Fermecat de înălţimea mare la care se găsea faţă de apa liniştită a mării, Alvaro a plonjat în gol de pe stâncă desfăcându-şi larg aripile, cercetând apoi atent luciul apei, încercând să-l străpungă cu privirea. Era pentru prima oară când mergea să pescuiască singur. S-a întâmplat atunci ceva neaşteptat: marea a ridicat spre el un val uriaş, al cărui vârf i-a udat picioarele. Speriat, Alvaro a bătut brusc din aripi şi s-a înalţat.
- Aha, vrei să mă înghiţi! s-a adresat el apei. Eşti furioasă...
- Nu, nu sunt furioasă! i-a răspuns o voce care venea din adânc. Acesta a fost salutul meu pentru tine. De mai multe zile te observ cum mă priveşti visător şi te-am îndrăgit din pricină că eşti atât de alb şi cuminte. Aşteptam cu nerăbdare clipa în care ai să plonjezi spre mine. Ai fi putut să te aşezi liniştit pe creasta valului, te-aş fi coborât uşor, fără să-ţi fac vreun rău.
- Aha, ştii să vorbeşti! Cum te cheamă pe tine?
- Eu, marea, îți vorbesc.
- M-ai speriat un pic, spuse Alvaro planând lin pe deasupra luciului apei. Dar nu mă supăr pe tine din cauză că-ţi sunt mult îndatorat...
- Îndatorat?! se miră marea.
- Da, pentru că tu creşti peştii cu care mă hrănesc eu.
- Aşa e! răspunse râzând vocea care venea din adâncul apei. Dar nu trebuie să te simţi prea îndatorat. În adâncul meu, eu am mari bogăţii.
- Vrei să spui că ai o mulţime de peşti cu care poţi să hrăneşti toţi pescăruşii?
- O, nu numai asta, dar am în adâncurile mele multe comori ale oamenilor. Fiecare comoară are povestea ei tristă... spuse vocea din adânc pe un ton mai grav.
- Nu-mi plac poveştile triste.  Spune-mi o poveste frumoasă şi arată-mi una din bogăţiile tale!
- Fii atent, voi înălţa spre tine un val la fel de mare ca acela cu care te-am salutat. Să nu te sperii, ci să fii atent la un obiect sclipitor, pe care îl voi înălţa pe creasta valului. Prinde-l cu ciocul şi să nu-l scapi. Este darul meu pentru tine. El îţi va arăta întâmplări minunate.
Marea s-a ţinut de cuvânt şi a înălţat spre Alvaro un obiect cu o sclipire stranie şi năucitoare, care l-a orbit o clipă pe pescăruş.
- Eşti al meu şi am să te prind! a spus el cu voce tare, prinzând iute diamantul în cioc.
Zbură cu el şi se opri pe stânca cea mai înaltă a promontoriului, pe care se aşeza adesea şi privea liniştit marea. Când a lăsat diamantul pe stâncă, s-a întâmplat ca o rază a soarelui ce apunea, să-l atingă şi, în jurul diamantului, s-a ivit un glob de lumină la care pescăruşul a privit fascinat. Deşi era intensă, lumina nu-i supăra ochii. În interiorul globului apăru o mare înfuriată, care legăna o corabie în care mai mulţi oameni vâsleau din greu, luptându-se cu valurile. Bătea un vânt puternic, care arunca valurile în corabie, ameninţând-o cu scufundarea. Aveau barbă oamenii aceia şi erau îmbrăcaţi cumva asemenea oamenilor pe care Alvaro îi văzuse pe celălalt ţărm, care era nu prea departe. Unul din ei dormea adânc, sprijinit de căpătâiul cârmei, în timp ce pe feţele celorlalţi începu să se citească spaima. Ameninţarea mării nu-i tulbura somnul.
- Ţie nu ţi-e frică? strigă Alvaro.
Unul din oamenii care vâsleau l-a scuturat cu mâna pe cel care dormea şi i-a zis:
- Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim ?
Omul s-a trezit, s-a ridicat şi, parcă adresându-se mării şi vântului, a spus:
- Taci! Fară gură!
Vântul s-a oprit şi o mare linişte s-a aşternut peste ape. Apoi Omul s-a adresat celor din corabie:
- Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?
Pe feţele lor se putea citi uimirea amestecată cu o frică mare. Apoi imaginile dispărură şi dispăru şi globul de lumină. Alvaro era încântat din pricină că vântul şi marea au putut fi supuse de Omul din corabie. Îşi luă zborul şi plană pe deasupra apei care începu să se agite odată cu apusul soarelui. Se pornise şi un vânt răcoros, iar valurile creşteau din ce în ce mai mult.
- Taci! Fără gură! strigă Alvaro vântului şi mării. Dar o pală de vânt îl înălţă deodată, iar din adâncul apelor veni un hohot puternic de râs, care îl înveseli pe pescăruş.

***

Pe aceeaşi stâncă înaltă a promontoriului, venea deseori, către seară, Hannah. Melancolia ei se potrivea de minune cu apusul, când cerul sângeriu ardea potolit deasupra orizontului, într-un grandios şi liniştit spectacol cosmic. Liniştea apusului revărsa misterul ei pe pământ, doar marea fremăta nepăsătoare, aşteptând orgolioasă răsăritul, când soarele părea a ieşi din ape. Frumuseţea peisajului, dar şi o aşteptare nelămurită o aduceau pe Hannah pe promontoriu. Era o femeie înaltă, cu forme frumoase îmbinându-se armonios, cu părul lung şi negru, cu tenul foarte alb, cu ochii mari şi verzi. O lumină ce părea a veni din interior îi poleia ochii şi radia. Umbla îmbrăcată într-o ţinută albă, de sport. Prima oară, când l-a văzut pe Alvaro, a întins cu blândeţe mâinile spre el. Pescaruşul a zburat şi s-a aşezat lin în palmele ei, mişcându-şi aripile şi capul într-un fel de alint. Ea l-a botezat Alvaro şi i-a spus:
- Ai un mare avantaj faţă de mine: poţi să zbori!
Pescăruşul a zburat şi s-a rotit jucăuş deasupra ei de câteva ori, apoi a plecat deasupra mării.

***

Marea nu i-a mai vorbit lui Alvaro după seara în care diamantul i-a arătat întâmplarea minunată cu potolirea apei şi a vântului. Şi nici diamantul nu i-a mai arătat o altă întâmplare până a doua zi, către seară. Alvaro îi zise:
- Luceşti aşa de frumos şi nu ştii decât o poveste?
Către seară, veni Hannah şi văzu cum pescăruşul se neliniştea lângă obiectul lucitor.
- Parcă eşti trist... îi zise şi-l puse pe umărul ei, mângâindu-l.
Dar pescăruşul nu apucă să-i răspundă, căci o rază a asfinţitului atinse diamantul şi, în jurul lui, apăru magicul glob de lumină. În interior, marea, tot agitată, legăna o corabie în care vâsleau aceiaşi oameni. Dar lipsea Omul care dormea la cârmă. Oamenii cu barbă vâsleau din greu împotriva vântului. Mijeau zorii şi îşi făcu apariţia Omul. Mergea pe ape! Oamenii din corabie s-au speriat tare, crezând că-i o nălucă.
- Este El, Stăpânul mării şi al vântului, nu vă speriaţi! strigă Alvaro.
- Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! strigă la ei Omul.
Unul din corăbieri, mai voinic decât ceilalţi, strigă:
- Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!
- Vino! i-a raspuns Omul.

Şi corăbierul mergea pe ape. Dar vântul s-a înteţit, supărat parcă pe îndrăzneala corăbierului. Acesta s-a temut şi a început să se scufunde în apele înfuriate.
- Doamne, scapă-mă! a strigat el.
Omul l-a prins de mâna zicându-i:
- Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?
Dupa ce au urcat în corabie, vântul, parcă intimidat, s-a oprit, iar apele s-au liniştit. Corăbierii s-au închinat Omului şi I-au zis:
- Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!
Aici imaginile dispărură odată cu globul de lumină. Hannah era foarte impresionată şi murmura:
- Fiul lui Dumnezeu! Fiul lui Dumnezeu!

***

În ziua următoare, către seară, Hannah simţi aceeaşi chemare ciudată, greu de învins, de a merge la malul mării. Aşteptarea nelămurită de până acum începea să capete un sens, deşi încă vag conturat şi greu de precizat. Prietenia cu pescăruşul îi crea senzaţia contopirii cu natura, şi sentimentul acut al provenienţei comune. Intuia că există un prag al aparenţelor, dincolo de care elementele naturii sunt în strânsă comunicare unul cu celălalt, şi că, în această zonă, ele se supun dorinţelor omeneşti când acestea ating puritatea sfinţeniei. Întâmplarea din seara precedentă îşi lăsase amprenta şi asupra chipului ei, mai meditativ acum, fapt care îi sporea frumuseţea sclipitoare şi remarcabilă. Pe promontoriu, Alvaro se învârtea neliniştit în jurul diamantului. Când Hannah sosi langă el, soarele, care se apropia de asfinţit, trimise o rază ce lumină intens diamantul. Acesta începu să le spună o nouă poveste... În globul de lumină, o mare liniştită odihnea la ţărm două corăbii. Într-una din ele se afla Stăpânul Mării şi al vântului, împreună cu câţiva din oamenii pe care Alvaro şi Hannah îi cunoşteau deja. Unul din ei era cel care a vrut să meargă pe ape aşa cum mergea Omul. El, Stăpânul, se adresă lui:
- Depărtează corabia la adânc şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.
- Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic. Dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejile, a răspuns acesta.
Şi mrejile s-au umplut cu o mulţime aşa de mare de peşti, că începuseră să se rupă. Au cerut ajutor pescarilor din cealaltă corabie, care rămăsese la ţărm. Pescarul voinic s-a aşezat în genunchi în faţa Omului şi i-a zis:
- Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!
Tovarăşii lui erau la fel de uimiţi şi înfricoşaţi. Au umplut cu peşte amândouă corăbiile, încât acestea s-au afundat mult în apă.
Aici, globul de lumină dispăru, lăsându-i uimiţi pe Hannah şi pe Alvaro.
- Face tot ce vrea El! a observat pescăruşul.

***

A doua zi, dis-de-dimineaţă, Hannah fu surprinsă de chemarea intensă a mării. Simţea că diamantul vrea să-i mai spună ceva. Înţelegea din ce în ce mai lămurit că aşteptarea ei avea legatură directă cu obiectul strălucitor, de care pescăruşul blând nu se mai putea despărţi. Îl găsi pe Alvaro protejându-l aşa cum pescăruşii maturi îşi protejează ouăle. Pescăruşul zbură şi se aşeză, ca de obicei, în palmele femeii. Hannah îl simţi obosit, slăbit şi flămând...
- Dragul meu, îi zise ea cu duioşie, tu nu mai mănânci şi nici nu mai dormi de când ai acest diamant...
Un fluid cald şi bun izvora din fiinţa ei şi curgea, prin mâinile ei, în trupul pescăruşului. Acesta se încălzi şi-şi reveni. Soarele începu să răsară din ape, ca dintr-un imens incendiu. Când razele lui atinseră diamantul, globul de lumină apăru mai strălucitor ca altădată. În mijlocul lui era Stăpânul Mării şi al vântului, cu înfăţişarea lui simplă, dar emanând o fascinaţie greu de învins. Surprinsă, femeia avu ciudata senzaţie că timpul s-a oprit. Era prea mult pentru ea ce se întâmpla: Omul o privea şi-i zâmbea cu o blândeţe nepământeană! Întinse mâinile către ea...
- Priveşte, te cheamă! rosti pierdut Alvaro.
Desfăcându-şi palmele, Hannah eliberă pescăruşul. Nu se putea împotrivi chemării şi, ca într-un extaz, păşi în globul de lumină. Căzu în genunchi în faţa Omului şi buzele ei murmurară:
- Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!
- Eu sunt! îi răspunse EL.
Hannah dispăru odată cu globul de lumină.
În ziua aceea, Alvaro a planat multă vreme deasupra apelor în speranţa că marea îi va vorbi. Voia foarte mult să ştie unde plecase femeia. Dar, întreaga zi, marea s-a încăpăţânat să tacă. Către seară, apăru din nou globul de lumină! În glob era Hannah, care îi zâmbea şi-l chema cu mâinile întinse către el! Fără să ezite, pescăruşul zbură şi se aşeză lin în palmele ei, mişcându-şi capul şi aripile într-un fel de alint. Apoi globul de lumină dispăru odată cu cei doi. Un pescăruş conştiincios, care privise de la distanţă toate aceste lucruri, luă diamantul şi-l înapoie mării.

***

Flaşnetarul se trezi când mâna Ofeliei îi mângâia blând fruntea. Încă nedesprins de atmosfera visului, zise:
- Au plecat amândoi, şi pescăruşul, şi femeia...
Impresia puternică, pe care acest vis i-a lăsat-o, l-a determinat pe flaşnetar să caute să afle câte ceva despre Omul misterios, care avea putere asupra naturii. Începu să citească o carte pe care, într-o zi, i-o dăduse îngerul care i-a reparat flaşneta.
- Multe lucruri nu le ştiam... spuse pentru sine.

Vizualizări: 65

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Din vis picura pilde. Credinta, o provocare pentru mintea care ascunde spaime.

Mi-a placut ideea de intreg. Dincolo de aparente, suntem legati de tot si de toate.

Cu placerea lecturii,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografie de arhivă a utilizatorului gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (38 - 40) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (37) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog ce albă-mi sămânța de plop... a lui gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ce albă-mi sămânța de plop... a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coşmar a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul e o cuşcă ambulantă a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Poetul e o cuşcă ambulantă a lui Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor