„Captiv pe-un miez de lună” – autor Dragoș Nicolae Iordăchescu

[Ion Lazăr da Coza]

 

Întotdeauna m-au fascinat nucii!

Juglans regia.

Nu știu asupra cărui aspect să mă opresc mai întâi. Mă așteptam ca frunze de nuc, fosilizate, să găsim în depozitele carbonifere de pe la noi, depozite formate încă din era precambriană (!), atât de familiar îmi este nucul, însă aflu că e originar din Asia, apoi, când îmi iese în cale un astfel de pom, nu pot să nu admir coroana bogată, înaltă de optsprezece-douăzeci de metri, cu frunze penat-compuse din cinci-nouă foliole eliptice, late, având un miros pătrunzător, ele producând și un fel de erbicid care împiedică dezvoltarea plantelor gingașe prin apropiere. La umbra lor, somnul era interzis de către bătrâni „că te strică la cap și-ți aprinde plămânii”. Fascinant e și faptul că toate părțile nucului sunt utile: frunzele și cojile de nuci verzi au variate întrebuințări în medicina tradițională (ca tonic, în diabet, pentru combaterea sudorației și a diareii etc.), ele erau, poate încă mai sunt și astăzi, folosite la vopsirea fibrelor naturale într-o gamă largă de nuanțe, iar lemnu’-i utilizat masiv în industria mobilei… Dar hai să ajung la fructul acestuia (o drupă comestibilă, extrem de bogată în vitamine și grăsimi) care se recoltează prin scuturare și prin baterea crengilor cu o prăjină cât mai lungă – nucul „bătut” dând roade mai multe în anul ce vine. Curios e și faptul că dintr-o mie de nuci-surori, dacă sunt puse în pământ la încolțit, niciun urmaș nu va semăna cu părintele, dar răsar totuși nuci, nu ferigi, nu alge, cu atât mai puțin fluturi… De-ar fi să intru pe tărâmul magic al copilăriei, unde fiecare avem amintiri de-a dreptul fabuloase, aș pomeni epiderma palmelor pătrunsă de taninul cojilor de nuci care începeau să se dezghioace tocmai la început de an școlar… prilej de severe admonestări din partea dascălilor; iarna le puneam în vatră și când luau foc le scoteam cu vătraiul în formă de pensetă și le titiream (aruncam) într-un vas cu apă – miezul frăgezindu-se și căpătând altă aromă; la colindat, alături de mere și colaci, constituia răsplată, nu plată… Când vreun părnuș dădea iama prin nucile din pod, puse la păstrat peste iarnă, bunicii ne speriau, spunând că Marțiseara (sau Marțolea), caută copii obraznici. Cum să nu te astâmperi? Potcovit-ați, cu uscate coji de nucă, pisici? Simplu: pui rășină și încalți pisica. Eu n-am făcut asta, dar tata da. Și de câte ori îmi reproșa vreo năzbâtie mai deocheată, îi aminteam despre pisicile sale potcovite. (Vedeți că-i bine ca să ținem secrete unele fapte?). Fiindcă veni vorba despre bunici și podul lor: ați găsit, rătăcite prin unghere, nuci vechi de zece-cincisprezece ani, însă nu mai vechi că devin râncede? Festin în Empireu! Doar cei care au avut șansa aceasta, pot confirma că am dreptate.

Îmi dau seama că m-am întins cam mult la vorbă, cu toate acestea vă rog să-mi îngăduiți încă o mărturisire, tot din copilărie: aveam un unchi horticultor, autodidact. Arăta oricui dorea cum se altoiește un pom, cum se formează o coroană, cum se taie și înalță un butuc de vie… însă avea un secret pe care nu-l împărtășea oricui. Dacă te vedea mai „dijghețat” (eu l-am păcălit în privința asta!), te lua de după umăr și-ți șoptea conspirativ: „Îți spun numai ție, că ceilalți îs măligă prichită…”. În ce consta secretul? Când tulpina nucului tânăr ajungea cam la douăzeci de centimetri în diametru, chirurgical, cu briceagul său special, cresta longitudinal scoarța – „Numa’ coaja, nu ș’ lemnu’!” insista el –, în trei-patru locuri, de la primele ramuri până la rădăcini, astfel „îi dădea drumul să crească”. Într-adevăr, pomul exploda, pur și simplu. Însă nu acesta era adevăratul secret. Pe furiș, bătea „două cuie de opt” la baza tulpinii, „cu o șchioapă” deasupra solului. „Nucul are nevoie de fier!” zicea, camuflând rana cu țărână muiată în salivă. Era evident că nucii astfel tratați fructificau mai devreme și mult mai abundent.

Nu știu ce m-a făcut, ce mă face să compar, eronat sau inspirat, opera poetică a lui Dragoș Nicolae Iordăchescu, adunată în acest volum online – Captiv pe-un miez de lună –, cu extraordinarul Juglans regia. Horticultorul-poet a crestat tulpina „nucului” cu infinită măiestrie, eliberându-i creșterea: priviți ce viguros și vrăjit se înalță! Apollo, patronul poeziei, văzându-l „dijghețat”, i-a șoptit secretul cu miraculoasele „cuie de opt”, iar acesta și-a însușit cu har lecția, căci „nucile” sale sunt cel mai veritabil tonic pentru cei ahtiați după un vers frumos, după sublim.

Înfruptați-vă! Eu am fost în Empireu.  

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Doamnă Angelina Nădejde,

Cum aprecierea vine din partea dumneavoastră, acest lucru nu poate decât să mă bucure şi să mă facă să mă simt onorat!

Vă mulţumesc!

Complimente,

[Ionel Mony Constantin]

Felicitări domnule Dragoş,

Nu este nici prima si sunt convins nici ultima dată, când îmi exprim păreri elogioase despre poezia dvs. Mă bucur că îmi daţi mereu prilejul să o fac !

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Sunt onorat, domnule Ionel Mony Constantin, de remarca dumneavoastră. Mă bucură consideraţia acordată textelor mele şi vă mulţumesc pentru ea.

Cu respect,