumul divin al cafelei şi al cornurilor dulci şi firbinti. Comentară cu bucurie autentică fotografiile sosite pe skype din Belgia, de la fiul Ambrei, ce surprindea momente fermecătoare din viaţa familiei lui, ce sporise numeric de curând. O fetiţă durdulie şi splendidă surâdea candid bunicii şi mătuşii din imaginile ce curgeau una după alta, făcând să răsune exclamaţii de bucurie şi râsete autentice, menite să vindece rănile adânci ale sufletelor greu încercate.
Cuvinte cheie :
m-ai acaparat cu romanul tău, aștept nerăbdătoare continuarea
Mihaela
Impresionant! :) Aștept continuarea!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor