Condamnare ( continuare-fragment 22)

[Giurgiu Silvia]

 Surpriza și bucuria ilumină din nou casa aceea austeră, care nu mai avea nimic din personalitatea de odinioară a locatarei. Exigențele bolnavei o transformaseră într-un laborator medical, unde cobaiul era chiar ea. Se supusese de bunăvoie tuturor experimentelor și testase cu sânge rece toate echipamentele inovative nou apărute în urma cercetărilor în domeniu. Spirit neînfricat și combativ, se luase la trântă cu boala și amânase sfârșitul iminent, cât de mult putuse. Nu conta cum trăia, ci cât! Fără operația de traheoctomie, totul s-ar fi terminat în maxim doi-trei ani, dar optase să-și prelungească agonia, care putea dura douăzeci de ani, după cum afirmau statisticile. 

  Nu își imaginase, totuși, cât de dur avea să fie totul, cu fiecare zi care trecea. Nimic nu o speria mai tare, decât crizele respiratorii, care se întețiseră și se agravaseră în ultimul an. Depășise chiar și trauma cumplită a pierderii totale a vocii, se obișnuise cu tuburile oribile ce-i străpungeau trupul și supraveghea cu ochi expert și mână de fier, toate mișcările asistentelor care trebuiau să învețe să folosească corect aparatura medicală și toate procedurile sofisticate, de care depindea exclusiv, viața ei. 

  Ceruse să fie euthanasiată și drept pedeapsă, căzuse în catalepsie. Tocmai când risca să fie ucisă, începea să-și recapete câteva abilități fizice, care scăpaseră necompromise de urgia bolii și care aveau să-i permită să-și 

prelungească încă puțin mizerabila-i existență. Soarele vieții ei intra și ieșea dintre nori, ca un mecanism defect. Tot angrenajul la care era conectată, o luase razna și funcționa de capul lui, dar ea tot se mai agăța de viață, precum înecatul de un pai. 

  Giani fugise din nou, speriat și înfrânt. O sunase a doua zi pe Ambra și o anunțase cu prefăcut regret, că din cauza unor împrejurări neprevăzute, se vedea silit să plece în străinătate, o vreme. Amneris își savura victoria cu lăcomie și se considera în siguranță absolută. Șacalul acela nu se va mai apropia de ea niciodată, de acum înainte. 

  Odată recuperată mobilitatea ochilor, lecțiile de comunicare cu ajutorul acelui software special, Tobii Communicator pe care Carla știa să-l folosească la perfecție, reîncepură asiduu, mai ales că ea își exprima dorința tot mai imperioasă de a se perfecționa. Avea foarte multe de spus și trebuia să preia controlul situației, sub toate aspectele. Dacă se putea exprima, va putea lua deciziile pe care le dorea, pentru ea și casa ei. Fremăta de nerăbdare și plăcere la gândul că va redeveni stăpână pe situație. Avea de intenția să-l denunțe pe nenorocitul acela și să-l anuleze pentru totdeauna. Ura ei creștea odată cu noile speranțe. Iritarea luă curând locul acalmiei, care se instaurase în casă, de când intrase în catalepsie. Ordinele absurde și neînduplecate începură să se reformuleze pe monitorul răbdător, pretenții și nemulțumiri nejustificate îngreunau tot mai mult munca asistentelor, iar Ambra și Carla nu mai reușeau să facă față capriciilor ei. 

   Bucuria și optimismul se transformară în frustrare și bătaie continuă de cap. Amneris revenea pe scena vieții lor înarmată până în dinți cu diabolicele-i arme, tocându-le nervii, sistematic. Răbufnirile Ambrei nu se lăsară prea mult așteptate, intervențiile împăciuitoare ale Carlei nu mai puteau stinge conflictul dintre cele două surori, care mocnise tăcut sub cenușa înșelătoare a neputinței. Doctorița se folosea grosolan de puterea ei și Carla devenise sclava sa personală. Despotica-i mătușă o chema la cele mai absurde ore din zi sau din noapte, pentru a-i transmite cele mai neînsemnate mesaje. Telefonul suna în continuu când pleca să-și mai vadă și ea de viața sa, iar logodnicul cu care încerca să-și închege o relație stabilă și-a luat lumea în cap, exasperat de absențele ei continue. 

  Numai că, undeva, în umbră, pericolul mocnea implacabil ca moartea. Giani, conștient de riscul la care se expusese atentând la viața celei care îl distrusese, urzea planuri din cele mai teribile. Nu putea risca să fie demascat și dat pe mâna justiției. Nu se îndoia că Amneris îl va denunța imediat ce îi va fi posibil să-și formuleze acuzația, cu ajutorul drăciei aceleia de software, deci trebuia să se grăbească să o reducă la tăcere, pe veci. Nu avea niciun fel de compasiune pentru o asemenea viperă și visa pentru ea cele mai sângeroase metode de tortură, înainte de a o ucide.

[Mihaela Suciu]

Să vedem cine învinge...
Ai adus frumos din condei, gradual, această confruntare. Știi să menții tensiunea. Felicitări!

[Sofia Sincă]

Și romanul continuă sub aceeași apăsare. Foarte interesant devine cazul, când un individ cu viață pe jumătate preia control absolut în jurul ei. Am citit tot pe bucățele. Sper ca să primesc și eu un exemplar (desigur contra-cost) când va fi cartea publicată să o citesc așa, a-la-long.

Nu conta cum trăia, ci cât! - o idee controversată, din punctul meu de vedere. Pentru mine este exact invers: nu contează cât, ci cum... Dar este doar părerea mea.

ilumină,- de ce ilumină și nu, lumină

Avea de intenția - Avea intenția

Am citit cu interes și plăcere,

Sofi