Cap. 14. Insula Magică a Fericirii

[Nicolae Sărătean]

 

 

                                14. Lady Orhidelia

                    Sunetul clopoţelului anunţă prima zi de şcoală, elevii se apropiaseră sfioşi, de clasele ce le-au fost desemnate, magul Ţânţărin, începe clasa a IX-a la liceul economic din localitate, unul dintre cele mai bune din zonă, când mare surpriză pentru el, niciun coleg de clasă, toate fiind fete.
                   Speriat şi oarecum jenat puţin de situaţie, aşteptă printre ultimii să intre în clasă. Fusese educat să dea întâietate femeilor, cam pe oriunde, astfel aici a cam simţit exagerarea în exemplul de faţă. După un vacarm tipic, consistând în mici certuri pentru locurile mai privilegiate, aproape toate  îşi ocupaseră locurile. Fixă şi el cu privirea un scaun liber, undeva printre ultimele bănci de pe şirul de lângă ferestrele clasei şi se aşeză singur, crispat de emoţii neavând curajul să ridice ochii din pământ, cu obrajii încinşi şi vârfurile urechilor gata, gata să i se aprindă.
                   Privirile fetelor îl inspectau ca şi cum ar fi venit cu adevărat de pe vreo planetă îndepărtată, unele şuşoteau altele se înghionteau, auzise una şoptind:
               - E frumuşel! Păcat că e prea mic pentru noi! Se simţea magul Ţânţărin, ca un şoarece într-o cursă şi prin minte îi trecuse  fulgerător ideea, să evadeze pentru totdeauna din acel corp pământean şi să dispară din această dimensiune pe Insula Magică a Fericirii, când uşa se deschise cu putere şi un bărbat înalt între două vârste cu ochelari şi cu tâmplele ninse, ţinând un catalog în mână, îşi făcu apariţia salutând întreaga clasă.
                  Se ridicară cu toţii în picioare, pentru a-l saluta, se prezentă ca fiind dirigintele clasei şi felicitându-i pentru alegerea făcută, de a-şi continua studiile la acest liceu, se aşează la catedră şi scurt, fără discursuri filozofice, spuse:
               - Înainte de orice formalităţi, cred că e bine să ne cunoaştem, aşadar, fiecare elev să se ridice în picioare când îşi va auzi numele! spunând acestea deschise catalogul să facă prezenţa începând cu litera A.
               Trecuse ceva timp până ajunsese la numele magului, aproape de sfârşitul catalogului. Îl strigă şi acesta se ridică în picioare urmărit de treizeci şi patru de perechi de ochi, de toate formele şi mărimile.

               Spuse un, "Prezent”, gâtuit de emoţie, apoi înecându-se din cauza nodului ce i se puse în gât apucându-l şi o tuse convulsivă, care, dacă până atunci nu a reuşit să capteze atenţia unanimă, acum, desigur reuşise cu brio. Câteva hohote de râs, din partea unor fete, urmate de vocea dirigintelui, rugându-le pe un ton autoritar să facă linişte, apoi se îndreptă spre mag şi punându-i o mână ocrotitoare pe umăr, îi spuse încurajator:
            - Prin ce treci tu astăzi am trecut şi eu la timpul meu şi uite-mă aici în faţa ta! Te înţeleg perfect! Vei vedea, te vei obişnui şi chiar o să-ţi placă, de asta te asigur! Fetele te vor îndrăgi şi vei trăi alături de ele ca-n rai! (de-ar fi ştiut dirigintele cât de aproape era de adevăr, cu raiul) Aşa este în prima zi! Uite, în acest moment, te numesc ajutor de diriginte! Cu acesta afirmaţie stârnise alt ropot de râsete şi magul parcă se făcu şi mai mic. Vei avea frumoasa obligaţie, de a şterge tabla şi a uda buretele, în fiecare zi, aşa că treci mătăluţă aici în prima bancă, să te am aproape!  Zis şi făcut, îi ordonă unei fetiţe ce se aşezase cu de la sine putere, în prima bancă, să-şi caute alt loc, magul ocupând imediat postul respectiv, apoi începu o forfotă de nedescris. Toate colegele mutându-se, care cum le spunea dirigintele, într-un sfârşit, fiecare mai mult sau mai puţin mulţumite şi-au ocupat locurile indicate.
               Timpul zbură, zilele, săptămânile, lunile se scurgeau cu repeziciune pe apele sâmbetelor, s-a obişnuit şi chiar începuse să-i placă nespus noua situaţie. Ajunsese răsfăţatul clasei. Fetele au început să-l iubească, să-l ocrotească, zilnic era tratat cu biscuiţi, ciocolată şi prăjiturele. Cel mai greu i-a fost la început, la orele de educaţie fizică unde din cauză că fiind atâtea fete, ocupară ambele vestiare, deci se văzu obligat să se schimbe alături de ele, dar până la urmă s-a integrat perfect. Ceilalţi băieţi erau deosebit de invidioşi pe el, până şi profesorul de educaţie fizică. Acesta intră odată din greşeală, fără să bată la uşă, în vestiar, chiar când colegele îşi puneau pantalonaşii scurţi pentru ora de sport, astfel au început toate să ţipe şi când l-a văzut pe mag între ele a făcut ochii cât cepele, dar s-a conformat şi a ieşit mai roşu ca racul, sub strigătele isterice şi asurzitoare ale fetelor.
              Aproape în fiecare zi, găsea mici bileţele prin bancă, ghiozdan şi buzunare, de la admiratoare anonime. Viaţa de licean începu să-i pară nespus de atrăgătoare, picantă şi frumoasă. Singura problemă era, că de câte ori era văzut la braţ cu vreo fată şi asta în afara şcolii, în oraş, parc, cofetărie, cinematograf, se dezlănţuia un adevărat circ în clasă, îl protejau într-atât încât jumătate erau de acord cu fata jumătate nu. Era foarte greu pentru mag, să-şi găsească o prietenă să placă tuturor colegelor, care se transformaseră în adevărate mame şi unele chiar în iubite de ocazie.
               Într-o după-amiază, la o şedinţă pe teme patriotice, ceva tipic sistemelor de învăţământ din acea vreme, un fel de activist de partid parcă, venise să ţină o cuvântare sau aşa ceva... intrarea fiind liberă, se ţinuse în sala de sport astfel o colegă şi prietenă destul de bună a magului, apăruse la braţ cu o însoţitoare, o tânără, cu un păr auriu, ondulat, curgând în valuri peste umeri, cu nişte ochi atât de mari şi albaştri încât pe loc inima i se transformase într-un poligon de trageri pentru micul Cupidon, ce nu întârzie de loc în a-şi descărca întreaga tolba, fără nicio milă...
              A văzut-o doar pentru o clipă şi deja a ştiut că e vorba despre frumoasa lui Orhidelia. A recunoscut-o imediat înlăuntrul acelor ochi, dar din păcate nu i-a fost prezentată pe loc, colega lui venise să facă doar prezenţa, astfel până să se dezmeticească şi să poată lua atitudine, acestea dispăruseră, fără măcar să-l vadă. Doar simpla vedere a fiinţei iubite i-a fost de ajuns să-i transforme ziua într-o  sărbătoare. Îi venea să sară , să cânte de bucurie şi să alerge în căutarea ei, să o prindă, să o strângă în braţe, să o sărute. O aştepta pe Orhidelia, dar nu credea că-i va apărea în viaţă, atât de curând. Au urmat pentru el, câteva zile de chin, experimentând pentru prima oară adevăratele simptome ale dragostei, neştiind cum să facă, s-ajungă mai repede să o cunoască pe frumoasa lui aleasă. În cele din urmă, îi confesase  colegei, că şi-ar dori tare mult să-l prezinte fetei, astfel, într-o binecuvântată după-amiază, îşi luă bicicleta şi cu inima strânsă bine în dinţi  se duse să-şi viziteze colega şi să o cunoască, pe draga lui, Orhidelia.
                Ajuns, îşi rezemă bicicleta lângă un nuc bătrân, ce umbrea jumătate din parcul situat în faţa blocului, unde locuiau fetele şi se aşează pe o bancă, aşteptând apariţia celor două, repetându-şi în gând tot ceea ce şi-a propus să-i spună frumoasei Orhidelia. Credea ca ea nu ştie nimic de intenţiile sale de a o cunoaşte şi întâlnirea lor trebuia să fie ceva întâmplător, dar tipic sexului feminin, fiind  palavragioaice şi fără secrete, se vorbiseră deja, astfel  viitoarea şi eterna lui iubită, îi cunoştea intenţiile. El urma să spună că a venit doar să împrumute un roman, o culegere, o temă de la şcoală de la colega sa.
                 Toate decurg conform planului, fără să se lase prea mult aşteptate, apar râzând, colega ce se numea Angela, venise  cu o carte în mână, însoţită de frumoasa Orhidelia, ce se făcea că priveşte  în altă parte, în timp ce magul o sorbea din priviri. Era cam de aceeaşi înălţime cu el poate cu vreun centimetru doi mai înaltă, slăbuţă şi zveltă cu un aer sportiv si foarte feminin. Purta părul prins într-o cordeluţă albastră croşetată, atât doar să mai potolească puţin valurile buclelor auri ale bogatului păr şi să-l protejeze împotriva vântului. Fruntea înaltă şi ochii albaştri, deosebit de mari, irişii sclipitori precum apa lagunei de pe insula magică a fericirii, completau frumuseţea Orhideliei ce ar fi provocat invidie oricărei zeiţe terestre sau extraterestre.
                   Magul Ţânţărin se îngălbeni şi păli la apropierea fetei, acea senzaţie de "fluturi în stomac", ameţeala şi fâstâceala puseseră complet stăpânire pe el. Colega lui se scuză subtil că trebuie să viziteze o vecină, să-i transmită ceva din partea mamei, între timp le-a făcut prezentările de rigoare şi apoi dispăruse în grabă, lăsându-i singuri.
                     La simpla atingere a mâinilor, în urma prezentării, magul simţi încă un fulger ce-i străbătu pieptul şi se blocă într-un mod că nu mai putu  să scoată un cuvinţel, astfel se trezi în faţa iubitei sale,  mut ca o piatră, fără să fie în stare să găsească un subiect de discuţie. Roşi până-n vârful urechilor şi valuri mari de căldură îi cuprinseseră întreg corpul. Se pierdu într-atât că-şi uită frumosul discurs pregătit. Încercă să improvizeze, să spună ceva şi nu-şi recunoştea glasul. Orhidelia, oarecum  răutăcioasă, tipic adolescentelor şi conştientă de zăpăceala magului, începu să zâmbească. Într-un sfârşit, după ce credea că tăcerea dintre ei, crease o prăpastie de netrecut, magul îşi reveni ca printr-o minune şi  o întrebă, fără să-i treacă altceva prin minte:
                   - Deci tu eşti cea mai bună prietenă a lui Angela? Mi-a vorbit despre tine în clasă! Ştii, este colega mea de bancă şi una dintre cele mai bune prietene, cred că suntem şi ceva verişori, aşa spun părinţii mei. Dar unde te-a ţinut ascunsă până acum? La ce şcoală eşti?
                   - La nr. unu! răspunse Orhidelia, cu o voce sigură caldă şi limpede, de parcă recita poezii  de dragoste când vorbea. Abia la anul voi merge la liceu, am început şcoala mai târziu, după ce împlinisem şapte ani.

                   - Da? Voiam să te intreb,  pari mult mai matură decât o fată de clasa a-VIII-a. La ce liceu vrei să mergi? Sau nu te-ai hotărât înca?
                   - Nu! Nu m-am decis, văd eu până atunci! Între timp trag tare la "mate"şi română, astfel să-mi fie uşor la examenul de admitere, oriunde.
                    Pentru o clipă, privirile li se întâlniră fugar şi cercetător. Magului i se tăie respiraţia! Vocea suavă şi melodioasă a fetei, adâncimea şi sclipirea ochilor îl hipnotizară pe moment.
                  - Ce bine ar fi să te hotărăşti să vii la liceul nostru! M-aş bucura foarte mult!
                  - Nu ştiu, poate! Va trebui să decid, împreună cu părinţii! Nu sunt de capul meu, dar până la vară, am timp!
                 - Ştii, tatăl meu lucrează pe aici pe aproape, cum faci dreapta, este un complex comercial! Mie îmi face plăcere să vin să-l mai ajut cu ce pot, astfel îmi câştig o ciocolată. Există persoane în vârstă care nu sunt în stare să-şi facă singure cumpărăturile, astfel eu le car plasele până acasa şi mereu îmi câştig un mic comision. Aţi putea veni şi voi cu mine, este destul de muncă pentru toţi, astfel câştigăm un ban cinstit pentru cofetărie...
                  - Ştiu, mi-a spus Angela, e bună ideea am putea ajuta şi noi! De ce nu, în fond! Deci ne mai vedem prin zonă!
                 - Da, desigur! Voi veni aproape în fiecare zi să văd ce mai faceţi şi dacă sunteţi de acord cu micile servicii pe care le putem face împreună comunităţii, după, putem merge la filme, la teatru, în parc, în măsura timpului rămas. Dacă vreţi şi lecţiile ni le putem face împreună, te-aş putea ajuta la matematică.
                - Sigur, poţi veni! Uite, locuiesc  aici, la etajul III, în acest bloc. Chiar acolo unde se vede fereastra deschisă,  aproape de locuinţa Angelei.
                 Magului, îi venea să facă tumbe de bucurie, atingerea mâinilor, puţina conversaţie şi zâmbetul Orhideliei au fost mai mult decât  visase. Chipul şi trupul pământean al iubitei, îi venea chiar foarte, foarte bine. Firea ei sinceră şi deschisă l-a ajutat repede să scape de stinghereală şi bâlbâială, astfel dintr-odată, începură să vorbească de una alta ca şi cum s-ar fi cunoscut de ani de zile! El îi spunea glume, ea îl recompensa cu un surâs, într-un final s-a întors Angela şi timpul parcă zburase, veni vremea să se despartă şi să se întoarcă acasă!
              - Mi-a făcut deosebită plăcere să te cunosc Orhidelia! Angela, salut! Pe mâine, la şcoală!
               - La fel spuse fata, ne mai vedem pe aici, când vei veni, desigur!
               - Am să vin! În fiecare zi! Promit! Noapte bună! Pe mâine!
                 Spunând acestea se despărţiră, lansându-şi frumoase surâsuri lipicioase, magul zbură spre casă fericit peste măsură, iar a doua zi la şcoală, stabili altă întâlnire cu ajutorul colegei şi prietenei comune, astfel timp de vreo două săptămâni, se întâlniseră aproape în fiecare zi. Se simţeau minunat împreună, atracţia dintre ei era foarte puternică, nu se plictiseau niciodată şi se despărţeau cu greu ori de câte ori se apropia ora, la care Orhidelia, trebuia să urce chemată fiind de mama ei, care o cam ţinea din scurt. Cumva, cu ajutorul Angelei, iubita sa, obţine aprobarea mamei pentru a merge la cinematograf, astfel, decid să vizioneze împreună un film.

                  Intrară în sală, se stinseseră luminile, începuse filmul. Încet ca o umbră, calculându-şi fiecare mişcare cu delicateţea unei mame, magul se apropia de Orhidelia. O atingere de mâini, făcută să pară ceva întâmplător, apoi ea îşi aşează mâna într-a lui şi rămăseseră aşa vreme de câteva minute, aproape imobili, fără să-şi spună nimic.
                 În liniştea sălii, între pauzele în care sonorul filmului era la minim, se auzeau doar inimile lor care băteau să le spargă pieptul. Îşi făcu mai mult curaj şi-şi trecu un braţ peste spătarul scaunului, apoi foarte încet, trăind la maxim aceste emoţii, mâna lui, cu-n tremur uşor ca o adiere, cu grijă, făcându-şi loc subtil prin părul bogat se apropie de umărul fetei, acoperindu-l cu căuşul palmei într-o dulce mângâiere. Întârzie puţin să-şi tragă sufletul, apoi încet, încet, se înclină, nu prea mult, aşteptând să contribuie şi ea cumva şi nu peste mult timp capul Orhideliei se lipi de umărul său. Această electrică atingere i-a urcat temperatura şi tensiunea arterială că-şi simţea pulsul şi-n lobii urechilor şi bătăile inimii ajunseseră la viteze dureros de alarmante. Rămăseseră nemişcaţi în această semi-îmbrăţişare, vreme de câteva clipe. Obrajii încinşi la maxim le erau separaţi doar de câteva bucle rebele ale Orhideliei. Ajuns aici, magul aproape se blocă. În interiorul său se dădea o lupta parcă pe viaţă si pe moarte! Cu fiecare secundă îşi dorea tot mai mult să o sărute, dar ceva din interiorul fiinţei sale, îi spunea să mai aştepte, să nu se grăbească. În mintea lui "da" şi cu "nu" se luau în coarne arbitraţi de un "dacă"... Acum o sărut, îşi zicea, apoi, daca se sperie? Timpul trecea cu repeziciune, îi era teamă cumva, să nu se termine filmul prea repede fără să o sărute. Ceva parcă îl reţinea să se apropie mai mult! Într-un final se sătură de acest dialog interior. Îşi spuse încurajator, "acum ori niciodată”, îşi luă inima-n dinţi, se aplecă uşor spre ea şi foarte încrezător, o sărută pe obraz şi apoi se retrase repede, puţin fâstâcit şi ruşinat totodată. Orhidelia tremura,  parcă nu mai avea curaj să-şi ridice angelicul chip din pământ. Rămăsese cu capul lipită de umărul magului, trăind amândoi acea clipă de parca ar fi fost sub efectul unei vrăji, ce-i ţinea înlănţuiţi.
                  Trecură parcă ore, în doar câteva momente şi magul ardea de nerăbdare să facă următorul pas. Emoţionat la maxim si aproape mort de frică, gândindu-se din nou la ideea unui refuz, o îmbrăţişă putin mai strâns. Se aplecă şi cu mâna îi înlătură câteva fire de păr pierdute pe frumosul chip care îi stăteau în cale. Pentru o clipă sclipirile din ochii Orhideliei îi străfulgerară inima până la durere. Îl privi în ochi, în acel semi-întuneric, parcă rugându-l să stea deoparte dacă gândurile nu-i sunt pure ca ale ei. Înţelesese atunci, din acea privire, că niciodată nu va putea să înşele acei ochi. Se apropie, atras ca un magnet şi guriţele lor se uniră în cel mai suprem sărut. Îşi gustaseră mierea de pe buze.   

                Rămăseseră astfel înlănţuiţi pentru mult timp. Prin acel sărut, eternitatea şi-a pus zâmbetul divin, se contopiră în univers. Erau atât de fericiţi încât nu mai conta nimic în jurul lor. Lumea, filmul şi cinematograful, parcă dispărusră, magul îşi scoase subtil bagheta atingând-o şi-ntr-o clipă, cei doi îndrăgostiţi se transportară pe Însula Magică a Fericirii. Nu-şi amintiră niciodată numele filmului. Cu acest sărut, Lady Orhidelia, trecuse pentru prima oară în această viaţă, portalul imaginaţiei, s-a iluminat, săltând în sfânta buclă a veşniciei fără spatiu-timp, amintindu-şi dintr-odată întreaga eternitate petrecută alături de Magul Ţânţărin.

[Nicolae Sărătean]

Mulţumesc Mihaela, asta a fost soarta lui! fetele i-au plăcut, fete i-a dat Dumnezeu!:)))

Cu prietenie,

Magu* :)
Mihaela Popa a spus :

Interesant capitol, Magul în clasa de fete

:)

plăcut romanțat.

Cu plăcerea lecturii,

Mihaela

[Sofia Sincă]

Dragă scriitorule ai făcu progrese uriaşe. Nu am găsit nici o greşeală sau poate m-a fascinat acţiunea. În afara câtorva căciuliţe diacritice, totul e scris impecabil.

De acţiune ce să mai spunem... numai lapte şi miere, romantism adolescentin. Dar ce e mai plăcut decât primii fiori, prima atintere, prima iubire...

Interesant este că n-ai uitat sau că poţi să trăieşti astfel de clipe şi ne faci şi pe noi să le trăim.

În legătură cu liceul de fete... de acolo ţi se trag imaginaţiile şi romantismul. Cred că era vreun liceu umanist.

Am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea, Sofy!

[Nicolae Sărătean]

   Dragă Sofy,

Ca de fiecare dată, comentariile tale înalţă!  Recunosc că Ego-ul meu are nevoie de ele ca de apă! Mi-ar plăcea să scriu impecabil( cine nu ar vrea), dar pur şi simplu nu văd greşelile... Am  verificat textul de mai multe ori, greşeli am avut, dar m-a ajutat Mihaela Popa, deci nu-s sigur dacă am făcut progrese prea mari!:))  Acu îl mai verific odată să vad pe unde au rămas capete descoperite!  Ştii, Sofy, cam toată viaţa am fost înconjurat de femei... acasă, două surori mai mari, apoi la şcoală, servicii, etc...  într-un timp, având un birou de servicii inmobiliare, m-am trezit că toţi agenţii mei, erau... femei :))  Acasă la fel , " Orhidelia" mi-a dăruit două prinţese!:)  

Mii de mulţumiri!

Cu mult drag şi admiraţie,

Magu* :)
Sofia Sincă a spus :

Dragă scriitorule ai făcu progrese uriaşe. Nu am găsit nici o greşeală sau poate m-a fascinat acţiunea. În afara câtorva căciuliţe diacritice, totul e scris impecabil.

De acţiune ce să mai spunem... numai lapte şi miere, romantism adolescentin. Dar ce e mai plăcut decât primii fiori, prima atintere, prima iubire...

Interesant este că n-ai uitat sau că poţi să trăieşti astfel de clipe şi ne faci şi pe noi să le trăim.

În legătură cu liceul de fete... de acolo ţi se trag imaginaţiile şi romantismul. Cred că era vreun liceu umanist.

Am citit cu deosebită plăcere şi aştept continuarea, Sofy!